logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Voinopol (sindicat aeroport): Este greu să găsim personal specializat în aviaţie; puţini tineri sunt atraşi de acest domeniu

Imagine din galeria Agerpres

Personalul specializat în aviaţie este foarte greu de găsit, puţini tineri sunt atraşi de acest domeniu, iar pregătirea în acest sens este foarte riguroasă, costisitoare şi presupune un angajament puternic al organizaţiei, a declarat luni Mircea Voinopol, preşedinte al Sindicatului Aeroportuar Henri Coandă.

Totodată, el a subliniat că organizaţia pe care o conduce este preocupată de reconversia profesională, care se impune a fi gândită şi implementată din perspectiva protecţiei sociale, pentru ca "oamenii să fie confortabili cu ideea că după o experienţă de zeci de ani în aeroport, în aviaţie, nu vor fi aruncaţi, daţi la o parte, ca şi personal auxiliar de care nu mai este nevoie".

"La nivelul aeroportului, dacă vorbim de îmbătrânire, există categorii de personal a căror vârstă este înaintată, au o experienţă mare în aeroport. Pentru noi, îmbătrânirea nu înseamnă efectiv o pierdere a abilităţilor şi competenţelor dar, într-adevăr, constituie o provocare în sensul în care ne interesează protecţia socială", a menţionat Voinopol, prezent la Conferinţa Aviaţia Civilă în România şi Italia.

Potrivit acestuia, un angajat lucrează între 20 şi 40 de ani într-un aeroport, pe platformă, în condiţii de muncă destul de grele, unde vara sunt 60-80 de grade Celsius, în anumite momente critice, iar iarna sunt "foarte multe grade cu minus", motiv pentru care aceste condiţii "îşi pun amprenta" pe durata unei cariere de zeci de ani.

"De aceea, noi, ca şi organizaţie sindicală, avem o preocupare cu privire la reconversia profesională. Reconversia profesională se impune a fi gândită şi implementată din perspectiva protecţiei sociale, adică oamenii să ştie, să cunoască, să fie confortabili cu ideea că după o experienţă de zeci de ani în aeroport, în aviaţie, nu vor fi aruncaţi, daţi la o parte, ca şi personal auxiliar de care nu mai avem nevoie. Nici cu cei care nu sunt angrenaţi operativ în activităţile de aviaţie civilă nu ne permitem să facem acelaşi lucru. Pentru noi este foarte important, indiferent unde lucrezi, fie că în operaţiuni, cum au spus cei de la TAROM, fie că lucrezi la aeroport, ca personal aeronautic, pentru noi reconversia este importantă", a mai spus Mircea Voinopol.

El a subliniat că este greu de găsit oameni tineri, deşi percepţia angajatorilor este că se pot găsi.

"Acea sintagmă pe care am auzit-o cu toţii: avem 10 la uşă ca tine, avem 20 la poartă. În aviaţie este falsă, pentru că în aviaţie există nişte standarde. Pregătirea personalului din aviaţie este foarte riguroasă, foarte costisitoare şi presupune un angajament puternic al organizaţiei. Este foarte greu să găsim personal specializat în aviaţie. Acesta este al doilea motiv pentru care ne interesează reconversia. Un motiv este pentru oameni şi al doilea este pentru organizaţie. Dacă nu are personal specializat, organizaţia nu poate funcţiona la standardele impuse de Uniunea Europeană", a mai spus preşedintele Sindicatului Aeroportuar Henri Coandă.

Totodată, el a menţionat că nivelul de salarizare din aviaţie ar trebui adus la nivelul altor ţări din Uniunea Europeană.

"Sunt două curente de opinie. Un curent de opinie este acela că, în momentul de faţă, nivelul salarial din aviaţie este oarecum inferior în raport cu munca prestată, cu exigenţele acestui tip de activitate şi în raport cu salariile din alte industrii, chiar aeronautică, dar din statele membre UE. Pe de altă parte, raportat la cealaltă parte a societăţii, un curent de opinie este că, în aviaţie salariile sunt relativ pe un palier ridicat, de la mijloc în sus. Realitatea este următoarea: şi nu aş comenta din punct de vedere al generaţiilor de tineri, aş comenta din punct de vedere al dorinţei de a face aviaţie. Aviaţia înseamnă şi dorinţă, aviaţia înseamnă şi pasiune. Mulţi dintre tineri nu sunt atraşi de acest domeniu, nu participă la concursurile care sunt deschise în domeniul aviaţiei", a mai spus Voinopol.

El a subliniat că nivelul salarial este, în medie, de 6.000 - 7.000 lei brut, în timp ce în Italia, un lucrător "Ground Operations" are un salariu de 2.500 euro brut.

"Suntem la o întâlnire cu Federazione Nazionale UGL Trasporto Aereo, cea mai mare confederaţie din Italia, şi chiar am întrebat ce salariu mediu are un lucrător "Ground Operations" - şi au spus 2.500 de euro brut. Acolo vrem să ajungem şi noi, salariaţii noştri, să aibă un salariu brut de minimum 2.500 euro. (...) Pe noi ne interesează stabilitatea locurilor de muncă, ne interesează să negociem contractul colectiv de muncă care expiră anul acesta. Ne interesează să dezvolte aviaţia pe Băneasa, astfel încât să securizăm locurile de muncă pentru colegii noştri de la Băneasa şi să creăm oportunităţi", a mai spus preşedintele Sindicatului Aeroportuar Henri Coandă.

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti administrează cele două aeroporturi principale ale României: Aeroportul Internaţional Henri Coandă şi Aeroportul Internaţional Aurel Vlaicu.

Conferinţa Aviaţia Civilă în România şi Italia a fost organizată de Federazione Nazionale U.G.L Trasporto Aereo, alături de organizaţii sindicale din aeroporturi afiliate la Confederaţia Meridian, Federaţia Sindicatelor Personalului Aeroportuar din Romania, Sindicatul Aeroportuar Henri Coandă şi Sindicatul Unit TAROM (SUT). AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dădârlat)

Afisari: 65

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Intern 06-11-2026 05:25

Eveniment dedicat 'Black Friday' 2026 în România, organizat vineri

Procesatorul de plăți Pay U organizează, vineri, un eveniment dedicat ediției din acest an a 'Black Friday' - media center al informațiilor și analizelor în timp real. Potrivit organizatorilor, pe parcursul evenimentului, vor fi transmise primele date despre evoluția pieței și rezultatele unui studiu de specialitate, actualizarea

Economic Intern 05-11-2026 20:26

Ministerul Energiei: ÎCCJ a respins definitiv recursul Bankwatch în dosarul privind autorizația de construire a gazoductului Tuzla - Podișor

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a respins, miercuri, prin Decizie definitivă, recursul principal formulat de Asociația Bankwatch România - Filiala Cluj și recursul incident formulat de Societatea Națională de Transport Gaze Naturale 'Transgaz' S.A. (Transgaz), în dosarul privind autorizația de construire a gazoductului Tuzla

Economic Intern 05-11-2026 18:44

Nazare: 49 dintre cei 56 de ordonatori principali de credite au transmis propunerile de limite de cheltuieli pentru 2027

Un număr de 49 dintre cei 56 de ordonatori principali de credite finanțați integral de la bugetul de stat au transmis Ministerului Finanțelor propunerile de limite de cheltuieli pentru anul 2027, până la data de 4 noiembrie, iar instituțiile trebuie să finalizeze transmiterea propunerilor restante până luni, 9 noiembrie, a anunțat joi ministrul Finanțelor, Alexan

Economic Intern 05-11-2026 18:09

Kanani: Introducerea leasingului funciar ar putea atrage mai mulți bani în agricultura românească, fără garanții de stat

Introducerea leasingului funciar ar putea permite atragerea unor finanțări suplimentare în agricultura românească, fără a fi necesare garanții de stat, printr-o modificare a legislației privind terenurile agricole, a declarat joi președintele Agricover, Jabbar Kanani, în cadrul Conferinței Naționale AGRI4FUTURE: România - Obiectiv 2035.

Economic Intern 05-11-2026 18:00

Ministerul Finanțelor așteaptă propuneri de la Ministerul Agriculturii privind sprijinul pentru motorina utilizată de fermieri

Ministerul Finanțelor este dispus să colaboreze cu Ministerul Agriculturii pentru identificarea unui mecanism prin care fermierii să poată cumpăra motorină fără acciză direct de la pompă, însă soluția trebuie să fie sustenabilă pentru buget și compatibilă cu legislația europeană, a declarat joi ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. 'Prețul la pompă

Economic Intern 05-11-2026 17:36

Nazare: Am demarat discuțiile pentru bugetul pe 2027; ministerele au termen până săptămâna viitoare să introducă datele necesare

Ministerul Finanțelor a demarat pregătirile pentru elaborarea bugetului de stat pe anul 2027, iar ministerele au termen până miercurea viitoare să introducă în noua platformă informatică datele necesare estimării veniturilor și stabilirii limitelor bugetare, a declarat joi ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. 'Astăzi am demarat în mod

Economic Intern 05-11-2026 17:24

Crescătorii de porci de reproducție din rasele Bazna/Mangalița ar putea primi un ajutor de minimis de 2.300 lei/scroafă/an

Crescătorii de porci de reproducție din rasele Bazna și/sau Mangalița ar putea primi, în acest an, un ajutor de minimis de 2.300 lei/scroafă/an, în cadrul unei scheme de sprijin cu o valoare totală de 2 milioane de lei. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a publicat în transparență decizională proiectul de Hotărâre priv

Economic Intern 05-11-2026 17:14

ADS a finalizat Reforma REPowerEU din PNRR; 32.000 de hectare de terenuri neproductive, disponibile pentru investiții în energie regenerabilă

Agenția Domeniilor Statului a finalizat Reforma REPowerEU din PNRR astfel că peste 32.000 de hectare de terenuri neproductive sunt disponibile pentru investiții în energie regenerabilă, a anunțat joi Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). 'Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), prin Agenția Domeniilor Statului (ADS), anu

Economic Intern 05-11-2026 16:26

Pavel-Casian Nițulescu revine în funcția de secretar de stat la Ministerul Energiei

Pavel-Casian Nițulescu revine în funcția de secretar de stat la Ministerul Energiei, post pe care l-a ocupat și în perioada 2022-2026, informează ministerul de resort, într-o postare publicată, joi, pe pagin

Economic Intern 05-11-2026 15:50

USLM: Metrorex are un deficit de finanțare de 450 de milioane de lei, în 2026

Deficitul de finanțare al Metrorex este de 40%, în 2026, în timp ce deficitul de personal se ridică la 20%, se arată într-un comunicat de presă al Unității Sindicatul Liber din Metrou (USLM), transmis joi AGERPRES. 'Deficitul de finanțare, în 2026, este de 40%, lipsesc 450.000.000 lei. Deficitul de personal este de 20%, lipsesc pest

Economic Intern 05-11-2026 15:14

Burnete: O parte din banii pentru agricultură nu vor mai veni automat de la Bruxelles, ci și de la București

O parte din fondurile destinate agriculturii nu vor mai veni automat de la Bruxelles, ci vor proveni și din planul național, în condițiile în care România se confruntă cu dificultăți privind cofinanțarea, a declarat joi consilierul prezidențial Radu Burnete, care a transmis și un mesaj din partea președintelui României, Nicușor Dan. 

Economic Intern 05-11-2026 14:48

România va solicita deblocarea exporturilor de ovine către țări terțe, la Bruxelles (ministru)

România va solicita deblocarea exporturilor de ovine către țări terțe în cadrul unei întâlniri programate vineri, la Bruxelles, cu un reprezentant al Comisiei Europene, după finalizarea vaccinării în județele Constanța și Tulcea, a declarat joi ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu. 'S-au făcut pași import

Economic Intern 05-11-2026 14:40

Tinerii din Generația Z preferă să-și asigure dispozitivele electronice în detrimentul sănătății (studiu)

Un ecran spart, o bicicletă furată sau un festival la care n-a mai ajuns sunt principalele riscuri care contează pentru Generația Z, iar 95% dintre tinerii români cu vârste între 16 și 23 de ani spun că ar plăti ca să se simtă protejați de acestea, arată un studiu de specialitate, prezentat recent în cadrul evenimentului Technology Insurance Days (TID

Economic Intern 05-11-2026 14:38

Barbu: Am putea merge pe plafonarea adaosului comercial la toate alimentele din magazine

Plafonarea adaosului comercial ar putea fi extinsă de la alimentele de bază la toate produsele alimentare aflate pe rafturile magazinelor, însă o astfel de măsură trebuie analizată la nivelul Guvernului, a declarat joi ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu. 'În momentul de față, trebuie să avem o analiză la nivelul Guvernul

Economic Intern 05-11-2026 14:24

Barbu: Fermierii ar putea cumpăra motorină fără acciză, direct de la pompă, din 2027

Ministerul Agriculturii discută cu Ministerul Finanțelor crearea unui mecanism prin care fermierii să poată cumpăra, din 2027, motorină fără acciză, direct de la pompă, a declarat joi ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu. 'În momentul de față, costurile sunt foarte mari, dar Ministerul Agriculturii, la rectificarea din noiembrie