Guvernul a aprobat proiectul privind acordarea tichetului electronic de energie pentru consumatorii vulnerabili

Executivul a aprobat în ședința de vineri inițiativa elaborată de Ministerul Muncii Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale și Ministerul Energiei prin care persoanele aflate în risc de sărăcie energetică vor primi ajutoare pentru plata facturilor.
Astfel, începând cu 1 iulie 2025, consumatorii eligibili vor putea beneficia de un ajutor lunar în valoare de 50 de lei, pentru plata facturilor la energie electrică, se menționează într-un comunicat al MMFTSS.
Măsura vizează sprijinirea persoanelor singure cu venituri sub 1.940 lei/lună și familiilor cu venituri medii sub 1.784 lei/lună/persoană. Peste 2,1 milioane de gospodării din întreaga țară vor putea accesa acest sprijin.
'Venim în sprijinul celor care au cea mai mare nevoie. Este un gest de solidaritate și respect față de cetățenii care riscă să nu își poată plăti facturile. Vrem să asigurăm fiecărei familii un trai decent și acces la un serviciu esențial, precum energia electrică', a declarat Petre-Florin Manole, ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, citat în comunicat.
Ajutorul se acordă sub forma unui tichet electronic, care poate fi folosit exclusiv pentru plata facturilor la energia electrică, prin intermediul Poștei Române, fără comisioane sau costuri suplimentare aplicate beneficiarilor.
Cererea se poate depune online, prin aplicația EPIDS gestionată și pusă la dispoziție de Serviciul de Telecomunicații Speciale. Pentru cei care nu au acces la internet, autoritățile locale și oficiile poștale vor oferi sprijin la completarea solicitării. AGERPRES/(AS-editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Memorandum de înțelegere între Transgaz și JP Srbijagas, din Republica Serbia
Societatea Națională de Transport al Gazelor Naturale Transgaz și JP Srbijagas, din Republica Serbia, au semnat vineri un Memorandum de Înțelegere, care conturează cadrul și principiile de bază pentru coordonarea activităților ce se vor realiza între cele două companii. Conform unui comunicat transmis Bursei de Valori București, Me
Bolojan, despre Rabla și Casa Verde: Vom analiza programele de mediu; susținere pentru exporturi
Premierul Ilie Bolojan a declarat, vineri, referitor la programele Rabla și Casa Verde, că vor fi analizate, în câteva zile, toate programele care țin de componenta de mediu și vor fi luate decizii, menționând că, personal, consideră că nu mai există capacitatea financiară pentru susținerea tuturor programelor. 'Nu există
Ministrul Transporturilor a solicitat instituțiilor și companiilor din subordine proiecte de eficientizare și reorganizare
Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Ciprian-Constantin Șerban, a dat dispoziție, vineri, instituțiilor și companiilor din subordinea ministerului să pregătească proiecte de eficientizare și reorganizare (dacă este cazul). 'Astăzi am dat o dispoziție către toate instituțiile și companiile din subordinea Ministerului Transporturilo
Wizz Air: Interdicția facturării bagajelor de mână ar face zborurile mai scumpe
Călătoria cu avionul va fi mai scumpă în cazul în care s-ar adopta propunerea eurodeputaților cu privire la introducerea unei interdicții pentru companiile aeriene de a factura bagajele mici de mână. 'Ne opunem ferm propunerii Parlamentului European, care ar distruge actuala libertate comercială și ar face zborurile mai s
Nazare: Numărul membrilor Comitetului Interministerial al Exim Banca Românească a fost redus la 5 membri; indemnizația, diminuată la 5.000 lei
Numărul membrilor membrilor Comitetului Interministerial care coordonează activitatea Exim Banca Românească a fost redus, prin Hotărâre de Guvern, la 5 membri, iar indemnizațiile acestora au fost diminuate la 5.000 lei, a anunțat, vineri, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. 'Astăzi, prin Hotărâre de Guvern, am redus n
VIDEO Bolojan: TVA va fi reașezată, foarte probabil, la două praguri
Premierul Ilie Bolojan a declarat, vineri, că foarte probabil vor exista două praguri de TVA și a arătat că o decizie în acest sens va fi luată săptămâna viitoare.
CES a scos, vineri, de pe ordinea de zi a ședinței plenului proiectul de Ordonanță privind plafonarea sporului pentru condiții vătămătoare
Consiliul Economic și Social (CES) a retras vineri de pe ordinea de zi a ședinței Plenului proiectul de Ordonanță de urgență a Guvernului pentru stabilirea unor măsuri privind personalul plătit din fonduri publice, proiect ce prevede plafonarea sporului pentru condiții periculoase sau vătămătoare până la 300 lei brut lunar, conform unei adrese trimise inițiator
Plafonarea adaosului comercial pentru alimentele de bază a fost prelungită până la 30 septembrie 2025
Guvernul a prelungit vineri, cu trei luni, termenul de aplicare a OUG nr. 67/2023, care vizează limitarea temporară a adaosului comercial la produse alimentare de bază, până la 30 septembrie 2025. Potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), măsura are ca scop combaterea creșterii excesive a prețuril
Românii privesc cu optimism viitorul AI, dar se tem pentru jobul lor (studiu)
Peste trei sferturi dintre români (76%) văd în Inteligența Artificială (AI) o oportunitate pentru economie și societate, deși jumătate dintre aceștia recunosc și riscuri, adoptând o poziție echilibrată în ceea ce privește dezvoltarea acestui tip de tehnologie. Potrivit unui studiu recent referitor la percepția româ
CES a avizat favorabil proiectul de OUG privind tichetul electronic de energie și a făcut recomandări de completare
Consiliul Economic și Social a avizat, vineri, favorabil proiectul de Ordonanță de urgență a Guvernului privind introducerea unui mecanism de sprijin pentru consumatorii casnici de energie electrică aflați în situația de sărăcie energetică, sub forma unui tichet electronic, și a formulat o serie de recomandări de completare. 'Consili
Buzoianu: Există măsuri ce pot fi luate acum pentru a preveni sau atenua efectele avertizărilor meteorologice și hidrologice
Planurile detaliate de apărare împotriva inundațiilor trebuie analizate de urgență și implementate fără întârziere toate măsurile care nu sunt încă aplicate oriunde apar situații critice, a afirmat ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, cu ocazia Comitetului ministerial pentru situații de urgență (CMSU), întrunit vineri
Burlacu (BNS): Greva - reacție la ajustările drastice privind veniturile salariaților; cu siguranță vor fi și disponibilizări
Blocul Național Sindical (BNS) nu exclude declanșarea grevei ca răspuns la preconizatele ajustări salariale ale angajaților din sectorul public și la posibilele disponibilizări din sectorul bugetar, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, Mircea Burlacu, vicepreședintele cu atribuții executive - juridic și relații de muncă din cadrul confederației sindicale.
ANOFM a atras fonduri europene suplimentare de peste 270 de milioane de euro pentru proiecte pe piața mnncii
Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) a atras fonduri europene nerambursabile suplimentare în valoare de 270,355 milioane de euro pentru derularea de proiecte de sprijinire a accesului și menținerea pe piața muncii, respectiv pentru măsuri integrate și personalizate pentru ocuparea tinerilor. 'Față de alocarea ini
Sindicaliștii APIA amenință cu proteste masive în cazul diminuării sporului pentru condiții vătămătoare
Diminuarea sporului pentru condiții vătămătoare va genera proteste masive în rândul salariaților Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), care pot culmina cu grevă generală, susțin reprezentanții Sindicatului National APIA. 'Având în vedere proiectul Ordonanței de Urgență trimis pentru obținere av