Comunicat de presă - Secretariatul Național Român al RUMN
La data de 27 iunie 2025, s-au desfășurat lucrările celei de-a doua Reuniuni a Președinților Academiilor de Științe din Țările Membre OCEMN.
Rețeaua Universităților de la Marea Neagră (RUMN) a fost reprezentată de dl. Prof. univ. dr. Osman Bulent Zulfikar, Președintele RUMN și dl. Prof. univ. dr. Eden Mamut, Secretarul General RUMN.
La reuniune au participat președinți și vicepreședinți ai Academiilor din Azerbaijan, Bulgaria, Georgia, Grecia, Georgia, Moldova, România, Turcia și Ucraina.
În alocuțiunea sa, dl. Președinte Zulfikar, a prezentat activitățile desfășurate sub egida RUMN, domeniile prioritare de cooperare interuniversitară și inițiative legate de programele de educație, cercetare științifică și inovare. Astfel, au fost sintetizate rezultatele obținute în domeniu economiei albastre și activitățile grupurilor de lucru pe teme legate de migrațiune, dezvoltare durabilă și securitate umană. De asemenea, a fost prezentat textul Scrisorii de Protest a RUMN cu privire la situația din regiune. Textul integral al scrisorii poate fi găsit la pagina web a RUMN https://bsun.org/
Dl. Prof. Mamut, a susținut a prelegere privind Ingineria Cuantică - o Nouă Perspectivă de Cooperare în Optimizarea Multiscalară și Multifizică a Sistemelor Energetice Complexe. Au fost prezentate rezultatele obținute și oportunitățile de coordonare a cercetărilor din acest domeniu între Universitățile și Academiile din Regiune, de organizare de cursuri și de schimburi de experiență în acest domeniu.
Reuniunea fost organizată de Adunarea Parlamentară a Cooperării Economice de la Marea Neagră și viitoarea ediție va fi organizată de Academia de Științe din Bulgaria la Sofia.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.