Tranziţiile în energie accelerează la nivel global, însă există riscuri care periclitează evoluţia (studiu)
Schimbările sistemului energetic au atins un moment critic şi vor continua să se accelereze în următorul deceniu, dar mai multe riscuri serioase ar putea bloca progresul, potrivit noului raport EY - "If every energy transition is different, which course will accelerate yours?", remis joi AGERPRES.
Totodată, raportul EY preconizează că, până în 2050, vor fi necesare investiţii anuale estimate la 4,1 trilioane de dolari în tehnologii de tranziţie cu emisii reduse de carbon şi în infrastructura energetică generatoare de energie - de patru ori mai mult decât nivelurile actuale.
Studiul EY ia în calcul patru pârghii pentru schimbările ce vor urma în energie: progresul tehnologic, aprovizionarea cu materii prime, implicarea consumatorilor şi politica guvernamentală - şi impactul acestora asupra a 52 de tehnologii, evidenţiind complexitatea şi diversitatea schimbărilor care vor urma.
Potrivit autorilor, nu există o singură tranziţie energetică, ci mai multe, care se desfăşoară în ritmuri diferite şi în moduri diferite în întreaga lume. Tranziţia către sursele de energie regenerabilă are loc într-un ritm mult mai rapid decât s-a anticipat.
Raportul EY prevede că, la nivel mondial, energia verde va domina producţia de electricitate, până în 2038 şi va reprezenta 62% din mixul energetic, până în 2050. Cu toate acestea, viteza actuală a schimbării nu este încă suficientă pentru a menţine încălzirea globală la obiectivul de 1,5 grade Celsius şi este necesară o accelerare suplimentară.
Utilizarea combustibililor fosili va atinge un nivel maxim până în 2030. Se estimează că hidrocarburile vor continua să facă parte din mixul energetic pentru o perioadă mai lungă decât se anticipa, în special din cauza a sectoarelor unde utilizarea acestora este greu de eliminat. Prin urmare, sunt necesare politici care să îmbunătăţească atractivitatea pentru investitori a alternativelor cu emisii reduse de dioxid de carbon. Iar dacă petrolul şi gazele naturale vor mai exista pentru mai mult timp, va fi esenţială decarbonarea acestor sectoare.
"Cel mai recent raport EY privind tranziţia energetică evidenţiază trecerea accelerată la nivel global la energia verde, estimând că aceasta va domina producţia de electricitate până în 2038 şi va reprezenta 62% din mixul energetic până în 2050. Deşi remarcă riscurile potenţiale, raportul subliniază nevoia urgentă de investiţii anuale globale de 4,1 trilioane de USD până în 2050 - de patru ori mai mult decât nivelurile actuale. Apelul la acţiune se extinde şi la regiuni precum România, subliniind importanţa depăşirii provocărilor legate de decarbonarea sectorului industrial, pentru o tranziţie de succes şi incluzivă către energia verde", a afirmat Mihai Drăghici, Partener, Consultanţă, EY România.
Tranziţiile energetice remodelează sistemele din sectorul energiei peste tot în lume, dar cu viteze diferite şi în moduri diferite. Studiul EY prevede că schimbarea se va accelera în următorul deceniu şi mai departe, dar numai dacă organizaţiile vor profita de impulsul de acum.
Companiile din energie şi resurse pot prelua conducerea în progresul transformării prin acţiuni în trei domenii: stimularea trecerii de la activele moştenite la sursele regenerabile; construirea unui lanţ de aprovizionare cu minerale şi metale pentru a ţine pasul cu cererea; şi împuternicirea consumatorilor, să joace un rol mai important în proces.
Organizaţiile care se angajează acum în acţiunile corecte îşi pot accelera evoluţia către un viitor decarbonizat şi pot profita de oportunităţi comerciale semnificative, mai spune studiul.
Instrumentul de modelare a tranziţiei energetice şi a resurselor folosit în acest studiu a fost creat de EY şi foloseşte peste 50.000 de puncte de date pentru a identifica termenele în care activele energetice convenţionale vor fi probabil înlocuite parţial sau total de adoptarea şi integrarea pe scară largă a noilor tehnologii energetice. Studiul evaluează 13 regiuni şi ia în considerare 52 de tehnologii de generare şi utilizare finală, analizând impactul a patru pârghii cheie asupra viitorului mix energetic: progresul tehnologiei, luând în considerare tendinţele actuale şi emergente, viteza de scalare şi impactul asupra costurilor; oferta de mărfuri, luând în considerare cererea prognozată şi posibilele blocaje; implicarea consumatorilor, inclusiv adoptarea de tehnologii precum vehiculele electrice (EV); politica guvernamentală, inclusiv reglementările actuale şi potenţialele modificări.
Analiza aprofundată a modelului este concepută pentru a ajuta organizaţiile să înţeleagă şi să exploreze scenariile probabile de tranziţie energetică. Acesta oferă o platformă pentru discuţii strategice despre diferitele strategii de tranziţie energetică disponibile pentru aceştia şi implicaţiile rezultate, oportunităţile şi acţiunile potrivite pentru organizaţiile lor.
EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 395.442 de angajaţi în peste 700 de birouri în 150 de ţări şi venituri de aproximativ 49,4 miliarde de dolari în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2023.
Prezentă în România din anul 1992, EY furnizează, cu ajutorul celor peste 1.000 de angajaţi din România şi Republica Moldova, servicii integrate de audit, asistenţă fiscală, juridică, strategie şi tranzacţii, consultanţă către companii multinaţionale şi locale. Are birouri în Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi şi Chişinău. AGERPRES/(AS - editor: Oana Tilică, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
A doua ediție a Concordia Summit 2026, vineri, în prezența vicepreședintelui executiv al Comisiei Europene, Roxana Mînzatu
Cea de-a doua ediție a Concordia Summit 2026 are loc, vineri, în prezența Roxanei Mînzatu, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene (CE). La evenimentul organizat de Confederația Patronală Concordia, sunt așteptați, de asemenea, prim-ministrul Luca Niculescu, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare - acesta din urmă fiind anunțat la un panel de
Eveniment dedicat 'Black Friday' 2026 în România, organizat vineri
Procesatorul de plăți Pay U organizează, vineri, un eveniment dedicat ediției din acest an a 'Black Friday' - media center al informațiilor și analizelor în timp real. Potrivit organizatorilor, pe parcursul evenimentului, vor fi transmise primele date despre evoluția pieței și rezultatele unui studiu de specialitate, actualizarea
Ministerul Energiei: ÎCCJ a respins definitiv recursul Bankwatch în dosarul privind autorizația de construire a gazoductului Tuzla - Podișor
Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a respins, miercuri, prin Decizie definitivă, recursul principal formulat de Asociația Bankwatch România - Filiala Cluj și recursul incident formulat de Societatea Națională de Transport Gaze Naturale 'Transgaz' S.A. (Transgaz), în dosarul privind autorizația de construire a gazoductului Tuzla
Nazare: 49 dintre cei 56 de ordonatori principali de credite au transmis propunerile de limite de cheltuieli pentru 2027
Un număr de 49 dintre cei 56 de ordonatori principali de credite finanțați integral de la bugetul de stat au transmis Ministerului Finanțelor propunerile de limite de cheltuieli pentru anul 2027, până la data de 4 noiembrie, iar instituțiile trebuie să finalizeze transmiterea propunerilor restante până luni, 9 noiembrie, a anunțat joi ministrul Finanțelor, Alexan
Kanani: Introducerea leasingului funciar ar putea atrage mai mulți bani în agricultura românească, fără garanții de stat
Introducerea leasingului funciar ar putea permite atragerea unor finanțări suplimentare în agricultura românească, fără a fi necesare garanții de stat, printr-o modificare a legislației privind terenurile agricole, a declarat joi președintele Agricover, Jabbar Kanani, în cadrul Conferinței Naționale AGRI4FUTURE: România - Obiectiv 2035.
Ministerul Finanțelor așteaptă propuneri de la Ministerul Agriculturii privind sprijinul pentru motorina utilizată de fermieri
Ministerul Finanțelor este dispus să colaboreze cu Ministerul Agriculturii pentru identificarea unui mecanism prin care fermierii să poată cumpăra motorină fără acciză direct de la pompă, însă soluția trebuie să fie sustenabilă pentru buget și compatibilă cu legislația europeană, a declarat joi ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. 'Prețul la pompă
Nazare: Am demarat discuțiile pentru bugetul pe 2027; ministerele au termen până săptămâna viitoare să introducă datele necesare
Ministerul Finanțelor a demarat pregătirile pentru elaborarea bugetului de stat pe anul 2027, iar ministerele au termen până miercurea viitoare să introducă în noua platformă informatică datele necesare estimării veniturilor și stabilirii limitelor bugetare, a declarat joi ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. 'Astăzi am demarat în mod
Crescătorii de porci de reproducție din rasele Bazna/Mangalița ar putea primi un ajutor de minimis de 2.300 lei/scroafă/an
Crescătorii de porci de reproducție din rasele Bazna și/sau Mangalița ar putea primi, în acest an, un ajutor de minimis de 2.300 lei/scroafă/an, în cadrul unei scheme de sprijin cu o valoare totală de 2 milioane de lei. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a publicat în transparență decizională proiectul de Hotărâre priv
ADS a finalizat Reforma REPowerEU din PNRR; 32.000 de hectare de terenuri neproductive, disponibile pentru investiții în energie regenerabilă
Agenția Domeniilor Statului a finalizat Reforma REPowerEU din PNRR astfel că peste 32.000 de hectare de terenuri neproductive sunt disponibile pentru investiții în energie regenerabilă, a anunțat joi Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). 'Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), prin Agenția Domeniilor Statului (ADS), anu
Pavel-Casian Nițulescu revine în funcția de secretar de stat la Ministerul Energiei
Pavel-Casian Nițulescu revine în funcția de secretar de stat la Ministerul Energiei, post pe care l-a ocupat și în perioada 2022-2026, informează ministerul de resort, într-o postare publicată, joi, pe pagin
USLM: Metrorex are un deficit de finanțare de 450 de milioane de lei, în 2026
Deficitul de finanțare al Metrorex este de 40%, în 2026, în timp ce deficitul de personal se ridică la 20%, se arată într-un comunicat de presă al Unității Sindicatul Liber din Metrou (USLM), transmis joi AGERPRES. 'Deficitul de finanțare, în 2026, este de 40%, lipsesc 450.000.000 lei. Deficitul de personal este de 20%, lipsesc pest
Burnete: O parte din banii pentru agricultură nu vor mai veni automat de la Bruxelles, ci și de la București
O parte din fondurile destinate agriculturii nu vor mai veni automat de la Bruxelles, ci vor proveni și din planul național, în condițiile în care România se confruntă cu dificultăți privind cofinanțarea, a declarat joi consilierul prezidențial Radu Burnete, care a transmis și un mesaj din partea președintelui României, Nicușor Dan.
România va solicita deblocarea exporturilor de ovine către țări terțe, la Bruxelles (ministru)
România va solicita deblocarea exporturilor de ovine către țări terțe în cadrul unei întâlniri programate vineri, la Bruxelles, cu un reprezentant al Comisiei Europene, după finalizarea vaccinării în județele Constanța și Tulcea, a declarat joi ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu. 'S-au făcut pași import
Tinerii din Generația Z preferă să-și asigure dispozitivele electronice în detrimentul sănătății (studiu)
Un ecran spart, o bicicletă furată sau un festival la care n-a mai ajuns sunt principalele riscuri care contează pentru Generația Z, iar 95% dintre tinerii români cu vârste între 16 și 23 de ani spun că ar plăti ca să se simtă protejați de acestea, arată un studiu de specialitate, prezentat recent în cadrul evenimentului Technology Insurance Days (TID
Barbu: Am putea merge pe plafonarea adaosului comercial la toate alimentele din magazine
Plafonarea adaosului comercial ar putea fi extinsă de la alimentele de bază la toate produsele alimentare aflate pe rafturile magazinelor, însă o astfel de măsură trebuie analizată la nivelul Guvernului, a declarat joi ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu. 'În momentul de față, trebuie să avem o analiză la nivelul Guvernul

