Scădere de 3,2% a înmatriculărilor de autoturisme ecologice, în luna mai (APIA)
Înmatriculările de autoturisme ecologice (full electrice, mild-hibrid și full hibrid) au scăzut cu 3,2% în luna mai a acestui an față de perioada similară din 2024, arată datele Direcției Generale Permise de Conducere și Înmatriculări (DGPCI), citate de Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA).
Cota de piață a acestei categorii de mașini a ajuns la 55%.
Pe segmentul autoturismelor full electrice s-a consemnat, în mai 2025, o cotă de 4,1% din piață, comparativ cu 4,9%, în aceeași lună din anul anterior, în timp ce autoturismele plug-in hibrid dețin o cotă de piață de 6,4%, vs 2,6%.
În primele cinci luni ale acestui an, primele trei cele mai vândute autoturisme 100% electrice sunt: Dacia Spring - cu 1.116 unități (scădere de 40% față de aceeași perioadă a anului precedent), Tesla Model 3 - cu 185 de unități, și Tesla Model Y (148).
În ceea ce privește autoturismele Plug-In, primele poziții în clasamentul vânzărilor sunt ocupate, în ordine, de Ford Kuga (257 de unități, +20%), Volkswagen Golf (194) și Mercedes Benz GLC (164).
De asemenea, autoturismele hibride, fără reîncărcare din surse externe, au pe primul loc, la final de mai, Dacia Duster, cu 1.401 unități, urmată de Toyota Corolla (1.284) și Toyota RAV4 - cu 1.118 unități.
La nivel general, în mai 2025 vs mai 2024, autoturismele 'electrificate' au înregistrat o scădere a înmatriculărilor de 3,2% și au atins o cotă de piață de 55,3%. Dintre acestea, autoturismele mild-hibrid (MHEV) înregistrează o scădere de 6,5% și o cotă 27,5%, autoturismele full-hibrid (FHEV), o creștere de 4,1% și o cotă de piață de 17,3%, autoturismele plug-in hibrid (PHEV) - un salt 63% și o cotă de piață de 6,4%, iar autoturismele pur electrice (BEV), o scădere de 42,5% și o cotă de piață de 4,1%.
Datele oficiale relevă faptul că autoturismele (care reprezintă aproximativ 82% din total piață) au înregistrat, în luna mai 2025, un volum de 10.456 de unități, cu 32,4% mai puțin față de luna similară din 2024.
Raportat la cota de piață, segmentul SUV este pe prima poziție, cu 54,4% din total (-21.5%), urmat de Clasa C - cu o cotă de 26,1% (-41,9%) și Clasa B - cu o cotă de 12,9%, în scădere cu 45.2% față de cota deținută în luna mai a anului trecut.
În funcție de tipul de combustibil al autoturismelor înmatriculate, în luna mai a acestui an, față de perioada similară din 2024, motorizările pe benzină înregistrează o scădere de 51,1%, până la o pondere de 34,7%, în timp ce motorizările pe motorină înregistrează un recul de 50,2%, la 9,8%.
Totodată, autoturismele echipate cu motoare mild-hibrid înregistrează o scădere de 6,6%, ajungând la o pondere de 27,5% din totalul pieței de autoturisme. 'Este de menționat că, din totalul motorizărilor mild-hibrid, 89% sunt motorizări pe benzină, în timp ce doar 11% sunt motorizări pe motorină', precizează APIA.
La categoria vehicule comerciale ușoare și minibus s-a consemnat, în mai 2025, o scădere de 18% față de luna mai 2024, din care vehiculele comerciale ușoare fără minibus au raportat o diminuare de 19,3%.
Pe de altă parte, vehiculele comerciale ușoare electrice au atins, în primele cinci luni anului 2025, un volum de 305 unități, față de 270 de unități în aceeași perioadă a anului trecut.
În același timp, vehiculele comerciale grele și autobuze înregistrează, în perioada analizată, o creștere de 20,4%, marjă în care vehiculele comerciale grele, de peste 16 tone, plus autotractoarele, o crescut cu 18,5%. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Juriul programului Bursele ANIS 2026 a ales 35 de proiecte pentru etapa finală de evaluare
Toate cele opt centre universitare care au participat la ediția 2026 a programului Bursele ANIS sunt reprezentate în etapa finală a competiției, iar cele 35 de proiecte finaliste provin din Timișoara, Iași, București, Cluj-Napoca, Brașov, Craiova, Galați și Sibiu, se arată într-un comunicat de presă al Asociației Patronale a Industriei de Software și Servicii, tr
Vânzarea bunurilor personale pe platformele digitale poate genera obligații fiscale, în anumite condiții (analiză)
Vânzarea ocazională a bunurilor personale este, în principiu, neimpozabilă, însă comercializarea acestora cu regularitate și continuitate, în scopul obținerii de venituri, poate genera obligații privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale, potrivit unei analize realizate de consultanții EY România. 'Din perspectivă fis
Kerekes (APIA): Portalul unic destinat fermierilor se află în etapa de început; obiectivul nostru este ca acesta să devină funcțional în 2028
Portalul unic destinat fermierilor solicitanți ai sprijinului în agricultură, gestionat de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, va permite dezvoltarea unor funcționalități prin care aceștia vor putea transmite electronic documentele justificative aferente cererilor de plată, vor fi informați asupra termenelor aplicabile și vor urmări stadiul cererilor și
TAROM a primit titlul de Furnizor al Casei Regale a României pentru servicii de transport aerian
Compania Națională de Transporturi Aeriene Române - TAROM a primit titlul de Furnizor al Casei Regale a României pentru servicii de transport aerian, certificatul fiind înmânat de Principesa Elena, în numele Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei Române, potrivit unui comunicat al companiei. 'Inaugurăm un partener
Prețul unui apartament în România a crescut, în medie, cu aproape 5%, în 2026 (analiză)
Un apartament costă, în medie, în România 114.900 de euro, cu aproape 5% mai mult decât în urmă cu un an, iar pentru o casă este nevoie de un buget mediu de 170.000 de euro, reiese dintr-o analiză publicată, joi, de o platformă imobiliară. Potrivit datelor centralizate de Imobiliare.ro, în ceea ce privește apartamentele, deș
FSCE 2026/Suciu (DEER): Siguranța în alimentarea cu energie nu așteaptă următorul buget;avem nevoie astăzi,poate chiar ieri, de soluții
Siguranța în alimentarea cu energie nu așteaptă următorul buget ci este nevoie de soluții astăzi, poate chiar ieri, deoarece fără ele nu se poate vorbi despre energie electrică nici ieftină, nici scumpă, a declarat joi, la deschiderea Forumului Național de Securitate Cibernetică în Energie, directorul general al Distribuție Energie Electrică România, Mihael
Bursa de Valori București a deschis în creștere pe majoritatea indicilor ședința de tranzacționare de joi
Bursa de Valori București (BVB) a deschis în creștere pe majoritatea indicilor ședința de joi, cu un rulaj total în valoare de 29 milioane lei (5,4 milioane euro), după prima oră de tranzacționare. Indicele principal BET, care reflectă evoluția celor mai lichide 20 de companii listate, a urcat cu 0,44%, iar indicele BET-Plus, care urmărește evoluți
Departamentele de vânzări, relații cu clienții și administrativ/logistică au cea mai mare nevoie de personal (platformă)
Departamentele de vânzări, relații cu clienții, administrativ/logistică și financiar/contabilitate sunt cele pentru care companiile semnalează cele mai mari nevoi de personal în această perioadă, arată datele pe primele trei trimestre ale anului, analizate de către specialiștii unei platforme de recrutare online. Conform eJobs, planurile de recruta
Simulare de accident aviatic, joi, pe Aeroportul Henri Coandă; traficul aerian nu este afectat
Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) organizează joi, începând cu ora 10:00, un exercițiu de gestionare a unei situații de urgență pe Aeroportul Internațional Henri Coandă București, care presupune simularea unui incendiu izbucnit la motorul unei aeronave Boeing 737, aflate în procedură de aterizare, cu pasageri la bord. Potrivit u
Grupul BRD a înregistrat un profit net de aproape 1,18 miliarde lei în primele 9 luni, în creștere cu 1,55%
Grupul BRD a înregistrat un profit net de 1,176 miliarde lei în primele nouă luni ale acestui an, în creștere cu 1,55% față de aceeași perioadă din 2025, când a raportat un rezultat net de 1,158 miliarde lei, conform unui comunicat al băncii. Rentabilitatea capitalurilor proprii (ROE), excluzând taxa pe cifra de afaceri, s-a situa
Carlyle și BERD au ajuns la un acord pentru vânzarea Black Sea Oil & Gas către Mazarine Energy
Compania globală de investiții Carlyle și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) au ajuns la un acord pentru vânzarea Black Sea Oil & Gas S.A. și BSOG Holding Activity S.A. către Mazarine Energy B.V. Potrivit unui comunicat al companiilor, tranzacția este supusă obținerii aprobărilor necesare din partea autorităților de reglementar
Alro a semnat o facilitate de credit sindicalizată în valoare de 260 milioane de dolari sub coordonarea BCR
Producătorul de aluminiu Alro a semnat o facilitate de credit sindicalizată în valoare de 260 de milioane de dolari, sub coordonarea Băncii Comerciale Române (BCR), cu scopul asigurării finanțării capitalului de lucru și pentru continuarea planurilor de dezvoltare. Potrivit unui comunicat de presă al companiei, publicat joi pe Bursa de Valori Bucur
A patra ediție a Forumului de Securitate Cibernetică în energie debutează joi, la Cluj Napoca
Reprezentanți la nivel înalt ai autorităților centrale și de reglementare, lideri ai companiilor din sectorul energetic, specialiști IT/OT și cybersecurity, precum și reprezentanți ai mediului academic se reunesc, joi și vineri, la Cluj Napoca, la a patra ediție a Forumului de Securitate Cibernetică în Energie, eveniment organizat de Distribuție Energie Electrică
Grupul OMVPetrom a afișat un profit net în creștere cu 18%, la 4,1 miliarde lei,după primele nouă luni
Grupul OMV Petrom a afișat un profit net în creștere cu 18% după primele nouă luni din acest an, la 4,1 miliarde lei, în timp ce investițiile s-au majorat cu 27%, la 6,6 miliarde lei, fiind direcționate către proiecte energetice cheie, precum Neptun Deep, SAF/HVO și energie electrică din surse regenerabile, a anunțat, joi, compania. Rezultatul din
Edge Institute și Confederația Concordia prezintă un studiu despre cum folosesc firmele inteligența artificială
Edge Institute și Confederația Patronală Concordia prezintă, joi, la București, rezultatele studiului 'Cum folosesc firmele din România inteligența artificială?'. Studiul a fost realizat pe 1.003 companii românești cu cel puțin zece angajați și analizează nivelul de digitalizare al firmelor, barierele din calea adopției AI









