Ciolacu (CFR): O problemă nu poate fi rezolvată cu aceeași gândire cu care am creat-o; propunem un model de dezvoltare integrată a ecosistemului agroalimentar
Clubul Fermierilor Români (CFR) propune un nou model de dezvoltare integrată a ecosistemului agroalimentar, cu programe de formare de tineri lideri și de antreprenori, cu un cadru legal predictibil și cu un program de înnoire generațională, o creștere a influenței României în negocierile europene pe politică agricolă europeană la nivelul cel mai înalt și un parteneriat național pentru sistemul agroalimentar.
'O analiză pe care noi am făcut-o pe cultură mare, respectiv cultura de cereale, arată că impactul schimbărilor climatice, dar și al efectelor unor procese economice sau de securitate asupra agriculturii este major și am avut o scădere a veniturilor, o creștere a costurilor, ceea ce a dus agricultura într-un deficit, pierderea piețelor tradiționale, amânarea investițiilor. La problema asta sistemică noi am văzut că se aplică acea regulă că nu putem să rezolvăm problema cu aceeași gândire cu care am creat-o. Deci, ceva trebuie să schimbăm, și schimbarea pe care o propunem și astăzi, la masa asta rotundă - vom discuta patru teme în sensul ăsta - este pentru un nou model de dezvoltare integrată a ecosistemului agroalimentar. Și dezvoltarea asta integrată am pus-o noi în mijloc având fermierul, dar antreprenor, cu programe de formare de tineri lideri și de antreprenori, cu un cadru legal predictibil și cu un program de înnoire generațională, o creștere a influenței României în negocierile europene pe politică agricolă europeană la nivelul cel mai înalt și un parteneriat național pentru sistemul agroalimentar', a declarat, joi, directorul executiv al Clubului Fermierilor Români, Florian Ciolacu, la Forumul Național ''Viitorul Agriculturii''.
Potrivit acestuia, programele naționale menționate trebuie să fie priorități strategice de gestiune a apei, de gestiunea riscului, de digitalizare și de procesare.
'Ele trebuie să lucreze corelat și integrat - și la nivelul finanțării și la nivelul indicatorilor de performanță - cu un nou cadru financiar multianual (...) Este un deficit foarte mare de finanțare la nivelul agriculturii europene și foarte mare în România, cu o transformare a fermei după un alt model, cu un observator național al lanțului agroalimentar, crearea unor instrumente noi de investiții - nu există în România acum pentru agricultură astfel de instrumente, ele se reduc la subvenții și la sprijinul statului - un proiect național de produs românesc, toate cuprinse într-o strategie de dezvoltare regională. Aceasta este imagina concentrată, asupra ei vom reveni către dumneavoastră și către guvern cu propunerile de acțiune. Este semnul unui extraordinar interes și sprijin al sectorului privat pentru această relansare a României într-un proiect de țară care să ne binecuvânteze posibilitățile pe care le avem într-un mod pe care să-l valorificăm', a menționat Ciolacu, la deschiderea evenimentului.
Clubul Fermierilor Români a organizat, joi, Forumul Național pentru Viitorul Agriculturii, reuniune dedicată prezentării concluziilor și promovării inițiativelor importante rezultate din seria celor șase forumuri regionale desfășurate în ultimele luni. La deschiderea evenimentului a participat președintele României, Nicușor Dan.
Forumurile regionale pentru ''Viitorul Agriculturii'' au atras lideri din toate sectoarele lanțului valoric agroalimentar și sectoarele conexe agriculturii, asigurând astfel cadrul de dezbatere și platforma pentru noi parteneriate care privesc în egală măsură eliminarea deficitului de balanță comercială pentru produsele agroalimentare, alături de recâștigarea competitivității, orientarea spre
producerea de valoare adăugată în agricultură prin procesare și integrare, creșterea atractivității sectorului pentru tineri și asigurarea (re)înnoirii generaționale.
Forumul Național reunește aproximativ 100 de lideri: fermieri - antreprenori performanți din toate cele opt regiuni de dezvoltare ale țării, reprezentanți ai autorităților și ai instituțiilor cheie în dezvoltarea sectorului, precum și lideri din industrii conexe și complementare agriculturii: retail, tehnologie, transport, energie, sustenabilitate și domeniul bancar. AGERPRES/(A - redactor: Oana Tilică, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Spectacol aerian pe cerul Capitalei; F-16, IAR-330 Puma, Spartan și Hercules evoluează sâmbătă în deschiderea BIAS 2026 (FOTO/VIDEO)
Aeroclubul României și Forțele Aeriene Române vor deschide, sâmbătă, Bucharest International Air Show - BIAS 2026, un spectacol aerian ce va reuni, pe aeroportul Băneasa, peste 200 de participanți militari și civili din România și din străinătate. BIAS 2026 este programat să înceapă la ora 9:00 și se va înch
Bolojan: CET Palas din Constanța și CET Hidrocarburi din Arad - racordate la Sistemul Energetic Național
CET Palas din Constanța și CET Hidrocarburi din Arad sunt racordate, de vineri, la Sistemul Energetic Național, a anunțat premierul interimar Ilie Bolojan. ''Transelectrica și Rețele Electrice România au emis astăzi acceptul și notificarea de punere sub tensiune pentru două proiecte importante finanțate prin PNRR: CET Palas din C
Ministerul Energiei a efectuat plăți din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
Ministerul Energiei a efectuat, până pe 28 august 2026, plăți către beneficiarii proiectelor finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) în valoare de 233,07 milioane de euro, informează vineri instituția. În comparație, plățile efectuate până la finalul anului trecut s-au ridicat la 212,57 milioane de euro, iar tot
Ambasadoarea Germaniei în România: Războiul împotriva Ucrainei ne-a arătat nevoia de a ne îmbunătăți capacitățile de securitate și de apărare
Războiul de agresiune pe care Rusia îl poartă în continuare împotriva Ucrainei, împreună cu atacurile hibride continue împotriva democrației noastre occidentale, reprezintă o amenințare constantă la adresa păcii și stabilității în Europa și ne-a arătat nevoia de a ne îmbunătăți fundamental capacitățile de securitate și de apărare, a
Ministerul Finanțelor reduce cu 25% acciza la motorină în prima jumătate a lunii septembrie
Ministerul Finanțelor (MF) majorează la 25% reducerea temporară a accizei aplicabile motorinei standard pentru intervalul 1 - 15 septembrie 2026, ca urmare a noii evaluări bilunare prevăzute de mecanismul instituit prin Legea nr. 162/2026 privind declararea situației de criză pe piața țițeiului și/sau a produselor petroliere. Potrivit unui comunicat al MF, rem
Ministerul Finanțelor a avizat alocarea a 135,6 milioane de lei pentru asigurarea continuității serviciilor ROMATSA
Ministerul Finanțelor a avizat alocarea sumei de 135,622 milioane de lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului pentru suplimentarea bugetului Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, astfel încât activitatea ROMATSA și serviciile de navigație aeriană să poată continua în condiții de siguranță. Potrivit unui comunicat
Consumatorii care folosesc AI și social media la cumpărături cheltuiesc cu aproape 50% mai mult (analiză)
Consumatorii care folosesc inteligența artificială, motoarele de căutare și rețelele sociale pentru a-și pregăti cumpărăturile ajung să cheltuiască cu aproape 50% mai mult decât cei care utilizează doar motoare de căutare, relevă o analiză a XTB România, dată vineri publicității. 'În goana după optimizarea resurselor, sugestiile din mediu
Avrămescu (ASF), despre Piața de Creștere: Este o decizie importantă;ajută companiile care au nevoie de capital
Aprobarea noului Cod al Bursei de Valori București - Sistem Multilateral de Tranzacționare și înregistrarea Pieței de creștere pentru IMM-uri în Registrul ASF reprezintă o decizie importantă dar nu pentru că mai adăugă un segment într-o structură bursieră, ci pentru că deschide o nouă cale pentru companiile românești care vor să crească, susține Gabri
MADR: Peste 802 milioane de lei pentru Programul pentru școli în anul școlar 2026-2027
Guvernul a aprobat, vineri, un buget de 802,45 milioane de lei pentru implementarea Programului pentru școli al României în anul școlar 2026-2027, de care vor beneficia peste 1,86 milioane de elevi și preșcolari. Potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), actul normativ asigură continuitatea participării Rom&
Caravana Organizației Femeilor Antreprenor se oprește, în septembrie, în șapte orașe din țară
Organizația Femeilor Antreprenor (OFA), în parteneriat cu Federația pentru Inovare și Competitivitate Sustenabilă în IMM-uri (FICSIMM) și ING Bank România, organizează, în luna septembrie, ediția a V-a a Caravanei OFA, ce va cuprinde o serie de conferințe regionale dedicate mediului antreprenorial, sub tema 'Leadership antreprenorial și inovare pe
ANAF lansează aplicații care îi ajută pe contribuabili să verifice datele raportate prin declarația D406 SAF-T
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) pune la dispoziția contribuabililor două aplicații gratuite, create pentru a face mai simplă verificarea datelor raportate prin declarația D406 SAF-T, conform unui comunicat de presă al instituției. Prin aceste instrumente, contribuabilii pot compara mai ușor informațiile din SAF-T cu cele din decontul de
ANPC: Amenzi de peste 3,5 milioane de lei pentru firme din sectorul alimentar, nealimentar și stații de carburanți
O serie de agenți economici din sectorul alimentar și nealimentar, alimentație publică, dar și stații de carburanți au fost amendați cu peste 3,5 milioane de lei, în această săptămână, informează Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), într-un comunicat transmis, vineri, AGERPRES. Potrivit sursei citate, în urma co
ANSVSA: Peste 355.000 de oi și capre din județul Tulcea vor fi monitorizate, după confirmarea a patru focare de variolă
Peste 100 de medici veterinari au fost mobilizați în județul Tulcea pentru monitorizarea a peste 355.000 de oi și capre, după confirmarea a patru focare de variolă ovină și caprină în localitățile Valea Nucarilor, Peceneaga, Iazurile și Ostrov, a anunțat vineri Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA). '
Darău, despre Petrotel Lukoil: Insolvența - o răscruce care poate să ducă la soluții sau scenarii negative
Ministrul interimar al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Irineu Darău, afirmă că insolvența Petrotel Lukoil este 'o răscruce' care, în timp, poate să ducă la foarte multe soluții, dar admite că ea poate conduce și către scenarii negative. 'Și eu cred că, în anumite situații, insolvența poate fi
Peste 718.000 de consumatori vulnerabili au primit tichetul de energie în luna august
Peste 718.000 de consumatori vulnerabili au beneficiat, în luna august, de tichetul de energie, suma totală virată de Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) în conturile de mandat poștal ridicându-se la 35,782 milioane de lei, potrivit unui comunicat remis vineri AGERPRES. Conform sursei citate, sumele af









