Eurostat: România, cel mai ridicat procentaj din UE de femei la conducerea marilor companii listate la bursă
În rândul statelor membre ale Uniunii Europene, femeile reprezentau în 2019 peste o treime dintre directorii executivi în cele mai mari companii cotate la bursă în România (34%), Estonia (33%), Lituania (30%) şi Letonia (29%), arată datele publicate vineri de Oficiul de Statistică al UE (Eurostat).
Aproximativ un sfert dintre directorii executivi erau femei în Bulgaria şi Slovenia (ambele cu 27%) şi Suedia (24%). La polul opus, cel mai scăzut procentaj se află în Luxemburg (6%), Austria (8%), Cehia (11%), Croaţia şi Italia (ambele cu 12%), Belgia şi Slovacia (ambele cu 13%), Germania şi Polonia (ambele cu 14%), Olanda şi Portugalia (ambele cu 15%),
La nivelul UE, mai puţin de o cincime (18%) dintre directorii executivi sunt femei, mai mult cu opt puncte procentuale (pp) comparativ cu 2012 (10%).
Peste 6,7 milioane de persoane ocupau în 2019 o poziţie managerială în Uniunea Europeană, 4,3 milioane fiind bărbaţi (63% din total) şi 2,5 milioane femei (37%), arată datele Eurostat.
În plus, procentajul femeilor aflate la conducerea companiilor cotate la bursă din UE este puţin peste un sfert (28%), iar mai puţin de o cincime sunt directori executivi (18%). Cu alte cuvinte, deşi reprezintă aproximativ jumătate din totalul persoanelor angajate în UE, femeile continuă să fie subreprezentate în funcţiile de conducere.
Conform statisticilor Eurostat din 2018, cel mai ridicat procentaj al femeilor în poziţii manageriale în Uniunea Europeană se înregistra în Letonia (53%), singurul stat membru unde femeile sunt majoritare pe acest segment. Urmează Bulgaria (49%), Polonia (48%), Estonia (46%), Slovenia (44%), Ungaria, Lituania şi Suedia (toate cu 42%), Irlanda (41%) şi Portugalia (40%).
La polul opus se află Cipru (19%), Luxemburg (23%), Danemarca (27%), Italia (28%), Olanda (29%), Germania şi Cehia (ambele cu 31%), Grecia, Croaţia, Malta şi Austria (toate cu 32%).
La nivelul UE, puţin peste o treime (37%) dintre manageri sunt femei. Acest procentaj a crescut uşor comparativ cu 2012 (36%). Sub media UE se află şi Belgia, Finlanda, Spania şlji România.
Cel mai ridicat procentaj al femeilor membre ale consiliilor de administraţie ale celor mai mari companii cotate la bursă din UE se înregistra anul trecut în Franţa (45%), Suedia (38%), Italia, Belgia şi Germania (toate cu 36%), Olanda şi Finlanda (ambele cu 34%), iar cel mai scăzut în Estonia şi Cipru (ambele cu 9%), Grecia şi Malta (ambele cu 10%), Lituania (12%), România, Luxemburg şi Ungaria (toate cu 13%), Cehia (18%) şi Bulgaria (19%). AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Dicu, editor: Oana Tilică, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
FNGCIMM: Rata de default a creditelor garantate pentru agricultură este de 2,4%, iar în sectorul alimentar ajunge la 3,5%
Rata de default a creditelor garantate de Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM) este de 2,4% din punct de vedere valoric și de 1,6% din punct de vedere numeric în sectorul agricol, în timp ce în sectorul alimentar aceasta ajunge la aproximativ 3,5%, a declarat joi Dan Stoian, director executiv al F
Juriul programului Bursele ANIS 2026 a ales 35 de proiecte pentru etapa finală de evaluare
Toate cele opt centre universitare care au participat la ediția 2026 a programului Bursele ANIS sunt reprezentate în etapa finală a competiției, iar cele 35 de proiecte finaliste provin din Timișoara, Iași, București, Cluj-Napoca, Brașov, Craiova, Galați și Sibiu, se arată într-un comunicat de presă al Asociației Patronale a Industriei de Software și Servicii, tr
Vânzarea bunurilor personale pe platformele digitale poate genera obligații fiscale, în anumite condiții (analiză)
Vânzarea ocazională a bunurilor personale este, în principiu, neimpozabilă, însă comercializarea acestora cu regularitate și continuitate, în scopul obținerii de venituri, poate genera obligații privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale, potrivit unei analize realizate de consultanții EY România. 'Din perspectivă fis
Kerekes (APIA): Portalul unic destinat fermierilor se află în etapa de început; obiectivul nostru este ca acesta să devină funcțional în 2028
Portalul unic destinat fermierilor solicitanți ai sprijinului în agricultură, gestionat de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, va permite dezvoltarea unor funcționalități prin care aceștia vor putea transmite electronic documentele justificative aferente cererilor de plată, vor fi informați asupra termenelor aplicabile și vor urmări stadiul cererilor și
TAROM a primit titlul de Furnizor al Casei Regale a României pentru servicii de transport aerian
Compania Națională de Transporturi Aeriene Române - TAROM a primit titlul de Furnizor al Casei Regale a României pentru servicii de transport aerian, certificatul fiind înmânat de Principesa Elena, în numele Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei Române, potrivit unui comunicat al companiei. 'Inaugurăm un partener
Prețul unui apartament în România a crescut, în medie, cu aproape 5%, în 2026 (analiză)
Un apartament costă, în medie, în România 114.900 de euro, cu aproape 5% mai mult decât în urmă cu un an, iar pentru o casă este nevoie de un buget mediu de 170.000 de euro, reiese dintr-o analiză publicată, joi, de o platformă imobiliară. Potrivit datelor centralizate de Imobiliare.ro, în ceea ce privește apartamentele, deș
FSCE 2026/Suciu (DEER): Siguranța în alimentarea cu energie nu așteaptă următorul buget;avem nevoie astăzi,poate chiar ieri, de soluții
Siguranța în alimentarea cu energie nu așteaptă următorul buget ci este nevoie de soluții astăzi, poate chiar ieri, deoarece fără ele nu se poate vorbi despre energie electrică nici ieftină, nici scumpă, a declarat joi, la deschiderea Forumului Național de Securitate Cibernetică în Energie, directorul general al Distribuție Energie Electrică România, Mihael
Bursa de Valori București a deschis în creștere pe majoritatea indicilor ședința de tranzacționare de joi
Bursa de Valori București (BVB) a deschis în creștere pe majoritatea indicilor ședința de joi, cu un rulaj total în valoare de 29 milioane lei (5,4 milioane euro), după prima oră de tranzacționare. Indicele principal BET, care reflectă evoluția celor mai lichide 20 de companii listate, a urcat cu 0,44%, iar indicele BET-Plus, care urmărește evoluți
Departamentele de vânzări, relații cu clienții și administrativ/logistică au cea mai mare nevoie de personal (platformă)
Departamentele de vânzări, relații cu clienții, administrativ/logistică și financiar/contabilitate sunt cele pentru care companiile semnalează cele mai mari nevoi de personal în această perioadă, arată datele pe primele trei trimestre ale anului, analizate de către specialiștii unei platforme de recrutare online. Conform eJobs, planurile de recruta
Simulare de accident aviatic, joi, pe Aeroportul Henri Coandă; traficul aerian nu este afectat
Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) organizează joi, începând cu ora 10:00, un exercițiu de gestionare a unei situații de urgență pe Aeroportul Internațional Henri Coandă București, care presupune simularea unui incendiu izbucnit la motorul unei aeronave Boeing 737, aflate în procedură de aterizare, cu pasageri la bord. Potrivit u
Grupul BRD a înregistrat un profit net de aproape 1,18 miliarde lei în primele 9 luni, în creștere cu 1,55%
Grupul BRD a înregistrat un profit net de 1,176 miliarde lei în primele nouă luni ale acestui an, în creștere cu 1,55% față de aceeași perioadă din 2025, când a raportat un rezultat net de 1,158 miliarde lei, conform unui comunicat al băncii. Rentabilitatea capitalurilor proprii (ROE), excluzând taxa pe cifra de afaceri, s-a situa
Carlyle și BERD au ajuns la un acord pentru vânzarea Black Sea Oil & Gas către Mazarine Energy
Compania globală de investiții Carlyle și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) au ajuns la un acord pentru vânzarea Black Sea Oil & Gas S.A. și BSOG Holding Activity S.A. către Mazarine Energy B.V. Potrivit unui comunicat al companiilor, tranzacția este supusă obținerii aprobărilor necesare din partea autorităților de reglementar
Alro a semnat o facilitate de credit sindicalizată în valoare de 260 milioane de dolari sub coordonarea BCR
Producătorul de aluminiu Alro a semnat o facilitate de credit sindicalizată în valoare de 260 de milioane de dolari, sub coordonarea Băncii Comerciale Române (BCR), cu scopul asigurării finanțării capitalului de lucru și pentru continuarea planurilor de dezvoltare. Potrivit unui comunicat de presă al companiei, publicat joi pe Bursa de Valori Bucur
A patra ediție a Forumului de Securitate Cibernetică în energie debutează joi, la Cluj Napoca
Reprezentanți la nivel înalt ai autorităților centrale și de reglementare, lideri ai companiilor din sectorul energetic, specialiști IT/OT și cybersecurity, precum și reprezentanți ai mediului academic se reunesc, joi și vineri, la Cluj Napoca, la a patra ediție a Forumului de Securitate Cibernetică în Energie, eveniment organizat de Distribuție Energie Electrică
Grupul OMVPetrom a afișat un profit net în creștere cu 18%, la 4,1 miliarde lei,după primele nouă luni
Grupul OMV Petrom a afișat un profit net în creștere cu 18% după primele nouă luni din acest an, la 4,1 miliarde lei, în timp ce investițiile s-au majorat cu 27%, la 6,6 miliarde lei, fiind direcționate către proiecte energetice cheie, precum Neptun Deep, SAF/HVO și energie electrică din surse regenerabile, a anunțat, joi, compania. Rezultatul din









