Costescu: Noua formă a contractului de servicii publice impune negocieri; sugestia mea ar fi să ne întoarcem deocamdată la forma agreată în 2016
Noul contract de servicii publice mai impune nişte negocieri, iar sugestia mea ar fi să ne întoarcem deocamdată la forma agreată în 2016, pentru că acolo toate lucrurile sunt clare, şi imediat să ne aşezăm la masă, să discutăm cu toate părţile implicate - operatori feroviari, Autoritatea de Reformă Feroviară şi Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor - şi să lansăm o variantă, care să creeze "cât mai puţine animozităţi", a declarat, pentru AGERPRES, directorul general al companiei CFR Călători, Dan Costescu.
"În ceea ce priveşte contractul de servicii publice, opinia mea este că în acest moment noua formă mai impune nişte negocieri şi sugestia mea ar fi să ne întoarcem la forma agreată în 2016, pe care eu am semnat-o, pentru că acolo toate lucrurile sunt clare, şi în acelaşi timp să ne aşezăm la masă, să discutăm, să clarificăm, să negociem cu toţi cei implicaţi - sunt operatorii, este Autoritatea de Reformă Feroviară şi este vorba şi de minister, care, practic, are ca mână de fier Autoritatea de Reformă - toţi să discutăm încă din acest moment noua propunere pentru că ea aduce o mulţime de lucruri bune, dar care trebuie un pic periate şi aşezate într-o formă în care toate părţile să câştige. Şi, ce este mai important, pasagerul să câştige, pentru că pentru el se fac toate eforturile. Este vorba acolo de o compensaţie şi el trebuie să beneficieze cât mai mult prin această compensaţie. Şi cred că în următoarea perioadă asta va fi. Am deblocat situaţia mergând pe o formă cât mai apropiată de cea veche, de HG 231, mai precis din 2016, având timp să introducem practic în următoarea etapă eforturile colegilor de la ARF, care au pregătit împreună cu consultantul noua variantă şi s-o finisăm şi să o lansăm într-o formă care să ţină apa şi să creeze cât mai puţine animozităţi", a afirmat Dan Costescu.
Şeful companiei naţionale de transport feroviar de călători a menţionat că noua formă negociată va putea fi aprobată ulterior printr-un act adiţional sau prin alt contract.
"Ca să nu aşteptăm, pentru că este vorba de o activitate operaţională - operatorii, indiferent că primesc sau nu banii, nu au dreptul să oprească serviciul public, ei fac serviciul public pe banii lor, pe finanţarea lor, care înseamnă costuri suplimentare - de asta este soluţia ca să intrăm mai întâi cu forma veche a contractului, să se semneze, lucrurile merg normal şi fără presiune, dar imediat, fără amânare, începem lucrul pentru nouă variantă pe care să o aprobăm ulterior printr-un act adiţional, printr-un alt contract, ministerul va decide care formă îi convine cel mai bine pentru că e legat de relaţia cu Comisia Europeană şi cu anumite notificări care trebuie din timp transmise acolo, a precizat el.
Proiectul de Hotărâre a Guvernului pentru aprobarea contractelor de servicii publice pentru perioada 1 ianuarie 2020 - 31 decembrie 2023 în transportul feroviar public de călători lansat în dezbatere publică a iscat o serie de controverse, în condiţiile în care unii lideri de sindicat consideră că acesta pregăteşte terenul pentru "intrarea în România a multinaţionalelor", respectiv DB (Deutsche Bahn AG) şi OBB. De altfel, Iulian Măntescu, preşedintele Federaţiei Mecanicilor de Locomotivă (FML), a declarat recent pentru AGERPRES că proiectul este un dezastru pentru toate cele şase companii cu capital românesc, inclusiv CFR Călători, care vor fi "spulberate".
Totodată, liderul de sindicat a precizat că sindicatele din transporturi pregătesc o serie de amendamente pe care le vor aduce acestui proiect de act normativ, care, în forma actuală, va determina scoaterea de pe piaţă a companiilor româneşti.
La rândul său, preşedintele Autorităţii de Reformă Feroviară (ARF), Gigi Gavrilă, a afirmat, într-un interviu acordat AGERPRES, că scopul ARF este ca prin noul contract de servicii publice să pregătească toţi operatorii feroviari, dar în principal pe CFR Călători, să aibă o structură de costuri şi de venituri eligibile, astfel încât să poată intra într-o competiţie în momentul organizării licitaţiilor pentru atribuirea rutelor de cale ferată, preconizat pentru anul 2023.
Şi Dan Costescu a venit cu clarificări suplimentare privind "intrarea multinaţionalelor pe piaţa din România".
"Am discutat chiar cu sindicatele sau cu reprezentanţi ai lor nu neapărat în mod oficial despre problema asta şi eu nu am făcut atunci din discuţia pe care am avut-o acum câteva luni decât să semnalez faptul că bate la poartă Regulamentul care va acorda compensaţii călătorilor pentru întârzieri. El trebuia să intre în vigoare în decembrie 2019. S-a cerut o derogare până în 2021, 2022, acum se duce spre 2024. Şi eu, când am vorbit atunci - a fost o întâlnire relativ publică, dar nu oficială - am explicat că coroborăm această informaţie cu aceea că anumite administraţii, nu multinaţionale - sunt administraţii de cale ferată din alte ţări, mai puternice - eu am făcut observaţia ca specialist pe naţional feroviar că flotele lor sunt în ultima perioadă menţinute cu 30-40% mai sus decât normalul, ceea ce eu, dacă aş face o strategie pentru acea cale ferată, ce ar fi? Ar fi un semn că mă pregătesc să intru pe altă piaţă şi dacă am şi suficientă forţă de lobby la nivelul Comisiei Europene s-ar putea să le fac o surpriză concurenţilor sau pieţelor pe care le vizez, în sensul că să cer eu o oprire a derogării şi să nu mai fie până în 2024 şi să zic: 'Eu am 30% parc disponibil, vreau din 2021 să aplicăm legea'. În acest moment, mulţi operatori din România vor avea probleme şi cel care vine din afară ar avea un avantaj strategic pentru că el ar plăti mai puţine penalizări şi ar putea să preia până la urmă forţat o piaţă. Asta a fost teoria de atunci. A fost cumva preluată, simplificată şi adăugită cu multinaţionalele, termen pe care, repet, eu nu îl înţeleg, dar este vorba despre celelalte administraţii de cale ferată. Sunt multe ţări care şi-au trimis operatorii de stat afară. Sunt ţări precum Germania, care îi trimite pe Arriva, care sunt semi de stat, au o componentă de stat acolo. Sunt diverse variante", a explicat Costescu.
Deşi, în anul 2017, Autoritatea de Reformă Feroviară a obţinut un aviz favorabil din partea Consiliului Concurenţei pentru aprobarea unei Metodologii de calcul, evidenţiere şi acordare de la bugetul de stat a compensaţiei de serviciu public în transportul feroviar public de călători, este necesară elaborarea unui nou mecanism de stabilire a compensaţiei aferente prestării serviciilor publice pentru transportul feroviar public de călători. ARF a achiziţionat servicii de consultanţă furnizate de asocierea Synergetics Corportation SRL - Panteia BV - AV Transport Planning SRL, în vederea elaborării mecanismului de calcul, evidenţiere şi acordare, de la bugetul de stat, a compensaţiei de serviciu public de călători operatorilor de transport feroviar de călători.
Pe data de 7 ianuarie 2020, Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor a lansat în dezbatere publică proiectul de HG pentru aprobarea contractelor de servicii publice pentru perioada 1 ianuarie 2020 - 31 decembrie 2023 în transportul feroviar public de călători.
În prezent, pe piaţa din România activează Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "CFR Călători" SA şi cinci operatori privaţi - Regio Călători, Interregional Călători, Transferoviar Călători, Astra Trans Carpatic şi Softrans. AGERPRES/(AS - editor: Oana Tilică, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Mădălin Borș: Securitatea cibernetică nu înseamnă doar o procedură, înseamnă acțiune
Securitatea cibernetică nu înseamnă doar o procedură, ci înseamnă inclusiv acțiune, iar pentru a putea acționa trebuie să ai mijloace, să ai tehnica necesară, a declarat deputatul Mădălin Borș, vicepreședinte al Comisiei pentru Tehnologia Informației și Comunicațiilor, la forumul de Securitate Cibernetică în Energie. El a reamintit că anul tr
Autorizațiile de construire pentru clădiri rezidențiale au scăzut cu 15,5% în primele nouă luni
Numărul autorizațiilor de construire eliberate pentru clădiri rezidențiale a scăzut în primele nouă luni ale anului cu 15,5%, la 24.016, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS), publicate vineri. Scăderi s-au înregistrat în toate regiunile de dezvoltare: Nord-Est (-1.166 autor
Șapte din zece români își propun să cheltuiască cel mult 1.000 de lei de Black Friday(sondaj)
Black Friday 2026 găsește consumatorii români mai atenți la cheltuieli, pe fondul creșterii prețurilor și al presiunii asupra bugetelor personale, aproape 63% dintre aceștia intenționând să aloce cumpărăturilor sume mai mici decât anul trecut, în timp ce 34% își reduc bugetul cu cel puțin jumătate, relevă un sondaj de specialitate.
INS: Emisiile industriale GES au scăzut cu 39,3% în 2024 față de 2008; emisiile generate de gospodării, în creștere cu 1,1%
Emisiile industriale de gaze cu efect de seră (GES) au scăzut în România cu 39,2%, în cursul anului 2024, comparativ cu nivelul din 2008, în timp ce emisiile generate de gospodării au totalizat 22,6 milioane tone, în creștere cu 1,1% față de anul 2023, arată datele publicate, vineri, de Institutul Național de Statistică (INS). Con
Inteligența artificială în firmele din România, utilizare răspândită, dar integrare superficială (studiu)
Utilizarea inteligenței artificiale (IA) la nivelul firmelor din România este răspândită, dar integrarea sa este superficială, relevă un studiu de specialitate, dat, joi seara, publicității. Studiul 'Cum folosesc firmele din România inteligența artificială?' a fost întocmit pe baza unui sondaj realizat de MIA, &
Ministrul delegat pentru Digitalizare: Îmi doresc ca toate imprimantele din minister să dispară
Ministrul delegat pentru Digitalizare și Inteligență Artificială (AI), Bogdan Dumitru, susține că dorește ca toate imprimantele din minister să dispară, după ce, într-o săptămână de la preluarea portofoliului, a văzut aproape un sfert de metru cub de hârtie ''pe care trebuia să o și citească''. 'Într
Chisăliță: România susține securitatea aprovizionării, tarife de rețea transparente și competitivitatea industriei energetice europene
Ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, a prezentat în cadrul reuniunii Consiliului Energie, desfășurată joi la Luxemburg, prioritățile României în dezbaterea privind tarifele de rețea și accelerarea electrificării, cu accent pe reducerea costurilor pentru populație și întreprinderi. Potrivit unui comunicat al Ministerul
CNSP revizuiește prognoza pentru 2026: economia României ar urma să scadă cu 0,4%
Comisia Națională de Strategie și Prognoză (CNSP) estimează pentru anul 2026 o contracție economică de 0,4%, față de o creștere de 0,1% anticipată în prognoza anterioară, ceea ce reprezintă o revizuire în scădere cu 0,5 puncte procentuale. În ceea ce privește valoarea nominală a PIB, aceasta a fost revizuită în sens asc
Barbu: România se dezvoltă prin investiții și producție românească
România se dezvoltă prin investiții și producție românească, de aceea, este esențial să deblocăm investițiile care au stagnat în ultimele luni, a afirmat ministrul Agriculturii, Florin Barbu, într-o postare pe pagina sa de Facebook. Barbu a vizitat unitatea de producție dezvoltată de Cris-Tim prin programul Investalim.
ROMARM își va consolida securitatea fizică și informatică, în contextul amenințărilor semnalate prin informările oficiale
ROMARM își va consolida măsurile de securitate fizică și informatică, în contextul amenințărilor semnalate prin informările oficiale primite de la instituțiile statului, iar conducerea companiei speră ca noul guvern să susțină investițiile și modernizarea industriei de apărare. 'Noi suntem parte din infrastructura critică a Rom
Ministerul Finanțelor: Rectificarea bugetară menține deficitul la 6,2% din PIB și suplimentează fondurile pentru sănătate
Prima rectificare bugetară din 2026 menține deficitul la 6,2% din PIB pentru acest an, în condițiile în care veniturile bugetului general consolidat sunt revizuite în scădere cu 4,7 miliarde de lei, iar cheltuielile cu 1,2 miliarde de lei, cele mai mari suplimentări nete fiind prevăzute pentru sănătate, potrivit unui comunicat transmis joi de Minist
Producția de energie a Hidroelectrica a crescut cu 10% în primele 9 luni din 2026
Grupul Hidroelectrica a înregistrat o producție de energie electrică brută de 9.601 GWh în primele nouă luni din acest an, în creștere cu 10% față de perioada similară din 2025, din care 9.416 GWh reprezintă producția brută obținută din surse hidro, conform datelor preliminare publicate joi pe site-ul Bursei de Valori București.
Bugetul asigurărilor sociale de stat, diminuat cu 16,68 milioane lei la venituri (proiect)
Veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2026 se diminuează cu 16,683 milioane lei, în timp ce cheltuielile pentru asistență socială se majorează cu 41,75 milioane lei, pentru plata drepturilor de pensie, conform proiectului de Ordonanță de Urgență privind rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat, publicat joi pe site-ul Ministerului
Credite bugetare suplimentate, prin rectificarea bugetară, pentru Ministerul Muncii, Ministerul Agriculturii, Ministerul Sănătății și MAI (proiect)
Proiectul de OUG cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2026, publicat joi pe site-ul Ministerului Finanțelor, prevede majorarea creditelor bugetare pentru Ministerul Muncii, Ministerul Agriculturii, Ministerul Sănătății și Ministerul Afacerilor Interne, în timp ce diminuări sunt avute în vedere, printre altele, la Ministerul Finanțelor, Min
Nuclearelectrica: Unitățile 1 și 2 de la Cernavodă sunt menținute în stare oprită sigură
Unitățile 1 și 2 ale CNE Cernavodă sunt menținute în stare oprită sigură, situație care nu prezintă riscuri pentru securitatea nucleară, a anunțat, joi, Societatea Națională Nuclearelectrica (SNN). 'SN Nuclearelectrica SA informează că Unitățile 1 și 2 ale CNE Cernavodă sunt menținute în stare oprită sigură, în conformita










