Primăria Capitalei: STB SA a derulat în acest weekend o amplă acţiune de curăţenie şi igienizare a vehiculelor
Societatea de Transport Bucureşti - STB SA a desfăşurat sâmbătă şi duminică o acţiune amplă de curăţenie şi igienizare a mijloacelor de transport în comun.
Potrivit unui comunicat al STB SA, acţiunea face parte din campania începută în luna decembrie a anului trecut, prin care societatea îşi propune să asigure vehicule igienice şi un grad de confort cât mai ridicat pentru călători. Astfel, pentru fiecare vehicul care va ieşi în traseu, va fi aplicat programul de spălare şi igienizare în interior şi exterior, precum şi neutralizarea graffiti-urilor.
"Treptat, toate vehiculele din parcul circulant al STB vor fi curăţate şi igienizate, iar fiecare vehicul va fi ulterior monitorizat pentru a se urmări menţinerea unui aspect decent. Toate autobazele sunt dotate cu staţii de spălare noi, moderne, iar de anul trecut şi unele depouri beneficiază de astfel de echipamente complet automatizate", se arată în comunicat.
STB subliniază că igienizarea vehiculelor şi asigurarea unor condiţii de călătorie corespunzătoare constituie o prioritate pentru conducerea societăţii, care face eforturi pentru creşterea gradului de confort al călătorilor. Aşadar, pe parcursul acestui an, au fost derulate constant mai multe acţiuni de curăţare şi de igienizare a mijloacelor de transport în comun.
"STB lansează un apel public pentru păstrarea curăţeniei în vehicule, întrucât, adesea, interiorul mijloacelor de transport îşi pierde aspectul decent din cauza comportamentului inadecvat al unor călători. Cei care creează disconfort celorlalţi pasageri, prin mâzgălirea cu graffiti, vandalizarea, zgârierea interiorului, aruncarea de resturi de mâncare ori de băutură în vehicule, conform Regulamentului serviciului comunitar de transport public local de călători, riscă amenzi de 500 lei. Totuşi, politica STB nu este aceea de a sancţiona călătorii, ci de conştientizare a publicului asupra faptului că menţinerea unor condiţii civilizate de transport depinde de fiecare dintre noi", se spune în document. AGERPRES/(AS - editor: Oana Tilică, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
INHGA: Cod galben de inundații pe râuri din șase județe, până joi la prânz
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, miercuri, o atenționare Cod galben de inundații, valabilă până joi la prânz pe râuri din șase județe. Conform prognozei de specialitate, în intervalul 3 iunie, ora 20:00 - 4 iunie, ora 12:00, având în vedere situația hidrometeorologică
DNSC sprijină entitățile publice și private în înțelegerea riscurilor cibernetice printr-un proiect finanțat din PNRR
Instituțiile publice, companiile, furnizorii de servicii, organizațiile mici sau mari depind tot mai mult de sistemele informatice, iar odată cu această dependență au crescut și riscurile, a afirmat, miercuri, Ionica Șerban, senior project manager în cadrul Directoratului Național de Securitate Cibernetică (DNSC). 'Digitalizarea s-a accelerat foarte
Modure (Solidaritatea): Noua lege a salarizării ar urma să reducă salariile prin modificarea coeficienților de ierarhizare și a bazei de raportare
Federația Sindicatelor din Administrația Fiscală 'Solidaritatea' protestează miercuri în fața Ministerului de Finanțe împotriva noii legi a salarizării, pe care o consideră nefavorabilă angajaților din sistem, în condițiile în care aceasta ar urma să reducă salariile prin modificarea coeficienților de ierarhizare și a bazei de raportar
BERD se așteaptă la un declin de 0,2% al PIB-ului României în acest an
Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a înrăutățit previziunile privind evoluția economiei românești în acest an, indicând un declin de 0,2%, față de un avans 1,2% previzionat în februarie, potrivit raportului 'Regional Economic Prospects', publicat joi de instituția financiară internațională.
INS: Prețurile producției industriale s-au majorat cu 10,3%, în aprilie
Prețurile producției industriale pe total (piața internă și piața externă), în România, au crescut cu 10,3%, în luna aprilie a acestui an, față de aceeași perioadă din 2025, arată datele publicate, miercuri, de Institutul Național de Statistică (INS). Potrivit sursei citate, la nivel comparativ aprilie - martie 2026, majorare
Cutremur cu magnitudinea 3,1 în județul Buzău, miercuri dimineața
Un cutremur slab cu magnitudinea de 3,1 s-a produs miercuri dimineața, la ora locală 3:27, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 124,7 kilometri și s-a produs în apropi
Nazare: Dacă România reușește să își mențină traiectoria fiscal-bugetară, poate aspira la îmbunătățirea ratingului de țară în 2027
Investitorii nu cer promisiuni, ci execuție, stabilitate și continuitate, România are argumente bune, care trebuie susținute prin cifre, decizii consecvente și prin capacitatea de a duce reformele și investițiile până la capăt, iar dacă țara reușește să își mențină traiectoria fiscal - bugetară poate aspira la îmbunătățirea ratingului de țară
Înmatriculările de autoturisme electrice în România, în creștere cu 88% în luna mai (date preliminare)
Înmatriculările de autoturisme noi în România au crescut cu 7% în luna mai 2026, față de perioada similară din 2025, în timp ce pe segmentul 'electrice 100%' avansul a fost de 88%, ajungând la 797 unități, arată datele preliminare publicate, marți, de Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA). C
Gheorghiu: Câteva persoane validează procedural numiri în companii de stat; este o problemă de sistem
Trei firme private de consultanță în resurse umane, care au împreună 10 angajați, validează procedural numiri în companii de stat care administrează active de zeci de miliarde de lei și care au impact direct asupra unor sectoare esențiale pentru economia statului român, susține vice-premierul interimar, Oana Gheorghiu. 'În ult
România riscă să devină în următorii ani o țară de chiriași, controlată de fonduri de investiții, algoritmi și capital global (analiză)
România riscă să devină în următorii ani o țară de chiriași, controlată de fonduri de investiții, algoritmi și capital global, potrivit unei analize realizate de firma de consultanță Frames. 'Într-o țară în care prețurile locuințelor cresc mult mai rapid decât veniturile reale, șansa de a putea să îți cumperi o casă devi
ANSPDCP a amendat cu 12.000 euro Unicredit România pentru divulgarea de date personale ale unor clienți
Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) a amendat recent Unicredit România cu 12.000 euro, pentru e-mailuri și alte notificări eronate, prin care au fost divulgate numele, adresele și alte date personale ale unor clienți care cumpăraseră imobile cu credit ipotecar, potrivit unui comunicat al instituției.
O mie de organizații din România pot beneficia gratuit de evaluarea maturității cibernetice, printr-un program PNRR
O mie de organizații din România vor putea beneficia gratuit de un sistem dedicat autoevaluării nivelului de maturitate în domeniul securității cibernetice, în cadrul unui program lansat pentru consolidarea rezilienței digitale, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Potrivit unui comunicat al Directoratului Național
Riscurile geopolitice, dezechilibrele macroeconomice, creditele neperformante și riscul cibernetic - vulnerabilități ale sistemului bancar românesc (specialist)
Riscurile geopolitice, dezechilibrele macroeconomice interne, creditele neperformante și riscul cibernetic sunt cele patru dintre vulnerabilitățile sistemului bancar românesc în perioada imediat următoare, a declarat, luni, Florian Neagu, director în cadrul Direcției de Stabilitate Financiară la Banca Națională a României (BNR).
Rezervele valutare ale Băncii Naționale a României au scăzut la 64,051 miliarde de euro, la 31 mai 2026
Rezervele valutare ale Băncii Naționale a României (BNR) au scăzut în mai cu 785 de milioane de euro, până la 64,051 miliarde de euro, de la 64,836 miliarde de euro la finalul lunii aprilie, potrivit datelor publicate marți de BNR. În cursul lunii mai au avut loc intrări de 2,253 miliarde de euro, reprezentând: mo
ANCOM: Protecția minorilor în mediul online devine o preocupare tot mai importantă la nivelul UE
Protecția minorilor în mediul online devine o preocupare tot mai importantă în contextul în care copiii și adolescenții utilizează platforme online, precum social media, video sharing, jocuri online sau canale de mesagerie, informează Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), într-un comunicat tran









