Vânzările de autoturisme ecologice au ajuns la o pondere de 3,7% în total, la nivel naţional (APIA)
Ponderea autoturismelor ecologice în totalul vânzărilor înregistrate la nivel naţional, în primele nouă luni ale anului, s-a situat la 3,7%, superioară celei consemnate în aceeaşi perioadă din 2018, în timp ce, pe volum, vânzările de maşini ecologice au ajuns la 4.734 de unităţi, faţă de 2.927, în 2018, potrivit datelor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme (APIA), consultate de AGERPRES.
Conform analizei de specialitate, din totalul vânzărilor de maşini ecologice, înregistrat în intervalul ianuarie - septembrie, cele mai multe (3.467 de unităţi) sunt autoturisme hibride, în creştere cu 52,8% faţă de aceeaşi perioadă din anul 2018, în timp ce 1.021 de unităţi se încadrează în categoria electrice (+138,6%), iar 246 de unităţi sunt în categoria plug-in (+16,5%).
"În acest context, trebuie remarcată şi în acest an evoluţia foarte bună a Programului "Rabla Plus", numărul persoanelor fizice care au achiziţionat o maşină electrică (full sau plug-in) fiind de circa trei ori mai mare decât cel consemnat la sfârşitul lunii septembrie a anului trecut. Un alt aspect important de semnalat este faptul că, în primele 9 luni ale acestui an, au fost achiziţionate cu circa 30% mai multe autoturisme cu încărcare electrică decât în întreg anul trecut, respectiv 1.267 de exemplare faţă de 987", notează reprezentanţii APIA.
Statistica relevă, totodată, faptul că, doar la nivelul lunii septembrie, au fost comercializate 652 de autoturisme "verzi", în creştere cu 7,23%, în comparaţie cu luna anterioară, când s-au vândut 608 unităţi.
În topul celor mai comercializate autoturisme electrice 100%, în primele nouă luni ale anului, primul loc a fost ocupat de Renault - cu 287 unităţi (faţă de 61 de exemplare înregistrate în anul precedent), urmat de Nissan - cu 278 de unităţi (+929,6%), Volkswagen (166 de exemplare, +62,7%), BMW (128 de unităţi, +36,2%), smart (108 unităţi, +13,7%), Jaguar (27 de exemplare în comparaţie cu niciuna în primele nouă luni din 2018), Audi (15 unităţi, faţă de niciuna în anul precedent) şi Mercedes Benz (două unităţi, faţă de una în anul anterior).
În acelaşi timp, cele mai multe autoturisme hibride vândute în România, în perioada analizată, au fost înregistrate de: Toyota - cu 3.043 de unităţi, Lexus (190), Ford (76), Honda (49), Suzuki (41), Kia (38), Hyundai (27) şi Land Rover (3).
De asemenea, în clasamentul vânzărilor de autoturisme plug-in conduce Mitsubishi - cu 96 de exemplare, urmată de Volvo - cu 59 de unităţi, Land Rover (34), BMW (25), Porsche (24), Mini (4), Mercedes-Benz (3) şi Toyota (1).
În 2018, numărul autoturismelor verzi (electrice, hibride şi plug-in) comercializate în România a fost de 4.572, în creştere cu 65,7% faţă de anul 2017. Din acest total, 3.585 de exemplare au fost vehicule hibrid (+59,8% faţă de 2017), 682 erau electrice 100% (+102,4%), iar 305 plug-in (+72,3%).
La finalul anului trecut, ponderea autoturismelor ecologice noi în totalul vânzărilor, la nivel naţional, a fost de 2,9%, în timp ce, în aceeaşi perioadă din 2017, procentajul s-a situat la 2,1%. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: George Bănciulea, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ministerul Energiei: Centrala Termoelectrică Iernut va intra în operare comercială cel târziu la finalul semestrului I 2027
Centrala Termoelectrică Iernut va fi în operare comercială începând cu finalul semestrului I din 2027, cel mai târziu, în timp ce sincronizarea centralei cu Sistemul Energetic Național (SEN) este estimată să aibă loc în primul trimestru al anului viitor, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Energiei, transmis sâm
CNAIR: Continuă lucrările pentru finalizarea Lotului 3 Afumați-Pantelimon, de pe Autostrada Bucureștiului A0 Nord
Lucrările de finalizare a Lotului 3 Afumați - Pantelimon, de pe Autostrada Bucureștiului A0 Nord, continuă, fiind montate parapetele de protecție, informează Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-o postare publicată, sâmbătă, pe pagina de socializare a instituției. 'Pe șantierul Lotului 3 al Autostrăzii Bucu
Bursa de Valori București a închis în creștere ultima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de Valori București (BVB) a închis în creștere ședința de vineri, iar valoarea tranzacțiilor s-a cifrat la 102,76 milioane de lei (19,23 milioane de euro). Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-a apreciat cu 0,88%, până la
Chiriac (CONAF): Nu putem avea o economie mai puternică colectând mai mult de la cei care muncesc deja
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) solicită revizuirea regimului contribuțiilor sociale minime aplicabile anumitor contracte part-time, în contextul în care proiectul rectificării bugetare pentru 2026 este fundamentat pe o contracție economică de 0,4%, iar veniturile estimate din impozitul pe salarii au fost diminuate cu aproxima
Alexandru Petrescu: Prosperitatea unei națiuni se construiește prin competență și încredere
Prosperitatea unei națiuni se construiește prin competență, încredere și capacitatea de a transforma inițiativa individuală în progres colectiv, susține președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu. Acesta a participat la Palatul Elisabeta, în cursul acestei săptămâni, la întâ
Autoritatea Vamală avertizează asupra riscurilor transportului de petarde și artificii ascunse în autoturisme
Inspectorii vamali și polițiștii de frontieră depistează tot mai frecvent, în această perioadă, articole pirotehnice ascunse printre bagajele din autoturismele care intră în România, fiind identificate recent zeci de petarde și artificii în punctele de trecere a frontierei Albița și Siret, potrivit unui comunicat al Autorității Vamale Rom&acir
Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție Fidelis, cu dobânzi de până la 7,75% la titlurile de stat în lei
Ministerul Finanțelor lansează, în perioada 6 - 13 noiembrie 2026, cea de-a XI-a ediție Fidelis din acest an, cu dobânzi de până la 7,75% la titlurile de stat în lei și de până la 6,60% la cele în euro, potrivit unui comunicat al instituției. Persoanele fizice rezidente și nerezidente, cu vârsta de pes
Autoritatea pentru Digitalizarea României lansează GIA, asistentul AI integrat în aplicația Ghișeul.ro
Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) anunță lansarea GIA, un asistent digital integrat în aplicația mobilă Ghișeul.ro, disponibilă momentan doar pe Android și iOS. Potrivit unui comunicat al ADR transmis AGERPRES, soluția schimbă modul în care cetățenii interacționeaz
Guvernul a aprobat modificarea mecanismului de calcul al sprijinului financiar acordat fermierilor afectați de seceta din 2025
Guvernul a aprobat, în ședința de vineri, modificarea mecanismului de calcul al sprijinului financiar acordat fermierilor afectați de seceta din anul 2025, a anunțat Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Potrivit unui comunicat al MADR, a fost adoptată Hotărârea pentru modificarea și completarea HG nr. 751/2026 priv
Chisăliță, la Cernavodă: Proiectele de investiții din programul nuclear românesc, esențiale pentru asigurarea securității energetice
Proiectele de investiții care fac parte din programul nuclear românesc sunt esențiale pentru asigurarea securității energetice a României, a declarat, vineri, ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, care a efectuat o vizită de lucru la Centrala Nuclearoelectrică de la Cernavodă. ''Proiectele de investiții care fac parte din
Guvernul a aprobat vineri prima rectificare bugetară din 2026; fonduri suplimentare pentru sănătate, pensii și bugetele locale
Guvernul a aprobat, vineri, prima rectificare bugetară din 2026, care prevede fonduri suplimentare pentru medicamente și servicii medicale, plata pensiilor, servicii sociale și bugete locale, în condițiile menținerii țintei de deficit cash la 6,2% din PIB, potrivit unui comunicat al Ministerului Finanțelor. ''Guvernul a aprobat a
VIDEO Guvernul a adoptat o ordonanță cu măsuri pentru prevenirea unor blocaje financiare la sfârșitul anului (ministru)
Guvernul a adoptat, vineri, o ordonanță care cuprinde măsuri pentru prevenirea unor blocaje financiare la sfârșitul anului, inclusiv alocarea a 300 de milioane de lei pentru împrumuturi destinate asigurării încălzirii în sezonul rece, a anunțat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, în briefingul de la finalul ședinței Executivului.
VIDEO Nazare: Bugetul pe 2027 va fi complicat de construit; pierdem 1,5% din PIB din PNRR
Bugetul pentru anul 2027 va fi complicat de construit, în condițiile în care România pierde finanțări din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) echivalente cu 1,5% din PIB și trebuie să integreze cheltuieli importante pentru apărare, a declarat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, după ședința de Guvern.
Protecția Consumatorilor a dat amenzi de peste 5,1 milioane de lei, în urma unor controale în toată țara
Comisarii pentru protecția consumatorilor au aplicat amenzi de peste 5,1 milioane de lei în urma unor controale efectuate în toată țara, care au vizat modul de comercializare a produselor alimentare și nealimentare, precum și prestarea de servicii. Potrivit unui comunicat al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (AN
VIDEO Ministrul Finanțelor: Prima rectificare bugetară este vitală pentru accesul României pe piețele internaționale
Prima rectificare bugetară este vitală pentru accesul României pe piețele internaționale, a declarat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, care a avertizat însă că țara este într-un echilibru foarte fragil.












