Preşedintele Raiffeisen România: Fără să existe încredere în societate, niciodată nu vom avea productivitatea Germaniei
Economia României nu va ajunge niciodată la nivelul productivităţii economiei Germaniei, indiferent cât de multe măsuri de creştere a productivităţii vor fi implementate, atât timp cât în societatea românească nu există încredere între participanţii la schimburile comerciale, a declarat miercuri preşedintele băncii Raiffeisen România, Steven van Groningen.
Acesta a comparat productivitatea unei afaceri de curierat din România cu cea a uneia din Germania, arătând că încrederea clienţilor încetineşte productivitatea firmei de curierat din România.
"Când ne uităm în jurul nostru, există incredibil de multe oportunităţi pentru creşterea productivităţii. Se pune deci întrebarea de ce nu se materializează aceste oportunităţi? Să vă spun o scurtă istorie, care mi-a fost relatată de patronul unei companii de curierat. Unul dintre angajaţii lui, un şofer, a plecat să muncească în Germania, şi după mai mult timp fostul patron l-a întrebat câte livrări face în Germania. Omul i-a zis că 140 de livrări pe zi. Iar patronul din România i-a zis că e imposibil, deoarece aici se fac 70 de livrări pe zi - cifrele pe care vi le spun sunt aproximative. Şi atunci patronul a început să compare condiţiile acelui serviciu furnizat în Germania cu cel furnizat în România. Maşinile de livrări erau identice, softul era acelaşi, iar după ce a comparat toate aspectele, au reieşit trei diferenţe: în România, plata se face, se pare, la livrare, deci faptul că acel curier încasează cash încetineşte procesul livrărilor. Apoi, în România foarte mulţi oameni par să dorească să deschidă pachetul ca să vadă dacă obiectul e cel comandat. În al treilea rând e faptul că în Olanda sau în Germania, când (destinatarii, n.r.) nu sunt acasă, firma livrează la vecini, la cea mai apropiată adresă unde deschide cineva uşa, sau, dacă locuieşti departe, pachetul ţi se lasă pur şi simplu în faţa uşii. Aceste lucruri nu se întâmplă în România. Iar întrebarea mea despre chestiunea încrederii este: din cauza lipsei de încredere din societate, mi se pare foarte greu să văd cum putem aplica aceleaşi măsuri necesare pentru creşterea productivităţii, ca să ajungem la productivitatea din Germania, iar atunci când ne uităm în jurul nostru în România vedem peste tot această lipsă de încredere", a apreciat Steven van Groningen.
Preşedintele Raiffeisen a subliniat că stilul de guvernare dintr-o ţară este esenţial pentru construirea încrederii în societate şi în economie.
"Deci acesta este motivul pentru care modul de guvernare a unei ţări este important, pentru că stilul de guvernare ajută la construirea încrederii într-o societate. Dacă nu avem încredere între noi, ce alternativă avem? Alternativa (de guvernare, n.r.) este prin impunerea fricii şi prin impunerea puterii. Deci atât timp cât pare că credem că putem conduce o ţară bazat pe o strategie de impunere a fricii şi a puterii, în loc să construim încrederea, nu vom ajunge niciodată acolo (la productivitatea economică din Germania, n.r.). Iar acesta este unul din subiectele pe care trebuie să le discutăm în societatea noastră (românească, n.r.), deoarece oamenii de aici, dacă îşi doresc să fie productivi şi să trăiască într-o societate bazată pe încredere, se vor muta într-o altă ţară, vor face acolo livrări şi vor avea acolo salarii mai mari", a arătat Steven van Groningen.
Prezent şi el la Bucharest Forum 2019, economistul-şef al diviziei de Management Fiscal şi Macro pentru Europa şi Asia Centrală a Băncii Mondiale şi coordonator al politicii economice pentru statele UE, Rogier van den Brink, a subliniat, tot pe subiectul importanţei încrederii din punct de vedere economic, că polonezii au demonstrat încredere în guvernele lor prin faptul că îşi plătesc impozitele mult mai mult decât cetăţenii din alte ţări europene foste comuniste.
"Unul din motivele pentru care Polonia a putut să facă atât de multe investiţii a fost faptul că după tranziţie (de la comunism la democraţie, n.r.) polonezii au început să-şi plătească taxele. Şi-au exercitat dreptul de a îşi alege liderii politici, au existat Guverne legitime, care şi-au îndeplinit datoria de a furniza servicii către populaţie, iar polonezii, ca nicio altă regiune din afara Uniunii Europene care a realizat tranziţia, îşi plătesc impozitele! 'Îşi face Guvernul treaba de a furniza servicii către mine? Dacă o face, voi avea încredere în acel Guvern şi îmi voi plăti impozitele", a subliniat reprezentantul Băncii Mondiale.
Bucharest Forum este un eveniment organizat de Institutul Aspen România şi Biroul din Bucureşti al German Marshall Fund of the US, tema de discuţii a primei zile a forumului fiind "Europa emergentă la 30 de ani". AGERPRES/(AS - autor: George Coman; editor: Andreea Marinescu, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
MEDAT: Trei spoturi de promovare a României vor fi difuzate pe BBC World News, în luna noiembrie
Trei spoturi de promovare turistică a României, realizate în colaborare cu producătorul britanic Charlie Ottley, vor fi difuzate pe BBC World News, în perioada 1 - 29 noiembrie 2026, în cadrul unei campanii derulate de Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT), potrivit unui comunicat al instituției.
Ministerul Energiei: Centrala Termoelectrică Iernut va intra în operare comercială cel târziu la finalul semestrului I 2027
Centrala Termoelectrică Iernut va fi în operare comercială începând cu finalul semestrului I din 2027, cel mai târziu, în timp ce sincronizarea centralei cu Sistemul Energetic Național (SEN) este estimată să aibă loc în primul trimestru al anului viitor, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Energiei, transmis sâm
CNAIR: Continuă lucrările pentru finalizarea Lotului 3 Afumați-Pantelimon, de pe Autostrada Bucureștiului A0 Nord
Lucrările de finalizare a Lotului 3 Afumați - Pantelimon, de pe Autostrada Bucureștiului A0 Nord, continuă, fiind montate parapetele de protecție, informează Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-o postare publicată, sâmbătă, pe pagina de socializare a instituției. 'Pe șantierul Lotului 3 al Autostrăzii Bucu
Bursa de Valori București a închis în creștere ultima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de Valori București (BVB) a închis în creștere ședința de vineri, iar valoarea tranzacțiilor s-a cifrat la 102,76 milioane de lei (19,23 milioane de euro). Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-a apreciat cu 0,88%, până la
Chiriac (CONAF): Nu putem avea o economie mai puternică colectând mai mult de la cei care muncesc deja
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) solicită revizuirea regimului contribuțiilor sociale minime aplicabile anumitor contracte part-time, în contextul în care proiectul rectificării bugetare pentru 2026 este fundamentat pe o contracție economică de 0,4%, iar veniturile estimate din impozitul pe salarii au fost diminuate cu aproxima
Alexandru Petrescu: Prosperitatea unei națiuni se construiește prin competență și încredere
Prosperitatea unei națiuni se construiește prin competență, încredere și capacitatea de a transforma inițiativa individuală în progres colectiv, susține președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu. Acesta a participat la Palatul Elisabeta, în cursul acestei săptămâni, la întâ
Autoritatea Vamală avertizează asupra riscurilor transportului de petarde și artificii ascunse în autoturisme
Inspectorii vamali și polițiștii de frontieră depistează tot mai frecvent, în această perioadă, articole pirotehnice ascunse printre bagajele din autoturismele care intră în România, fiind identificate recent zeci de petarde și artificii în punctele de trecere a frontierei Albița și Siret, potrivit unui comunicat al Autorității Vamale Rom&acir
Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție Fidelis, cu dobânzi de până la 7,75% la titlurile de stat în lei
Ministerul Finanțelor lansează, în perioada 6 - 13 noiembrie 2026, cea de-a XI-a ediție Fidelis din acest an, cu dobânzi de până la 7,75% la titlurile de stat în lei și de până la 6,60% la cele în euro, potrivit unui comunicat al instituției. Persoanele fizice rezidente și nerezidente, cu vârsta de pes
Autoritatea pentru Digitalizarea României lansează GIA, asistentul AI integrat în aplicația Ghișeul.ro
Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) anunță lansarea GIA, un asistent digital integrat în aplicația mobilă Ghișeul.ro, disponibilă momentan doar pe Android și iOS. Potrivit unui comunicat al ADR transmis AGERPRES, soluția schimbă modul în care cetățenii interacționeaz
Guvernul a aprobat modificarea mecanismului de calcul al sprijinului financiar acordat fermierilor afectați de seceta din 2025
Guvernul a aprobat, în ședința de vineri, modificarea mecanismului de calcul al sprijinului financiar acordat fermierilor afectați de seceta din anul 2025, a anunțat Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Potrivit unui comunicat al MADR, a fost adoptată Hotărârea pentru modificarea și completarea HG nr. 751/2026 priv
Chisăliță, la Cernavodă: Proiectele de investiții din programul nuclear românesc, esențiale pentru asigurarea securității energetice
Proiectele de investiții care fac parte din programul nuclear românesc sunt esențiale pentru asigurarea securității energetice a României, a declarat, vineri, ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, care a efectuat o vizită de lucru la Centrala Nuclearoelectrică de la Cernavodă. ''Proiectele de investiții care fac parte din
Guvernul a aprobat vineri prima rectificare bugetară din 2026; fonduri suplimentare pentru sănătate, pensii și bugetele locale
Guvernul a aprobat, vineri, prima rectificare bugetară din 2026, care prevede fonduri suplimentare pentru medicamente și servicii medicale, plata pensiilor, servicii sociale și bugete locale, în condițiile menținerii țintei de deficit cash la 6,2% din PIB, potrivit unui comunicat al Ministerului Finanțelor. ''Guvernul a aprobat a
VIDEO Guvernul a adoptat o ordonanță cu măsuri pentru prevenirea unor blocaje financiare la sfârșitul anului (ministru)
Guvernul a adoptat, vineri, o ordonanță care cuprinde măsuri pentru prevenirea unor blocaje financiare la sfârșitul anului, inclusiv alocarea a 300 de milioane de lei pentru împrumuturi destinate asigurării încălzirii în sezonul rece, a anunțat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, în briefingul de la finalul ședinței Executivului.
VIDEO Nazare: Bugetul pe 2027 va fi complicat de construit; pierdem 1,5% din PIB din PNRR
Bugetul pentru anul 2027 va fi complicat de construit, în condițiile în care România pierde finanțări din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) echivalente cu 1,5% din PIB și trebuie să integreze cheltuieli importante pentru apărare, a declarat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, după ședința de Guvern.
Protecția Consumatorilor a dat amenzi de peste 5,1 milioane de lei, în urma unor controale în toată țara
Comisarii pentru protecția consumatorilor au aplicat amenzi de peste 5,1 milioane de lei în urma unor controale efectuate în toată țara, care au vizat modul de comercializare a produselor alimentare și nealimentare, precum și prestarea de servicii. Potrivit unui comunicat al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (AN












