logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Filipescu (Deloitte): România nu este o piaţă de cumpărători; în 90% din cazuri asist vânzări de firme româneşti către cumpărători străini

Imagine din galeria Agerpres

România nu este o piaţă de cumpărători ci, mai degrabă, una de vânzători, în condiţiile în care sunt rare situaţiile în care companii româneşti cumpără firme străine iar pe plan intern un procent de 90% din fuziuni şi achiziţii vizează companii româneşti care sunt cumpărate de investitori străini, a declarat marţi Ioana Filipescu, partener Deloitte România pentru fuziuni şi achiziţii.

"Din păcate, România nu este o piaţă de cumpărători, ci mai degrabă o piaţă de vânzători. Ca profesionist în Fuziuni şi Achiziţii, în 90% din cazuri asist vânzări de firme româneşti către cumpărători străini. Dar există şi veşti îmbucurătoare, există şi companii româneşti care au devenit achizitive, care consolidează piaţa prin tranzacţii", a afirmat reprezentanta Deloitte, în cadrul unui eveniment organizat de Elite Business Women.

Aceasta a arătat că firmele din ţările din zona geografică a României sunt mai achizitive decât companiile româneşti.

"Rarisim vedem companii româneşti care cumpără peste hotare şi care se internaţionalizează, este o situaţie foarte rar întâlnită, probabil vedem o dată la fiecare doi ani că există o tranzacţie. În timp ce polonezii sunt foarte achizitivi, dar şi ungurii sunt mai achizitivi în România, bulgarii, toţi sunt mai achizitivi decât românii. Deci, ca o critică a mediului de afaceri, probabil că trebuie făcute multe pentru consolidarea pieţei locale şi chiar pentru expansiunea, din aproape în aproape. Ai un model de business, îl poţi replica. În principiu ar trebui să epuizezi posibilităţile de creştere locale ca să te duci apoi în exterior", a opinat Ioana Filipescu.

Reprezentanta Deloitte a estimat că firmele create cu scopul explicit de a fi vândute nu au un viitor economic bun.

"La un moment dat, orice antreprenor cochetează cu gândul 'cum o să ies?'. Nu există o reţetă, ce pot să spun cu siguranţă despre asta e că o companie făcută pentru asta (pentru vânzare, n.red.) are toate şansele să nu fie prea bună. Companiile făcute pentru a fi vândute nu pot fi flipuite (vândute rapid, n.red.), de cele mai multe ori reţetele astea de câştig magic nu sunt validate de piaţă, în schimb inversul este premiat: companiile făcute de antreprenori ca să fie menţinute, fără o logică mercantilă, reuşesc să creeze valoare, şi valoarea este răsplătită cum un multiplicator de preţ", a apreciat Ioana Filipescu.

Consultanta Deloitte a făcut aceste declaraţii în cadrul reuniunii de afaceri cu tema "Dezvoltarea Accelerată a Afacerilor", organizată de Elite Business Women - comunitatea femeilor antreprenor din România.

În discursul său adresat femeilor antreprenor, preşedintele Patronatului Investitorilor Autohtoni (PIAROM), Cristian Pârvan, a estimat că marele avantaj al acestora faţă de bărbaţii antreprenori e intuiţia.

"Femeile antreprenor au un mare avantaj faţă de bărbaţi, pentru că ele sunt mai hotărâte şi cred că lucrează mult mai mult decât bărbaţii pe intuiţie. Până la studii, modele, calcule, intuiţia feminină e unul din instrumentele care deosebeşte atât un antreprenor faţă de un neantreprenor, dar şi o antreprenor faţă de un antreprenoare. Antreprenorul o ia el pe căile lui, crede că le ştie pe toate, ori intuiţia simte, ori asta e o chestie foarte importantă", a apreciat liderul PIAROM.

"Trebuie să înţelegeţi că vă puteţi dezvolta afacerea prin transversalitate, adică înglobând într-o idee mai multe tipuri de afaceri, oferind un pachet de servicii, un pachet de produse. Numai un produs vă bagă în masa celorlalţi", a recomandat Cristian Pârvan.

Pe de altă parte, managerul pentru România al Answear, Raluca Radu, a apreciat că piaţa românească de comerţ electronic are în continuare un foarte mare potenţial.

"Piaţa de e-commerce din România creşte foarte accelerat şi e, în acest moment, un domeniu foarte sexy. Vestea şi mai bună este că domeniul va creşte chiar şi mai mult. Piaţa de e-commerce din România încă este în urma celorlalte din regiune. Asta e un lucru bun, pentru că e clar că înspre acolo ne îndreptăm şi noi. În acest moment, din 19 şi ceva milioane de români, vreo 12 milioane sunt internauţi, adică folosesc internetul. Ca idee, din punctul acesta de vedere, suntem chiar la coada Europei, în sensul în care există foarte mult potenţial, pentru că există foarte mulţi oameni care nu folosesc internetul şi care vor intra pe internet în următorii ani", a apreciat Raluca Radu.

Aceasta aminteşte că românii cumpără tot mai mult de pe dispozitive mobile.

"Din punct de vedere al e-commerce, suntem la 3 milioane şi ceva de cumpărători online din România, o cifră oarecum de speriat pentru cei care au magazine online, dar pe de altă parte e o cifră bună, pentru că e clar că piaţa nu şi-a atins întregul potenţial: din 12 milioane de internauţi, doar 3,6 milioane au cumpărat măcar o dată online. Deci potenţialul de creştere este foarte mare. Ca alte particularităţi, românii cumpără mai ales de pe device-uri mobile. E o adevărată surpriză: în România, 70 la sută din traficul magazinelor online e venit de pe device-uri mobile, şi aproape jumătate din cumpărăturile online se fac tot de pe device-uri mobile", a adăugat reprezentanta Answear.

Cele mai multe cumpărături online din România se fac încă pe electronice şi electrocasnice, deşi în pieţele vecine cele mai vândute sunt obiectele de fashion, a adăugat Raluca Radu.

Organizatorii reuniunii au amintit că din cele 650.000 de companii fondate în România, 240.000 au fost create de femei, astfel încât aproximativ o treime din firmele româneşti au fost fondate de femei. AGERPRES/(AS - autor: George Coman; editor: Andreea Marinescu, editor online: Irina Giurgiu)

Afisari: 42

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Intern 05-11-2026 15:50

USLM: Metrorex are un deficit de finanțare de 450 de milioane de lei, în 2026

Deficitul de finanțare al Metrorex este de 40%, în 2026, în timp ce deficitul de personal se ridică la 20%, se arată într-un comunicat de presă al Unității Sindicatul Liber din Metrou (USLM), transmis joi AGERPRES. 'Deficitul de finanțare, în 2026, este de 40%, lipsesc 450.000.000 lei. Deficitul de personal este de 20%, lipsesc pest

Economic Intern 05-11-2026 15:14

Burnete: O parte din banii pentru agricultură nu vor mai veni automat de la Bruxelles, ci și de la București

O parte din fondurile destinate agriculturii nu vor mai veni automat de la Bruxelles, ci vor proveni și din planul național, în condițiile în care România se confruntă cu dificultăți privind cofinanțarea, a declarat joi consilierul prezidențial Radu Burnete, care a transmis și un mesaj din partea președintelui României, Nicușor Dan. 

Economic Intern 05-11-2026 14:48

România va solicita deblocarea exporturilor de ovine către țări terțe, la Bruxelles (ministru)

România va solicita deblocarea exporturilor de ovine către țări terțe în cadrul unei întâlniri programate vineri, la Bruxelles, cu un reprezentant al Comisiei Europene, după finalizarea vaccinării în județele Constanța și Tulcea, a declarat joi ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu. 'S-au făcut pași import

Economic Intern 05-11-2026 14:40

Tinerii din Generația Z preferă să-și asigure dispozitivele electronice în detrimentul sănătății (studiu)

Un ecran spart, o bicicletă furată sau un festival la care n-a mai ajuns sunt principalele riscuri care contează pentru Generația Z, iar 95% dintre tinerii români cu vârste între 16 și 23 de ani spun că ar plăti ca să se simtă protejați de acestea, arată un studiu de specialitate, prezentat recent în cadrul evenimentului Technology Insurance Days (TID

Economic Intern 05-11-2026 14:38

Barbu: Am putea merge pe plafonarea adaosului comercial la toate alimentele din magazine

Plafonarea adaosului comercial ar putea fi extinsă de la alimentele de bază la toate produsele alimentare aflate pe rafturile magazinelor, însă o astfel de măsură trebuie analizată la nivelul Guvernului, a declarat joi ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu. 'În momentul de față, trebuie să avem o analiză la nivelul Guvernul

Economic Intern 05-11-2026 14:24

Barbu: Fermierii ar putea cumpăra motorină fără acciză, direct de la pompă, din 2027

Ministerul Agriculturii discută cu Ministerul Finanțelor crearea unui mecanism prin care fermierii să poată cumpăra, din 2027, motorină fără acciză, direct de la pompă, a declarat joi ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu. 'În momentul de față, costurile sunt foarte mari, dar Ministerul Agriculturii, la rectificarea din noiembrie

Economic Intern 05-11-2026 14:20

Werner (CE): Vrem să vedem agricultura bine împământenită în politicile pentru zonele rurale și pentru competitivitate

Comisia Europeană vrea o agricultură bine împământenită atât în politicile pentru zonele rurale, cât și în cele privind competitivitatea, a declarat directorul general pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală din cadrul Comisiei Europene, Elisabeth Werner, la Conferința Națională AGRI4FUTURE: România - Obiectiv 2035, organizată joi, l

Economic Intern 05-11-2026 13:44

Păun: Datoria României crește cu aproximativ 300.000 de lei pe minut

Datoria publică a României crește cu aproximativ 300.000 de lei pe minut, echivalentul a circa 60.000 de euro, în condițiile în care valoarea totală a acesteia a ajuns la 240 de miliarde de euro, a afirmat profesorul universitar Cristian Păun, într-o postare pe Facebook. 'Datoria publică a României a ajuns la

Economic Intern 05-11-2026 13:35

Șeful CNAIR: Stadiul lucrărilor pe ultimul lot al Autostrăzii Bucureștiului a ajuns la 85%

Lucrările de pe ultimul lot aflat în construcție din Autostrada Bucureștiului (A0) au ajuns la un stadiu de 85%, a transmis directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, într-o postare publicată, joi, pe pagina sa de Facebook. 'Am verificat astăzi șantierul, unde a

Economic Intern 05-11-2026 13:32

Barbu: Fondul unic pentru agricultură, în cadrul financiar european 2028-2034, este o greșeală

Fondul unic propus pentru agricultură în viitorul cadru financiar european 2028-2034 este o greșeală, iar România trebuie să susțină în continuare menținerea celor doi piloni ai Politicii Agricole Comune (PAC), respectiv subvențiile acordate fermierilor și finanțarea dezvoltării sectorului, a declarat joi ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

Economic Intern 05-11-2026 13:09

DNSC atrage atenția asupra unui nou scenariu de fraudă în care se folosește identitatea Netflix

Un nou scenariu de fraudă, în care atacatorii trimit mesaje frauduloase, în aparență din partea companiei de streaming Netflix, a fost raportat de către utilizatorii din România, avertizează Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), într-o postare publicată, joi, pe pagina de socializare a instituției. 

Economic Intern 05-11-2026 12:56

Circa 4.700 de oficii ale Poștei Române, dotate cu recipiente pentru colectarea DEEE,până în martie 2027

Aproximativ 4.700 de oficii poștale din întreaga țară vor fi dotate, etapizat, până în martie 2027, cu recipiente pentru colectarea deșeurilor electrice și electronice de mici dimensiuni, în cadrul campaniei naționale 'Dacă tot te duci la Poștă, ia și aparatele vechi', lansată de Asociația Environ, în parteneriat cu Compania Nați

Economic Intern 05-11-2026 12:47

CNAB: Traficul aerian se desfășoară în siguranță, fără probleme, conform planului de zbor

Traficul aerian pe Aeroportul Henri Coandă se desfășoară în siguranță, fără probleme, iar la nivelul aeroportului sunt în curs de aplicare măsurile procedurale, în colaborare cu instituțiile statului, informează reprezentanții CNAB. Precizările vin după ce pe Aeroportul Otopeni a fost instituită o celulă de criză în urm

Economic Intern 05-11-2026 12:45

România a primit peste 108 miliarde de euro din fonduri europene în perioada 2007 - 2025 (analiză)

România a primit aproximativ 108,3 miliarde de euro din fonduri europene nerambursabile în perioada 2007 - 2025 și a contribuit cu circa 35,9 miliarde de euro la bugetul Uniunii Europene, înregistrând un sold pozitiv de peste 72 de miliarde de euro, potrivit unei analize realizate de Banca Transilvania (BT). 'Una di

Economic Intern 05-11-2026 12:37

O 'Săgeată Albastră' a fost reintrodusă în circulație pe ruta Gara de Nord - Aeroportul Henri Coandă

Un automotor 'Săgeata Albastră', care a beneficiat de o revizie capitală la Electroputere VFU Pașcani, a fost reintrodus săptămâna aceasta în circulație pe ruta București Nord - Aeroportul Henri Coandă, fiind cel de-al 45-lea vehicul de acest tip reparat capital de companie, potrivit unui comunicat al acesteia. 'Î