Grapini: Şoferul din România care lucrează în Germania să fie plătit la fel cu şoferul din Germania
Instituţiile europene trebuie să vegheze să nu existe o distorsiune în piaţă pe domeniul transportului şi aş vrea ca şoferul din România care lucrează doar în Germania să fie plătit la fel cu şoferul din Germania, a afirmat, marţi, într-o conferinţă de specialitate, eurodeputatul Maria Grapini, membru în Comisia pentru Transport şi Turism (TRAN) din Parlamentul European (PE).
"Mâine (miercuri, 20 februarie 2019, n.r.) vom stabili în Comisie (TRAN - n. r.) ce facem cu acest Pachet (pe Mobilitate - n. r.). Unii spun să tratăm cele trei rapoarte legate de cabotaj, de timpul de condus, ca pachet, iar alţii spun să le ducem în plen şi să se voteze unul câte unul. Nu aş vrea să se înţeleagă că noi, eurodeputaţii români, bulgari etc. tratăm doar din perspectiva împărţirii Estul cu Vestul, ci pe baza datelor şi regulamentelor existente şi a tratatului. Dacă vorbim de plată egală pentru muncă egală, un slogan lansat de domnul Juncker, atunci să vorbim de acest lucru în acelaşi loc. Eu aş vrea ca şoferul din România care lucrează doar în Germania să fie plătit la fel cu şoferul din Germania. M-am întâlnit cu Asociaţia Şoferilor, iar aceştia se plângeau că şoferii din ţările din Est sunt luaţi în companiile din Vest pe formula 'căsuţă poştală' şi nu sunt plătiţi la nivelul celor de acolo. Acolo e dumping social şi acolo este discriminare!", a spus Grapini.
Europarlamentarul român a adăugat că efectul prevederilor Pachetului Mobilitate va avea repercusiuni asupra firmelor de transport din Vest, întrucât vor avea costuri mai mari.
"Eu am propus în Parlament să definim conceptul de dumping social. M-am ocupat de dumping pentru preţuri când eram preşedinta patronatului pe textile, când eram în ţară, iar acesta este foarte clar definit: pe preţ, atunci când îl vinzi sub preţul de cost, pe salarii atunci când ai un salariu mai mic decât în ţara unde este firma. Aşadar, nu este dumping social, aşa cum încearcă să explice Parlamentul de ce se iau aceste lucruri. Mai devreme sau mai târziu, efectul va veni şi asupra colegilor mei din Vest, care susţin aceste regulamente dezechilibrate. Totdeauna trebuie să te gândeşti pe termen lung ce efect are. Să presupunem că se aprobă aceste regulamente şi sunt scoşi din joc transportatorii din Est... Este foarte limpede că transportatorii din Vest vor avea nişte costuri mai mari, pentru că ei acum îşi compensează costurile, să fim serioşi!", a menţionat Maria Grapini.
În viziunea oficialului european, traseul regulamentelor europene nu este unul democratic şi nu este soluţia optimă pentru a avea în piaţa internă o reglementare unitară a transportului.
"Instituţiile europene trebuie să vegheze să nu existe o distorsiune în piaţă. Cred că, prin modul prin care s-au creat aceste regulamente, se atacă subsidiaritatea legată de salariu. Eu cred că DG Competiţie nu a făcut o analiză corectă vizavi de tarifele plătite la companiile din Vest şi din Est. Acum, eu nu vreau să fac niciun scenariu, dar vă spun că raportorii sunt Germania şi Finlanda, deci niciun raportor nu vine din partea de Est. Cu solidaritatea pe care am avut-o cu Polonia, Ungaria, parţial cu Spania, şi cu Grecia, am făcut acele scrisori să blocăm un lucru nedemocratic, şi anume că se dorea, fără consultarea Comisiei TRAN, preşedinţii să decidă să meargă direct în plen. Am zis atunci că, dacă nu sunt consultaţi pe grupuri politice, atunci să închidem comisia. Conferinţa preşedinţilor din 7 martie ar trebui să ţină cont de ce discutăm noi mâine în comisie şi de ceea ce a spus Serviciul Juridic. Majoritatea care s-a făcut în Consiliu, punându-se în braţe cartoful fierbinte Preşedinţiei României de către Preşedinţia Austriei, nu este aceeaşi cu majoritatea din Parlamentul nostru. Concret, Cehia de exemplu a fost de acord cu noi, dar în Consiliu a votat pentru Pachetul pe Mobilitate. Aşadar, diferă majoritatea formată cu eurodeputaţii. Traseul regulamentelor nu este unul democratic şi nu este soluţia optimă pentru a avea în piaţa internă o reglementare unitară a transportului. Nu se ţine cont de decizia comisia de specialitate. Vrem să existe reglementare şi în paşii în care să şi o aplici!", a mai spus ea.
Pachetul Mobilitate 1 a fost publicat de Comisia Europeană pe 31.05.2017 şi cuprinde propuneri importante de modificare a legislaţiei europene în domeniul transporturilor rutiere, precum: propunerea de Lege specială pentru aplicarea Directivei detaşării nr. 71/1996 la transporturile rutiere; propunerea de revizuire a Regulamentului 561/2006 privind timpii de conducere şi de odihnă ai şoferilor profesionişti; propunerea de modificare a Regulamentului nr. 1071/2009 privind accesul la profesie şi a Regulamentului 1072/2009 privind accesul la piaţa de transport rutier de marfă.
După aprobarea poziţiei Parlamentului European, Pachetul Mobilitate 1 va intra în procedura de trialog pentru armonizarea poziţiilor celor trei instituţii europene, respectiv: Parlamentul European, Comisia Europeană şi Consiliul de Transport UE.
Săptămâna trecută, Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR), împreună cu asociaţiile transportatorilor rutieri din Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia şi Ungaria, au transmis o scrisoare comună preşedintelui Parlamentului European (PE), Antonio Tajani, şi preşedinţilor celor opt grupuri parlamentare din PE, prin care solicită ca Pachetul Mobilitate 1 să nu fie supus la vot în actuala legislatură parlamentară europeană.
O decizie cu privire la Pachetul Mobilitate 1 urmează să fie luată în mai puţin de o lună la nivelul Parlamentului European.
UNTRR şi Uniunea Internaţională a Transporturilor Rutiere (IRU) au organizat, marţi, conferinţa cu tema "Pachetul Mobilitate şi Viziunea UE de decarbonizare a transportului rutier - Provocări şi soluţii pentru transportatorii rutieri". AGERPRES/(A - autor: Daniel Badea, editor: Oana Tilică, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
USLM: Metrorex are un deficit de finanțare de 450 de milioane de lei, în 2026
Deficitul de finanțare al Metrorex este de 40%, în 2026, în timp ce deficitul de personal se ridică la 20%, se arată într-un comunicat de presă al Unității Sindicatul Liber din Metrou (USLM), transmis joi AGERPRES. 'Deficitul de finanțare, în 2026, este de 40%, lipsesc 450.000.000 lei. Deficitul de personal este de 20%, lipsesc pest
Burnete: O parte din banii pentru agricultură nu vor mai veni automat de la Bruxelles, ci și de la București
O parte din fondurile destinate agriculturii nu vor mai veni automat de la Bruxelles, ci vor proveni și din planul național, în condițiile în care România se confruntă cu dificultăți privind cofinanțarea, a declarat joi consilierul prezidențial Radu Burnete, care a transmis și un mesaj din partea președintelui României, Nicușor Dan.
România va solicita deblocarea exporturilor de ovine către țări terțe, la Bruxelles (ministru)
România va solicita deblocarea exporturilor de ovine către țări terțe în cadrul unei întâlniri programate vineri, la Bruxelles, cu un reprezentant al Comisiei Europene, după finalizarea vaccinării în județele Constanța și Tulcea, a declarat joi ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu. 'S-au făcut pași import
Tinerii din Generația Z preferă să-și asigure dispozitivele electronice în detrimentul sănătății (studiu)
Un ecran spart, o bicicletă furată sau un festival la care n-a mai ajuns sunt principalele riscuri care contează pentru Generația Z, iar 95% dintre tinerii români cu vârste între 16 și 23 de ani spun că ar plăti ca să se simtă protejați de acestea, arată un studiu de specialitate, prezentat recent în cadrul evenimentului Technology Insurance Days (TID
Barbu: Am putea merge pe plafonarea adaosului comercial la toate alimentele din magazine
Plafonarea adaosului comercial ar putea fi extinsă de la alimentele de bază la toate produsele alimentare aflate pe rafturile magazinelor, însă o astfel de măsură trebuie analizată la nivelul Guvernului, a declarat joi ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu. 'În momentul de față, trebuie să avem o analiză la nivelul Guvernul
Barbu: Fermierii ar putea cumpăra motorină fără acciză, direct de la pompă, din 2027
Ministerul Agriculturii discută cu Ministerul Finanțelor crearea unui mecanism prin care fermierii să poată cumpăra, din 2027, motorină fără acciză, direct de la pompă, a declarat joi ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu. 'În momentul de față, costurile sunt foarte mari, dar Ministerul Agriculturii, la rectificarea din noiembrie
Werner (CE): Vrem să vedem agricultura bine împământenită în politicile pentru zonele rurale și pentru competitivitate
Comisia Europeană vrea o agricultură bine împământenită atât în politicile pentru zonele rurale, cât și în cele privind competitivitatea, a declarat directorul general pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală din cadrul Comisiei Europene, Elisabeth Werner, la Conferința Națională AGRI4FUTURE: România - Obiectiv 2035, organizată joi, l
Păun: Datoria României crește cu aproximativ 300.000 de lei pe minut
Datoria publică a României crește cu aproximativ 300.000 de lei pe minut, echivalentul a circa 60.000 de euro, în condițiile în care valoarea totală a acesteia a ajuns la 240 de miliarde de euro, a afirmat profesorul universitar Cristian Păun, într-o postare pe Facebook. 'Datoria publică a României a ajuns la
Șeful CNAIR: Stadiul lucrărilor pe ultimul lot al Autostrăzii Bucureștiului a ajuns la 85%
Lucrările de pe ultimul lot aflat în construcție din Autostrada Bucureștiului (A0) au ajuns la un stadiu de 85%, a transmis directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, într-o postare publicată, joi, pe pagina sa de Facebook. 'Am verificat astăzi șantierul, unde a
Barbu: Fondul unic pentru agricultură, în cadrul financiar european 2028-2034, este o greșeală
Fondul unic propus pentru agricultură în viitorul cadru financiar european 2028-2034 este o greșeală, iar România trebuie să susțină în continuare menținerea celor doi piloni ai Politicii Agricole Comune (PAC), respectiv subvențiile acordate fermierilor și finanțarea dezvoltării sectorului, a declarat joi ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale
DNSC atrage atenția asupra unui nou scenariu de fraudă în care se folosește identitatea Netflix
Un nou scenariu de fraudă, în care atacatorii trimit mesaje frauduloase, în aparență din partea companiei de streaming Netflix, a fost raportat de către utilizatorii din România, avertizează Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), într-o postare publicată, joi, pe pagina de socializare a instituției.
Circa 4.700 de oficii ale Poștei Române, dotate cu recipiente pentru colectarea DEEE,până în martie 2027
Aproximativ 4.700 de oficii poștale din întreaga țară vor fi dotate, etapizat, până în martie 2027, cu recipiente pentru colectarea deșeurilor electrice și electronice de mici dimensiuni, în cadrul campaniei naționale 'Dacă tot te duci la Poștă, ia și aparatele vechi', lansată de Asociația Environ, în parteneriat cu Compania Nați
CNAB: Traficul aerian se desfășoară în siguranță, fără probleme, conform planului de zbor
Traficul aerian pe Aeroportul Henri Coandă se desfășoară în siguranță, fără probleme, iar la nivelul aeroportului sunt în curs de aplicare măsurile procedurale, în colaborare cu instituțiile statului, informează reprezentanții CNAB. Precizările vin după ce pe Aeroportul Otopeni a fost instituită o celulă de criză în urm
România a primit peste 108 miliarde de euro din fonduri europene în perioada 2007 - 2025 (analiză)
România a primit aproximativ 108,3 miliarde de euro din fonduri europene nerambursabile în perioada 2007 - 2025 și a contribuit cu circa 35,9 miliarde de euro la bugetul Uniunii Europene, înregistrând un sold pozitiv de peste 72 de miliarde de euro, potrivit unei analize realizate de Banca Transilvania (BT). 'Una di
O 'Săgeată Albastră' a fost reintrodusă în circulație pe ruta Gara de Nord - Aeroportul Henri Coandă
Un automotor 'Săgeata Albastră', care a beneficiat de o revizie capitală la Electroputere VFU Pașcani, a fost reintrodus săptămâna aceasta în circulație pe ruta București Nord - Aeroportul Henri Coandă, fiind cel de-al 45-lea vehicul de acest tip reparat capital de companie, potrivit unui comunicat al acesteia. 'Î







