#Romania2019.eu/Daea: Am reuşit să realizăm nouă dosare în agricultură, faţă de cele patru pe care nădăjduiam să le închidem
România a închis până în prezent nouă dosare în agricultură, din cele 29 pe care le-a preluat de la preşedinţia austriacă, deşi angajamentul a fost de numai patru dosare, a declarat, luni, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, într-o conferinţă de presă.
"Sunt 29 de dosare, din care 11 sunt dosare non-legislative şi pe care le-am stabilit etapă cu etapă unde vom ajunge, programându-ne ca să închidem şi comunicând la Bruxelles, în consonanţă cu experţii de la Consiliul Uniunii Europene, care dosare le putem închide. (...) Am stabilit în ce etapă se află dosarele pe care le preluăm de la preşedinţia austriacă, care sunt posibilităţile noastre de realizare şi ce termen putem prevedea pentru finalizarea dosarelor. Din programul acesta bine structurat, aşezat, urmărit, de aici, de Guvern, de către Reprezentanţa permanentă, am reuşit ca în agricultură, faţă de cele patru dosare pe care noi nădăjduiam să le închidem, să realizăm până la această dată nouă dosare. Şi dosare grele, care au presupus foarte multă muncă, zi şi noapte (...)", a spus Daea.
El a apreciat că rezultatul obţinut până în prezent este "formidabil şi ne dă încredere să mergem să atacăm cât mai mult, în profunzime, dosare de lucru".
Ministrul Agriculturii a reamintit că o problemă deosebit de importantă în perioada în care România deţine preşedinţia Consiliului UE este aceea de a contura şi conceptul Politicii Agricole Comune (PAC).

Foto: (c) SORIN LUPSA / AGERPRES FOTO
"Din 2021 se schimbă profund Politica Agricolă Comună, se schimbă ca şi concept, ca şi instrumente, ca şi mecanisme. Motiv pentru care, în paralel cu definirea acestui concept în Ministerul Agriculturii, prin ordin al ministrului, se lucrează la instrumentele necesare pentru a putea fi validate prin acte normative, în aşa fel încât din 2021 să putem răspunde la noile cerinţe ale PAC", a precizat şeful MADR.
Politica Agricolă Comună are trei paliere importante: planul strategic; finanţarea, gestionarea şi monitorizarea şi guvernanţa naţională; modificarea Regulamentului 1308 legat de organizarea comună de piaţă.
"În toate aceste domenii avem rezultate foarte bune, în sensul că, preluând de la preşedinţia Austriei, am înaintat pe text din punct de vedere al interpretării unitare la nivelul statelor membre. Această muncă pe care o desfăşurăm noi o desfăşurăm zilnic cu experţi din ţările care compun UE, până noaptea târziu. Noaptea s-a transformat în zi, pentru că este extrem de important să înaintăm. Această realizare merită să fie cunoscută de populaţie şi de mass media, pentru că a fost o serie întreagă de semne de întrebare privind capacitatea noastră de a prelua preşedinţia Consiliului UE şi a ne onoara de această obligaţie care revine din tratatul de funcţionare al UE, pe proceduri foarte clare", a explicat ministrul Agriculturii.
Daea a anunţat că la fiecare conferinţă în care va prezenta rezultatele obţinute în aceste domeniu va veni şi un reprezentant al fermierilor care poate să confirme "prin vocea sa" activitatea de la MADR şi gradul de aşteptare al fermierilor, "pentru a defini împreună o Politică Agricolă Comună convenabilă pentru toate ţările". AGERPRES/(A - autor: Mariana Nica, editor: Oana Tilică, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
USLM: Metrorex are un deficit de finanțare de 450 de milioane de lei, în 2026
Deficitul de finanțare al Metrorex este de 40%, în 2026, în timp ce deficitul de personal se ridică la 20%, se arată într-un comunicat de presă al Unității Sindicatul Liber din Metrou (USLM), transmis joi AGERPRES. 'Deficitul de finanțare, în 2026, este de 40%, lipsesc 450.000.000 lei. Deficitul de personal este de 20%, lipsesc pest
Burnete: O parte din banii pentru agricultură nu vor mai veni automat de la Bruxelles, ci și de la București
O parte din fondurile destinate agriculturii nu vor mai veni automat de la Bruxelles, ci vor proveni și din planul național, în condițiile în care România se confruntă cu dificultăți privind cofinanțarea, a declarat joi consilierul prezidențial Radu Burnete, care a transmis și un mesaj din partea președintelui României, Nicușor Dan.
România va solicita deblocarea exporturilor de ovine către țări terțe, la Bruxelles (ministru)
România va solicita deblocarea exporturilor de ovine către țări terțe în cadrul unei întâlniri programate vineri, la Bruxelles, cu un reprezentant al Comisiei Europene, după finalizarea vaccinării în județele Constanța și Tulcea, a declarat joi ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu. 'S-au făcut pași import
Tinerii din Generația Z preferă să-și asigure dispozitivele electronice în detrimentul sănătății (studiu)
Un ecran spart, o bicicletă furată sau un festival la care n-a mai ajuns sunt principalele riscuri care contează pentru Generația Z, iar 95% dintre tinerii români cu vârste între 16 și 23 de ani spun că ar plăti ca să se simtă protejați de acestea, arată un studiu de specialitate, prezentat recent în cadrul evenimentului Technology Insurance Days (TID
Barbu: Am putea merge pe plafonarea adaosului comercial la toate alimentele din magazine
Plafonarea adaosului comercial ar putea fi extinsă de la alimentele de bază la toate produsele alimentare aflate pe rafturile magazinelor, însă o astfel de măsură trebuie analizată la nivelul Guvernului, a declarat joi ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu. 'În momentul de față, trebuie să avem o analiză la nivelul Guvernul
Barbu: Fermierii ar putea cumpăra motorină fără acciză, direct de la pompă, din 2027
Ministerul Agriculturii discută cu Ministerul Finanțelor crearea unui mecanism prin care fermierii să poată cumpăra, din 2027, motorină fără acciză, direct de la pompă, a declarat joi ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu. 'În momentul de față, costurile sunt foarte mari, dar Ministerul Agriculturii, la rectificarea din noiembrie
Werner (CE): Vrem să vedem agricultura bine împământenită în politicile pentru zonele rurale și pentru competitivitate
Comisia Europeană vrea o agricultură bine împământenită atât în politicile pentru zonele rurale, cât și în cele privind competitivitatea, a declarat directorul general pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală din cadrul Comisiei Europene, Elisabeth Werner, la Conferința Națională AGRI4FUTURE: România - Obiectiv 2035, organizată joi, l
Păun: Datoria României crește cu aproximativ 300.000 de lei pe minut
Datoria publică a României crește cu aproximativ 300.000 de lei pe minut, echivalentul a circa 60.000 de euro, în condițiile în care valoarea totală a acesteia a ajuns la 240 de miliarde de euro, a afirmat profesorul universitar Cristian Păun, într-o postare pe Facebook. 'Datoria publică a României a ajuns la
Șeful CNAIR: Stadiul lucrărilor pe ultimul lot al Autostrăzii Bucureștiului a ajuns la 85%
Lucrările de pe ultimul lot aflat în construcție din Autostrada Bucureștiului (A0) au ajuns la un stadiu de 85%, a transmis directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, într-o postare publicată, joi, pe pagina sa de Facebook. 'Am verificat astăzi șantierul, unde a
Barbu: Fondul unic pentru agricultură, în cadrul financiar european 2028-2034, este o greșeală
Fondul unic propus pentru agricultură în viitorul cadru financiar european 2028-2034 este o greșeală, iar România trebuie să susțină în continuare menținerea celor doi piloni ai Politicii Agricole Comune (PAC), respectiv subvențiile acordate fermierilor și finanțarea dezvoltării sectorului, a declarat joi ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale
DNSC atrage atenția asupra unui nou scenariu de fraudă în care se folosește identitatea Netflix
Un nou scenariu de fraudă, în care atacatorii trimit mesaje frauduloase, în aparență din partea companiei de streaming Netflix, a fost raportat de către utilizatorii din România, avertizează Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), într-o postare publicată, joi, pe pagina de socializare a instituției.
Circa 4.700 de oficii ale Poștei Române, dotate cu recipiente pentru colectarea DEEE,până în martie 2027
Aproximativ 4.700 de oficii poștale din întreaga țară vor fi dotate, etapizat, până în martie 2027, cu recipiente pentru colectarea deșeurilor electrice și electronice de mici dimensiuni, în cadrul campaniei naționale 'Dacă tot te duci la Poștă, ia și aparatele vechi', lansată de Asociația Environ, în parteneriat cu Compania Nați
CNAB: Traficul aerian se desfășoară în siguranță, fără probleme, conform planului de zbor
Traficul aerian pe Aeroportul Henri Coandă se desfășoară în siguranță, fără probleme, iar la nivelul aeroportului sunt în curs de aplicare măsurile procedurale, în colaborare cu instituțiile statului, informează reprezentanții CNAB. Precizările vin după ce pe Aeroportul Otopeni a fost instituită o celulă de criză în urm
România a primit peste 108 miliarde de euro din fonduri europene în perioada 2007 - 2025 (analiză)
România a primit aproximativ 108,3 miliarde de euro din fonduri europene nerambursabile în perioada 2007 - 2025 și a contribuit cu circa 35,9 miliarde de euro la bugetul Uniunii Europene, înregistrând un sold pozitiv de peste 72 de miliarde de euro, potrivit unei analize realizate de Banca Transilvania (BT). 'Una di
O 'Săgeată Albastră' a fost reintrodusă în circulație pe ruta Gara de Nord - Aeroportul Henri Coandă
Un automotor 'Săgeata Albastră', care a beneficiat de o revizie capitală la Electroputere VFU Pașcani, a fost reintrodus săptămâna aceasta în circulație pe ruta București Nord - Aeroportul Henri Coandă, fiind cel de-al 45-lea vehicul de acest tip reparat capital de companie, potrivit unui comunicat al acesteia. 'Î







