Ministrul Muncii: Salariile nu pot scădea strict din cauza transferului contribuţiilor
Salariile nu pot scădea strict din cauza transferului contribuţiilor, însă la managerii publici vor exista scăderi la toate instituţiile, a declarat, marţi, ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, Lia-Olguţa Vasilescu, într-o conferinţă de presă.
"În momentul în care s-a lucrat la Codul Fiscal, au fost luate în calcul mai multe variante de lucru, una dintre ele se referea la o scădere a contribuţiilor de la 39,25 la 35%, măsură regândită ca urmare a negocierii cu sindicatele, care au solicitat ca şi angajatorul să rămână cu o contribuţie reprezentând fondul de garantare a creanţelor salariale, concediile medicale şi pentru accidentele de muncă, aceasta fiind una dintre cauzele care a dus la faptul că netul angajaţilor din mediul privat nu creşte atât cât estimasem noi. Semnalăm că acolo unde statul are puterea de a interveni la salariul minim, fără nicio oprelişte, a făcut-o, astfel încât netul angajatului pe salariul minim a crescut cu 9,1%, iar brutul cu 31%. Ca o concluzie, strict din cauza transferului contribuţiilor, salariile nu pot scădea", a spus Vasilescu.
În ceea ce priveşte salariile grefierilor, Vasilescu a precizat că transferul contribuţiilor nu afectează salariile acestora deoarece sunt între bugetarii care au o majorare de 25%, de la 1 ianuarie 2018 , respectiv una "acoperitoare pentru procentul de 22,5%".
"Grila din Legea 153/ 2017 pentru grefieri s-a elaborat având la bază datele transmise de Ministerul Justiţiei, în data de 22 februarie 2017, în format electronic. În plus, trei reprezentaţi ai CSM au participat la elaborarea legii salarizării înainte de apariţia ei, pe partea de salarizare a capitolului Justiţie. Creşterile care se înregistrează pe legea salarizării pentru grefieri, până în anul 2022, faţă de salariile actuale transmise de MJ, sunt cuprinse între 23% şi 99%. Întrucât salariile grefierilor, cu tot cu creşteri, nu depăşeau grila stabilită în 2022, rezultă că nu ar trebui să înregistreze nicio pierdere. Nici transferul contribuţiilor nu afectează salariile grefierilor deoarece sunt între bugetarii care au o majorare de 25%, de la 1 ianuarie a.c., adică acoperitoare pentru procentul de 22,5%", a spus ministrul Muncii.
Cu toate acestea, ministrul Muncii nu exclude o posibilă scădere în cazul în care a fost modificat cuantumul salariilor prin hotărâri judecătoreşti, după apariţia legii.
"Menţionăm că, deocamdată, Regulamentul de sporuri pentru Justiţie nu este finalizat de către ministerul de resort, regulament care ar urma să fie aplicat în situaţia în care salariile majorate cu 25% depăşesc nivelul prevăzut de lege pentru anul 2022. E valabil nu doar pentru grefieri, ci şi pentru criminalişti şi alţi angajaţi ai instituţiilor din capitolul Justiţie. În ultimele 6 luni, niciun reprezentant al grefierilor nu s-a adresat MMJS. Abia ieri, ulterior invitaţiei publice a MMJS la dialog, ne-au transmis şi nouă comunicatul de presă remis dumneavoastră. Le adresăm, din nou, invitaţia la dialog, pentru miercuri, ora 9:00, pentru a constata dacă nu este vorba de o modalitate eronată de calcul. De altfel, în ultimele luni, am constatat mai multe greşeli de aplicare a legii. Caz concret în Asistenţa socială, unde sindicatele invocau pierderea unui spor. Le-am demonstrat că nu s-a pierdut niciun spor în 2018 şi aplicau greşit legea. Este motivul pentru care, luna trecută, am postat pe site-ul MMJS, un ghid agreat şi de Curtea de Conturi, în care explicăm cum se aplică legea în cazurile pentru care am primit mai multe sesizări. E posibil să fie şi cazul grefierilor. Ieri, specialiştii MMJS au făcut o simulare pe fluturaşul din decembrie al unui grefier şi nu se înregistrează nicio scădere", a explicat ministrul Muncii.
În ceea ce priveşte salariile poliţiştilor, Lia Olguţa Vasilescu susţine că, deşi în aplicarea legii salarizării bugetarilor nu există scăderi de salarii, pentru această categorie apare un alt efect, respectiv încetarea unui spor care era doar pentru anul 2017.
"În aplicarea legii salarizării bugetarilor nu există scăderi de salarii pentru poliţişti. La poliţişti este un alt efect - a încetat aplicarea unui spor care a fost foarte clar definit ca fiind aplicabil pentru numai 6 luni. Iar toţi cei din sindicate, care se plâng, ştiau de faptul că sporul respectiv era doar pentru anul 2017. De altfel, acest spor nu a fost introdus prin legea salarizării, ci distinct printr-un amendament în Parlament. Şi mi-amintesc că sindicatele au fost atunci în Parlament şi ştiu foarte bine discuţiile de atunci. De acest spor au beneficiat până în decembrie 2017 aproximativ 8.000 de poliţişti din cei 127.000 de angajaţi ai MAI. Pentru că acest spor nu a fost unul permanent nu putem spune acum că s-a tăiat. El şi-a încetat aplicabilitatea de drept în decembrie 2017. Aşadar, revenind la legea salarizării, singurul efect pentru zona MAI este pentru anumiţi manageri publici şi aici e vorba de o sumă de aproximativ 600 de lei şi pentru o singură funcţie de conducere, deci o sumă din vârful piramidei salarizării în MAI, unde e vorba de o diferenţă de 160 de lei", a explicat şeful de la Muncă.
De asemenea, în cazul angajaţilor din IT, ministrul Muncii susţine că situaţia celor de la stat a fost rezolvată prin acordarea majorării de 28,5% pentru acoperirea transferului contribuţiilor, iar cei din mediul privat vor beneficia de prevederile unei OUG aflată în lucru la Ministerul de Finanţe.
În ceea ce priveşte salariile personalului auxiliar din spitalele de psihiatrie, TBC şi boli infecţioase nu se înregistrează niciun fel de scăderi deoarece prin OUG 91/ 2017 s-a prorogat termenul de încadrare în limita de sporuri de 30%, până în lună martie, dată până la care Ministerul Sănătăţii trebuie să elaboreze regulamentul de sporuri.
Ministrul Muncii a făcut referire şi la salariile angajaţilor din biblioteci, muzee şi alte instituţii subordonate Ministerului Culturii, menţionând că în conformitate cu legea salarizării nu există motive de scădere a salariilor.
În cazul angajaţilor de la Ministerul de Externe, Olguţa Vasilescu a subliniat că acolo unde există mai mulţi funcţionari din cadrul aparatului central cărora le scad salariile, acest lucru se produce deoarece sunt salarizaţi la nivel de funcţie de conducere din minister, şi nu la nivelul gradului diplomatic pe care îl au. "Aceştia pot opta fie pentru funcţia diplomatică, fie pentru calitatea de funcţionar public, cu funcţie de conducere, al cărei nivel de salarizare este acelaşi pentru toate ministerele", spune Vasilescu.
Potrivit sursei citate, la subordonatele din cadrul Ministerului Tineretului este exclus să scadă vreun salariu, ei având printre cele mai mici salarii, iar din acest motiv au primit majorări salariale şi anul trecut. În conferinţa de presă, ministrul a menţionat că la managerii publici există scăderi la toate instituţiile publice.
Liderii de sindicat au anunţat luni că salariile nete ale angajaţilor vor scădea în mai multe domenii de activitate, respectiv în sectorul de Sănătate, în Cultură, în Poliţie şi în Justiţie.
De la 1 ianuarie, este în vigoare Ordonanţa care prevede transferul contribuţiilor sociale de la angajator la angajat.
AGERPRES/(AS - autor: Mariana Nica, editor: Andreea Marinescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bursa de Valori București a închis pe creștere ultima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de Valori București (BVB) a închis pe creștere ultima ședință de tranzacționare a acestei săptămâni, iar rulajul s-a cifrat la 98,90 milioane de lei (18,50 milioane de euro). Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-a apreciat cu 1,76%, până
Tarifele decontate de CNAS nu acoperă costurile reale ale serviciilor spitalicești (studiu)
Tarifele decontate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) nu acoperă costurile reale ale serviciilor spitalicești nici în sectorul public, nici în cel privat, arată un studiu realizat de cercetători și experți ai Academiei de Studii Economice (ASE) din București. 'În România, furnizorii publici și privați
Consiliul Concurenței: Intrarea noilor acționari în AnimaWings nu intră sub incidența Legii concurenței
Consiliul Concurenței a analizat operațiunea prin care BT Asset Management SAI SA, Winners Holding Investments SRL și Evergent Investments SA intenționau să intre în acționariatul AnimaWings Aviation SA și a constatat că nu intră sub incidența Legii concurenței, a anunțat vineri instituția. Analiza autorității de concurență a arătat că,
Tranzacția prin care BT Asset Management intenționa să intre în acționariatul AnimaWings nu s-a concretizat
Tranzacția anunțată în luna aprilie 2026, prin care BT Asset Management SAI SA (BTAM) intenționa să intre în acționariatul AnimaWings SA, nu s-a concretizat, iar BT Asset Management nu a fost și nu este acționar al companiei aeriene, potrivit unui comunicat al Băncii Transilvania. 'Referitor la tranzacția anunțată în luna
Nazare: Aseară am avut o nouă discuție cu reprezentanții Moody's, în care am explicat situația actuală a finanțelor publice
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o nouă discuție cu reprezentanții agenției de rating Moody's, cărora le-a prezentat situația actuală a finanțelor publice, evoluția execuției bugetare și provocările pentru anul 2027, precizând că progresele înregistrate în acest an trebuie continuate printr-un buget credibil pentru 2027 și predicti
Agrometeo: Seceta pedologică se menține în cea mai mare parte a țării în următoarea săptămână
Seceta pedologică moderată, puternică și extremă se va menține în cea mai mare parte a țării în perioada 2-8 octombrie, pe fondul rezervelor scăzute și deosebit de scăzute de apă din sol, iar precipitațiile vor fi reduse cantitativ sau chiar absente în aproape toate regiunile agricole, potrivit prognozei agrometeorologice, publicate de Administrația
AVR: Șapte echipe canine vamale din Ucraina, pregătite în România pentru combaterea contrabandei
Șapte echipe canine din cadrul Serviciului Vamal de Stat al Ucrainei au absolvit un stagiu de perfecționare în România pentru depistarea drogurilor, țigaretelor, produselor din tutun și numerarului, informează, vineri, Autoritatea Vamală Română (AVR). Stagiul s-a desfășurat în perioada 21 septembrie - 2 octombrie 2026,
Jakubowicz (AAFBR): Scenariul de bază este menținerea ratingului BBB-, cu perspectivă negativă
Scenariul de bază este menținerea ratingului României la BBB-, cu perspectivă negativă, întrucât datele privind execuția bugetară arată că ajustarea fiscală a continuat inclusiv în perioada de interimat a Guvernului, iar în prezent fundamentele nu susțin o retrogradare, consideră președintele Asociației Analiștilor Financiar-Bancari din
ANPC a oprit temporar de la comercializare produse de un milion de lei și a dat amenzi de peste 4,8 milioane de lei
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a oprit temporar de la comercializare produse de peste un milion de lei și a dat amenzi contravenționale care depășesc 4,8 milioane de lei, în urma unor controale în perioada 28 septembrie - 2 octombrie. Potrivit unui comunicat al ANPC, au mai fost aplicate următoarele sa
Negrescu: Am intrat într-o furtună financiară din care ne va fi din ce în ce mai greu să ieșim
România a intrat într-o 'furtună financiară' din care va fi din ce în ce mai greu să iasă, în lipsa unor planuri și soluții pentru a evita efectele inflației și ale creșterii dobânzilor, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, consultantul economic Adrian Negrescu. 'Am intrat, din păcate, într-o fur
Codirlașu (CFA Romania): Trebuie să ne așteptăm la o ușoară depreciere a leului în următoarea perioadă
Leul ar putea continua să se deprecieze ușor față de euro în perioada următoare, pe fondul diferențialului ridicat de inflație dintre România și zona euro, însă are șanse mai mari să își mențină ratingul de țară la categoria 'investment grade' decât să fie retrogradată de agenția S&P, a declarat vineri, pentru AGERPRES, preșe
Ministerul Mediului a pus în consultare publică normele de prevenire și apărare împotriva incendiilor de pădure
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) a publicat în consultare publică noile norme specifice de prevenire și apărare împotriva incendiilor de pădure, care pun accent pe prevenție, detectarea rapidă a incendiilor, pregătirea personalului și clarificarea responsabilităților administratorilor, proprietarilor de păduri și structurilor silvice, indif
Aproape 35% dintre antreprenorii români consideră că mediul de afaceri s-a deteriorat foarte mult în 2026 (sondaj)
Antreprenorii români consideră, în proporție de 46,5%, că mediul de afaceri s-a deteriorat în 2026 față de anul trecut, 34,9% dintre ei susținând că acesta s-a deteriorat foarte mult, în timp ce 15,5% spun că a rămas la fel iar 3,1% că s-a îmbunătățit, relevă un sondaj IMM România, dat vineri publicității.
Petrescu (ASF): Piața de capital din România a câștigat dimensiune; următorul pas este să transformăm această creștere în profunzime
Piața de capital din România a câștigat dimensiune, iar următorul pas este transformarea acestei creșteri în profunzime, prin mai multe companii listate, o lichiditate mai bună, o bază mai largă de investitori și instrumente financiare mai diverse, susține președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu. 'Pia
Poșta Română își deschide porțile pentru public pe 9 octombrie, de Ziua Mondială a Poștei
Poșta Română va organiza, pe 9 octombrie, de Ziua Mondială a Poștei, un eveniment cu porțile deschise, în cadrul căruia publicul va putea vizita HUB-ul companiei și alte spații care, în mod obișnuit, nu sunt deschise vizitatorilor, potrivit unui comunicat transmis vineri AGERPRES. Evenimentul 'Ziua Porților Deschise' va avea l












