ASF: Piaţa asigurărilor marchează un record istoric pe fondul creşterii substanţiale a concurenţei, dar şi a solidităţii sistemului
Primele Brute Subscrise (PBS) de societăţile de asigurare din România, în primele trei luni ale anului 2022, au ajuns la aproape 4,66 miliarde de lei, cea mai mare valoare trimestrială înregistrată în istoria pieţei de asigurări din România, în creştere cu 46% faţă de perioada similară a anului trecut, conform unui comunicat al Autorităţii
ANSVSA: Mai sunt active nouă focare de pestă porcină africană în România
Nouă focare de pestă porcină africană mai sunt active în România, după ce, în ultima săptămână, au fost stinse cinci, se arată într-un comunicat al Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, remis, vineri, AGERPRES. În total, sunt afectate 80 de porcine. În
CNAIR: Circulaţia pe raza localităţii Bragadiru se închide timp de o oră, în noaptea de vineri spre sâmbătă
Circulaţia pe DN 6, pe raza localităţii Bragadiru, se închide timp de o oră, în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, pentru montarea unei pasarele pietonale, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). "Sâmbătă, 25.06.2022, în intervalul orar 00:00 - 01:00, traficul rutier va fi înc
CNIPMMR oferă finanţări nerambursabile între 40.000 şi 60.000 de euro pentru 26 de studenţi
Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) oferă finanţări nerambursabile între 40.000 şi 60.000 de euro pentru 26 de studenţi, valoarea totală a finanţărilor oferite de CNIPMMR fiind de 6,139 milioane de lei, potrivit unui comunicat remis AGERPRES. Conform sursei citate, dintre cei
INS: Cheltuielile de consum au fost anul trecut de 2.979,3 lei/gospodărie, lunar
Consumul, principala destinaţie a cheltuielilor gospodăriilor, a deţinut anul trecut, în medie, pe ansamblul gospodăriilor, 61,1% din cheltuielile totale, acestea fiind de 2.979,3 lei lunar pe o gospodărie, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de statistică. Cheltuielile băneşti pentru cumpărarea de produse alimentare (inc
INS: Taxele, impozitele, cotizaţiile şi contribuţiile sociale au reprezentat 33,2% din cheltuielile gospodăriilor, în 2021
Impozitele asupra veniturilor, contribuţiile la bugetele de asigurări sociale, cotizaţiile şi alte impozite şi taxe, au deţinut o pondere de 33,2% din cheltuielile totale ale gospodăriilor, în 2021, ridicându-se în medie la suma de 1.620 lei lunar pe o gospodărie. Din acestea, impozitul pe salariu a reprezentat 15% (14,8% &ic
Peste o treime dintre directori estimează scăderea afacerilor în anul următor din cauza riscurilor geopolitice (raport)
Peste o treime dintre directorii executivi din ECE, inclusiv din România, estimează scăderea afacerilor în anul următor din cauza riscurilor geopolitice, de securitate cibernetică sau a modelului de business, reiese din raportul Global Risk Survey 2022 realizat de PwC. "Directorii executivi din Europa Centrală şi de Est (ECE),
INS: Veniturile totale pe gospodărie au fost anul trecut, în medie, de 5.683 lei/lună, în creştere cu 8,9%
Veniturile totale, în termeni nominali, au fost anul trecut, în medie, de 5.683 lei lunar pe gospodărie şi de 2.243,4 lei pe persoană, în creştere cu 8,9%, respectiv, cu 10,5% faţă de 2020, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică. Principala sursă de formare a veniturilor totale a reprezentat-o, at&a
ANOFM: Rata şomajului în luna mai 2022 a fost de 2,55%
Rata şomajului înregistrat la nivel naţional a fost de 2,55% la finalul lunii mai, sub cea din luna anterioară cu 0,02 puncte procentuale şi cu 0,51 puncte procentuale mai mică decât cea din luna mai a anului 2021, potrivit unui comunicat al Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), remis, vineri, AGERPRES. Numărul total d
INS: 57,4% din populaţia rezidentă avea locuinţele conectate la sistemele de canalizare, în 2021
Un număr de 11.012.187 locuitori aveau locuinţele conectate la sistemele de canalizare, în 2021, cu 217.917 persoane mai mult comparativ cu anul anterior, aceştia reprezentând 57,4% din populaţia rezidentă a României, conform
VIDEO Nicolae Ciucă: Am aprobat fără echivoc demisia ministrului Chesnoiu; integritatea - reper important în evaluarea miniştrilor
Premierul Nicolae Ciucă a afirmat că a aprobat "fără echivoc" demisia din funcţie a ministrului Agriculturii, Adrian Chesnoiu, şi a menţionat că integritatea rămâne "un reper extrem de important" în evaluarea miniştrilor. "Încă de la preluarea mandatului am convenit că la şase luni de zile se va desfă
Sorin Grindeanu: Licitaţia pentru autostrada Timişoara - Moraviţa va fi lansată în primăvara anului viitor
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, şi omologul său din Republica Serbia, Tomislav Momirovic, au semnat, joi, la Timişoara, Memorandumul privind construcţia autostrăzii Timişoara - Moraviţa, care va lega rutier cele două ţări, printr-o autostradă, până la Belgrad.
Mediul de afaceri recomandă menţinerea cotei unice, reducerea evaziunii fiscale şi sancţiuni mai aspre
Mediul de afaceri recomandă autorităţilor câteva direcţii pentru măsuri fiscale, printre care menţinerea unei cote unice de impozitare, reducerea reală a evaziunii fiscale, creşterea colectării taxelor, combaterea evaziunii prin acţiuni mai aspre şi reaşezarea sistemului fiscal astfel încât să stimuleze munca. Conform unui co
Boloş: Am transmis Comisiei Europene 13 din cele 16 programe operaţionale, incluzând şi POR Bucureşti-Ilfov
România a transmis până în prezent Comisiei Europene spre aprobare 13 din cele 16 programe operaţionale, incluzând şi POR Bucureşti-Ilfov, a declarat, joi, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş. Acesta a prezidat o conferinţă în cadrul căreia au fost prezentate documentele care stabilesc orientările strateg
Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului intenţionează să promoveze România prin intermediul formatorilor de opinie
Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului (MAT) realizează o consultare de piaţă, în vederea derulării ulterioare a unei achiziţii de servicii pentru strategia de publicitate în online prin influenceri, cu scopul creşterii nivelului de conştientizare a turiştilor străini şi interni cu privire la România ca destinaţie atrativă, potrivită pentru cit