Aproape jumătate dintre companii au crescut valoarea beneficiilor acordate angajaților, în 2025 (studiu)
Aproape jumătate dintre companii (45%) au crescut valoarea beneficiilor acordate angajaților în acest an comparativ cu anul precedent, relevă un studiu realizat de Up România și Reveal Marketing Research. Pe fondul unei atenții crescute la eficiența bugetelor, companiile se orientează tot mai des spre beneficii flexibile, predictibile și ușor de ad
Peste 1,5 miliarde euro în domeniul energiei și eficienței energetice, la dispoziția companiilor și autorităților locale
Companiile și autoritățile locale vor avea la dispoziție peste 1,5 miliarde euro sub formă de granturi pentru investiți în domeniul energiei și eficienței energetice la începutul anului viitor, în condițiile în care, în România, mai mult de 70.000 MW de noi proiecte fotovoltaice se află în diferite faze de dezvoltare, având con
Tobescu (Fordaq): Cadrul legislativ este din ce în ce mai complicat și nu ajută deloc industria lemnului
Cadrul de reglementare de pe piața lemnului din România este din ce în ce mai complicat și nu ajută deloc industria de profil, a declarat, joi, într-un eveniment de specialitate, președintele Comunității Forestierilor - Fordaq, Cătălin Tobescu. 'Cadrul regulativ de pe piața lemnului din România este din ce în ce mai complicat
APIA: Sprijin financiar de peste 38,7 milioane lei pentru crescătorii de animale
Aproape 39 de milioane de lei vor fi plătiți crescătorilor de animale care au depus cereri de plată aferente serviciilor prestate în luna septembrie, trimestrul III al anului în curs, informează, joi, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA). Astfel, APIA, prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat &ic
Șase din zece angajați simt că fac muncă invizibilă, care nu e apreciată de manageri (sondaj)
Șase din zece angajați simt că fac muncă invizibilă, care nu e apreciată de manageri, iar pentru 80% dintre ei interacțiunile de la birou îi ajută să fie mai vizibili, relevă un sondaj realizat de Genesis Property în luna octombrie pe un eșantion de 1.025 respondenți la nivel național. 'Într-o piață a muncii supusă unor presiuni și tensiu
Pâinea industrială pierde teren în fața pâinii cu maia (studiu)
Pâinea industrială pierde teren în fața pâinii cu maia, schimbarea obiceiurilor alimentare începând cu frământarea pâinii acasă pentru 1 din 4 consumatori, relevă rezultatele unui studiu realizat de Cooperativa Agricolă Biruința Olteniei, dat joi publicității. Datele colectate de Cooperativă arată că schimbarea comport
Antreprenori, manageri și decidenți instituționali din 4 județe, reuniți la Leadership Excellence Gala, organizată de CONAF
Un număr de 350 de antreprenori, manageri și decidenți instituționali din județele Brăila, Buzău, Galați și Tulcea au participat, pe 9 decembrie, la Leadership Excellence Gala, informează, joi, Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin - CONAF. 'Ediția a IV a confirmă un adevăr pe care îl regăsim în toate economiile competitive ale l
Consumatorii se reîntorc la motoarele cu combustie internă, pe fondul diminuării entuziasmului pentru vehicule electrice (studiu)
Preferința pentru vehicule electrice scade la nivel mondial, iar tot mai mulți cumpărători revin la motoarele pe combustie internă și reevaluează deținerea unui vehicul electric, potrivit EY Mobility Consumer Index (MCI), un studiu global care analizează atitudinea și intențiile de cumpărare pe principalele piețe auto. Potrivit unui comunicat transmis joi AGER
Asociațiile apicultorilor și fermierilor contestă proiectul privind pulverizarea aeriană a pesticidelor cu drone
Asociații ale apicultorilor și fermierilor, alături de organizații ale societății civile, avertizează, într-o scrisoare deschisă, asupra ritmului alarmant cu care avansează în Parlament o inițiativă legislativă ce ar permite pulverizarea aeriană a pesticidelor cu drone, o practică interzisă în Uniunea Europeană din 2009, se arată într-un comunicat tra
Fenomenul de uscare a pădurilor, dezbătut la cea de-a IX-a ediție a Forumului Pădurilor, organizat joi
Comunitatea Forestierilor - Fordaq organizează, joi, cea de-a IX-a ediție a Forumului Pădurilor, Industriei Lemnului și Economiei Verzi, în care vor fi discutate rezultatele Inventarului Forestier Național (IFN) - Ciclul 3. Potrivit organizatorilor, tema centrală a ediției din acest an a evenimentului este legată de fenomenul de uscare a pădurilor, ce
Raportul preliminar privind criza apei din Prahova și Dâmbovița indică deficiențe în gestionarea operațiunilor
Concluziile Raportului preliminar privind acțiunea de control realizată la solicitarea ministrei Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, referitoare la situația de la Barajul Paltinu indică o serie de deficiențe în comunicarea, coordonarea și gestionarea operațiunilor de către toate instituțiile implicate, de la Administrația Bazinală de Apă Buzău-Ialomi
Buzoianu: Analizăm redactarea hotărârii de guvern care să desființeze operatorul de apă ESZ; Nu îmi dau demisia!
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor analizează, în perioada imediat următoare, redactarea unei hotărâri de guvern care să desființeze Consiliul de Administrație și întreaga companie ESZ Prahova, a declarat, miercuri, ministra Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, într-o conferință de presă. Întrebată
Buzoianu: Directorul general de la Apele Române, Florin Ghiță, și-a dat demisia de onoare
Ministra Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri după-amiază, că a primit demisia de onoare a directorului general de la Apele Române, Florin Ghiță, și a trimis decizia de demitere a directoarei de la Apa Buzău - Ialomița.
Romgaz: Continuăm angajamentul ferm de investiții de explorare în perimetrul Neptun Deep din Marea Neagră
Societatea Națională de Gaze Naturale Romgaz continuă, prin prelungirea fazei curente de explorare din cadrul perimetrului XIX Neptun, zona de apă adâncă (Neptun Deep), angajamentul ferm de investiții în activitatea de explorare din Marea Neagră, informează compania, printr-un comunicat. ''Guvernul României a aprobat
VIDEO Pistol: Obiectivul nostru este să asigurăm circulația continuă între Poarta Sălajului și Târgu Mureș anul viitor
Constructorul turc a început montarea grinzilor la viaductul Topa Mică, pe șantierul Nădășelu - Mihăiești (Autostrada Transilvania), obiectivul fiind ca în 2026 să se circule continuu pe 155 kilometri de autostradă, între Poarta Sălajului și Târgu Mureș, a scris, miercuri, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastruct




