Românii nu mai uită încărcătoarele în priză și își spală mai des rufele în regim eco (studiu)
Românii au început să reducă tot mai mult consumul inutil de energie și setează temperaturi eco la mașina de spălat, aleg uscarea naturală a rufelor, sting luminile când părăsesc încăperea și scot din priză electrocasnicele pe care nu le folosesc, precum și încărcătorul de la telefonul mobil. Întrebați c&aci
Bursa de la București a deschis în creștere ședința de tranzacționare de miercuri
Bursa de Valori București (BVB) a deschis în creștere ședința de miercuri, cu un rulaj de 8,9 milioane de lei (1,7 milioane de euro) după o jumătate de oră de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care reflectă evoluția celor mai lichide 20 de companii listate, a avansat cu 0,28%, în timp ce indicele
Concordia: Decizia Consiliului Concurenței privind ROBOR riscă să producă daune profunde și iremediabile economiei românești
Decizia Consiliului Concurenței de sancționare a băncilor din România în privința ROBOR este agresivă și populist poziționată, iar în contextul unor evidente diferențe de opinie interinstituționale riscă să producă daune profunde și iremediabile economiei românești, avertizează Confederația Patronală Concordia. Reprezen
Presiunile inflaționiste se resimt pe întregul lanț logistic și influențează prețurile finale (analiză)
Creșterea costurilor cu combustibilul, energia, forța de muncă, depozitarea și transportul amplifică presiunile inflaționiste de-a lungul întregului lanț logistic, efectele fiind transferate treptat către producători, retaileri și, în final, către consumatori, potrivit unei analize realizate de o companie de logistică. '
ANAF: Fraudă de peste 15 milioane de lei descoperită la o firmă din domeniul pazei și protecției
Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) au descoperit un prejudiciu de peste 15,43 milioane de lei la o societate din domeniul serviciilor de pază și protecție, unde au fost identificate aproximativ 350.000 de ore de muncă nedeclarate și obligații fiscale neachitate. Conform unui comunicat al Agenției Naționale de Administrare
APIA: Sprijin financiar de peste 46 milioane lei pentru crescătorii de animale
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a plătit peste 46 milioane de lei crescătorilor de animale, sprijin solicitat prin cererile de plată aferente serviciilor prestate în luna martie și trimestrul I al anului 2026, a anunțat, miercuri, instituția. Agenția, prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutoru
CNPP: 882.177 beneficiari de indemnizație socială pentru pensionari, în mai 2026
Numărul total al beneficiarilor de indemnizație socială pentru pensionari a fost, în mai 2026, de 882.177 persoane, cu 606 mai multe comparativ cu luna anterioară, dintre care 844.184 erau pensionari din sistemul public, iar 37.993 pensionari proveniți din fostul sistem de pensii al agricultorilor, conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii Public
MMT: ARAS Salvage estimează că miercuri va aduce la suprafață remorcherul scufundat la Midia
ARAS Salvage va începe miercuri, în jurul prânzului, operațiunile de ridicare la suprafață a remorcherului scufundat în apropierea portului Midia, aflat la o adâncime de 26 de metri, informează Midia Marine Terminal printr-un comunicat. Potrivit sursei citate, durata estimată a operațiunii este de 5-6 ore, aceasta putând fi
ANRE a aprobat tarifele reglementate pentru distribuția gazelor naturale, aplicabile de la 1 iulie; tariful mediu, în scădere cu 7,1%
Comitetul de Reglementare al Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a aprobat, în ședința de marți, pachetul de tarife reglementate pentru serviciul de distribuție a gazelor naturale, aplicabile începând cu 1 iulie 2026, pentru cei 27 de operatori de distribuție licențiați la nivel național. Conform unui comun
BNS invită lucrătorii de pe platformele digitale care activează în România să se alăture Sindicatului Lucrătorilor Europeni
Blocul Național Sindical (BNS) îi invită pe lucrătorii de pe platformele digitale care activează în România să se alăture Sindicatului Lucrătorilor Europeni (SLE), o structură dedicată celor care activează prin aplicații, precum Uber, Bolt, Glovo, Wolt, pentru a beneficia de reprezentare, sprijin și protecție în fața platformelor și a autorităților.
ANSVSA anunță rechemarea unui produs de hrană umedă pentru pisici, din cauza contaminării cu fibre de plastic
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a anunțat rechemarea voluntară a unui produs de hrană umedă pentru pisici comercializat în magazinele Lidl România, ca măsură preventivă pentru protejarea sănătății animalelor. Potrivit instituției, producătorul Partner in Pet Food NL BV a decis retr
Sondaj: 76% dintre companii văd incertitudinea economică ca pe un risc critic pentru mediul de afaceri
Incertitudinea economică, instabilitatea geopolitică, atacurile cibernetice și dezinformarea sunt riscurile cu cea mai rapidă creștere în importanță pentru companiile europene, în ultimele 12 luni, arată concluziile unui sondaj de specialitate, dat marți publicității. Conform cercetării Crisis Communications Network Europe (CCNE), peste trei sfertu
Joburile care necesită competențe AI au crescut cu 69% în ultimii cinci ani (raport)
Locurile de muncă pentru care sunt solicitate competențe de inteligență artificială au crescut cu 69% în ultimii cinci ani, comparativ cu un avans de 9% al pieței totale a muncii, ceea ce înseamnă un ritm de creștere de aproape opt ori mai rapid, relevă studiul PwC AI Jobs Barometer 2026, publicat marți. Potrivit analizei bazată pe
România are nevoie de o arhitectură națională și de o regândire a proceselor legislative și administrative (senator)
România are nevoie de o arhitectură națională și de o regândire a tot ce înseamnă procese legislative și administrative, pentru că totul durează foarte mult, a declarat, marți, președintele Comisiei pentru comunicații, tehnologia informației și inteligență artificială din Senat, Ciprian Rus, la un eveniment de specialitate. &
APIA: Apicultorii pot depune cererile de plată pentru intervențiile din sectorul apicol până la 31 iulie
Apicultorii și formele asociative din sectorul apicol pot depune până la 31 iulie 2026 cererile de plată pentru intervențiile finanțate prin Planul Strategic 2023 - 2027, valoarea totală a sprijinului alocat pentru acest an fiind de peste 12,16 milioane de euro, a anunțat, marți, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA).








