Veniturile medii lunare pe gospodărie au fost de 6.241 lei, în trimestrul II; cheltuielile, 86,1% din venituri
Veniturile totale medii lunare pe gospodărie au reprezentat 6.241 lei în trimestrul II 2022 iar pe persoană veniturile au fost de 2.481 lei, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS) publicate miercuri. Cheltuielile totale ale populaţiei au fost, în trimestrul II 2022, în medie, de 5.375 lei lunar pe gospodărie şi 2.137 lei p
ANPC a sancţionat Blue Air cu peste 10 milioane de lei pentru cursele anulate din 15 iunie, până în prezent
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a sancţionat Blue Air cu peste 10 milioane de lei pentru cursele anulate începând din 15 iunie 2022 până în prezent, informează ANPC printr-un comunicat. "Dată fiind situaţia generată pe piaţă de comportamentul comercial al operatorului economic Blue Air Aviatio
Bursa de la Bucureşti a închis în creştere şedinţa de marţi; tranzacţiile au depăşit 365 milioane lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere şedinţa de marţi, iar valoarea tranzacţiilor a depăşit 365,6 milioane lei (73,904 milioane euro), din care aproape 336,6 milioane lei (68,038 milioane euro) tranzacţii cu obligaţiuni. Indicele principal BET s-a apreciat cu 1,77%, până la 10.994,22 puncte, iar BET-Plus, care
Preţurile la biletele de tren s-ar putea majora din nou anul viitor
CFR Călători ar putea majora preţul la bilete, din 2023, dacă inflaţia va creşte foarte mult şi în funcţie de subvenţia pe care compania o va primi în bugetul viitor. "În legislaţie se spune că majorarea preţurilor este impusă de rata de inflaţie. După cum vedeţi, rata de inflaţie, am citit astăzi declaraţia domnului pro
Preoteasa (CFR Călători): Intenţionez să achiziţionez SIRV Titu de la Astra Arad; suntem în proces de evaluare
CFR Călători intenţionează să achiziţioneze firma SIRV Titu de la compania Astra Arad, care, unificată cu SCRL Braşov, să devină o întreprindere de reparaţii de material rulant cu acţionariat deţinut 100% de transportatorul feroviar de călători cu capital de stat. "Am demarat în premieră achiziţionarea de la un operator privat
Ministrul Agriculturii anunţă noi metode pentru combaterea grindinei; este pionierat în România
Combaterea grindinei şi a fenomenelor extreme va putea fi efectuată cu ajutorul aviaţiei, al unui sistem cu baloane lansate în nori, dar şi cu generatoarele de la sol, susţine ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea. "Schimbările climatice sunt o realitate şi nu o ficţiune, iar prin sistemul acesta de combatere a gr
Daea: Vom pune pe canalele de irigaţii ale ţării panouri fotovoltaice plutitoare, pentru reducerea consumului de energie
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, a anunţat marţi că intenţionează să instaleze cu bani europeni panouri fotovoltaice plutitoare pe canalele de irigaţii din România, pentru a reduce consumul de energie şi evaporaţia. "În fiecare săptămână avem întâlniri de lucru cu ministrul Marcel Bol
Ion Simu-Alexandru: CFR SA a obţinut toate avizele necesare proiectului de modernizare a Gării de Nord Bucureşti; finanţarea este asigurată
CFR SA a obţinut toate avizele necesare proiectului de modernizare a Gării de Nord Bucureşti, pentru care există finanţarea asigurată, de peste 100 de milioane de euro, iar la finele acestei săptămâni va fi discutat în Consiliul Tehnico-Economic al Regionalei Bucureşti, apoi în CTE-ul companiei, a declarat, marţi, directorul general Ion Simu-Alexand
Şedinţa Consiliului de administraţie al BNR pe probleme de politică monetară
Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României se întâlneşte miercuri în şedinţă pe probleme de politică monetară. Minuta şedinţei Consiliului de administraţie pe probleme de politică monetară din 5 octombrie 2022 va fi publicată în data de 17 octombrie. Şedinţa de miercuri este penultima
România-ITU 2022/ Tehnologiile inteligente pot ajuta la reducerea energiei destinate răcirii Centrelor de date
Uniunea Internaţională de Telecomunicaţii (ITU) recomandă utilizarea de noi soluţii de energie inteligentă pentru răcirea Centrelor de date, inclusiv utilizarea aerului rece din exterior sau a lichidului, în aşa fel încât să fie atinse obiectivele ecologice şi durabile, stabilite la nivel global. Astfel, Centrele de date pot utiliza în
Daea: România a încărcat în sistem toate răspunsurile la observaţiile Comisiei Europene pe proiectul Planului Naţional Strategic
România a încărcat în sistem, în data de 30 septembrie, toate răspunsurile la observaţiile Comisiei Europene pe proiectul Planului Naţional Strategic (PNS) 2023-2027, a anunţat, marţi, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea. "După ce Planul Naţional Strategic a fost inserat în procedurile te
Inspectorii din Bucureşti au descoperit la un angajator 38 de persoane care lucrau fără contracte de muncă în formă scrisă
Inspectorii de muncă din Bucureşti au identificat la un singur angajator 38 de persoane care desfăşurau activităţi de curierat, fără a avea contracte individuale de muncă încheiate în formă scrisă. "În săptămâna 26.09.2022 - 30.09.2022, Inspectoratul Teritorial de Muncă Bucureşti a desfăşurat acţiuni de control la
CCIB premiază miercuri cele mai performante firme din Bucureşti
Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB) organizează miercuri ediţia a XXIX-a a evenimentului "Topul firmelor din Bucureşti", la care participă, alături de manageri, şi reprezentanţi ai administraţiei centrale şi locale, dar şi ai unor organizaţii neguvernamentale - asociaţii profesionale, camere de comerţ şi organizaţii patronale.
ANAF avertizează cu privire la o nouă campanie de mesaje false, transmise în numele instituţiei
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală atenţionează cu privire la o nouă campanie de mesaje false, transmise în numele instituţiei, prin care contribuabilii sunt anunţaţi că au "plăţi fiscale restante". "Mesajului îi este anexat un document, "factura fiscală", pe care vă sfătuim să nu îl deschideţi
Tanczos: România alocă 41% din banii primiţi în PNRR pentru tranziţia verde
Creşterea rezilienţei ecosistemelor şi reducerea riscului de degradare şi dispariţie a acestora este viziunea pe care România a integrat-o în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), unde 41% din cele 29 de miliarde de euro alocate se îndreaptă către tranziţia verde, a afirmat, marţi, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos.