logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Câciu: Vom avea o suspendare de plată pe cele şase jaloane neîndeplinite; în niciun caz nu se suspendă toţi banii

Imagine din galeria Agerpres

BuRomânia va încasa o sumă importantă pe partea de jaloane îndeplinite din PNRR, dar va avea şi o suspendare de plată pe cele şase jaloane neîndeplinite, a declarat, marţi seara, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu.

"Din 74 de jaloane şi ţinte, 68 sunt considerate îndeplinite şi sunt şase jaloane care au rămas în discuţie, pentru care vom primi o suspendare de şase luni până când le vom îndeplini. Cele şase jaloane sunt: numirile de la companiile din energie, făcute în anul 2022, unde trebuie clar reluată procedura. S-a reluat deja procedura şi la AMEPIP (Agenţia pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice n.r.), agenţia care coordonează companiile de stat, dar jalonul este parţial considerat neîndeplinit până va fi numită o nouă conducere şi operaţionalizată. Mai avem jalonul cu microîntreprinderile. Practic, astăzi, avem o formalizare a ceea ce am anunţat deja de câteva luni că vom avea această plată parţială. Din 2,7 miliarde de euro, România deja a încasat 649 de milioane de euro, iar evident, pe partea de jaloane îndeplinite vom mai încasa o sumă importantă, urmând ca într-adevăr să avem şi o suspendare pe cele şase jaloane, aşa cum v-am anunţat, dar în niciun caz nu se suspendă cererea de plată sau nu se suspendă toţi banii", a precizat Câciu, la Digi 24.

Acesta susţine că procedura Comisiei vizează emiterea a două decizii, una de plată parţială şi o decizie de suspendare a unei plăţi, iar acestea sunt în prezent în discuţie în comitetele economice ale Comisiei Europene timp de o lună, "România având dreptul să facă o serie de observaţii dacă consideră necesar".

"Peste o lună se va da decizia de plată parţială. Deci banii curaţi, ca să spun aşa, acolo unde jaloanele sunt considerate îndeplinite, cele 68 de jaloane şi ţinte îndeplinite, din care 34 reprezintă reforme, ceea ce iar e un lucru, din punctul meu de vedere, bun pentru pentru România, că intră în zona asta a reformelor. Tot aşa, peste o lună vom avea şi decizia privind suspendarea de plată pentru celelalte jaloane", a explicat şeful de la MIPE, adăugând că în mod sigur "banii pentru jaloanele îndeplinite vor veni peste o lună".

Întrebat ce fonduri ar putea fi suspendate la plată din cauza jaloanelor neîndeplinite, Câciu a precizat că nu deţine deocamdată informaţii în acest sens.

"Aşteptăm comunicarea acestei sume din partea Comisiei, dar cele şase jaloane se referă la numirile de la companiile din domeniul energiei, aceste numiri făcute în anul 2022, care comportă o serie de elemente de neclaritate, de conflict de interese, de incompatibilitate pe care Comisia le reclamă şi deci aici va trebui reluată procedura. Avem închiderea jalonului cu AMEPIP, unde s-a reluat procedura, şi-au dat demisiile cei care erau acolo numiţi, dar procedura se va închide undeva în decembrie sau ianuarie. Avem jalonul cu microîntreprinderile, unde avem discuţia aceasta pe plafon şi unde am anunţat deja că e necesară totuşi o decizie politico-economică, de punere în balanţă a îndeplinirii şi jalonului: cum doreşte Comisia sau renunţăm la contravaloarea jalonului. La fel, aici, nu avem suma care să fie pe masă ca să ştim care este miza, pentru că trebuie să pui în balanţă ce pierzi ca ţară din perspectiva banilor din PNRR şi ce pierzi ca economie dacă ai un impact negativ al luării unei decizii", a subliniat ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

Acesta a adăugat că mai este vorba şi despre metroul de la Cluj, care va fi scos din PNRR, şi va fi trecut pe o finanţare de la Ministerul Transporturilor.

"Am anunţat deja că acest acest obiectiv va fi scos din PNRR şi va fi trecut pe o altă finanţare de la Ministerul Transporturilor. (...) Avem două tronsoane din Arad - Caransebeş, unde este o problemă tehnică. Acolo cred că se va şi rezolva în timpul acesta de o lună. Aţi văzut şi astăzi că se mişcă lucrurile la Metrorex, unde la fel va trebui reluată procedura de numire a unui preşedinte al Consiliului de Administraţie", a menţionat oficialul MIPE.

Nu în ultimul rând, Câciu a explicat că această cerere de plată a fost depusă în urmă cu un an la Comisie, timp în care, pe de o parte au fost negocieri, iar pe de altă parte remedieri pe anumite situaţii din această cerere de plată.

"Cu Comisia nu te joci pe aceşti bani din PNNR. Trebuie să facem aceste reforme. E foarte simplu. Guvernanţa corporativă trebuie să fie aşa cum este în toată Europa şi mai ales cum este în rândul ţărilor dezvoltate", a afirmat Adrian Câciu.

Întrebat dacă răspunsurile României nu vor ajunge luna aceasta la Bruxelles vom putea pierde cele două miliarde de euro din cererea de plată, ministrul a răspuns: "Cu siguranţă vom încasa o mare parte din aceşti bani".

"Nu este adevărat. (...) Două miliarde de euro este valoarea totală a sumei nete şi noi vom avea o plată parţială din această sumă netă şi o plată suspendată. Deci, cu siguranţă vom încasa o mare parte din aceşti bani. Dacă pe cele şase jaloane nu se face nimic într-o lună de zile, vom avea la dispoziţie încă şase luni să le rezolvăm, dar nu vom primi contravaloarea celor şase jaloane. Nu ştim încă cât e, aşteptăm comunicarea din partea Comisiei. În momentul în care am va veni o să anunţ, pentru că nu e nimic aici de ascuns. Ştiţi foarte bine, am şi anunţat de săptămâna trecută că vom avea o plată parţială", a concluzionat ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

Comisia Europeană (CE) a aprobat marţi o evaluare preliminară pozitivă a celor şase ţinte şi a 62 din cele 68 de jaloane legate de cea de-a treia cerere de plată a României în valoare de două miliarde de euro (fără prefinanţare) în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă (MRR), elementul central al programului NextGenerationEU.

Comisia a constatat că, în această etapă, nu au fost atinse şase jaloane, fiind vorba despre reforme ale guvernanţei întreprinderilor de stat, precum şi de investiţii din domeniul transporturilor şi de o reformă a regimului fiscal al microîntreprinderilor.

În acest context, Comisia Europeană propune suspendarea parţială a plăţii în conformitate cu articolul 24 alineatul (6) din Regulamentul privind MRR. "Această procedură le oferă statelor membre timp suplimentar pentru a îndeplini jaloanele sau ţintele restante, ele primind totodată o plată parţială legată de jaloanele şi ţintele care au fost atinse în mod satisfăcător", precizează Executivul comunitar într-un comunicat transmis AGERPRES.

CE a transmis deja evaluarea sa preliminară pozitivă a jaloanelor şi ţintelor pe care le consideră atinse în mod satisfăcător Comitetului economic şi financiar (CEF), care are la dispoziţie patru săptămâni pentru a emite un aviz.

În paralel, Comisia a comunicat României motivele pentru care consideră că jaloanele respective legate de investiţii şi de reforme nu au fost îndeplinite în mod satisfăcător. România are acum la dispoziţie o lună pentru a-i transmite Comisiei observaţiile sale.

"În urma avizului CEF cu privire la evaluarea preliminară pozitivă şi după evaluarea observaţiilor transmise de România, Comisia va adopta o decizie de plată, după care se poate efectua plata către România. În cazul în care, în urma observaţiilor transmise de România, Comisia îşi confirmă evaluarea potrivit căreia jaloanele în cauză nu au fost atinse în mod satisfăcător, o parte din plată va fi suspendată. Cuantumul suspendat va fi stabilit prin aplicarea metodologiei Comisiei privind suspendările de plăţi (prezentată în anexa II la comunicarea publicată la 21 februarie 2023), care se aplică tuturor statelor membre", se mai arată în comunicatul CE.

Din momentul respectiv, România va avea la dispoziţie o perioadă de şase luni pentru a îndeplini jaloanele restante. La sfârşitul acestei perioade, Comisia va evalua dacă jaloanele respective au fost îndeplinite în mod satisfăcător. În caz afirmativ, ea va ridica suspendarea şi va efectua plata cuantumului suspendat, apreciază reprezentanţii CE.

Planul de redresare şi rezilienţă al României include o gamă largă de măsuri de investiţii şi de reforme. Planul va fi finanţat cu 28,5 miliarde de euro, din care 13,6 miliarde de euro sub formă de granturi şi 14,9 miliarde de euro sub formă de împrumuturi. AGERPRES/(AS - editor: Mariana Nica, editor online: Andreea Preda)

Afisari: 29

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].


Alte știri din categorie

Economic 28-04-2025 12:09

Stocklosa (CCIB): Pădurile reprezintă un capital extraordinar de creștere economică inteligentă și sustenabilă a României

Pădurile României reprezintă un capital extraordinar, care, gestionat cu responsabilitate, poate deveni un motor de creștere economică inteligentă și sustenabilă, a declarat, luni, la un eveniment de specialitate, președintele Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București (CCIB), Iuliu Stocklosa. 'Într-o economie &ici

Economic 28-04-2025 11:50

Dumitru (DG AGRI): Europa este singurul continent în care suprafața împădurită a crescut în ultimii 35 de ani

Suprafața împădurită din Europa a crescut cu 9%, din 1990 până în prezent, iar la ora actuală 35% din teritoriul Uniunii Europene este ocupat de păduri, a declarat, luni, la un eveniment de specialitate, Mihail Dumitru, director general adjunct al Direcției Generale Agricultură și Dezvoltare Rurală (DG AGRI) din cadrul Comisiei Europene (CE).

Economic 28-04-2025 11:26

Penalitățile pentru nelivrarea noilor trenuri au ajuns la aproape 50 de milioane de euro,fără TVA; întârzieri și pe actualul grafic de livrare

Totalul penalităților de întârziere pe care Asocierea Alstom Ferroviaria S.p.A. și Alstom Transport trebuie să le plătească Autorității pentru Reformă Feroviară (ARF) pentru nerespectarea graficului de livrare a celor 37 de trenuri noi Coradia Stream se ridicau, la finele lunii februarie 2025, la 248,837 milioane de lei (49,767 milioane de euro), fără TVA

Economic 28-04-2025 11:02

Frăsineanu: O primă formă a metodologiei de creare a centurilor verzi ar trebui să fie gata până la finele anului

O primă formă a metodologiei prin care se stabilește modul de creare a centurilor verzi din jurul Bucureștiului și al celorlalte orașe din România ar trebui să fie gata până la sfârșitul anului 2025, a afirmat, luni, la un eveniment de specialitate, Mihaela Frăsineanu, consilier de stat la Cancelaria prim-ministrului. 'To

Economic 28-04-2025 10:25

Codirlașu: Principalul risc pe termen scurt pentru economia României este riscul de retrogradare în categoria nerecomandată investițiilor

Principalul risc pe termen scurt pentru economia României, în contextul deficitelor gemene nesustenabile, este riscul de retrogradare în categoria nerecomandată investițiilor (junk), este de părere președintele Asociației CFA România, Adrian Codirlașu. 'În contextul deficitelor gemene nesustenabile, principalu

Economic 28-04-2025 10:12

INS: Populația României, în funcție de domiciliu, era de 21,739 de milioane de persoane, la 1 ianuarie 2025

Populația României, calculată în funcție de domiciliu, a ajuns în data de 1 ianuarie 2025 la 21,739 milioane de persoane, în scădere cu 0,5% față de aceeași dată a anului precedent, arată datele Institutului Național de Statistică (INS), publicate luni. Statistica oficială relevă faptul că, în mediul urban, popula

Economic 28-04-2025 09:57

Negrescu: România are toate argumentele pentru a deveni avocatul pădurilor europene

România are toate argumentele pentru a deveni avocatul pădurilor europene, deoarece avem comunități și organizații implicate, dar și un sistem public cât de cât creionat, a afirmat, luni, la un eveniment de specialitate, vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu. 'Pădurile sunt o resursă naturală, sunt un e

Economic 28-04-2025 09:47

INS: Managerii estimează că vor fi scumpiri în toate domeniile de activitate ale economiei, în următoarele trei luni

Managerii români estimează, pentru perioada aprilie - iunie 2025, o creștere moderată a activității economice în industria prelucrătoare, comerțul cu amănuntul și servicii, precum și o majorare a prețurilor în toate domeniile de activitate ale economiei, potrivit datelor publicate luni de Institutul Național de Statistică (INS).

Economic 28-04-2025 09:33

Hulea (WWF-România): Pădurile contribuie cu 520 de miliarde de euro, anual, la economia Europei

Pădurile acoperă 43% din teritoriul Europei și contribuie cu 520 de miliarde de euro, anual, la economiile statelor din Uniunea Europeană, a declarat, luni, la un eveniment de specialitate, directorul general al WWF-România, Orieta Hulea. 'Astăzi, ne reunim (la conferința 'Pădurea în inima viitoarelor investiții verzi ale E

Economic 28-04-2025 06:30

Conferință despre păduri și investițiile verzi în Europa, organizată luni la Academia Română

Un consorțiu format din instituții academice, organizații nonguvernamentale și asociații profesionale din sectorul forestier organizează, luni, conferința de specialitate cu tema 'Pădurile - pilon central al viitorului investițiilor verzi în Europa'. Evenimentul, organizat în Sala de Conferințe a Academiei Române din

Economic 27-04-2025 17:15

Anghel (ANPC): Micii și berea trebuie cumpărate doar din locuri autorizate; atenție la aspectul produselor

Directorul general al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, recomandă consumatorilor să acorde o atenție deosebită la aspectul produselor din carne tocată și la cel al berii, dar să verifice și modul de etichetare al acestor produse, având în vedere că în această perioadă românii sărbătoresc ziua de 1 Mai cu tradiț

Economic 27-04-2025 13:10

Arieratele bugetului general consolidat au crescut ușor în februarie 2025

Arieratele bugetului general consolidat au crescut cu aproape 0,1%, în februarie 2025, comparativ cu luna precedentă, la 557,2 milioane de lei, de la 556,7 milioane de lei în ianuarie, conform datelor publicate pe site-ul Ministerului Finanțelor (MF) și consultate de AGERPRES. Arieratele de peste 90 de zile s-au redus cu 18,4%, de la 185 milioane l

Economic 27-04-2025 10:22

Report de peste 3,41 milioane de euro la Joker și de 2,78 milioane de euro la Noroc, la tragerile de duminică

Un report de peste 3,41 milioane de euro se înregistrează la categoria I a jocului Joker, în timp ce la Noroc este în joc un report cumulat în valoare de peste 2,78 milioane de euro, informează Loteria Româna. Duminică au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile de joi, 24

Economic 26-04-2025 14:26

ANPC a aplicat amenzi în valoare de 71.500 de lei și a oprit temporar activitatea la trei operatori economici

Comisarii din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) au efectuat, vineri, o serie de acțiuni de control în cadrul Comandamentului de 1 Mai, în urma cărora au aplicat amenzi în valoare de 71.500 lei, iar în cazul a trei operatori economici au dispus măsura de oprire temporară a prestării serviciilor. până la remediere

Economic 25-04-2025 20:32

Burduja: Am lansat în consultare un proiect de lege ce vizează finalizarea accelerată a marilor investiții hidroenergetice,începute de zeci de ani

Ministerul Energiei a lansat în dezbatere publică un proiect de lege care vizează finalizarea accelerată a marilor investiții hidroenergetice începute de zeci de ani și blocate, a anunțat vineri, ministrul de resort, Sebastian Burduja. Potrivit acestuia, proiectul de lege introduce un regim juridic special, aplicabil exclusiv acelo