Peste 79% dintre români intenţionează să îşi petreacă Sărbătorile Pascale în familie; 16% îşi doresc să călătorească (studiu)

Peste 79% dintre români intenţionează să îşi petreacă Sărbătorile Pascale acasă, în familie, iar 75% vor să participe la slujba de Înviere din acest an, conform unui studiu realizat de Reveal Marketing Research.
De asemenea, 32% dintre români consideră că Paştele este mai mult despre conexiunea şi comunicarea cu cei dragi, în timp ce 31% se concentrează mai mult pe tradiţii şi obiceiuri. Peste 67% dintre români intenţionează să cumpere cadouri cu ocazia Paştelui, în special copiilor (64%) sau partenere/ului de viaţă (60%), iar procentul celor care doresc să călătorească în timpul Sărbătorilor Pascale a crescut de la 11% în 2023 la 16% în 2024.
Studiul derulat de Reveal Marketing Research şi-a propus să afle mai multe detalii despre cum se pregătesc românii în aşteptarea sărbătorilor de Paşte şi în ce măsură comportamentele şi nevoile acestora s-au schimbat comparativ cu studiul similar desfăşurat anul trecut. Acesta a arătat că 44% dintre români au observat transformări în sărbătorirea Paştelui în ultimii ani.
"Ca o tendinţă notabilă, observăm o creştere semnificativă în procentul celor care doresc să călătorească, în ţară sau în străinătate, cu ocazia Sărbătorilor Pascale, de la 11% (2023) la 16% (2024). De asemenea, se remarcă faptul că cei cu vârste cuprinse între 35-44 de ani sunt cei mai dornici să aleagă astfel de experienţe (21%). În ceea ce priveşte persoanele în compania cărora se va petrece ziua de Paşte, tradiţia se păstrează, cei mai mulţi români alegând să petreacă această sărbătoare în familie, alături de partenerul de viaţă (67%), copii (51%) sau părinţi (46%). Totodată, tinerii cu vârste cuprinse între 18-24 de ani sunt cei care menţionează în măsură semnificativ mai mare petrecerea sărbătorii alături de grupul de prieteni (41% vs. 27% total eşantion)", se menţionează în studiul Reveal Marketing Research.
Referitor la însemnătatea Paştelui pentru români, 32% dintre aceştia pun accentul pe conexiunea şi comunicarea cu cei dragi, în timp ce 31% se concentrează mai mult pe tradiţii şi obiceiuri. Interesant este că pentru 27% dintre respondenţi, Paştele înseamnă o combinaţie echilibrată între legăturile interpersonale şi tradiţii.
Paştele este despre conexiuni interpersonale, 66% dintre respondenţi menţionând că există persoane dragi în viaţa lor care locuiesc în afara localităţii, cu care şi-ar dori să petreacă Sărbătorile Pascale. Astfel că, cei mai mulţi vor folosi tehnologia pentru a se simţi mai aproape de cei dragi care sunt departe, transmiţându-le urări de Paşte prin mesaje text (62%) sau optând pentru apeluri telefonice sau video (59%).
"Simbolistica tradiţiilor pascale este percepută diferit în rândul românilor, cei mai mulţi (41%) considerând că acestea reprezintă o ancoră în trecut şi o conexiune profundă cu familia şi valorile fundamentale, în timp ce pentru 32% aceste tradiţii reprezintă o oază de linişte şi tradiţie într-o lume modernă tehnologizată excesiv. În aceeaşi ordine de idei, 18% susţin că tradiţiile pascale s-au estompat în timp, din dorinţa de a le adapta stilului de viaţă actual, atitudine mai des întâlnită în rândul celor cu vârste cuprinse între 35-44 ani (24%)", relevă sursa citată.
În general, românii se simt confortabil să participe la activităţile pascale şi să sărbătorească în mod tradiţional (58%), acest sentiment de confort fiind mai pronunţat în rândul persoanelor mature, peste 55 de ani, în cazul cărora procentul ajunge la 65%.
Pe de altă parte, reprezentanţii generaţiei tinere, cu vârste între 18 şi 34 de ani, declară într-o mai mare măsură că se simt presaţi să participe la anumite activităţi pascale, chiar dacă îşi menţin propriile preferinţe (38% vs. 22% total eşantion), iar 11% dintre români simt că trebuie să facă compromisuri în ceea ce priveşte modul de sărbătorire a Paştelui.
Potrivit cercetării, 44% dintre români au observat schimbări în modul în care sărbătoresc Paştele în ultimii ani, cu o creştere semnificativă în cazul tinerilor cu vârste cuprinse între 18-34 de ani (58%) şi o rată mai mică în rândul persoanelor mature peste 55 de ani (32%).
"Principalele motivaţii ce stau la baza acestor schimbări sunt dorinţa de a sărbători Paştele în afara agitaţiei comerciale, într-un mod mai autentic şi profund (39%), adoptarea unor obiceiuri mai simplificate şi eco-friendly în celebrarea Paştelui, pentru a evita consumul excesiv (30%), şi tranziţia de la o abordare tradiţională la una mai modernă în celebrarea acestei sărbători (22%). Aruncând o privire în trecut, românii păstrează cu afecţiune cele mai intense amintiri legate de Sărbătorile Pascale din copilărie. Acestea includ mersul la biserică în noaptea de Înviere (56%), bucuria de a vopsi ouă împreună cu familia (43%), şi momentele când familia se aduna în jurul mesei festive de Paşte (42%)", se explică în studiul citat motovaţiile transformările în sărbătorirea Paştelui din ultimii ani.
În acest an, 75% dintre români planifică să participe la slujba de Înviere, în mai mare măsură femeile (77%) comparativ cu bărbaţii (72%).
De asemenea, 67% dintre români intenţionează să cumpere cadouri cu ocazia Paştelui, în special copiilor (64%) sau partenerei/ului de viaţă (60%). În Săptămâna Mare, românii sunt în mod predominant entuziasmaţi, pregătirea pentru Paşte fiind o ocazie minunată de a petrece timpul în familie (44%) sau încântaţi deoarece perioada de pregătire pentru Paşte îi motivează să fie creativi (34%). De asemenea, există şi categoria celor care se simt relaxaţi şi liniştiţi, având încredere că partenerul de viaţă se ocupă de toate aspectele pregătirilor pentru Paşte, atitudine mai des întâlnită în rândul bărbaţilor (26% bărbaţi vs. 14% femei).
Tot din categoria pregătirilor pentru Paşte, 67% dintre români intenţionează să ofere cadouri în această perioadă, iar principalii destinatari vor fi copiii (64%), partenerul de viaţă (60%), părinţii (40%) şi prietenii (26%), neînregistrându-se schimbări semnificative în intenţiile de a face cadouri comparativ cu anul trecut.
Ca tendinţă, reprezentanţii Generaţiei Z (18-24 ani) sunt mai înclinaţi să ofere cadouri părinţilor (79%) sau prietenilor (46%), în timp ce persoanele de peste 45 de ani oferă în mod predominant cadouri copiilor (76%).
Pentru cei mai mulţi dintre români aspecte precum achiziţionarea de cadouri, decorarea şi prepararea mâncărurilor festive de Paşte aduc un plus de bucurie şi entuziasm acestei sărbători (33%). Pentru 28% aceste activităţi nu afectează în mod deosebit percepţia asupra autenticităţii sărbătorii, în timp ce 21% consideră că acestea adaugă un farmec suplimentar, dar şi că pot distruge autenticitatea sărbătorii.
Studiul Reveal Marketing Research s-a desfăşurat online în perioada 18-24 aprilie 2024 pe un eşantion reprezentantiv pentru universul persoanelor cu vârsta 18+, utilizatori de internet, din mediul urban si rural. Mărimea eşantionului a fost de 1003 respondenţi, iar eroarea maximă de eşantionare este +/-3,1% la un nivel de încredere de 95%.
Reveal Marketing Research este o companie de cercetare de piaţă full-service, specializată în marketing research, studii sociologice, customer insight, business strategy, market development. AGERPRES/(AS - autor: Mariana Nica, editor: Constantin Balaban, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Ivan: Mai sunt 20.083 de locuri disponibile în Start-Up Nation 2025 pentru finanțarea afacerilor sustenabile
Aproape 20.100 de locuri sunt disponibile în cadrul ediției 2025 a programului Start-Up Nation, prin care sunt oferite oportunități concrete pentru tinerii români cu vârsta de până în 30 de ani, care doresc să-și transforme ideile în afaceri sustenabile, a anunțat, marți, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului
APIA: Aproximativ 39,5 milioane de euro, plătite pentru crescătorii de caprine și ovine
Peste 39,5 milioane de euro au ajuns în conturile a 8.080 de beneficiari, ce activează în sectorul creșterii ovinelor sau caprinelor, informează Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), într-un comunicat de presă transmis, marți, AGERPRES. Plata sprijinului financiar de urgență în agricultură pentru se
Prețul aurului a atins un nou maxim istoric - 480,8399 lei/gram; leul s-a depreciat ușor față de euro
Gramul de aur s-a scumpit marți cu 13,5413 lei (2,89%), ajungând la o cotație de 480,8399 lei, de la 467,2986 lei, cât anunțase joi Banca Națională a României (BNR), înregistrând din nou o valoare record. Moneda națională s-a depreciat nesemnificativ în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Națională
Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care Altex intenționează să preia Bricostore
Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care Altex România SRL intenționează să preia Bricostore România SA, a anunțat, marți, autoritatea de concurență. 'În urma analizei, Consiliul Concurenței a constatat că această tranzacție nu ridică obstacole semnificative în calea concurenței efective pe piața rom&a
Indicele ROBOR la trei luni a urcat la 5,90% pe an
Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a urcat marți la 5,90% pe an, de la 5,89% pe an în ședința precedentă, conform datelor publicate de Banca Națională a României (BNR). La începutul anului trecut, indicele era de 6,21%.
Report de peste 1,09 milioane de euro la Loto 6/49, pentru joi
Reportul înregistrat la jocul Loto 6 din 49 depășește 1,09 milioane de euro, la categoria I, în timp ce la Joker, aceeași categorie, s-au acumulat peste 3,36 milioane de euro, iar la Noroc 2,77 milioane de euro, informează Loteria Română. Potrivit sursei citate, joi, 24 aprilie, vor avea loc noi extrageri Loto 6/49, Noroc, Jo
Programul Noua Casă 2025 a devenit operațional
Programul Noua Casă 2025 a devenit operațional, după ce plafonul de garantare aprobat de către Ministerul de Finanțe în valoare de 500 milioane lei a fost alocat celor 13 finanțatori înscriși în program, a anunțat marți Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM). 'Pro
Rata de ocupare a populației în vârstă de muncă a crescut la 63,8% în 2024
Rata de ocupare a populației în vârstă de muncă (15-64 ani) a fost de 63,8%, în 2024, în creștere față de anul anterior cu 0,8 puncte procentuale, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS), publicate marți. În anul 2024, rata de ocupare a populației în vârstă de 20-64 ani a fost de 69,
Burduja: Am trecut cu bine de perioada cea mai dificilă pentru SEN; totul a fost gestionat impecabil
România a trecut cu bine de perioada cea mai dificilă pentru Sistemul Energetic Național (SEN) - prima și a doua zi de Paște, totul fiind gestionat impecabil atât din punct de vedere al echilibrului, cât și al tensiunilor din rețele electrice de transport și distribuție, a anunțat luni ministrul Energiei, Sebastian Burduja. &
INS: Producția de cărbune a scăzut cu 4,1% în primele două luni din 2025; importurile s-au redus cu 84,1%
Producția de cărbune a României s-a cifrat în primele două luni din 2025 la 330.600 tone echivalent petrol (tep), fiind cu 4,1% mai mică (minus 14.100 tep) față de cea din perioada similară a anului trecut, conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică (INS). Importurile de cărbune au fost, în perioada men
ROMATSA plătește peste 19 milioane lei pentru pază și servicii de curățenie
Regia Autonomă ''Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian'' - ROMATSA organizează două licitații deschise, una pentru pază și monitorizare la sediile instituției, cu o valoare totală a contractului de 9,1 milioane lei și una pentru servicii de curățenie, cu o valoare a contractului de 11 milioane lei, fără TVA, potrivit unui anunț de
Șeful Salvamont Maramureș: Anul trecut am salvat 153 de cetățeni ucraineni; e tragic ce se întâmplă în țara vecină
Salvamont Maramureș a avut anul trecut 360 de intervenții și a salvat 477 de persoane, Maramureșul fiind din punct de vedere turistic un județ sigur, a transmis șeful salvatorilor, Dan Benga, la o întâlnire cu jurnaliști și tur-operatori. Din total, 71 de acțiuni de salvare s-au desfășurat în munți, în urma cărora au fo
Conturile Spotify pot fi monetizate fraudulos prin numeroase canale obscure (Eset)
Conturile Spotify reprezintă active digitale valoroase care pot fi monetizate prin multiple canale, inclusiv pe dark web sau, din ce în ce mai des, în rețelele obscure ale Telegram, avertizează experții Eset. Potrivit unui articol publicat pe blogul din România al producătorului de soluții antivirus, platforma de streaming mu
APCE: România a înregistrat în prima zi de Paște cel mai scăzut consum energetic din ultima perioadă
România a înregistrat în prima zi de Paște cel mai scăzut consum energetic din ultima perioadă, cu un minim istoric de doar 2.500 MW și un mix energetic dominat de surse curate, a anunțat Asociația Prosumatorilor și Comunităților de Energie din România (APCE), care citează datele furnizate de Transelectrica. De asemenea
Programul a opt linii de transport în comun va fi prelungit luni seara pentru meciul Dinamo - Universitatea Craiova
Programul a opt linii de transport în comun va fi prelungit luni pentru preluarea spectatorilor meciului Dinamo - Universitatea Craiova, iar liniile 86, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate, potrivit unei informări a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI). Liniile 1, 10, 40, 55, 86, 90, 10