Burduja: Am trecut cu bine de perioada cea mai dificilă pentru SEN; totul a fost gestionat impecabil
România a trecut cu bine de perioada cea mai dificilă pentru Sistemul Energetic Național (SEN) - prima și a doua zi de Paște, totul fiind gestionat impecabil atât din punct de vedere al echilibrului, cât și al tensiunilor din rețele electrice de transport și distribuție, a anunțat luni ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
'Dincolo de titlurile care au anunțat apocalipsa și blackout-ul de Paște, realitatea este că oamenii care țin lumina aprinsă în România sunt o mare familie de profesioniști. Iar eu sunt, fără îndoială, cel mai norocos ministru din Guvern că am onoarea să lucrez alături de acești oameni. Am trecut cu bine de perioada cea mai dificilă pentru sistemul energetic național în această perioadă - prima și a doua zi de Paște. Pe scurt, totul a fost gestionat impecabil atât din punct de vedere al echilibrului - producție vs. consum, cât și al tensiunilor din rețele electrice de transport și distribuție. Nu au lipsit momentele de stres. Presiunea cea mai mare a fost în zonele București, Craiova și Slatina, unde ne-am confruntat cu supratensiuni. Dispeceratele teritoriale și operatorii de distribuție s-au coordonat bine și nu a fost niciun incident', a scris Burduja pe propria pagina de Facebook.
Acesta a precizat că prin eforturile Dispecerului Energetic Național (DEN) - Transelectrica s-a început pregătirea sistemului energetic pentru zilele de Paște încă de acum 3 săptămâni. 'Am avut numeroase scenarii, analize, planuri de acțiune și măsuri. În toată această perioadă am monitorizat constant prognozele meteo și am rediscutat fiecare detaliu în parte. Am mers cu scenariile până la o eventuală reducere controlată cu 40% a producției la cele două reactoare de la Cernavodă, ceea ce nu a fost cazul nici în prima zi, nici în a doua. Ambele au produs în bandă, la capacitatea obișnuită', a transmis Burduja.
Potrivit sursei citate, o parte dintre măsuri au fost luate încă de miercuri, când au fost efectuate teste de capabilitate la mai multe entități care dețin centrale electrice fotovoltaice/instalații de stocare pentru a absorbi cât mai multă energie reactivă din sistem, pentru controlul tensiunilor, apoi prin oprirea rând pe rând a termocentralelor. În noapte de Înviere s-a început oprirea hidrocentralelor, de la o producție de 2.300 MW sâmbătă seara, s-a scăzut la 270 MW în după-amiaza zilei de Paște.
Astfel, când consumul minim al zilei a fost de aproximativ 2500 MW, jumătate din producția de energie provenea din cele două reactoare de la Cernavodă, iar diferența din funcționarea la parametri minimi a termocentralelor, hidrocentralelor și centralelor fotovoltaice și eoliene, cele din urmă fiind aproape inexistente în sistem, a explicat ministrul.
'Astăzi, în orele cele mai critice (13-15) consumul s-a menținut în jurul valorii de 2.700 MW. Față de ieri, astăzi am avut export de energie, este vorba de câteva sute de MW, dar care au contat foarte mult în echilibrarea SEN. Comparativ cu ziua de ieri, producția de energie electrică fotovoltaică în centrale a fost mai mare cu aproximativ 200 - 300 MW, respectiv o producție la prosumatori, de asemenea, mai mare cu aproximativ 250 - 300 MW. În intervalul 13:00 - 13:15, instalațiile de stocare au jucat un rol foarte important și au absorbit 133 MW, un nivel record până acum', a punctat Burduja.
În opinia sa, strategia de a pune stocarea pe primul loc în ordinea de priorități a investițiilor începe să dea rezultate. 'Am început anul 2024 cu 15 MW instalați în stocare și azi avem 235 MW, cu o capacitate de stocare de energie de 400 MWh. Și accelerăm la turație maximă cu toate celelalte proiecte de stocare aflate în desfășurare', a subliniat el.
Nu în ultimul rând, Burduja a subliniat că datorită tuturor acțiunilor întreprinse, bazate pe planuri bine puse la punct, sistemul energetic național a fost în permanență în echilibru, neexistând niciun moment probleme de adecvanță, 'cu atât mai puțin mult anunțata cădere în beznă a țării'.
'Acest fapt se datorează în egală măsură tuturor celor care au lucrat la planurile de acțiune, celor care au contribuit din proprie inițiativă (asociațiile de profil prin apeluri civice, producătorii privați, prosumatorii), celor care au stat în noaptea de Înviere și în zilele de Paște la serviciu.
Văzând toată mobilizarea de forțe și dedicarea profesioniștilor, am fost ferm convins că nu există niciun risc de blackout în sistemul energetic din România. Ceea ce am și transmis public în repetate rânduri. M-a întrebat cineva dacă ar fi fost la fel dacă nu am fi acționat din timp. Nu vreau să mă gândesc la asta, căci acesta nu este stilul de lucru al echipei mele. Nu lăsăm nimic la voia întâmplării. Ca o concluzie a acestor două zile: avem oameni dedicați și pregătiți, adevărați profesioniști, în fața cărora mă înclin și le mulțumesc încă o dată, avem un mix energetic echilibrat și flexibil, dar care are nevoie de o continuare accelerată a investițiilor. Am încredere că în 2028, prin proiectele deja începute din PNRR și Fondul pentru Modernizare, energia României va fi mult mai multă, mai rezilientă și mai competitivă, cu noile capacități de producție, investițiile în rețele și extinderea capacităților de stocare', a mai scris ministrul Energiei pe rețeaua de socializare. AGERPRES/(AS - editor: Mariana Nica, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
MADR: Modificările aduse Legii 122/2023 vizează combaterea pestei porcine africane și sprijinirea fermelor
Transportul ilegal a șase sau mai multe porcine va constitui infracțiune, iar animalele și vehiculele folosite la comiterea faptei vor fi confiscate, potrivit modificărilor aduse Legii 122/2023 privind exploatațiile de creștere a porcinelor și combaterea pestei porcine africane (PPA), adoptate miercuri în plenul Parlamentului României, informează Minister
Diana Buzoianu: Raportul Corpului de Control a identificat zeci de probleme sistemice la ANM
Raportul Corpului de Control al Ministerului Mediului, finalizat în luna octombrie, a identificat zeci de probleme sistemice la Administrația Națională de Meteorologie (ANM), iar conducerea instituției ar fi fost informată încă din noiembrie 2025 despre posibile nereguli în achizițiile directe, susține ministrul interimar al Mediului, Diana Buzoianu
Grupul MOL va produce biometan într-o nouă instalație inaugurată la Szarvas
Grupul maghiar MOL a inaugurat prima sa unitate de producție a biometanului, la Szarvas, în urma unei investiții de peste 2,7 miliarde de forinți, potrivit unui comunicat de presă al companiei, transmis miercuri AGERPRES. Noua instalație poate produce, din biogaz, biometan cu un grad de puritate adecvat pentru injectarea în rețeaua
Pistol: Lotul 1 al Autostrăzii Bacău-Pașcani (A7) se apropie de 70%; finalizarea lotului anul acesta depinde de asigurarea finanțării
Lotul 1 al Autostrăzii Bacău - Pașcani (A7) se apropie de 70%, iar constructorul român (UMB) este mobilizat în șantier cu 500 de muncitori și 350 de utilaje pentru a finaliza anul acesta lucrările pe cei 30,3 kilometri dintre Săucești și Trifești, a anunțat, miercuri, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNA
Darău: Cea mai mare parte din PNRR a fost dedicată digitalizării
Cea mai mare parte din suma din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) a fost dedicată digitalizării, fiind livrate 63 de aplicații guvernamentale în cloud, 240 de procese automatizate în administrația publică, 995 de sate conectate la internet de mare viteză, 580 de biblioteci modernizate și peste 61.000 de persoane formate în competențe
DNSC: Incident de securitate ce vizează vulnerabilități ale unor instalații frigorifice, descoperit în Franța
CERT-FR din cadrul Agenției Naționale de Securitate a Sistemelor Informatice din Franța (ANSSI) a emis o alertă cu privire la compromiterea unui număr semnificativ de controlere utilizate pentru administrarea și monitorizarea, de la distanță, a unor instalații frigorifice, informează Directoratul Național pentru Securitate Cibernetică (DNSC), într-un comunicat
AAC: România riscă o reducere a finanțării pentru agricultură de peste 5,1 miliarde de euro, în următorul exercițiu financiar
România riscă o reducere a finanțării pentru agricultură de peste 5,1 miliarde de euro, care ar putea ajunge, într-un scenariu extins, la aproximativ 6,5 miliarde de euro în următorul exercițiu financiar, arată estimările Alianței pentru Agricultură și Cooperare (AAC), publicate miercuri. Organizația anunță lansarea pe websit
România, pe locul patru în Europa la achiziția de produse electronice ieftine, dar pe ultimul loc la reciclare și reutilizare (studiu)
România ocupă locul al patrulea dintre 12 țări europene în ceea ce privește achiziția de produse electronice de mici dimensiuni și accesibile ca preț, însă se situează pe ultimul loc în privința utilizării exclusive a soluțiilor de reciclare sau reutilizare a acestora, potrivit studiului Fast Tech Consumer Study 2026, prezentat miercuri de dou
Darău: Nu a existat nicio ofertă mai mare pentru vânzarea companiei de la Șantierul Naval Mangalia
Ministrul interimar al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Irineu Darău, a precizat, miercuri, într-o conferință de bilanț ministerial, că pentru Șantierul Naval Mangalia nu au existat oferte mai mari din partea investitorilor decât suma de 138 de milioane de euro pe care a fost vândut către compania germană Rheinmetall.
ANOFM: Angajatorii oferă 32.246 de posturi la nivel național; 84 de locuri de muncă sunt disponibile prin Eures
Angajatorii oferă, la nivel național, 32.246 locuri de muncă, în acest moment, iar operatorii economici din Spațiul Economic European (SEE), un număr de 84 de posturi, informează Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), într-un comunicat de presă, transmis miercuri AGERPRES. Potrivit datelor centralizate, din totalul postu
Angajații din România folosesc inteligența artificială mai mult în viața personală decât la locul de muncă (analiză)
Peste jumătate (58%) dintre angajații din România au utilizat inteligența artificială (IA) la locul de muncă în ultimele 12 luni, față de 42% în urmă cu un an, însă folosirea acestei tehnologii rămâne mult mai răspândită în viața personală, unde ponderea ajunge la 85%, potrivit ediției din 2026 a studiului PwC Global Workforce Hopes
România se confruntă cu goluri de finanțare la final de an; statul trebuie să acorde prioritate recuperării veniturilor restante (analiză)
România se confruntă cu presiuni asupra finanțării cheltuielilor publice în ultimul trimestru al anului, în condițiile în care bugetul este afectat de creșterea costurilor de finanțare și de întârzierile în atragerea fondurilor europene, iar statul trebuie să acorde prioritate recuperării veniturilor pe care le are deja de înca
Petrescu (ASF): Dezvoltarea unei piețe de capital mai profunde, mai lichide și mai accesibile reprezintă o prioritate instituțională
Dezvoltarea unei piețe de capital mai profunde, mai lichide și mai accesibile reprezintă o prioritate instituțională pentru Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), în condițiile în care România are nevoie de un ecosistem financiar capabil să susțină inițiativa antreprenorială și să mobilizeze capital pentru investiții productive, a declarat miercuri p
BVB Arena 2026: Patruzeci de companii antreprenoriale vor fi selectate pentru întâlniri cu profesioniștii pieței de capital
Un număr de 40 de companii antreprenoriale românești vor fi selectate în cadrul ediției 2026 a programului BVB Arena, lansată miercuri de Bursa de Valori București (BVB), acestea urmând să participe la întâlniri individuale cu profesioniști ai pieței de capital, potrivit reprezentanților operatorului bursier. Directorul general al
AMEPIP susține că nu blochează numirea administratorilor ANM, ci își exercită atribuțiile legale de verificare
Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) nu blochează numirea membrilor Consiliului de Administrație al Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), ci își exercită atribuțiile legale de verificare, precizează, miercuri, instituția. Reacția AMEPIP vine în contextul





