Aproape jumătate dintre firme care vor face concedieri vor renunţa la toţi angajaţii part-time (sondaj)

Aproape jumătate (47,7%) dintre angajatorii care vor face concedieri în perioada următoare vor renunţa la toţi angajaţii part-time, arată rezultatele unui sondaj întocmit de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), privind impactul noilor măsuri fiscale adoptate de Guvern.
Potrivit sursei citate, la întrebarea "Aveţi salariaţi care lucrează doar part-time în societatea dumneavoastră, încadraţi la nivelul salariului minim?", 45,3% dintre cei chestionaţi au menţionat că nu au angajaţi part-time cu salariu minim, iar 47,4% că au între unu şi patru angajaţi.
În acest context, respondenţii au indicat măsurile pe care le vor adopta ca urmare a modificării regimului fiscal pentru angajaţii part-time (plata contribuţiilor la nivelul salariului minim pentru 8 ore). Astfel, 47,7% din totalul angajatorilor intervievaţi care au evidenţiat că vor face concedieri, au declarat că vor renunţa la toţi angajaţii part-time, 26,1% că vor renunţa la un angajat, iar 22,5% că vor concedia între doi şi cinci angajaţi.
Referitor la măsura prin care se schimbă regimul fiscal al microîntreprinderilor, prin reducerea plafonului de la un milion de euro la 500.000 de euro, 35,8% dintre respondenţi au indicat că sunt afectaţi în mare măsură, 26,8% în mică măsură, în timp ce o pondere de 37,4% dintre cei chestionaţi au declarat că nu au fost afectaţi.
De asemenea, la întrebarea "Aţi fi preferat aplicarea cotei de impozitare de 3% din venituri pentru toate microîntreprinderile indiferent de numărul de angajaţi, în locul scăderii plafonului pentru microîntreprinderi?", peste jumătate (54,2%) au oferit un răspuns afirmativ, iar 45,8% au afirmat că nu ar fi preferat această alternativă.
Sondajul CNIPMMR indică faptul că peste o treime dintre firme (37,4%) nu au fost afectate, 15,2% afectate într-o mică măsură, iar 47,4% în mare măsură.
Totodată, reprezentanţii din domeniul HoReCa au evidenţiat că, în urma modificării Codului Fiscal de la 1 ianuarie 2023, vor opta pentru plata impozitului pentru veniturile microîntreprinderilor (54%) şi pentru plata impozitului pe profit (46%).
Ca urmare a măririi impozitului pe dividende de la 5% la 8%, o pondere de 55,5% dintre respondenţi susţin că vor aplica ambele măsuri, 28,3% dintre aceştia vor reinvesti profitul pentru a beneficia de scutirile prevăzute de Codul Fiscal, iar 16,2% vor plăti dividende cu aplicarea impozitului de 8%.
În plus, acordarea scutirii de impozit pe profitul reinvestit va determina o pondere de 41,9% dintre participanţi să reinvestească profitul în aceeaşi măsură ca anul precedent, 38,2% dintre aceştia vor mări procentul de profit alocat investiţiilor, în timp ce 19,9% că vor reinvesti întreg profitul.
Ca urmare a creşterii impozitului pe clădiri raportat la grila notarială, 47,6% dintre întreprinzători au indicat că nu vor adopta nicio măsură, 30,9% că vor reduce investiţiile pentru a achita impozitul, iar 12,6% se vor reloca într-o clădire mai mică şi 8,9% vor vinde bunurile imobile deţinute.
La întrebarea privind echitatea introducerii unei "taxe de solidaritate" pentru companiile cu o cifră de afaceri de 100 milioane euro în vederea creşterea fiscalităţii pentru IMM-uri, o pondere de 71% dintre întreprinzători consideră că este o măsură echitabilă, spre deosebire de 29% dintre aceştia care au dat un răspuns nefavorabil privind această taxă.
În contextul actual, respondenţii consideră ca Guvernul ar trebui să adopte următoarele măsuri pentru creşterea veniturilor la bugetul de stat: reducerea cheltuielilor bugetare prin diminuarea aparatului bugetar (87,40%); eliminarea pensiilor speciale (76,60%); creşterea eficienţei colectării prin digitalizarea ANAF (70,70%), reducerea evaziunii fiscale (74,90%); realizarea de investiţii publice în economia reală (68,10%).
CNIPMMR a realizat în perioada 25-28 iulie 2022 o consultare sub forma unui sondaj derulat prin intermediul Google Forms, la care au participat 1179 de respondenţi din toate cele patru categorii de întreprinderi care formează sectorul IMM-urilor: microîntreprinderi - cu până la 9 salariaţi şi o cifră de afaceri anuală netă sau active totale de până la două milioane euro, echivalent în lei; întreprinderi mici - între 10 şi 49 de salariaţi şi cifră de afaceri anuală netă sau active totale de până la 10 milioane euro, echivalent în lei; întreprinderi mijlocii - între 50 şi 249 de salariaţi şi cifră de afaceri anuală netă de până la 50 milioane euro, echivalent în lei, sau active totale care nu depăşesc echivalentul în lei a 43 milioane euro.
La chestionar au participat şi reprezentanţi din întreprinderile mari, ONG-uri, PFA-uri şi cabinete medicale.
Conform Ordonanţei 16/3022 pentru modificarea Codului Fiscal, începând cu veniturile salariale aferente lunii august 2022, contribuţia de asigurări sociale şi cea de sănătate, datorate de către persoanele fizice angajate în baza unui contract individual de muncă cu normă întreagă sau cu timp parţial, nu pot fi sub nivelul celor aplicate la salariul de bază minim brut pe ţară în vigoare în luna pentru care acestea se datorează.
De la această prevedere sunt exceptate câteva categorii de persoane, printre care: elevii, studenţii cu vârsta până la 26 de ani, persoanele cu dizabilităţi sau alte categorii de persoane cărora prin lege li se recunoaşte posibilitatea de a lucra mai puţin de 8 ore pe zi, pensionari pentru limita de vârstă în sistemul public de pensii, persoanele care realizează în cursul aceleiaşi luni venituri din salarii sau asimilate salariilor în baza a două sau mai multe contracte individuale de muncă, iar baza lunară de calcul cumulată aferentă acestora este cel puţin egală cu salariul de baza minim brut pe ţară. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Mariana Nica, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
ONRC: 1.628 de firme și PFA au intrat în insolvență în primul trimestru din 2025, în scădere cu 9,7%
Numărul societăților comerciale și al persoanelor fizice autorizate (PFA) intrate în insolvență în primul trimestru din 2025 a fost de 1.628, în scădere cu 9,71% față de perioada similară din 2024, când au fost înregistrate 1.803 insolvențe, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC).
Consiliul Economic și Social invită candidații la Președinția României la o dezbatere electorală
Consiliul Economic și Social îi invită pe candidații la Președinția României la o dezbatere electorală, miercuri, 30 aprilie 2025, la sediul CES, pentru a-și prezenta viziunea într-un dialog reprezentanții organizațiilor patronale, sindicale și neguvernamentale. 'În fața provocărilor actuale cu care se confruntă societatea româ
Bugetul AFM pentru 2025 depășește 16,42 miliarde de lei și include finanțarea a 7 noi programe (minister)
Bugetul Administrației Fondului pentru Mediu (AFM), pentru anul 2025, va fi depăși 16,42 miliarde de lei, în creștere cu aproape 18% față de suma din anul anterior, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP), transmis joi AGERPRES. 'Bugetul AFM aprobat astăzi (în ședința de Guvern, n.r.) este unul isto
România va avea un Program Național de Achiziții Ecologice pentru perioada 2025-2030
Guvernul a aprobat, joi, la propunerea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP), Programul Național de Achiziții Ecologice (PNAE) 2025-2030, prin care va fi stimulată achiziționarea la nivel de administrație centrală și locală a produselor, serviciilor și lucrărilor cu un impact redus asupra mediului, informează ministerul de resort, într-un comunicat de presă
Companiile, reticente să apeleze la transportul multimodal, din cauza infrastructurii de transport inadecvată și a lipsei de terminale moderne (studiu)
Companiile sunt reticente să apeleze la transportul multimodal, având în vedere infrastructura de transport inadecvată, lipsa unor terminale multimodale moderne conectate la toate modurile de transport, lipsa unor lanțuri logistice multimodale și a unor depozite pentru containere, costurile mari de transport și de transfer, timpul de tranzit ridicat și navigabili
UPDATE Trafic feroviar reluat în condiții normale în gara Brașov
Circulația feroviară a fost reluată la ora 13:40, în condiții normale de trafic, pe raza stației CF Brașov, inclusiv pe intervalele CF Dârste - Brașov și Brașov - Bod, a anunțat joi CFR SA. 'Regretăm disconfortul creat și asigurăm călătorii de faptul că personalul feroviar al SRCF Brașov a depus toate eforturile necesare pentru finalizarea operativă
Burduja: Guvernul pregătește un sistem de compensații financiare ce vor fi acordate persoanelor vulnerabile pentru cheltuielile cu energia electrică
Guvernul României pregătește un sistem prin care persoanele vulnerabile vor primi compensații financiare directe pentru cheltuielile cu energia electrică după data de 1 iulie 2025 și, în același timp, românii pot beneficia deja de prețuri corecte prin piața concurențială, a scris joi ministrul Energiei, Sebastian Burduja, într-o postare publicată pe p
Leul s-a apreciat, joi, în raport cu euro, dar a scăzut față de dolarul american
Moneda națională s-a apreciat, joi, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Națională a României (BNR) la 4,9772 lei, în scădere cu 0,03 bani (-0,01%) față de cotația precedentă, de 4,9775 lei. În schimb, leul a pierdut teren în fața dolarului american, care a fost cotat la 4,3734 lei, &i
Akos Molnar (Tușnad): Reducerea valorii voucherelor de vacanță pune frână pe turismul intern
Măsurile de reducere a valorii voucherelor de vacanță pun frână pe turismul intern, iar diminuarea pieței interne ar putea fi compensată prin atragerea turiștilor străini, a afirmat, joi, directorul general al societății Tușnad SA, Akos Molnar, la un eveniment de specialitate. ''Cu măsurile de reducere a valorii voucherelor se pu
Controale ANPC în sectorul 6: 55.000 de lei amenzi și două unități alimentare temporar închise
Comisarii pentru protecția consumatorilor au aplicat amenzi de 55.000 de lei în urma unor controale realizate miercuri la trei societăți cu puncte de lucru în Bulevardul Timișoara și, respectiv, Bulevardul Iuliu Maniu, și s-a dispus oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficiențelor la Sushi Torry și Patiseria Ioanid.
Plata taxei de pod de la Fetești - Cernavodă, disponibilă prin aplicația 24pay
Plata taxei de pod de la Fetești - Cernavodă este disponibilă prin aplicația 24pay, potrivit unui comunicat remis joi AGERPRES. ''24pay app vine cu o noutate îndelung așteptată de utilizatori, chiar înainte de începerea sezonului estival: de acum, plata taxei de trecere a podului de la Fetești - Cernavodă se poate fac
Frăsineanu: Implementarea unui sistem ''Clearing House'' va ajuta la uniformizarea colectării separate a deșeurilor de ambalaje municipale
Implementarea unui sistem ''Clearing House'' va conduce la uniformizarea în ceea ce privește colectarea separată a deșeurilor de ambalaje, generate în flux municipal, a declarat, joi, consilierul de stat în Cancelaria prim-ministrului, Mihaela Frăsineanu, la conferința ''SGR în România''.
Asociația Micilor Comercianți: Ar trebui introduse de urgență PET-urile de spirt, apă distilată și ambalajele de 5 litri în SGR
PET-urile de spirt, apă distilată și ambalajele de 5 litri trebuie introduse de urgență în Sistemul Garanție-Returnare (SGR) pentru o funcționare îmbunătățită a acestuia, este de părere vicepreședintele Asociației Naționale a Comercianților Mici și Mijlocii (ANCMM), Feliciu Paraschiv. ''Recunosc că la început ne-am op
Investiții de 169 milioane euro pe piața imobiliară din România, în primele trei luni
Piața imobiliară din România a consemnat un început de an pozitiv, cu un volum total al investițiilor de 169 milioane euro în primele trei luni, mai mult decât dublu față de trimestrul anterior și aproape la același nivel cu perioada similară a anului trecut, semnalând o revenire susținută a interesului investitorilor pentru active local
Webb (RetuRo): Peste un miliard de ambalaje cu sigla SGR au fost colectate în primele trei luni ale acestui an
Peste un miliard de ambalaje SGR au fost colectate în primele trei luni ale acestui an, iar peste 90% dintre acestea au fost deja reciclate, a declarat, joi, la conferința ''SGR în România'', director general și președinte al RetuRO, Gemma Webb. ''Cu RetuRo, am început acum al doilea an de activi