Chiriţoiu: Sunt uimit de curajul funcţionarilor din Ministerul Transporturilor de a aloca subvenţii fără să le verifice

Funcţionarii publici din Ministerul Transporturilor sunt foarte curajoşi că alocă din bani publici subvenţii pentru transportul feroviar de persoane, pe propria răspundere, fără să existe un sistem electronic prin care să fie verificat ce se întâmplă cu aceşti bani, a declarat, miercuri, Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.
El a participat la conferinţa "Modern şi eficient: materialul rulant de care are nevoie România", organizată de Club Feroviar.
"Este un domeniu plin de oportunităţi, dar reuşim să pierdem aceste oportunităţi cu nonşalanţă. Eu nu văd problema neapărat la politicieni. Până acum, speranţa de viaţă a miniştrilor era sub un an, deci nu cred că la ei stă marea problemă, nu cred că putem spune dintre cei ensprezece miniştri că omul ăsta a dat-o bară. Eu cred că mai degrabă aveţi o problemă aici de sistem. Nu este un domeniu cu o influenţă politică atât de mare, în sensul în care nu sunt paraşutaţi oameni din afara sistemului. Sunt oameni care au lucrat în domeniu, e o lume destul de închegată", a precizat Chiriţoiu.
Potrivit acestuia, cei din sectorul feroviar nu au fost în stare de ani de zile facă un sistem electronic pentru a monitoriza câte bilete de emit şi pe ce rute, dar totuşi funcţionarii din minister subvenţionează din bani publici transportul de persoane.
"Eu sunt uimit de curajul funcţionarilor publici din Ministerul Transporturilor, sunt uimit de curajul oamenilor care, periodic, aprobă subvenţii pentru transportul de călători fără să aibă o bază verificabilă. Deci faptul că funcţionari publici, supuşi controlului Curţii de Conturi, cu riscul Parchetului, au curajul să semneze să aloce bani publici sub formă de subvenţii pentru transportul de călători fără ca de ani de zile să fim în stare să avem un sistem electronic care să evidenţieze câte bilete s-au vândut şi mergem pe declaraţii pe propria răspundere... Deci dăm bani publici pe propria răspundere, semnează un X, şi tu nu ţi-ai pus la punct un sistem prin care să verifici că lucrurile acelea se întâmplă... Este un curaj pe care eu îl admir. Eu nu l-aş avea, iar eu sunt un om destul de curajos, îmi asum, semnez lucruri, dar curajul pe care îl au cei din Transporturi eu nu îl am, nu l-aş avea", a susţinut oficialul Concurenţei.
El a arătat că, pentru ca sistemul să fie finanţat, în primul rând este nevoie să cunoaştem necesităţile lui, ceea ce nu se întâmplă în prezent.
"Subvenţionăm egal toate rutele, n-am făcut nicio analiză unde e nevoie de mai multe trenuri, pe ce rută e nevoie de mai puţine. Noi de ani de zile nu suntem în stare să ne pregătim cu nimic. Tot aruncăm pe fereastră banii pentru consultantul tehnic", a adăugat Chiriţoiu.
Nu mai putem da vina pe Finanţe, că suntem ţară săracă şi nu mai dă statul bani, este vorba de o problemă a sistemului, a subliniat el.
"Ministrul, săracul, care a stat nouă luni, e de vină că noi n-am făcut sistem de ticketing? Că nu reuşim să gândim rutele astea? Hai întâi să avem ceva cap-coadă şi apoi, dacă politicul ne dă în cap, să venim să spunem că politicul ne strică planurile. De câţi ani se tot discută că luăm echipamente, că le dăm într-un sistem, că le dăm în alt sistem şi apoi nu le mai dăm în niciun sistem. Asta, iarăşi, nu mai e o vină din afară, ci a celor care lucrează de mulţi ani în zona de CFR. Lumea asta are o vină că nu reuşeşte să se organizeze şi să-şi vadă propriul interes", a mai spus preşedintele Consiliului Concurenţei. AGERPRES/(Autor: Florentina Cernat, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Moody's a înrăutățit perspectiva asociată ratingului României la 'negativă'
Agenția de evaluare financiară Moody's Ratings a confirmat, vineri, ratingul României la 'Baa3', dar a modificat perspectiva asociată ratingului la 'negativă', de la 'stabilă', se arată într-un comunicat de presă al Moody's. 'Decizia de a modifica perspectiva la negativă reflectă riscul ca, &icir
Ministrul Muncii: Piața forței de muncă are cea mai mare dinamică din istorie
Piața forței de muncă are cea mai mare dinamică din istorie și este esențial să ne adaptăm la noile cerințe ale economiei, să dezvoltăm competențe relevante și să cooperăm strâns cu mediul de afaceri pentru a asigura o forță de muncă calificată și competitivă, consideră ministrul de resort, Simona Bucura-Oprescu. Aceasta a participat vin
Amânarea de către România a măsurilor de corecție bugetară îi îngrijorează pe investitori (Bloomberg)
Turbulențele din mediul politic din România îi îngrijorează pe investitori, care se tem că măsurile fiscale necesare pentru a reduce cel mai mare deficit guvernamental din Uniunea Europeană vor suferi noi amânări, informează Bloomberg. Tensiunile care există înainte de cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale, d
Fetea (ACA): Valorificarea mierii a devenit tot mai dificilă, atât în România, cât și la nivel european
Valorificarea mierii a devenit tot mai dificilă, atât în România, cât și la nivel european, iar prețurile modice la care se vinde acest produs nu acoperă nici jumătate din prețul de producție al apicultorilor, a declarat, vineri, la Târgul Național al Mierii, președintele Asociației Crescătorilor de Albine din România (ACA), Ioan Fetea.
CONAF: Forumul Național De Vocație Antreprenoare ajunge la Cluj-Napoca, pe 25 martie
Forumul Național De Vocație Antreprenoare, inițiativa Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), continuă cu a treia ediție pe 25 martie, la Cluj-Napoca, la Muzeul Mina. 'România rămâne o economie dominată de IMM-uri, iar puține afaceri reușesc să depășească pragul unei dezvoltări sustenabile și să devină actori de r
ASF și InfoCons au semnat un parteneriat pentru educația financiară privind produsele și serviciile financiare nebancare
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) și InfoCons - Organizație Europeană pentru Protecția Consumatorilor au semnat vineri un protocol de colaborare în vederea derulării de proiecte și de programe educaționale, precum și de acțiuni cu scopuri educative. Potrivit unui comunicat remis vineri AGERPRES, cele două instituții marchează, prin înche
ANAF avertizează cu privire la apariția unor emailuri false transmise în numele instituției
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) avertizează cu privire la apariția unor emailuri false transmise în numele instituției, prin care contribuabilii sunt înștiințați că procesul de rambursare a taxei a fost finalizat. 'Atenție! Emailuri false în numele ANAF! ANAF atenționează contribuabilii cu privire la emailuri false transm
Romsilva va planta 19 milioane de puieți forestieri în campania de primăvară
Regia Națională a Pădurilor - Romsilva va planta 19 milioane de puieți forestieri în campania de împăduriri de primăvară, informează Regia într-un comunicat transmis vineri AGERPRES. Romsilva a marcat debutul Lunii Plantării Arborilor și a campaniei de împăduriri de primăvară printr-o acțiune de împădurire la Ocolul Silvic
ANCOM propune o serie de obligații Digi România, după ce a fost identificat ca furnizor cu putere semnificativă în 6.288 de localități
Digi România a fost identificat ca furnizor cu putere semnificativă în 6.288 de localități din România și, ca atare, pentru a asigura o concurență eficientă în aceste zone, Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) propune ca operatorului să îi fie impuse o serie de obligații. P
Planul de acțiuni preventive în domeniul energiei, un document esențial pentru asigurarea securității furnizării gazelor în România (Burduja)
Planul de acțiuni preventive în domeniul energiei, elaborat de Ministerul Energiei, reprezintă un document esențial pentru asigurarea securității furnizării gazelor în România, susține ministrul Energiei, Sebastian Burduja. Conform unui comunicat remis vineri AGERPRES, Ministerul Energiei a promovat în Guvern ordonanța
INS: Pensia medie lunară a ajuns la 2.898 lei în trimestrul IV din 2024, în creștere cu 12,2%
Pensia medie lunară a crescut cu 12,2% în ultimele trei luni ale anului trecut, comparativ cu trimestrul precedent, până la valoarea de 2.898 lei, a anunțat, vineri, Institutul Național de Statistică (INS). Numărul mediu de pensionari a fost de 4,92 milioane persoane, în scădere cu 41.000 persoane față de trimestrul III 2024,
INS: Câștigul salarial mediu brut, în scădere cu 341 de lei, în ianuarie; media netă, diminuare cu 5,6%
Câștigul salarial mediu brut a fost de 8.910 lei, în ianuarie 2025, cu 341 de lei sub valoarea din luna decembrie 2024, în timp ce media netă s-a situat la 5.328 de lei, în scădere cu 5,6%, conform datelor publicate, vineri, de Institutul Național de Statistică (INS). Raportat la ianuarie 2024, câștigul salarial m
România, promovată la Salon Mondial du Tourisme de la Paris, prin experiențe autentice și tradiții românești
Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT) promovează România, între 13 și 16 martie, la Salon Mondial du Tourisme de la Paris, cel mai important târg de profil din Franța, destinat în principal publicului larg, dar și specialiștilor din industrie, potrivit unui comunicat remis vineri AGERPRES.
INS: Sporul natural al populației României s-a menținut negativ în prima lună a anului
Numărul nașterilor și deceselor, înregistrate în luna ianuarie 2025, a scăzut față de aceeași perioadă din anul anterior, iar sporul natural s-a menținut negativ, la minus 10.845 de persoane, arată datele publicate, vineri, de Institutul Național de Statistică (INS). Conform statisticii oficiale, în ianuarie 2025, s-au î
INS: Rata de ocupare a populației cu vârsta între 15 și 64 de ani, în scădere în trimestrul IV din 2024
Rata de ocupare a populației în vârstă de muncă (15-64 ani) a fost în trimestrul IV al anului trecut de 63%, în scădere cu 0,3 puncte procentuale față de trimestrul anterior, relevă datele publicate, vineri, de Institutul Național de Statistică (INS). Conform statisticii oficiale, în ultimele trei luni din 2024, r