Clienţii BCR pot activa încasarea pensiei pe card fără deplasare la bancă sau la ghişeu

Clienţii Băncii Comerciale Române care doresc să încaseze pensia pe cardul bancar vor avea posibilitatea de a cere, graţie unui flux simplificat dezvoltat de BCR, încasarea pensiei pe card printr-un simplu apel telefonic, fără a mai fi nevoie de drumuri la sucursalele bancare sau la Casele de Pensii, potrivit unui comunicat al băncii.
La solicitarea clienţilor săi, BCR va prelua prin ContactCenter cererea de virare a pensiei pe card pe care o va completa, în numele beneficiarului, cu acordul acestuia, şi o va trimite ulterior către Casele de Pensii. După aprobarea cererii, Casa de Pensii va vira pensia în contul pe care clientul îl deţine la BCR, în luna următoare sau, cel târziu, în a doua lună de la data depunerii cererii, beneficiarii urmând să fie înştiinţaţi cu un SMS.
"Fluxul a fost creat din grijă pentru clienţii seniori, pentru a limita deplasările în afara domiciliului sau intrarea în contact cu persoane din exterior. Cu ajutorul tehnologiei şi al colegilor, am dezvoltat în mai puţin de o lună un proces rapid, simplificat, prin care se poate activa telefonic încasarea pensiei într-un cont bancar, cu card ataşat, livrarea cardului acasă, precum şi realizarea unor plăţi sau tranzacţii prin intermediul Contact Centerului nostru. Vom lansa, în paralel, o campanie de educaţie a tinerilor care îi pot ghida pe seniori în accesarea serviciilor bancare de la distanţă, online sau telefonic", a declarat Marian Ignat, Director Executiv Digital Banking, Banca Comercială Română.
BCR a extins recent gama de operaţiuni disponibile printr-un simplu telefon în Contact Center. Astfel, în prezent se pot efectua următoarele: verificare cont curent; asistenţă de specialitate în utilizarea serviciilor de Internet şi Mobile Banking; asistenţă de urgenţă si suport utilizare pentru carduri; preluare acord livrare carduri noi la domiciliu; plată facturi (în limita unei singure facturi şi a unei sume maxima de 300 de lei); informaţii personalizate şi generale despre produsele şi serviciile BCR; transferuri bancare prin serviciul Alo24; actualizare de date.
Fluxul de activare a pensiei pe card poate fi accesat şi de seniorii care nu sunt clienţi BCR. Ei trebuie să îşi creeze, mai întâi, un cont de la distanţă, prin intermediul platformei de internet banking inteligent George, cu ajutorul unui telefon, a unei tablete sau unui calculator conectat la internet. Cardul este emis pe loc şi livrat în câteva zile acasă, pe cheltuiala BCR. Cei care vor opta pentru deschiderea unui cont George vor beneficia de toate avantajele acestuia, printre care zero lei extragere la orice bancomat din lume sau zero lei comision de transfer în George sau de administrare cont.
Cererile de activare a pensiei pe card pot fi depuse la Contact Center BCR, la următoarele numere de telefon: *2227 - număr cu tarif normal apelabil din reţelele naţionale fixe/mobile Telekom, Orange, Vodafone, RDS-RCS, +4.021.407.42.00 (apelabil din străinătate).
BCR percepe un comision de administrare de 2 lei/ lună pentru pachetul "Comod", dedicat pensionarilor, şi oferă zero lei comision la retragere şi interogare sold la bancomatele BCR, precum şi la plaţile către comercianţi, alături de depozite cu dobândă preferenţială sau descoperiri de cont în cuantum de trei pensii nete.
Banca Comercială Română (BCR), membră a Erste Group, este unul dintre cele mai importante grupuri financiare din România, incluzând operaţiunile de bancă universală (retail, corporate & investment banking, trezorerie şi pieţe de capital), precum şi societăţile de profil de pe piaţa leasingului, pensiilor private si a băncilor de locuinţe.
BCR oferă o gamă completă de produse şi servicii financiare, printr-o reţea de 21 de centre de afaceri şi 22 de birouri mobile dedicate companiilor şi 430 de unităţi retail situate în majoritatea oraşelor din ţară cu peste 10.000 de locuitori. Clienţii BCR dispun de cea mai mare reţea naţională de bancomate - 2.000 de bancomate, 15.300 POS-uri şi servicii bancare complete prin Internet banking, Mobile banking, Phone-banking şi E-commerce. AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Moody's a înrăutățit perspectiva asociată ratingului României la 'negativă'
Agenția de evaluare financiară Moody's Ratings a confirmat, vineri, ratingul României la 'Baa3', dar a modificat perspectiva asociată ratingului la 'negativă', de la 'stabilă', se arată într-un comunicat de presă al Moody's. 'Decizia de a modifica perspectiva la negativă reflectă riscul ca, &icir
Ministrul Muncii: Piața forței de muncă are cea mai mare dinamică din istorie
Piața forței de muncă are cea mai mare dinamică din istorie și este esențial să ne adaptăm la noile cerințe ale economiei, să dezvoltăm competențe relevante și să cooperăm strâns cu mediul de afaceri pentru a asigura o forță de muncă calificată și competitivă, consideră ministrul de resort, Simona Bucura-Oprescu. Aceasta a participat vin
Amânarea de către România a măsurilor de corecție bugetară îi îngrijorează pe investitori (Bloomberg)
Turbulențele din mediul politic din România îi îngrijorează pe investitori, care se tem că măsurile fiscale necesare pentru a reduce cel mai mare deficit guvernamental din Uniunea Europeană vor suferi noi amânări, informează Bloomberg. Tensiunile care există înainte de cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale, d
Fetea (ACA): Valorificarea mierii a devenit tot mai dificilă, atât în România, cât și la nivel european
Valorificarea mierii a devenit tot mai dificilă, atât în România, cât și la nivel european, iar prețurile modice la care se vinde acest produs nu acoperă nici jumătate din prețul de producție al apicultorilor, a declarat, vineri, la Târgul Național al Mierii, președintele Asociației Crescătorilor de Albine din România (ACA), Ioan Fetea.
CONAF: Forumul Național De Vocație Antreprenoare ajunge la Cluj-Napoca, pe 25 martie
Forumul Național De Vocație Antreprenoare, inițiativa Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), continuă cu a treia ediție pe 25 martie, la Cluj-Napoca, la Muzeul Mina. 'România rămâne o economie dominată de IMM-uri, iar puține afaceri reușesc să depășească pragul unei dezvoltări sustenabile și să devină actori de r
ASF și InfoCons au semnat un parteneriat pentru educația financiară privind produsele și serviciile financiare nebancare
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) și InfoCons - Organizație Europeană pentru Protecția Consumatorilor au semnat vineri un protocol de colaborare în vederea derulării de proiecte și de programe educaționale, precum și de acțiuni cu scopuri educative. Potrivit unui comunicat remis vineri AGERPRES, cele două instituții marchează, prin înche
ANAF avertizează cu privire la apariția unor emailuri false transmise în numele instituției
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) avertizează cu privire la apariția unor emailuri false transmise în numele instituției, prin care contribuabilii sunt înștiințați că procesul de rambursare a taxei a fost finalizat. 'Atenție! Emailuri false în numele ANAF! ANAF atenționează contribuabilii cu privire la emailuri false transm
Romsilva va planta 19 milioane de puieți forestieri în campania de primăvară
Regia Națională a Pădurilor - Romsilva va planta 19 milioane de puieți forestieri în campania de împăduriri de primăvară, informează Regia într-un comunicat transmis vineri AGERPRES. Romsilva a marcat debutul Lunii Plantării Arborilor și a campaniei de împăduriri de primăvară printr-o acțiune de împădurire la Ocolul Silvic
ANCOM propune o serie de obligații Digi România, după ce a fost identificat ca furnizor cu putere semnificativă în 6.288 de localități
Digi România a fost identificat ca furnizor cu putere semnificativă în 6.288 de localități din România și, ca atare, pentru a asigura o concurență eficientă în aceste zone, Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) propune ca operatorului să îi fie impuse o serie de obligații. P
Planul de acțiuni preventive în domeniul energiei, un document esențial pentru asigurarea securității furnizării gazelor în România (Burduja)
Planul de acțiuni preventive în domeniul energiei, elaborat de Ministerul Energiei, reprezintă un document esențial pentru asigurarea securității furnizării gazelor în România, susține ministrul Energiei, Sebastian Burduja. Conform unui comunicat remis vineri AGERPRES, Ministerul Energiei a promovat în Guvern ordonanța
INS: Pensia medie lunară a ajuns la 2.898 lei în trimestrul IV din 2024, în creștere cu 12,2%
Pensia medie lunară a crescut cu 12,2% în ultimele trei luni ale anului trecut, comparativ cu trimestrul precedent, până la valoarea de 2.898 lei, a anunțat, vineri, Institutul Național de Statistică (INS). Numărul mediu de pensionari a fost de 4,92 milioane persoane, în scădere cu 41.000 persoane față de trimestrul III 2024,
INS: Câștigul salarial mediu brut, în scădere cu 341 de lei, în ianuarie; media netă, diminuare cu 5,6%
Câștigul salarial mediu brut a fost de 8.910 lei, în ianuarie 2025, cu 341 de lei sub valoarea din luna decembrie 2024, în timp ce media netă s-a situat la 5.328 de lei, în scădere cu 5,6%, conform datelor publicate, vineri, de Institutul Național de Statistică (INS). Raportat la ianuarie 2024, câștigul salarial m
România, promovată la Salon Mondial du Tourisme de la Paris, prin experiențe autentice și tradiții românești
Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT) promovează România, între 13 și 16 martie, la Salon Mondial du Tourisme de la Paris, cel mai important târg de profil din Franța, destinat în principal publicului larg, dar și specialiștilor din industrie, potrivit unui comunicat remis vineri AGERPRES.
INS: Sporul natural al populației României s-a menținut negativ în prima lună a anului
Numărul nașterilor și deceselor, înregistrate în luna ianuarie 2025, a scăzut față de aceeași perioadă din anul anterior, iar sporul natural s-a menținut negativ, la minus 10.845 de persoane, arată datele publicate, vineri, de Institutul Național de Statistică (INS). Conform statisticii oficiale, în ianuarie 2025, s-au î
INS: Rata de ocupare a populației cu vârsta între 15 și 64 de ani, în scădere în trimestrul IV din 2024
Rata de ocupare a populației în vârstă de muncă (15-64 ani) a fost în trimestrul IV al anului trecut de 63%, în scădere cu 0,3 puncte procentuale față de trimestrul anterior, relevă datele publicate, vineri, de Institutul Național de Statistică (INS). Conform statisticii oficiale, în ultimele trei luni din 2024, r