Grindeanu (ANCOM): Licitaţia pentru licenţele 5G va avea loc în prima jumătate a anului viitor
Licitaţia pentru acordarea licenţelor 5G va fi organizată în prima jumătate a anului viitor, dacă se vor respecta unele condiţii cum ar fi setul de măsuri pe securitatea reţelelor de la Comisia Europeană, transpunerea Memorandumului cu SUA în legislaţia primară şi adoptarea Hotărârii de Guvern pentru preţurile de pornire şi calendarul de achitare a taxelor, a declarat, joi, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), Sorin Grindeanu.
"Ne aflăm în situaţia în care nu putem să transmitem către operatori toate informaţiile necesare. Al doilea punct la fel important este că, până la finele anului, Comisia Europeană va furniza un set de măsuri legate de cerinţe de securitate a reţelelor. Al treilea punct important e legat şi de situaţia cu care ne confruntăm, şi anume ca viitorul Guvern, care întocmeşte bugetul pe anul 2020, să aprobe taxele de licenţă şi calendarul de achitare a acestor taxe. Vorbim apoi de acea HG absolut necesară pentru a avea o licitaţie cât se poate de transparentă şi corectă. Amânăm această licitaţie pentru acordarea frecvenţelor 5G. Noi credem că, pe un calendar cât se poate de realist şi îndeplinindu-se condiţiile de care vorbeam mai devreme, adică setul de măsuri de la Comisia Europeană, transpunerea Memorandumului cu SUA în legislaţia primară, HG-ul pentru preţuri şi calendarul de achitare a taxelor, licitaţia ar putea avea loc în prima jumătate a anului 2020", a spus Grindeanu, într-o conferinţă de presă.
Potrivit preşedintelui ANCOM, calendarul pentru licitaţie a fost public, iar instituţia pe care o conduce şi-a respectat sarcinile.
"Calendarul pentru licitaţie a fost public, s-a terminat acea perioadă de consultare publică în care operatorii ne-au transmis observaţii pe caietul de sarcini ce ţin de partea tehnică. Cert este că noi am încercat să ne ţinem de acel calendar, dar extrem de important este că tot ceea ce a ţinut de instituţia noastră am respectat. Factori care nu ţin de noi ne-au dus în situaţia în care ne aflăm astăzi. Şi anume în urmă cu aproape două luni Guvernul României şi Guvernul SUA au semnat un Memorandum pe 5G extrem de important pe care noi îl considerăm benefic. Acel Memorandum, însă, nu ţine loc de lege. Pentru a putea fi aplicat acel Memorandum trebuie să urmeze nişte paşi de schimbare a legislaţiei primare în România. Am transmis către Guvern necesitatea de a transpune acest Memorandum în legislaţia primară, dar nu am primit niciun răspuns. ANCOM, fie că vorbim despre această licitaţie, fie că vorbim despre alte licitaţii, este o instituţie extrem de transparentă care îşi doreşte să transmită operatorilor care vin sau au venit la aceste licitaţii toate informaţiile necesare pentru a putea să organizeze o licitaţie transparentă şi să ofere celor care vor participe toate datele necesare, astfel încât să-şi poată construi un buget, oferte", a menţionat oficialul.
Miercuri, ministrul propus al Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Lucian Bode, a afirmat în cadrul audierilor din comisiile reunite de specialitate din Parlament, că, anul acesta, nu se va organiza licitaţia pentru licenţele 5G.
"Aş vrea să spun foarte clar că 5G înseamnă viteză mai mare, capacitate mai mare de transfer de date, lăţime mai mare de bandă şi foarte important înseamnă securitate. Vă asigur că Guvernul va facilita implementarea tehnologiilor 5G de ultimă generaţie în domeniul comunicaţiilor fără fir, ceea ce va duce la un progres semnificativ în multe sectoare ale economiei cu rezultate directe în creşterea calităţii vieţii, pentru că acest lucru ni-l dorim. Vreau să mai clarific un lucru: Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor face politicile, iar ANCOM va reglementa, va gestiona spectrul. Un lucru să ne fie clar, pentru că am văzut că Guvernul şi-a propus să obţină din vânzarea spectrului, la rectificare, 500 de milioane de euro, nu cred că în acest an este posibil acest lucru, dar România îşi respectă angajamentele cu partenerii strategici, SUA şi NATO", a spus Bode.
Ulterior, la finalul audierilor, întrebat concret dacă licitaţia pentru alocarea spectrelor 5G va avea loc în acest an, răspunsul demnitarului a fost unul categoric: "Anul acesta nu se va ţine licitaţia pentru licenţele 5G". "Noi va trebui să respectăm întru totul ce ne-am asumat prin programul de guvernare, şi anume Memorandumul semnat la Washington. Noi asigurăm diligenţele, ANCOM reglementează spectrul. Trist pentru un prim-ministru şi un ministru de Finanţe să păcălească bugetul, să nu spun că i-a păcălit pe români, că la rectificare vor putea încasa 500 de milioane de euro din vânzarea spectrelor. Nu se va putea întâmpla asta clar în acest an", a adăugat Lucian Bode.
ANCOM a anunţat, pe data de 7 iunie 2019, că procedura de licitaţie pentru acordarea resurselor de spectru disponibil în benzile desemnate pentru implementarea tehnologiei de noua generaţie 5G urmează să fie finalizată până pe data de 31 octombrie, iar licenţele de utilizare vor fi acordate până la finalul anului. Calendarul aferent organizării licitaţiei pentru 5G a fost finalizat în data de 21 iunie în cadrul Consiliului Consultativ, iar documentul de poziţie se referă la acordarea drepturilor de utilizare a spectrului radio disponibil in benzile de frecvenţe de 700 MHz, 800 MHz, 1500 MHz, 2600 MHz şi 3400-3800 MHz.
Conform Autorităţii, până la data de 15 august 2019, urma să se modifice TNABF (Tabelul naţional de atribuire a benzilor de frecvenţe radio) pentru a atribui banda de 700 MHz serviciului mobil terestru, în acel moment banda fiind atribuită serviciului de radiodifuziune.
Totodată, până la finalul lunii august 2019, Autoritatea urma să elaboreze şi să finalizeze, în urma consultării publice cu industria, documentaţia necesară organizării efective a procedurii de selecţie pentru acordarea drepturilor de utilizare a spectrului radio disponibil în benzile de frecvenţe de 700 MHz, 800 MHz, 1500 MHz, 2600 MHz şi 3400 - 3800 MHz, urmând ca aceasta să se desfăşoare până la data de 31 octombrie 2019.
În luna decembrie a acestui an, licenţele de utilizare a frecvenţelor radio vor fi acordate câştigătorilor, ceea ce va face ca operatorii să poată folosi o parte a spectrului câştigat începând cu data de 1 ianuarie 2020, iar pentru prima jumătate a anului 2020 sunt stabilite a fi finalizate acţiunile privind încheierea acordurilor de coordonare referitoare la televiziunea digitală terestră cu Ucraina şi a acordurilor bilaterale cu ţările vecine privind coordonarea utilizării frecvenţelor pentru reţele MFCN. AGERPRES/(A - autor: Daniel Badea, editor: Oana Tilică, editor online: Gabriela Badea)
Citiţi şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Înmatriculările de autoturisme electrice în România, în creștere cu 88% în luna mai (date preliminare)
Înmatriculările de autoturisme noi în România au crescut cu 7% în luna mai 2026, față de perioada similară din 2025, în timp ce pe segmentul 'electrice 100%' avansul a fost de 88%, ajungând la 797 unități, arată datele preliminare publicate, marți, de Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA). C
Gheorghiu: Câteva persoane validează procedural numiri în companii de stat; este o problemă de sistem
Trei firme private de consultanță în resurse umane, care au împreună 10 angajați, validează procedural numiri în companii de stat care administrează active de zeci de miliarde de lei și care au impact direct asupra unor sectoare esențiale pentru economia statului român, susține vice-premierul interimar, Oana Gheorghiu. 'În ult
România riscă să devină în următorii ani o țară de chiriași, controlată de fonduri de investiții, algoritmi și capital global (analiză)
România riscă să devină în următorii ani o țară de chiriași, controlată de fonduri de investiții, algoritmi și capital global, potrivit unei analize realizate de firma de consultanță Frames. 'Într-o țară în care prețurile locuințelor cresc mult mai rapid decât veniturile reale, șansa de a putea să îți cumperi o casă devi
ANSPDCP a amendat cu 12.000 euro Unicredit România pentru divulgarea de date personale ale unor clienți
Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) a amendat recent Unicredit România cu 12.000 euro, pentru e-mailuri și alte notificări eronate, prin care au fost divulgate numele, adresele și alte date personale ale unor clienți care cumpăraseră imobile cu credit ipotecar, potrivit unui comunicat al instituției.
O mie de organizații din România pot beneficia gratuit de evaluarea maturității cibernetice, printr-un program PNRR
O mie de organizații din România vor putea beneficia gratuit de un sistem dedicat autoevaluării nivelului de maturitate în domeniul securității cibernetice, în cadrul unui program lansat pentru consolidarea rezilienței digitale, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Potrivit unui comunicat al Directoratului Național
Riscurile geopolitice, dezechilibrele macroeconomice, creditele neperformante și riscul cibernetic - vulnerabilități ale sistemului bancar românesc (specialist)
Riscurile geopolitice, dezechilibrele macroeconomice interne, creditele neperformante și riscul cibernetic sunt cele patru dintre vulnerabilitățile sistemului bancar românesc în perioada imediat următoare, a declarat, luni, Florian Neagu, director în cadrul Direcției de Stabilitate Financiară la Banca Națională a României (BNR).
Rezervele valutare ale Băncii Naționale a României au scăzut la 64,051 miliarde de euro, la 31 mai 2026
Rezervele valutare ale Băncii Naționale a României (BNR) au scăzut în mai cu 785 de milioane de euro, până la 64,051 miliarde de euro, de la 64,836 miliarde de euro la finalul lunii aprilie, potrivit datelor publicate marți de BNR. În cursul lunii mai au avut loc intrări de 2,253 miliarde de euro, reprezentând: mo
ANCOM: Protecția minorilor în mediul online devine o preocupare tot mai importantă la nivelul UE
Protecția minorilor în mediul online devine o preocupare tot mai importantă în contextul în care copiii și adolescenții utilizează platforme online, precum social media, video sharing, jocuri online sau canale de mesagerie, informează Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), într-un comunicat tran
Ministrul interimar al Muncii, prezent la Bruxelles pentru renegocierea finală a PNRR
Ministrul interimar al Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Dragoș Pîslaru, se află, marți, la Bruxelles pentru a discuta cu Comisia Europeană chestiuni privind renegocierea finală a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Potrivit unei postări pe contul său de Facebook, făcută duminică seara, legea salari
Neacșu (ARB): Nu a fost niciodată vorba despre vreo înțelegere între bănci privind ROBOR
Președintele Asociației Române a Băncilor (ARB), Bogdan Neacșu, a declarat, luni, că investigația Consiliului Concurenței privind o posibilă înțelegere între bănci referitoare la ROBOR reprezintă 'chestiuni luate din context', care au creat multă neclaritate și chiar dezinformare în spațiul public. 'Sunt che
UNSAR: Despăgubiri de peste 81 de milioane de lei, plătite în 2025 de către asigurători în baza polițelor de călătorie
Asigurătorii din România au plătit, anul trecut, în baza polițelor de călătorie, despăgubiri în valoare de peste 81 milioane de lei pentru acoperirea costurilor generate de evenimentele neprevăzute produse în timpul deplasărilor, arată datele publicate, marți, de Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (U
Proiectul noii legi a salarizării reduce semnificativ salariile angajaților din casele teritoriale de pensii (sindicat)
Noua Lege a salarizării reduce semnificativ salariile angajaților din casele teritoriale de pensii și riscă să mențină inechitățile salariale existente și să afecteze puterea de cumpărare a angajaților, susține Federația Națională Solidaritatea Socială a Muncii (FNSSM), afiliată la Blocul Național Sindical. Potrivit unui comunicat de presă al
România nu duce lipsă de capacități instalate 'pe hârtie'; iarna 2026-2027 va reprezenta primul test real (analiză)
România nu duce lipsă de capacități instalate 'pe hârtie', însă în practică începe să apară o problemă mult mai gravă: lipsa capacității ferme disponibile exact în orele critice ale iernii, atunci când consumul atinge maximele, producția solară este nulă, vântul poate lipsi, hidrocentralele sunt limitate, iar im
Neacșu (ARB): Inflația ar putea să se tempereze dacă există continuitate a politicilor de consolidare fiscală
Inflația ar putea să se tempereze până la sfârșitul anului, dacă va exista continuitate a politicilor de consolidare fiscală, indiferent de coloratura politică sau strategia de abordare, o eventuală revenire asupra acestui parcurs reprezentând o mare greșeală, a declarat luni Bogdan Neacșu, președinte executiv al CEC Bank și președinte al Asociației
Iulius-Dan Plaveti, noul președinte al Directoratului Hidroelectrica
Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica a decis numirea lui Iulius-Dan Plaveti în funcția de președinte al Directoratului Hidroelectrica, începând cu data de 29 mai 2026, se arată într-un raport transmis Bursei de Valori București. Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica a aprobat vineri numirea noilor membri ai








