logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

DOCUMENTAR: 20 de ani de la punerea pietrei de temelie a Memorialului Victimelor Holocaustului din România (9 octombrie)

Image

În ziua de 9 octombrie 2006, a avut loc ceremonia punerii pietrei de temelie a Memorialului Victimelor Holocaustului din România. La evenimentul din București a fost prezent președintele României de atunci, Traian Băsescu, alături de miniștri, reprezentanți ai corpului diplomatic acreditat la București, membri ai comunității evreiești din România.

Cu acel prilej, Traian Băsescu a declarat că procesul de asumare a ororilor din timpul Holocaustului este unul lung, subliniind însă că fiecare român trebuie să accepte și să înțeleagă această parte a istoriei naționale. El a afirmat că Memorialul Holocaustului este un monument care vrea să atenționeze public că nu trebuie să se mai repete erori precum cele săvârșite în perioada în care puterea de stat din România a permis discriminarea evreilor și a romilor.

'Foarte important va fi ca noi toți, 22 de milioane de români, să fim conștienți de realitățile istoriei și să ni le asumăm', a continuat, în context, președintele.

Programul pentru realizarea unui Memorial al Holocaustului în România a fost inițiat în 2006, ca urmare a recomandărilor Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului din România (Comisia Wiesel) și după consultările cu personalități ale vieții publice, reprezentanți ai Federației Comunităților Evreiești din România, oameni de cultură și artă și supraviețuitori ai Holocaustului.

Tot în 2006, în baza certificatului de urbanism emis de Primăria sectorului 5, Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național a demarat concursul de creație plastică pentru realizarea Monumentului Holocaustului în București, câștigător fiind desemnat proiectul realizat de sculptorul Peter Jacobi. La începutul anului 2007 a fost încheiat contractul de comandă cu acest artist plastic.

Printr-o hotărâre a Consiliului General al Municipiului București și în urma avizului eliberat de Agenția Națională pentru Protecția Mediului, în iunie 2008 a fost aprobat Planul Urbanistic Zonal în vederea construirii Memorialului Holocaustului pe o suprafață de 2.894 mp.

În februarie 2009, Primăria Sectorului 5 a eliberat autorizația de construire pentru acest obiectiv.

***

Inaugurarea Memorialului Victimelor Holocaustului din România a avut loc la 8 octombrie 2009. Au participat președintele României de atunci, Traian Băsescu, foștii șefi de stat Ion Iliescu și Emil Constantinescu, Marele Rabin Menachem Hacohen, supraviețuitori ai Holocaustului, membri ai corpului diplomatic.

După discursurile celor care au supraviețuit evenimentelor de la începutul anilor '40, președintele României și-a reafirmat susținerea pentru asumarea trecutului. 'Statul român și societatea românească își reafirmă hotărârea de a asuma trecutul, de a recupera memoria istorică. Nimic nu poate fi mai absurd, mai inuman, mai irațional decât suferința și moartea celor care au fost prigoniți, deportați și uciși pentru că erau evrei sau romi', a declarat Traian Băsescu.

El a continuat spunând că memorialul este o 'expresie a cinstirii memoriei membrilor comunității evreiești și comunității rome, victime ale persecuțiilor sistematice și ale ideologiei urii din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial'. În discursul său, președintele a subliniat că responsabilitatea pentru ceea ce s-a întâmplat în România între 1940 și 1944 aparține conducerii statului, lui Ion Antonescu, 'ca de altfel tuturor celor care au tăcut și nu s-au împotrivit abuzurilor și crimelor'. Președintele a vorbit despre cei deportați în lagărele de concentrare, de pogromurile de la Dorohoi, Galați și București, spunând că, amintindu-ne de acea perioadă, 'ne facem un necesar examen de conștiință'.

Sarah Bloomfield a fost invitată să rostească mesajul lui Elie Wiesel, laureat al Premiului Nobel pentru Pace. 'Mai mult decât orice, Memorialul reprezintă un apel la demnitatea memoriei. (...) Chiar dacă te-ai născut mai târziu, deschide-ți memoria celei pe care ai moștenit-o de la predecesorii tăi. Vei simți durere, dar nu-ți va fi rușine. Rușinea va aparține numai trecutului', a afirmat Elie Wiesel în mesajul său.

Liviu Beriș, președinte al Asociației Evreilor Români Victime ale Holocaustului, și Dumitru Trancă, supraviețuitor al Holocaustului, reprezentant al comunității rome din România, au vorbit despre semnificația unui astfel de omagiu adus supraviețuitorilor Holocaustului.

'Holocaustul nu-i privește numai pe evrei, el este parte din istoria României, așa cum este parte din istoria Europei. Cunoscând trecutul nostru, tinerii vor putea acționa eficient pentru ca acesta să nu devină viitorul lor', a mărturisit Liviu Beriș.

Cei doi supraviețuitori ai Holocaustului, împreună cu Traian Băsescu, au dezvelit placa Memorialului Victimelor Holocaustului din București, depunând apoi o urnă cu pământ din gropile comune din cimitirul Podul Iloaiei, unde se află victime ale Pogromului din 1941 de la Iași.

***

Memorialul Victimelor Holocaustului din România este amplasat în centrul Capitalei, la intersecția străzilor Anghel Saligny, Mihai Vodă, Ion Brezoianu și Lipscani. Ansamblul cuprinde cinci sculpturi, 'Coloana', 'Via Dolorosa', 'Steaua lui David', 'Roata Romilor', 'Epitaf', precum și o incintă memorială centrală. Elementele Memorialului simbolizează principalele evenimente din timpul Holocaustului petrecut în România.

Textul inscripționat pe placa memorială arată că, în paralel cu planurile concepute de Germania nazistă de distrugere a evreilor europeni, statul român a desfășurat propria campanie sistematică de exterminare. Baza a fost pusă de legile antisemite din 1940, urmate de masacrele de la Dorohoi, Galați, București și Iași. Începând cu 1941, regimul Ion Antonescu a declanșat genocidul prin deportările masive ale evreilor și romilor în Transnistria. Între anii 1940 și 1944, statul român a fost direct responsabil pentru moartea a cel puțin 280.000 de evrei români și ucraineni și a 11.000 de romi. În primăvara lui 1944, autoritățile maghiare de ocupație din Transilvania de Nord au deportat 135.000 de evrei la Auschwitz.

Memorialul Victimelor Holocaustului din România a fost ridicat de națiunea română și guvernul ei pentru a onora permanent memoria victimelor și pentru a servi drept avertisment solemn pentru generațiile viitoare, se menționează pe placa memorială.

Coloana Memorială, care amintește de celebra operă a lui Constantin Brâncuși, are o înălțime de 17 metri și este turnată în fontă. Pe fiecare latură a Coloanei se află câte o literă, care, împreună, formează cuvântul 'Zachor' - 'Amintește-ți', arată inshr-ew.ro.

Via Dolorosa sau Drumul Suferinței reprezintă o șină de cale ferată stilizată, cu trimitere la trenurile morții ce au urmat Pogromului de la Iași din 1941, dar și la modul în care au fost deportați evreii și romii în lagărele din Polonia și Transnistria.

Steaua lui David este un simbol asociat, în general, cu religia iudaică și poporul evreu. În perioada Holocaustului, evreii au fost obligați să poarte steaua galbenă a lui David, măsură menită să separe populația evreiască și să faciliteze persecutarea acesteia.

Roata evocă moștenirea indiană a romilor. Roata cu șaisprezece șpițe, care se află pe steagul romilor, simbolizează itineranța și peregrinarea.

Semnificația Epitafului este explicată de însuși artistul Peter Jacobi: 'Imaginile cunoscute din lagărele de concentrare, în care buldozere împing stive de cadavre schingiuite, au fost punctul de plecare pentru crearea acestei sculpturi. În containerul masiv din fier se găsesc - ca o metaforă sculpturală - fragmente de rocă, tăiate pe o latură. Tot în acest loc, vizitatorii pot depune câte o piatră, după obiceiul evreiesc'.

Piesa centrală a Memorialului este o clădire masivă din beton care, prin forma nefinisată și poziționarea sub nivelul străzii, amintește de lagărele în care au fost concentrați evreii și romii. Drumul spre această clădire se face prin coborârea unor trepte a căror asimetrie semnifică drumul plin de suferințe și destinul frânt al victimelor. Prin coborârea sub nivelul străzii, vizitatorul este rupt de zgomotul orașului și ajunge simbolic într-un spațiu al memoriei, al doliului și al reflecției.

În dreapta clădirii centrale se află pietre de mormânt din cimitirul evreiesc din București din secolul al XVII-lea, localizat pe strada Sevastopol. În perioada 1942-1944, din ordinul lui Ion Antonescu, cimitirul a fost expropriat și distrus, iar exhumarea morților și relocarea pietrelor funerare s-a făcut prin munca forțată a evreilor.

În stânga clădirii se află o instalație cu pietre de mormânt recuperate din cimitirul desacralizat din Odessa. Cimitirele evreiești au fost distruse intenționat, căci genocidul nu a însemnat doar uciderea oamenilor, ci și ștergerea istoriei lor.

În interiorul structurii centrale sunt inscripționate, pe plăci de oțel ruginit montate pe pereți, nume ale victimelor Holocaustului din România, evrei și romi. Sunt înscrise doar numele victimelor identificate, reprezentându-i simbolic pe toți cei rămași anonimi. Rugina evocă trecerea timpului, rănile nevindecate ale istoriei și sângele vărsat. Zidurile groase și lipsa ferestrelor clasice izolează vizitatorul, inducând sentimentul de sufocare și lipsă de scăpare pe care l-au simțit evreii și romii închiși în ghetouri, în trenurile morții și în lagărele de concentrare.

Acoperișul din bârne metalice, cu spații între ele, permite pătrunderea luminii soarelui care, reflectată pe podea, creează lumini și umbre. Mișcarea permanentă a soarelui simbolizează trecerea timpului și viața prematur sfârșită a oamenilor care au suferit în acea perioadă. În esență, construcția poate fi văzută ca un cenotaf, un mormânt simbolic pentru sutele de mii de victime. Este un spațiu de reculegere care obligă la confruntarea tăcută cu trecutul.

Memorialul Victimelor Holocaustului din România este un loc al doliului și un angajament asumat față de adevărul istoric. În egală măsură, ansamblul rămâne un avertisment permanent despre pericolele urii, intoleranței și uitării, amintindu-ne că protejarea vieții și a demnității umane este o responsabilitate continuă a fiecărei generații.

Pe site-ul oficial al Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România 'Elie Wiesel', poate fi accesată o secțiune dedicată unui tur virtual interactiv al Memorialului, la adresa https://inshr-ew.ro/memorial/.

Anual, la Memorialul Victimelor Holocaustului, de Ziua Națională de Comemorare a Victimelor Holocaustului în România, marcată la 9 octombrie, dată la care au început, în 1941, deportările evreilor din Bucovina în Transnistria, au loc ceremonii de comemorare, cu participarea autorităților statului. AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru, editor: Doina Lecea, editor online: Alexandru Cojocaru)

***Explicaţie foto din deschidere: Dumitru Trancă (stg.) supravieţuitor al Holocaustului, preşedintele Traian Basescu (ctr.), Liviu Beriş, preşedintele Asociaţiei Evreilor Români Victime ale Holocaustului şi rabinul Menahem Hacohen (dr), la inaugurarea Memorialului Victimelor Holocaustului în România, eveniment organizat de Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, Bucureşti, 8 octombrie 2009.

Afisari: 611

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Documentare 27-10-2026 10:30

27 octombrie - Ziua Sustenabilității în România

La 27 octombrie este marcată, în fiecare an, Ziua Sustenabilității în România, instituită prin Legea nr.157/2023, la inițiativa Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, în colaborare cu Ambasada Sustenabilității în România, ce promovează responsabilitatea individuală și colectivă pentru un viitor mai bun. Această dată are și o semnifica

Documentare 27-10-2026 10:00

27 octombrie - Ziua mondială a patrimoniului audiovizual (ONU)

La data de 27 octombrie este marcată, anual, Ziua mondială a patrimoniului audiovizual. Ajunsă, în 2026, la ediția cu numărul 21, această zi este inițiativa Organizației Națiunilor Unite pentru Învățământ, Știință și Cultură (UNESCO). Scopurile urmărite prin marcarea Zilei mondiale a patrimoniului audiovizual privesc aducerea la cunoștința pu

Documentare 27-10-2026 09:00

Relații bilaterale România - Republica Moldova

Prim-ministrul României, Luca Niculescu, efectuează pe 27 octombrie o vizită în Republica Moldova. Informația a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Chișinău, Dumitru Ciorici, informează MOLDPRES. Invitația a fost lansată în cadrul unei convorbiri telefonice dintre prim-ministrul Republicii Moldova, Vasile Tofan,

Documentare 27-10-2026 08:00

SĂRBĂTOARE ORTODOXĂ: Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie)

Pelerinajul din 2026, prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie), organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor, a început duminică, 18 octombrie.

Documentare 27-10-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 27 octombrie

Ortodoxe Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (ale cărui moaște se află în Catedrala Patriarhală); Sf. Mc. Nestor Greco-catolice Sf. m. Nestor Romano-catolice Sf. Evarist, pp. m. Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrot

Documentare 27-10-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 27 octombrie

Este a 300-a zi a anului 2026. Au mai rămas 65 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 46 m și apune la 17 h 12 m. Luna răsare la 17 h 33 m și apune la 08 h 24 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 26-10-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Actrița și producătoarea Rita Wilson

Rita Wilson (născută Margarita Ibrahimoff) este o actriță, cântăreață și producătoare de film americană din Los Angeles. Are origini grecești și bulgare. În 2019, a primit cetățenia greacă, în semn de recunoaștere a eforturilor sale de a sprijini Grecia prin solicitarea de ajutor internațional în urma unui incendiu devastator în Mati, regiunea A

Documentare 26-10-2026 10:00

DOCUMENTAR: Cântăreața americană de jazz și gospel Mahalia Jackson, 115 ani de la naștere (26 octombrie)

Mahalia Jackson, cântăreață americană de jazz și gospel supranumită 'regina gospel-ului' este considerată una dintre cele mai influente voci ale secolului al XX-lea. S-a născut la 26 octombrie 1911, în New Orleans, Louisiana, SUA, fiind fiica lui Charity și Johnny Jackson. După moartea mamei sale, în 1917, a fost crescută de mătușa sa

Documentare 26-10-2026 03:15

SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 26 octombrie

Ortodoxe Sf. Mare Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir Greco-catolice Sf. Mucenic Dumitru, Izvorâtorul de mir Romano-catolice Ss. Dumitru, m.; Lucian și Marcian, m. Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua de 2

Documentare 26-10-2026 03:00

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 26 octombrie

Este a 299-a zi a anului 2026. Au mai rămas 66 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 45 m și apune la 17 h 14 m. Luna răsare la 16 h 59 m și apune la 07 h 02 m. Lună Plină la 07 h 12 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 25-10-2026 11:00

DOCUMENTAR: Mihai I, rege al României între 1927-1930 și 1940-1947, 105 ani de la naștere (25 octombrie)

Regele Mihai I (1927-1930; 1940-1947), ultimul monarh al României și ultimul dintre liderii supraviețuitori din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, cu un rol important în istoria contemporană a României și a Europei, s-a născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia, fiind fiul principelui moștenitor Carol și al Elenei, principesă de Grecia.

Documentare 25-10-2026 10:00

DOCUMENTAR: 15 ani de la moartea cineastului și arhitectului Liviu Ciulei (25 octombrie)

Regizor de teatru și film, actor, scenograf, arhitect și teoretician al teatrului, Liviu Ciulei a avut o carieră națională și internațională, întinsă pe mai bine de 50 de ani, ce numără peste 20 de filme și peste 125 de spectacole de teatru. În 2023, pentru întreaga sa activitatea artistică, centenarul său a fost înscris în calendarul mondial al

Documentare 25-10-2026 08:30

25 octombrie - Ziua europeană a justiției civile

La 25 octombrie este celebrată anual Ziua europeană a justiției civile, destinată tuturor cetățenilor europeni care activează în domeniul justiției, vizând atât justiția civilă, cât și pe cea penală. Marcarea evenimentului este o inițiativă comună a Consiliului Europei și a Comisiei Europene. Ziua europeană a justiției civile se marchează în ace

Documentare 25-10-2026 08:00

25 octombrie - Ziua Armatei Române

Ziua Armatei Române este marcată, anual, la data de 25 octombrie. În 1944, după lupte grele purtate de militarii corpului Armata a 4-a Română, în cooperare cu unitățile sovietice, erau eliberate, la 24 octombrie, orașele Carei și Satu Mare, ultimele localități de pe teritoriul național rămase sub ocupația hitleristo-horthystă, eveniment care a î

Documentare 25-10-2026 03:15

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 25 octombrie

Ortodoxe Sf. Mc. Marcian și Martirie, Valerie și Hrisaf; Sf. Tavita Dminica a 23-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 23-a după Rusalii. Sf. m. Marcian și Martiriu Romano-catolice Duminica a 30-a de peste an Ss. Crisant și Daria, soți m.; Mina, ostaș m.