Scriitorul și disidentul Paul Goma s-a născut la 2 octombrie 1935, în Orhei, Basarabia, într-o familie de învățători români. Familia s-a mutat în România după cedarea Basarabiei fostei URSS, în urma Pactului Molotov-Ribbentrop, potrivit www.paulgoma.com, www.iiccmer.ro și https://uniuneascriitorilor.ro.

Încă de pe băncile liceului a început lupta împotriva regimului comunist. Astfel, în 1952, pe când era elev în clasa a X-a al liceului ''Gheorghe Lazăr'' din Sibiu, a fost exmatriculat, pentru că susținuse în școală cauza unor persoane anchetate pentru anticomunism. A reușit totuși să termine Liceul ''Radu Negru'' din Făgăraș, în 1953, iar în anul următor, 1954 a început Institutul de Literatură și critică literară 'Mihai Eminescu' din București.

În perioada studenției a fost arestat și condamnat (martie 1957) la doi ani de închisoare corecțională, pentru ''tentativă de organizare de manifestație ostilă'', ca urmare a solidarizării cu evenimentele din Ungaria, din noiembrie 1956, și a protestelor împotriva impunerii limbii ruse ca limbă obligatorie în școli. A fost eliberat în 1958, după o perioadă de detenție la închisoarea Malmaison (București), Penitenciarul Jilava și Gherla, apoi, în 1958 a fost trimis cu domiciliu forțat în Bărăgan, satul Lățești, raionul Fetești, unde a stat până în 1962.

A devenit membru al Partidului Comunist Român (PCR) în august 1968, în urma invadării Cehoslovaciei, impresionat fiind de politica României față de Moscova. A fost exclus, însă, din PCR în 1971, ca urmare a publicării integrale a romanului ''Ostinato'', în RFG, după ce în țară fusese supus cenzurii.

În primăvara anului 1977, printr-o scrisoare deschisă, difuzată de postul de radio ''Europa liberă'', s-a solidarizat cu mișcarea ''Charta 77'' a intelectualilor cehi. La 1 aprilie 1977, a fost acuzat de înaltă trădare și arestat, dar, în urma protestelor internaționale, a fost eliberat, la 6 mai. La 14 aprilie 1977, a fost exclus din Uniunea Scriitorilor din România (USR), al cărei membru era din august 1968.

În noiembrie 1977, lui Paul Goma i-a fost retrasă cetățenia română, astfel că a plecat în Franța unde s-a stabilit definitiv, refuzând, în 1980, oferta de a primi cetățenia franceză.

Ca scriitor, a debutat, în decembrie 1966, în revista ''Luceafărul'', cu povestirea ''Cum bate toba'', continuând să colaboreze la diferite reviste, precum ''Gazeta literară'', ''Viața românească'', ''Ateneu''. Editorial, a debutat în august 1968, cu volumul de proză scurtă ''Camera de alături''. Acesta a fost urmat de romanul ''Ostinato'' - mărturie ficțională despre închisorile din România - publicat în Germania (1971) și în Franța. Volumul a fost receptat pozitiv, motiv pentru care Eugen Ionescu l-a numit pe Paul Goma ''Soljenițîn al României'. Și volumele ulterioare, ''Ușa'' (''Die Tur'', 1972), ''Gherla'' (1976), ''Dans le cercle'' (1977), ''Garde inverse'' (''Garda inversă'', 1979), ''Le tremblement des hommes'' (1979), ''Les chiens de mort'' (1981), ''Chassee-croise'' (1983), ''Bonifacia'' (1986), ''Le calidor'' (1987), aveau să fie foarte bine primite.

Exilat la Paris, după ce i s-a retras cetățenia română, Paul Goma și-a publicat majoritatea volumelor, inițial în franceză sau în germană.

După Revoluția din 1989, a început să-și publice cărțile și în țară. A scris peste 40 de volume (romane, mărturii, dialoguri, jurnal, articole) în limba română, care au fost traduse și în limbile franceză, germană, olandeză, suedeză, italiană. Astfel, ''Le Tremblement... '', cu titlul original în română, ''Culoarea curcubeului '77 - Cutremurul oamenilor'', a fost republicat în iunie 1990, de Editura Humanitas. A continuat cu ''Patimile după Pitești'' (1990), ''Ura noastră cea de toate zilele'' (1992), ''Sabina'' (1993), ''Roman intim'' (1994), ''Scrisuri. 1972-1998'' (2000), care cuprinde articole, scrisori, pagini inedite de jurnal, comentarii, dialoguri publicate în perioada menționată în subtitlu.

A colaborat și la numeroase reviste din străinătate (''Contrapunct'', ''Ethos'', ''Limite'') și din țară (''Orizont'', ''Viața românească'', ''Vatra''). Seria ''Jurnalelor'' semnate de Paul Goma a început în 1997, când au apărut primele trei volume. A urmat apoi al patrulea volum, ''Jurnal de apocrif'', iar ultimele două, care acoperă perioada 1999-2003, au fost publicate în 2004. Tot în 2004, a fost publicată controversata lucrare ''Săptămâna roșie sau Basarabia și evreii'', iar la începutul anului 2005, ''Culoarea curcubeului '77. Cod Bărbosul'', cuprinzând mai multe documente din dosarele sale de Securitate. Cartea ''Arta fugii. O copilărie în Transilvania'', în care povestește despre anii formării sale, i-a apărut în Italia, în 2008.

Paul Goma a făcut parte pentru foarte puțin timp (opt zile) din Comisia Prezidențială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, înființată de Președinția României, în aprilie 2006.

În 2011, făcea parte din Uniunea Scriitorilor, conform unor hotărâri din 1990, reconfirmate de Consiliul USR în noiembrie 2011. Tot în 2011, la 21 octombrie, figura cu statutul de cetățean român, într-o adresă a Ministerului român de Interne, iar în aprilie 2013, scriitorul a primit și cetățenia Republicii Moldova.

În septembrie 2015, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a organizat simpozionul internațional 'Paul Goma - 80 de ani', care s-a centrat pe rolul jucat de scriitorul anticomunist în revitalizarea exilului românesc și a luptei pentru drepturile omului în timpul regimului comunist.

A murit în noaptea din 24 spre 25 martie 2020, la spitalul La Pitié Salpetriere din Paris, unde era internat în urma infectării cu coronavirus. AGERPRES/ (Documentare - Cerasela Bădiță, Ionela Gavril; editor: Ruxandra Bratu, editor online: Adrian Dădârlat)

Sursa foto: uniuneascriitorilor.ro