Marele istoric, savant și om politic Nicolae Iorga, membru titular al Academiei Române și renumit profesor universitar a dominat, prin uriașa sa personalitate, istoriografia românească, fiind '(...) recunoscut ca unul dintre titanii culturii universale', după cum arată istoricul Ioan Scurtu în lucrarea ''Istoria României în anii 1918-1940. Evoluția regimului politic de la democrație la dictatură'' (Editura Didactică și Pedagogică, București, 1996).

Născut la 5 iunie 1871, la Botoșani a fost un copil precoce - a învățat să scrie și să citească la o vârstă fragedă, inclusiv în limba franceză -, un adolescent sclipitor și un student eminent. A urmat clasele primare în localitatea natală (1878-1881), apoi studiile liceale la Botoșani (1881-1886) și la Liceul Național din Iași (1886-1888), unde și-a luat și bacalaureatul. În septembrie 1888 a intrat la Facultatea de Litere a Universității din Iași, unde, în 1889, și-a susținut licența în limbile clasice, obținută cu mențiunea 'magna cum laude', conform volumului 'Dicționarul general al literaturii române' apărut sub egida Academiei Române (Editura Univers Enciclopedic, București, 2005).

A obținut o bursă la Paris în octombrie 1890, unde a studiat la L'École Pratique des Hautes Études, iar în perioada 1891-1893 a efectuat călătorii de documentare în orașe din Italia, Germania și Marea Britanie. În 1892 a obținut, la Paris, titlul de diplomat al Școlii de Înalte Studii Politice, iar în 1893 și-a luat doctoratul în filosofie la Leipzig, conform lucrării ''Guverne și guvernanți. 1916-1938'' (autori Ion Mamina și Ioan Scurtu, Editura Silex, București, 1996) și www.mnir.ro.

Revenit în țară, Nicolae Iorga devenea, la doar 24 de ani, unul dintre cei mai importanți profesori universitari din istoria României: suplinitor (1894), apoi titular (1895) la catedra de istorie universală a Facultății de Litere din cadrul Universității din București. În martie 1929 a fost ales rector al Universității din București, funcție pe care a deținut-o până în 1932, potrivit www.mnir.ro și https://unibuc.ro/.

Cariera sa universitară a fost legată și de educarea tinerilor ofițeri, fiind din 1911 profesor la Școala de Război și a tinerilor economiști, predând din 1932 și în cadrul Academiei Comerciale din București. De asemenea, a înființat Universitatea Populară de la Vălenii de Munte (1908), transformând localitatea într-un centru cultural regional de prestigiu. A activat ca profesor asociat și a susținut conferințe renumite la Universitatea Sorbona din Paris.

A debutat în presă la ziarul 'Romanu' din Roman, în iunie 1884. În 1890 a publicat în ziarul 'Lupta', condus de G. Panu, și în același an a început să scrie la 'Convorbiri literare', 'Revista nouă', 'Contemporanul', 'Arhiva', 'Lupta', 'Era nouă', 'Drapelul'. Din 1892 a colaborat la 'Revue historique' din Paris, iar în 1893 a debutat editorial cu 'Poezii (1890-1893)'. În cadrul bogatei sale activități publicistice, Nicolae Iorga a editat și a condus numeroase ziare și reviste, precum ''Cuget clar'', ''Drum drept'', ''Floarea darurilor'', ''Neamul românesc'', 'Neamul românesc literar', ''Ramuri'', ''Revista istorică'', ''Revue Historique des Etudes Sud-Est Europeennes'', colaborând totodată la alte publicații ale vremii, conform volumelor 'Dicționarul general al literaturii române' (Editura Univers Enciclopedic, București, 2005) și 'Membrii Academiei Române (1866-2003)' (Editura Enciclopedică/Editura Academiei Române, București, 2003).

La 10 mai 1906, Nicolae Iorga a scos la București primul număr al ziarului 'Neamul românesc', care a apărut până în 1940. În 1901 i-a apărut lucrarea 'Istoria literaturii române în secolul al XVIII-lea (1688-1821)' (două volume), în 1904 publică 'Istoria literaturii religioase a românilor până la 1688' și 'Istoria lui Ștefan cel Mare', în 1907 îi apare primul volum din 'Istoria literaturii românești în veacul al XIX-lea - de la 1821 înainte' (următoarele volume apar în 1908 și 1909), iar în 1908 i-a apărut primul volum din 'Istoria Bisericii române și a vieții religioase a românilor' (un al doilea volum a apărut în 1909).

Intrat în politică, a pus bazele Partidului Naționalist Democrat în aprilie 1910, împreună cu A.C. Cuza. După izbucnirea Primului Război Mondial, în perioada neutralității României (1914-1916) s-a pronunțat pentru intrarea țării în război de partea Antantei. După război, în 1924, a constituit Partidul Naționalist al Poporului, care, în anul următor, s-a integrat în Partidul Național, Nicolae Iorga devenind copreședinte, alături de Iuliu Maniu. În septembrie 1932 Nicolae Iorga a decis să revină la denumirea inițială a partidului său, și anume Partidul Naționalist-Democrat, care s-a consacrat acțiunii de educație morală, politică și culturală a poporului român. 'În același timp, Partidul Naționalist-Democrat și mai ales liderul său au desfășurat o energică luptă împotriva Gărzii de Fier și hitlerismului, pentru apărarea independenței și integrității teritoriale ale României', se arată în lucrarea 'Istoria României în anii 1918-1940. Evoluția regimului politic de la democrație la dictatură' (autor Ioan Scurtu, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1996).

Și-a continuat activitatea politică, a făcut alianțe, a fost ales deputat și senator în mai multe legislaturi, ajungând președinte al Consiliului de Miniștri (aprilie 1931- mai 1932), ministru al Instrucțiunii Publice și Cultelor (aprilie 1931 - mai 1932), ministru ad-interim la Interne (aprilie-mai 1931). În perioada regimului de autoritate monarhică instituit de regele Carol al II-lea, Nicolae Iorga a fost ministru secretar de stat (10 februarie - 30 martie 1938) și consilier regal (din 30 martie 1938), se arată în lucrarea ''Guverne și guvernanți. 1916-1938'', autori Ion Mamina și Ioan Scurtu (Editura Silex, București, 1996). A fost și președinte al Adunării Deputaților (1919-1920), precum și președinte al Senatului (1939).

Istoric de reputație internațională, Nicolae Iorga a efectuat cercetări istorice timp de peste 50 de ani, concretizate în peste 1.000 de volume, 12.755 articole și studii, 4.963 recenzii, care acoperă toate domeniile istoriei românilor și ale istoriei universale, conform dicționarului 'Membrii Academiei Române (1866-2003)'. A întreprins numeroase investigații în arhivele din țară și străinătate, rezultatele acestora fiind publicate în volume de documente precum ''Acte și fragmente cu privire la istoria românilor'' (3 volume, 1895-1897), ''Studii și documente cu privire la istoria românilor'' (31 de volume, 1901-1916). Dintre lucrările sale de sinteză amintim: ''Istoria românilor'' (10 volume, 1936-1939), ''Istoria literaturii române în secolul XVIII'' (1901), ''Istoria învățământului românesc'' (1906), ''Istoria armatei românești'' (două volume, 1910, 1919), ''Istoria artei românești'' (1930), ''Istoria Bucureștilor'' (1939) ș.a.

A fost un excelent istoric al Bizanțului și al Imperiului Otoman. Cercetările sale s-au extins și asupra istoriei Cruciadelor, a unor popoare balcanice sau a unor state din vestul Europei și a legăturilor acestora cu poporul român. ''Nu este cu putință să-ți alegi un domeniu oricât de îngust și umbrit din istoria română fără să constați că N. Iorga a trecut pe acolo și a tratat tema în fundamentul ei'', spunea George Călinescu.

De numele marelui savant se leagă înființarea unor importante instituții de cercetare istorică: Institutul de Studii Sud-Est Europene (inaugurat în ianuarie 1914), unde Iorga a ținut cursuri și a editat, în limba franceză, un buletin al institutului; Institutul de Studii Bizantine (1937) și Institutul pentru Studiul Istoriei Universale (1 aprilie 1937), înființate la București; Școala Română de la Fontenay-aux-Roses, lângă Paris (1922); Casa Română din Veneția. În 1923 a întemeiat Fundația Culturală pentru Studenți 'N. Iorga'.

Iorga s-a impus și ca scriitor, cu volume de versuri, jurnale de călătorie, peste 40 de piese de teatru, cele mai multe de inspirație istorică (''Mihai Viteazul'', 'Un domn pribeag', ''Cantemir bătrânul'', ''Constantin Brâncovenu'' ș.a.). S-a remarcat, de asemenea, prin volume de memorialistică (''O viață de om, așa cum a fost'', 1934), portretistică (''Oameni care au fost'', 1911), jurnale de călătorie (''Drumuri și orașe din România'', ''Note de drum. Prin Germania'', ''America și românii din America'' ș.a.).

La 9 aprilie 1897, Nicolae Iorga a devenit membru corespondent, apoi, la 26 mai 1910, membru titular al Academiei Române. A fost, de asemenea, președinte al Secțiunii Istorice a Academiei Române (1924-1927). Personalitate remarcabilă a culturii românești, Nicolae Iorga a aparținut deopotrivă culturii universale, fiind membru al unor instituții și societăți științifice de prestigiu din întreaga lume între care: Academie des Inscriptions et Belles Letters din Paris, Academia de Istorie din Santiago de Chile, Societatea de geografie din Lisabona, al Academiei din Stockholm. A primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităților din Alger, Barcelona, Bratislava, Cernăuți, Geneva, Lyon, Oxford, Paris, Roma, Strasburg etc. În 1919, a fost decorat cu Legiunea de Onoare, în grad de Comandor, iar în 1925 i-a fost decernat Premiul Național.

Nicolae Iorga a murit la 27 noiembrie 1940, asasinat de legionari, la marginea comunei Strejnic din județul Prahova, după ce fusese ridicat din locuința sa de la Sinaia. În memoria marelui savant, la 28 noiembrie 1965, la Vălenii de Munte a fost inaugurată casa memorială ce-i poartă numele. De asemenea, Institutul pentru Studiul Istoriei Universale, fondat la 1 aprilie 1937, a primit în 1965 numele întemeietorului, Nicolae Iorga, iar după 1989 Institutul de Istorie ''Nicolae Iorga'' a revenit în subordinea Academiei Române, conform www.iini.ro.

În 2021, la împlinirea a 150 de ani de la naștere, marele savant fost omagiat de Muzeul Național de Istorie a României, printr-o expoziție-eveniment ce a avut la bază piesele Colecției 'Iorga-Pippidi'. Piesele au fost donate muzeului de către prof. univ. dr. Andrei Pippidi, nepot al lui Nicolae Iorga, devenind astfel parte a patrimoniului național. Inestimabila colecție a cuprins: actul de naștere al marelui istoric, actele de studii, diplome, brevete și medalii primite de către Nicolae Iorga de-a lungul vieții. Expoziția a fost întregită de piese de îmbrăcăminte, obiecte personale, mobilier, corespondențe aflate în patrimoniul Muzeului Național de Istorie a României, Institutului 'Nicolae Iorga' al Academiei Române, Muzeului Universității din București, precum și de fotografii din patrimoniul Arhivelor Naționale ale României.

În 2026, la 15 ianuarie, Biblioteca Centrală Universitară 'Carol I', în colaborare cu Arhivele Naționale ale României și Muzeul Național al Literaturii Române, a organizat în aula sa conferința 'Nicolae Iorga: 155 de ani de la naștere', eveniment dedicat Zilei Culturii Naționale. Cu acest prilej a fost vernisată o expoziție foto-documentară realizată de Biblioteca Centrală Universitară în colaborare cu Arhivele Naționale ale României, care a prezentat acte de stare civilă, documente de școlarizare, fotografii inedite din copilăria și adolescența lui Nicolae Iorga, manuscrise, corespondență personală, diplome, concepte de articole, precum și documente legate de întemeierea Institutului de Studii Sud-Est Europene (1914), resurse păstrate în fondurile Arhivelor Centrale, precum și ale serviciilor județene Iași și Botoșani. AGERPRES/(Documentare - Cerasela Bădiță, editor: Roxana Losneanu, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa foto: www.mtariicrisurilor.ro