PERSONALITATEA ZILEI: Francisc din Assisi, întemeietorul Ordinului Franciscan
Francisc din Assisi a fost trecut în rândul sfinților Bisericii Catolice de papa Grigore al IX-lea, la 16 iulie 1228.
S-a născut în anul 1182, fiind primul copil al soților Petru și Pica Bernardone. Petru Bernardone era negustor de stofe și la întoarcerea dintr-o călătorie în interesul comerțului său a aflat de nașterea primului său copil, căruia la botez i s-a dat numele de Ioan. Din prietenie față de țara din care tocmai se întorsese, a hotărât însă să-i schimbe numele în Francesco, cu înțelesul de 'francez', conform unui obicei mai vechi de a se da copilului născut în lipsa tatălui numele țării în care acesta se afla. (sursa: https://www.sfinticatolici.ro)
Francisc era destinat comerțului, ca tatăl său, iar tânărul, crescând în vârstă, nu părea să-l dezamăgească. Era inteligent, ușuratic, gentil și, chiar dacă puțin cheltuitor, făcea o frumoasă figură casei, deoarece toți îl admirau și îl recunoșteau ca rege al tineretului din Assisi. (sursa: https://www.e-communio.ro)
În timpul unei lupte dintre Assisi și Perugia, Francisc cade prizonier și un an de zile împarte cu mai mulți concetățeni viața aspră de prizonierat.
La întoarcerea acasă se îmbolnăvește. Recăpătându-și sănătatea, activitățile anterioare nu-l mai bucură și i se pare că va găsi adevărata mulțumire în fapte de vitejie pentru apărarea Locurilor Sfinte, pregătindu-se să meargă în Cruciadă.
Pe drum, a auzit o voce și din cuvintele spuse a înțeles că trebuia să se dedice celor săraci și suferinzi. Se reîntoarce la Assisi și începe a se amesteca printre cei săraci, a vizita spitalele, a petrece multe ore în fața unui Crucifix din bisericuța Sfântului Damian, aflată în afara orașului Assisi.
Francisc începe un nou fel de viață, trăind din munca sa, sau din mila celorlalți. În curând, în jurul său s-a adunat un grup de doisprezece concetățeni din Assisi, care, urmând sfatul evanghelic și îndemnul lui, au dăruit averile lor săracilor și au îmbrățișat viața de pocăință și sărăcie propusă de el.
Pentru aceștia, Francisc a scris un regulament intitulat 'Regula et vita fratrum minorum', 'Regula și viața fraților minori', și împreună au cerut papei aprobarea noului mod de viață. Papa Inocențiu al III-lea le-a dat binecuvântarea sa pentru noul fel de viață călugărească.
Așa a luat ființă 'Ordinul Fraților Minori' sau Ordinul I franciscan, în anul 1209.
Sub îndrumarea sa a fost întemeiat și al II-lea Ordin franciscan, pentru femei, ordinul călugărițelor Clarisse, care se va răspândi foarte repede în întreaga Europă.
Pentru persoanele care nu se simțeau chemate să părăsească viața obișnuită în familie, Francisc întemeiază al III-lea Ordin franciscan, deschis tuturor credincioșilor dornici de o trăire mai intensă a desăvârșirii creștinești. În rândurile acestui ordin vor intra bărbați și femei din toate stările sociale, tineri și bătrâni, oameni învățați, precum și neștiutori de carte, laici și clerici.
În decembrie 1223, obosit și slăbit din cauza vieții aspre ce și-a impus-o, Francisc se retrage la un schit din Valea Rieti, aproape de Greccio.
De la Rietti, Francisc s-a retras în liniștea muntelui Alvernia. Aici a primit darul sfintelor stigmate, conform www.sfinticatolici.ro, și timp de doi ani, până la moarte, a purtat în trupul său acele răni.
Între timp a început însă să-și piardă vederea. La decizia superiorilor, încredințase altora conducerea Ordinului întemeiat de el, s-a supus unor tratamente dureroase, care însă nu au făcut decât să-i mărească suferința. A murit la 3 octombrie 1226. Trupul i-a fost așezat în bisericuța Sfântul Gheorghe din Assisi, deși în timpul vieții el ceruse ca rămășițele pământești să-i fie aruncate pe Colina Iadului, unde erau îngropați sinucigașii și condamnații.
După doi ani, în 1228, papa Grigore al IX-lea îl va ridica la cinstea sfintelor altare, potrivit sursei citate anterior, iar în 1230, osemintele sale vor fi transferate în bazilica în care se află și astăzi. În anul 1939, papa Pius al XII-lea l-a proclamat Patron principal al Italiei, numindu-l 'cel mai italian dintre sfinți și cel mai sfânt dintre italieni'. AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Doina Lecea, editor online: Andreea Preda)
Sursa foto: sfinticatolici.ro
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PERSONALITATEA ZILEI: Sculptorița Gabriela Manole-Adoc
Gabriela Manole-Adoc este una dintre sculptorițele reprezentative ale artei românești din a doua jumătate a secolului al XX-lea, lucrările sale remarcându-se prin monumentalitate, dinamism, expresivitate și simbolistica libertății și a înălțării. Născută la 14 noiembrie 1926, în comuna Pleșani, județul Botoșani, Gabriela Manole-Adoc a a
DOCUMENTAR: Actorul Vasile Muraru împlinește 70 de ani (14 noiembrie)
Actorul Vasile Muraru, directorul Teatrului de Revistă 'Constantin Tănase' din București, este cunoscut îndeosebi ca membru al unuia dintre duo-urile umoristice cele mai apreciate de public alături de colegul și prietenul său, regretatul actor de comedie, Nae Lăzărescu. S-a născut la 14 noiembrie 1956, în localitatea Doina, județul Neamț, p
14 noiembrie - Ziua mondială de luptă împotriva diabetului zaharat (ONU)
Ziua mondială de luptă împotriva diabetului zaharat este marcată, anual, începând cu 1991, la data de 14 noiembrie, din inițiativa Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) și a Federației Internaționale de Diabet (FID). A devenit zi oficială a Națiunilor Unite în 2007, prin adoptarea Rezoluției 61/225 la 20 decembrie 2006. Tema propusă d
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 14 noiembrie
Ortodoxe Sf. Ap. Filip; Sf. Ier. Grigorie Palama, arhiepiscopul Tesalonicului (Lăsatul secului pentru Postul Nașterii Domnului) Greco-catolice Sf. ap. Filip Romano-catolice Ss. Ștefan-Teodor, ep. m.; Serapion, călug. m. Sfântul Apostol Fil
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 14 noiembrie
Este a 318-a zi a anului 2026. Au mai rămas 47 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 10 m și apune la 16 h 50 m. Luna răsare la 11 h 54 m și apune la 20 h 36 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Retrospectiva evenimentelor interne 9-13 noiembrie 2026
Conferința de presă a președintelui Nicușor Dan în care a vorbit despre criză guvernamentală și a răspuns întrebărilor jurnaliștilor, participarea președintelui Nicușor Dan la Comunitatea politică europeană (12 noiembrie) și la Consiliul European informal de la Dublin (13 noiembrie), vizita președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen în Rom&
Săptămâna europeană 9-13 noiembrie 2026
Reuniunea Comunității politice europene, în cadrul căreia 39 de state din Europa au adoptat o declarație comună privind unele discuții cu Rusia după încheierea războiului din Ucraina, Consiliul european informal de la Dublin despre inteligența artificială, acordul dintre Parlamentul European (PE) și Consiliu privind bugetul UE pentru 2027, prelungirea de către Co
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
* Ziua Dobrogei, marcată, la Tulcea, prin evenimente culturale (13-14 noiembrie) Instituțiile muzeale și unele instituții de învățământ din municipiul Tulcea vor găzdui, în zilele de 13 și 14 noiembrie, mai multe evenimente prilejuite de Ziua Dobrogei (14 noiembrie), sărbătoarea națională care amintește momentul alipirii Dobrogei la
13 noiembrie - Ziua limbii maghiare
La 13 noiembrie este marcată Ziua limbii maghiare, instituită prin Legea 279/2015. Inițiativa privind propunerea legislativă pentru instituirea sărbătoririi acestei zile a aparținut Uniunii Democrate a Maghiarilor din România. La 16 iunie 2015, proiectul de lege a fost adoptat de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, iar la 13
Consiliul European informal, la Dublin: inteligența artificială și o propunere a Georgiei Meloni, pe agendă (13 noiembrie)
O reuniune informală a membrilor Consiliului European are loc pe 13 noiembrie, la Dublin, sub egida președinției irlandeze a Uniunii Europene, având ca teme principale, între altele, inteligența artificială, precum și o propunere a prim-ministrei Italiei, Georgia Meloni, cu privire la necesitatea unui mesaj coordonat al UE cu privire la Ucraina, informează site-u
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 13 noiembrie
Ortodoxe Sf. Ier. Ioan Gură de Aur, arhiepiscopul Constantinopolului, și Sf. Antuza, mama sa Greco-catolice Sf. aep. Ioan Gură de Aur al Constantinopolului Romano-catolice Sf. Augustina (Livia), călug. Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur (344
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 13 noiembrie
Este a 317-a zi a anului 2026. Au mai rămas 48 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 09 m și apune la 16 h 51 m. Luna răsare la 11 h 15 m și apune la 19 h 33 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
FRAGMENT DE ISTORIE: 125 de ani de la desemnarea primilor laureați ai Premiilor Nobel (12 noiembrie 1901)
La 12 noiembrie 1901, instituțiile responsabile de acordarea Premiilor Nobel au stabilit primii laureați ai distincțiilor instituite prin testamentul lui Alfred Nobel. Numele acestora au fost păstrate secrete până în ziua de 10 decembrie 1901, atunci când, la exact cinci ani de la moartea lui Alfred Nobel, au fost decernate primele premii cunoscute azi sub
FRAGMENT DE ISTORIE: Inaugurarea podului San Francisco - Oakland Bay (12 noiembrie 1936)
Podul San Francisco-Oakland Bay a fost inaugurat, cu mare fast, la 12 noiembrie 1936, după trei ani și cinci luni de construcție, devenind imediat principala cale de traversare a golfului pentru autovehicule, traficul fiind distribuit pe două niveluri: autoturismele circulau la nivelul superior, iar camioanele și trenurile interurbane la cel inferior, potrivit
FRAGMENT DE ISTORIE: 105 de ani de la deschiderea lucrărilor Conferinței dezarmării de la Washington (12 noiembrie 1921)
La 12 noiembrie 1921, a început la Washington DC prima conferință dedicată dezarmării navale după Primul Război Mondial. Statele Unite, Marea Britanie, Italia, Franța și Japonia dețineau cele mai mari forțe navale în acea perioadă. Fiecare dintre aceste puteri dorea să obțină în cadrul conferinței un sistem de reglementare avantajos. Delegați













