SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 5 octombrie
Ortodoxe
Sf. Cuv. Daniil și Misail de la Mănăstirea Turnu; Sf. Mc. Haritina
Greco-catolice
Sf. m. Haritina
Romano-catolice
Sf. Faustina Kowalska, călug.; Ff. Albert Marvelli; Bartolo Longo
Sfinții Cuvioși Daniil și Misail de la Mănăstirea Turnu au fost canonizați prin hotărârea din 2016 a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, având ca zi de prăznuire data de 5 octombrie.
Sfântul Cuvios Daniil Pustnicul a trăit la începutul secolului al XVII-lea, alegând să urmeze lui Hristos pe calea monahală în Mănăstirea Cozia, fiind duhovnic al obștii monahale de aici.
Pentru că dorea o viață îmbunătățită, a ieșit din mănăstire cu binecuvântarea starețului și a trecut peste Olt, oprindu-se sub muntele Cozia.
Cunoscând dinainte locurile acelea, și-a ales unul ca să-și poată săpa o peșteră. Peștera făcută de Sfântul Cuvios Daniil este bine așezată, cu vedere spre soarele de amiază, atunci când căldura lui este mai puternică, spre a usca umezeala scoasă de stâncile nisipoase, făcându-i și o ferestruică pentru o mai grabnică zvântare, îndreptată cu gura către adierea făcută dinspre Olt.
Și-a rânduit cu mare înțelepciune viața pustnicească, știind bine de marile ei ispite.
Numai așa putea să rabde nemăsurata asprime a iernilor, zăduful secetoaselor veri, foametea care umblă necontenit a lovi și a răni pântecele și care pe oricine îl fac a se deznădăjdui de viața sa. Douăzeci de ani a petrecut acolo în astfel de pătimiri și grele nevoințe.
S-a făcut însă iscusit în războiul duhovnicesc și, aprins fiind cu lumina înțelepciunii celei înalte, Dumnezeu l-a pus în sfeșnic, ca și pe alții să-i povățuiască. Pentru aceasta mulți părinți veneau la dânsul ca să-l întrebe despre ispitele și gândurile pe care le întâmpinau și se foloseau de iscusința lui și de subțirimea vederii sale. Așa a devenit părinte al sihaștrilor și al călugărilor.
Alături de el a viețuit și ucenicul său, Cuviosul Misail, care îl sprijinea și îl ajuta, văzându-l mereu luminat și senin la suflet. Cuviosul Misail a intrat în Mănăstirea Cozia de tânăr, petrecându-și viața în smerenie și în iubire desăvârșită de aproapele și de Dumnezeu.
La Cozia, l-a cunoscut pe Sfântul Cuvios Daniil, deci formarea duhovnicească a Cuviosului Misail este legată cu desăvârșire de părintele său duhovnicesc; din acest motiv obștea l-a găsit vrednic de hirotonie, pentru împlinirea menirii sale de duhovnic și povățuitor.
Cu voia starețului de la Cozia, dar și cu acordul povățuitorului său, a ieșit din mănăstire și s-a așezat lângă cuviosul Daniil, într-o peșteră alăturată.
Mai târziu, în aceste locuri, mai jos de peșterile cuvioșilor, a fost zidită o biserică mică de lemn, cu catapeteasmă sculptată împodobită cu icoane, cu hramul Intrării în Biserică a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.
Egumen a fost pus Cuviosul Misail, iar sihaștrii care pustniceau în acei munți veneau sâmbăta și duminica și participau la Sfânta Liturghie.
Unii dintre aceștia și-au făcut chilii de lemn în jurul peșterilor celor dintâi pustnici, iar prin zidirea bisericuței a fost întemeiată ''Sihăstria lui Daniil și Misail''.
În jurul anului 1676, în locul bisericuței de lemn a fost zidită una mai mare de piatră, iar atunci când s-a început construcția la temelia altarului au fost puse sfintele moaște ale celor doi cuvioși, Daniil și Misail, lăsând ca adevărate mărturii despre ei inscripțiile ''Daniil duhovnicul'' și ''Misail nacealnicul''.
* Sfânta Muceniță Haritina a trăit în timpul împăratului roman Dioclețian (284-305), persecutor al creștinilor, și, pentru că a rămas orfană de foarte mică, a fost crescută de un creștin evlavios pe nume Claudie.
Tânăra Haritina a dorit să ducă o viață retrasă de lume în liniște, iar cel care a crescut-o, bucurându-se pentru alegerea fiicei sale adoptive, i-a zidit o casă în care trăia așa cum dorea, făcându-se pildă de credință și de viață plăcută lui Dumnezeu.
Denunțată autorităților că este creștină și slujește lui Hristos, Sfânta Haritina a fost adusă în fața guvernatorului.
''Judecătorul i-a pus mai întâi în față toate uneltele de schingiuire, apoi a grăit către dânsa: 'Miluiește-te pe tine singură, mai înainte de a nu fi pierdută cu munci cumplite. Primește sfatul cel bun și adu jertfă zeilor nemuritori, pentru că în felul acesta vei afla trei mari lucruri folositoare ție: pe zei îi vei îmblânzi, de la împărat vei dobândi daruri și ție îți vei păzi frumusețea cea înflorită a tinereților tale, întreagă și neveștejită de muncile cele cumplite'''.
Auzind acestea, mucenița și-a ridicat ochii spre cer, căutând ajutor de acolo, apoi făcându-și semnul crucii a grăit către judecător: ''Iscusit, ești, o! judecătorule viclean și nedrept, dar nimic nu va spori uneltirea ta, căci nu mă vei prinde prin vicleșug, nici nu mă vei înfricoșa, îngrozindu-mă cu muncile, nici sfătuindu-mă nu mă vei putea duce la păgânătatea ta și nu vei schimba în mine hotărârea mea de a pătimi pentru Hristos. Sfătuiește-te pe tine cele ce îți sunt de folos și nu te mai închina neînsuflețiților idoli, ca să nu pieri vândut diavolilor pe care îi cinstești ca pe niște dumnezei' ''. (Viețile Sfinților)
A fost supusă la multe chinuri și, aruncată fiind în mare cu o piatră mare legată pe umerii săi, Sfânta Muceniță Haritina a umblat desculță pe mare ca și când ar fi mers pe un drum obișnuit. Și ieșind la mal s-a dus înaintea judecătorului și i-a zis: 'Uitați-vă și vedeți puterea Hristosului meu și credeți în El'. (Viețile Sfinților)
Sfânta Haritina a fost din nou prinsă de chinuitori și supusă la alte cazne, pentru că torționarii săi spuneau că este vrăjitoare și cu ajutorul vrăjilor a ieșit vie din mare.
A murit după o grea suferință, iar Claudie a luat cinstitul și prea chinuitul ei trup, cu plângere și cu bucurie, și l-a îngropat. (surse: https://arhiepiscopiaramnicului.ro; vol. Viețile Sfinților) AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Horia Plugaru, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PERSONALITATEA ZILEI: Sculptorița Gabriela Manole-Adoc
Gabriela Manole-Adoc este una dintre sculptorițele reprezentative ale artei românești din a doua jumătate a secolului al XX-lea, lucrările sale remarcându-se prin monumentalitate, dinamism, expresivitate și simbolistica libertății și a înălțării. Născută la 14 noiembrie 1926, în comuna Pleșani, județul Botoșani, Gabriela Manole-Adoc a a
DOCUMENTAR: Actorul Vasile Muraru împlinește 70 de ani (14 noiembrie)
Actorul Vasile Muraru, directorul Teatrului de Revistă 'Constantin Tănase' din București, este cunoscut îndeosebi ca membru al unuia dintre duo-urile umoristice cele mai apreciate de public alături de colegul și prietenul său, regretatul actor de comedie, Nae Lăzărescu. S-a născut la 14 noiembrie 1956, în localitatea Doina, județul Neamț, p
14 noiembrie - Ziua mondială de luptă împotriva diabetului zaharat (ONU)
Ziua mondială de luptă împotriva diabetului zaharat este marcată, anual, începând cu 1991, la data de 14 noiembrie, din inițiativa Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) și a Federației Internaționale de Diabet (FID). A devenit zi oficială a Națiunilor Unite în 2007, prin adoptarea Rezoluției 61/225 la 20 decembrie 2006. Tema propusă d
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 14 noiembrie
Ortodoxe Sf. Ap. Filip; Sf. Ier. Grigorie Palama, arhiepiscopul Tesalonicului (Lăsatul secului pentru Postul Nașterii Domnului) Greco-catolice Sf. ap. Filip Romano-catolice Ss. Ștefan-Teodor, ep. m.; Serapion, călug. m. Sfântul Apostol Fil
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 14 noiembrie
Este a 318-a zi a anului 2026. Au mai rămas 47 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 10 m și apune la 16 h 50 m. Luna răsare la 11 h 54 m și apune la 20 h 36 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Retrospectiva evenimentelor interne 9-13 noiembrie 2026
Conferința de presă a președintelui Nicușor Dan în care a vorbit despre criză guvernamentală și a răspuns întrebărilor jurnaliștilor, participarea președintelui Nicușor Dan la Comunitatea politică europeană (12 noiembrie) și la Consiliul European informal de la Dublin (13 noiembrie), vizita președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen în Rom&
Săptămâna europeană 9-13 noiembrie 2026
Reuniunea Comunității politice europene, în cadrul căreia 39 de state din Europa au adoptat o declarație comună privind unele discuții cu Rusia după încheierea războiului din Ucraina, Consiliul european informal de la Dublin despre inteligența artificială, acordul dintre Parlamentul European (PE) și Consiliu privind bugetul UE pentru 2027, prelungirea de către Co
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
* Ziua Dobrogei, marcată, la Tulcea, prin evenimente culturale (13-14 noiembrie) Instituțiile muzeale și unele instituții de învățământ din municipiul Tulcea vor găzdui, în zilele de 13 și 14 noiembrie, mai multe evenimente prilejuite de Ziua Dobrogei (14 noiembrie), sărbătoarea națională care amintește momentul alipirii Dobrogei la
13 noiembrie - Ziua limbii maghiare
La 13 noiembrie este marcată Ziua limbii maghiare, instituită prin Legea 279/2015. Inițiativa privind propunerea legislativă pentru instituirea sărbătoririi acestei zile a aparținut Uniunii Democrate a Maghiarilor din România. La 16 iunie 2015, proiectul de lege a fost adoptat de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, iar la 13
Consiliul European informal, la Dublin: inteligența artificială și o propunere a Georgiei Meloni, pe agendă (13 noiembrie)
O reuniune informală a membrilor Consiliului European are loc pe 13 noiembrie, la Dublin, sub egida președinției irlandeze a Uniunii Europene, având ca teme principale, între altele, inteligența artificială, precum și o propunere a prim-ministrei Italiei, Georgia Meloni, cu privire la necesitatea unui mesaj coordonat al UE cu privire la Ucraina, informează site-u
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 13 noiembrie
Ortodoxe Sf. Ier. Ioan Gură de Aur, arhiepiscopul Constantinopolului, și Sf. Antuza, mama sa Greco-catolice Sf. aep. Ioan Gură de Aur al Constantinopolului Romano-catolice Sf. Augustina (Livia), călug. Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur (344
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 13 noiembrie
Este a 317-a zi a anului 2026. Au mai rămas 48 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 09 m și apune la 16 h 51 m. Luna răsare la 11 h 15 m și apune la 19 h 33 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
FRAGMENT DE ISTORIE: 125 de ani de la desemnarea primilor laureați ai Premiilor Nobel (12 noiembrie 1901)
La 12 noiembrie 1901, instituțiile responsabile de acordarea Premiilor Nobel au stabilit primii laureați ai distincțiilor instituite prin testamentul lui Alfred Nobel. Numele acestora au fost păstrate secrete până în ziua de 10 decembrie 1901, atunci când, la exact cinci ani de la moartea lui Alfred Nobel, au fost decernate primele premii cunoscute azi sub
FRAGMENT DE ISTORIE: Inaugurarea podului San Francisco - Oakland Bay (12 noiembrie 1936)
Podul San Francisco-Oakland Bay a fost inaugurat, cu mare fast, la 12 noiembrie 1936, după trei ani și cinci luni de construcție, devenind imediat principala cale de traversare a golfului pentru autovehicule, traficul fiind distribuit pe două niveluri: autoturismele circulau la nivelul superior, iar camioanele și trenurile interurbane la cel inferior, potrivit
FRAGMENT DE ISTORIE: 105 de ani de la deschiderea lucrărilor Conferinței dezarmării de la Washington (12 noiembrie 1921)
La 12 noiembrie 1921, a început la Washington DC prima conferință dedicată dezarmării navale după Primul Război Mondial. Statele Unite, Marea Britanie, Italia, Franța și Japonia dețineau cele mai mari forțe navale în acea perioadă. Fiecare dintre aceste puteri dorea să obțină în cadrul conferinței un sistem de reglementare avantajos. Delegați













