Honoré de Balzac, născut la 20 mai 1799, la Tours, a fost autorul unui număr vast de romane și povestiri scurte, numite în mod colectiv ''La Comédie humaine''. El a contribuit la stabilirea formei tradiționale a romanului și este, în general, considerat unul dintre cei mai mari romancieri din toate timpurile, menționează www.britannica.com. Tatăl lui Balzac a fost un țăran simplu din sud, care a lucrat în administrația publică timp de 43 de ani, în timpul regelui Ludovic al XVI-lea și împăratului Napoleon. Mama lui Honoré de Balzac provenea dintr-o familie de negustori parizieni de stofe. Sora sa, Laure, a fost singura sa prietenă din copilărie și a devenit primul său biograf.

Balzac a fost trimis la Școala College des Oratoriens din Vendôme de la vârsta de 8 până la 14 ani. La căderea lui Napoleon, familia s-a mutat din Tours la Paris, unde a mers la școală încă doi ani și apoi a petrecut trei ani ca funcționar de avocat. În această perioadă, el își dorea o carieră literară, dar ca autor al romanului ''Cromwell'' (1819) și a altor piese tragice, a avut un eșec total. Ulterior a început să scrie romane pline de speculații mistice și filosofice înainte de a se îndrepta către romanele gotice, umoristice, istorice, scrise sub diverse pseudonime. Apoi a încercat o carieră în afaceri ca editor, tipograf și proprietar al unei turnătorii de fonturi de litere, dar dezastrul a urmat curând. În 1828, a fost salvat la limită de la faliment și a rămas cu datorii de peste 60.000 de franci. De atunci, viața lui avea să fie una cu datorii crescânde și muncă aproape neîncetată. S-a întors la scris cu o nouă măiestrie, iar ucenicia sa literară s-a încheiat.

Două lucrări din 1829 l-au adus pe Balzac pe culmea succesului. ''Les Chouans'', primul roman pe care l-a publicat, cu încredere, sub propriul nume, este un roman istoric despre țăranii bretoni numiți Chouans, care au luat parte la o insurecție regalistă împotriva Franței Revoluționare în 1799. Celălalt, ''La Physiologie du mariage'' este un eseu umoristic și satiric pe tema infidelității conjugale, cuprinzând atât cauzele, cât și remediul acesteia. Cele șase povestiri din ''Scenes de la vie privée'' (1830) i-au sporit și mai mult reputația. Aceste povestiri scurte sunt, în mare parte, studii psihologice ale tinerelor aflate în conflict cu autoritatea părintească.

Din acest moment, Balzac și-a petrecut o mare parte din timp la Paris. A început să frecventeze unele dintre cele mai cunoscute saloane pariziene ale vremii și și-a intensificat eforturile pentru a se impune ca o figură strălucitoare în societate. Pentru majoritatea oamenilor, părea plin de o vitalitate exuberantă, vorbăreț, jovial și robust, egoist, credul și lăudăros. A adoptat pentru uzul său propriu stema unei vechi familii nobile cu care nu avea nicio legătură și și-a asumat particula onorifică ''de''. Era avid de faimă, avere și dragoste, dar era mai presus de toate conștient de propriul geniu. De asemenea, a început să aibă aventuri amoroase cu femei la modă sau aristocrate, dobândind în cele din urmă acea înțelegere directă a femeilor mature, care este atât de evidentă în romanele sale, mai menționează www.britannica.com.

Între 1828 și 1834, Balzac a dus o existență tumultoasă, cheltuindu-și câștigurile în avans. Povestitor fascinant, a fost destul de bine primit în societate. Dar ostentația socială era doar o relaxare de la perioadele fenomenale de muncă - 14 până la 16 ore petrecute scriind la masa sa, într-un halat alb, cvasi-monastic, cu pana de gâscă și nenumărate cești de cafea neagră. În 1832, Balzac s-a împrietenit cu Éveline Hanska, o contesă poloneză căsătorită. Ea, ca multe alte femei, îi scrisese lui Balzac exprimându-și admirația pentru scrierile sale. S-au întâlnit de două ori în Elveția în 1833 - a doua oară la Geneva, unde au devenit amanți - și din nou la Viena în 1835. Au fost de acord să se căsătorească la moartea soțului ei (1850), așa că Balzac a continuat să o curteze prin corespondență. Volumul rezultat, ''Lettres a l'étrangere'', care a apărut postum (4 vol., 1889-1950), reprezintă o sursă importantă de informații atât pentru istoria vieții, cât și a operei lui Balzac.

A urmat perioada apogeului puterii sale creative. Între 1832-1835, a produs peste 20 de opere, inclusiv romanele ''Le Médecin de campagne'' (1833), ''Eugénie Grandet'' (1833), ''L'Illustre Gaudissart'' (1833) și ''Le Pere Goriot'' (1835), una dintre capodoperele sale. Printre operele mai scurte s-au numărat ''Le Colonel Chabert'' (1832), ''Le Curé de Tours'' (1832), trilogia de povestiri intitulată ''Histoire des treize'' (1833-1835) și ''Gobseck'' (1835). Între 1836 și 1839 a scris ''Le Cabinet des antiques'' (1839), primele două părți ale unei alte capodopere, ''Illusions perdues'' (1837-1843), ''César Birotteau'' (1837) și ''La Maison Nucingen'' (1838). Între 1832 și 1837 a publicat, de asemenea, trei seturi de ''Contes drolatiques''. Aceste povestiri, cu tematică rabelaisiană, sunt scrise cu mare vervă și entuziasm într-o pastilă ingenioasă a limbajului secolului al XVI-lea. În anii 1830 a scris, de asemenea, o serie de romane filosofice care tratează teme mistice, pseudoștiințifice și alte teme exotice. Printre acestea se numără ''La Peau de chagrin'' (1831), ''Le Chef-d'oeuvre inconnu'' (1831), ''Louis Lambert'' (1834), ''La Recherche de l'absolu'' (1834) și ''Séraphîta'' (1834-1835), arată www.britannica.com.

În toate aceste opere variate, Balzac s-a impus ca observator și cronicar suprem al societății franceze contemporane. Aceste romane sunt de neegalat prin forța lor narativă, prin distribuția numeroasă de personaje vitale, diverse și interesante și prin interesul și examinarea obsesivă a practic tuturor sferelor vieții: contrastul dintre manierele și obiceiurile provinciale și metropolitane; sferele comerciale ale băncilor, editurilor și întreprinderilor industriale; lumea artei, literaturii și a înaltei culturi; politica și intrigile partizane; dragostea romantică în toate aspectele sale; relațiile sociale complexe și scandalurile dintre aristocrație și înalta burghezie. Nicio temă nu este mai tipic balzaciană decât cea a tânărului provincial ambițios care luptă pentru avansare în lumea competitivă a Parisului. Balzac îi admira pe acei indivizi care erau nemiloși, perspicace și, mai presus de toate, reușiseră să se impună cu orice preț pe scara socială și economică. El era atras în mod special de tema individului aflat în conflict cu societatea: aventurierul, ticălosul, finanțatorul fără scrupule și criminalul. Adesea, ticăloșii săi sunt mai viguroși și mai interesanți decât personajele sale virtuoase. Era fascinat și îngrozit deopotrivă de sistemul social francez din vremea sa, în care valorile burgheze ale achiziției materiale și ale câștigului înlocuiau treptat ceea ce el considera valorile morale mai stabile ale aristocrației de altădată. Aceste subiecte au oferit materiale în mare parte necunoscute sau neexplorate de scriitorii anteriori de ficțiune franceză. Individul din povestirile lui Balzac este afectat continuu de presiunea dificultăților materiale și a ambițiilor sociale și își poate consuma vitalitatea extraordinară în moduri pe care Balzac le consideră distructive din punct de vedere social și autodistructive.

O trăsătură extrem de importantă a personajelor lui Balzac este faptul că majoritatea sunt risipitori ai acestei forțe vitale, fapt care explică monomaniacii săi, care sunt atât victimă, cât și întruchiparea unei pasiuni dominante; avaritatea, ca în personajul principal Gobseck, un cămătar care se bucură de sentimentul său de putere, sau tatăl avar obsedat de bogății din ''Eugénie Grandet''; afecțiunea paternă excesivă, ca în tatăl idolatru, asemănător lui Lear, din ''Le Pere Goriot''; răzbunarea feminină, evidențiată în 'La Cousine Bette' (1846) și în alte șase romane; mania colecționarului de artă, ca în 'Le Cousine Ponce' (1847); dorința artistului pentru perfecțiune, ca în 'Le Chef-d'oeuvre inconnu'; curiozitatea omului de știință, ca în chimistul fanatic din 'La Recherche de l'absolu' (1834); sau ambiția exuberantă și frustrată a geniului criminal uimitor de ingenios Vautrin în 'Illusions perdues' și 'Splendeurs et miseres des courtisanes'. Odată ce o astfel de obsesie a prins rădăcini, Balzac o arată cum crește irezistibil în putere și orbind persoana în cauză față de orice alte considerații. Structura tipică a romanelor sale de la începutul anilor 1830 încoace este determinată de această abordare: există o lungă perioadă de pregătire și expunere, iar apoi tensiunea crește rapid până la un punct culminant inevitabil, ca în tragedia clasică, mai precizează www.britannica.com.

''La Comédie humaine'', cum se intitulează colecția de 91 de lucrări, a fost împărțită de autor în trei mari grupe: studii asupra moravurilor, studii filosofice și studii analitice. Rezultat deopotrivă al observației vizionare, universul tragic construit de Balzac, în această operă, dezvăluie întreaga complexitate a vieții materiale și spirituale contemporane scriitorului, redată cu ajutorul celor peste 2.000 de personaje create, potrivit 'Dicționarului istoric critic - Literatura Franceză' (București, 1982). Prima ediție completă a acestei colecții este publicată în perioada 1842-1846, când apare în 16 volume. În 1842, scriitorul a publicat o prefață a operei - ''Avant-propos'', unde a expus planul de ansamblu al realizării ''La Comédie humaine'' și motivațiile științifice și estetice care i-au dat naștere, condiționate și determinate de contextul epistemic-ideologic al secolului al XIX-lea, de venerația față de știință și interesul pentru studiul fenomenelor sociale, conform sursei citate anterior.

Honoré de Balzac s-a stins din viață la 18 august 1850, la Paris. În 1853, a fost publicată postum, una dintre cele mai importante opere dramatice ale sale, piesa 'Mercadet'. AGERPRES/(Documentare - Suzana Cristache Drăgan; editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa foto: www.imdb.com