La 9 iulie 2025, secretarul general al NATO Mark Rutte efectuează o vizită oficială la Berlin pentru a lua parte la ceremonia dedicată marcării împlinirii celor 70 de ani de la aderarea Germaniei la Alianța Nord-Atlantică, potrivit agenției DPA. Cu acest prilej, secretarul general al Alianței va fi primit de cancelarul federal german Friedrich Merz, de ministrul federal al afacerilor externe Johann Wadephul, de președintele Bundestagului Julia Klockner și de asemenea va avea întâlniri cu parlamentari germani din Comitetul Apărării, conform www.nato.int.

În cadrul conferinței de la Potsdam, denumită și Conferința Berlinului (17 iulie - 2 august 1945), guvernele Uniunii Sovietice, SUA și Marii Britanii au încercat să ajungă la un numitor comun asupra diferitelor teme care vizau organizarea postbelică a lumii. Discuțiile celor trei lideri au fost sintetizate în cadrul unor concluzii stabilite într-un protocol și într-un raport ale conferinței, respectiv Protocolul Discuțiilor Conferinței de la Berlin și Raportul Conferinței Tripartite. Au convenit asupra stabilirii unui Consiliu al Miniștrilor de Externe care să discute problemele postbelice, asupra principiilor economice și politice pentru guvernarea Germaniei în perioada inițială de control, asupra reparațiilor din partea statului german după război, precum și asupra desființării marinei comerciale și a marinei militare germane, potrivit lucrării ''Germany, Legal Status after World War II'' (A. Katarina Weilert, Max Planck Institute for Comparative Public Law and International Law, disponibilă la https://opil.ouplaw.com/).

La 30 iulie 1945, s-a constituit Consiliul de Control Aliat format din cei patru comandanți aliați, iar la 30 august 1945 acest Consiliu de Control Aliat a proclamat public către poporul german faptul că este organismul care are puterea de a exercita autoritatea supremă pe teritoriul Germaniei și care fusese asumată de Puterile Aliate la 5 iunie 1945. Consiliul îndeplinea în același timp și puterea legislativă și pe cea executivă. În chestiunile de drept internațional, Germania era reprezentată de Consiliul de Control Aliat, iar pentru administrarea comună a zonei extinse a Berlinului a fost stabilită o Autoritate de Guvernare Inter-Aliată, formată din comandanți, câte unul din partea fiecărei puteri, fiind desemnați de fiecare dintre comandanții din Consiliul Aliat de Control.

Inabilitatea celor patru puteri (Franța, Marea Britanie, Statele Unite și Uniunea Sovietică) de a administra statul german, confirmat acest lucru și prin blocada Berlinului și criza din 1948 - 1949, a reprezentat în fapt eșecul planificării de la Potsdam, iar avansul războiului rece a confirmat existența celor două state germane, stipulat din Tratatul din 1952, conform www.nato.int.

În 1951, Republica Federală Germania a fost cooptată în scena europeană în cadrul înființării Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului, alături de Belgia, Franța, Italia, Luxemburg și Țările de Jos. Totodată, și premierul britanic Winston Churchill și premierul francez Rene Pleven au cerut urgent crearea unei armate europene sub comanda supremă a Comunității Europene de Apărare, mai indică www.nato.int. Tratatul Comunității Europene de Apărare și protocoalele aferente au fost semnate la Paris, la 27 mai 1952, dar proiectul avea să fie respins, la 30 august 1954, de Adunarea Națională a Franței care s-a opus prin vot proiectului de teama unei reveniri a Germaniei în fruntea Europei, chiar dacă statul vest-german făcea parte deja din Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului.

Pentru stabilirea statutului Republicii Federale Germania, s-au desfășurat discuțiile în cadrul unor conferințe internaționale, respectiv conferința de Londra (28 septembrie - 3 octombrie 1954) și ulterior Conferința de la Paris (20-22 octombrie 1954), precum și în cadrul reuniunii ministeriale de la nivelul Consiliului NATO din 23 octombrie 1954, potrivit www.nato.int și https://germanhistorydocs.org.

La 23 octombrie 1954, în Capitala Franței, a avut loc semnarea înțelegerilor cunoscute drept Acordurile de la Paris, în cadrul cărora erau stipulate mai multe decizii care vizau scena politică internațională, iar printre acestea se numără: Protocolul care stipula terminarea regimului de ocupație din Republica Federală Germania, Convenția privind prezența Forțelor străine de ocupație în Republica Federală Germania, Declarația de invitare a Italia și Republicii Federale Germania să adere la prevederile Tratatului de la Bruxelles, numeroase chestiuni legate de tema armamentelor în Europa, iar în ce privește reuniunea ministerială la nivelul Consiliului Nord-Atlantic al NATO era publicat cu acest prilej Protocolul privind aderarea la Tratatul Nord-Atlantic al Republicii Federale Germania, conform www.nato.int. Cu acest prilej, a fost adresată oficial invitația de aderare la NATO a Republicii Federale Germania.

La momentul semnării Acordurilor de la Paris, cancelarul federal de la acel moment al Germaniei Federale Konrad Adenauer a recunoscut faptul că: ''Este imposibil să aperi Europa de Uniunea Sovietică fără America'', conform https://www.deutschland.de.

Procesul de ratificare al aderării la NATO s-a încheiat în toate statele membre ale organizației, la 6 mai 1955, dată la care Republica Federală Germania și-a obținut locul la masa deciziilor Alianței.

Iar Republica Democrată Germană a devenit stat membru încă de la înființarea organizației Pactului de la Varșovia, la 14 mai 1955.

În cadrul demersului spinos de reunificare a statului german, cancelarul federal german de la acea vreme Helmuth Kohl a călătorit, în vara anului 1990, la Moscova, pentru discuta cu președintele sovietic Mihail Gorbaciov asupra celei mai importante teme pentru soarta poporului german. În acest context, calitatea de membru a Germaniei la NATO a reprezentat unul dintre punctele delicate ale discuțiilor celor doi lideri, Gorbaciov menționând că în principiu este de acord cu unificarea statului german, dar, inițial, a exclus ''în termeni absoluți'' ideea unei țări unite ca stat membru al Alianței Nord-Atlantice, potrivit https://www.deutschland.de/. Statul german găzduise în timpul războiului rece chiar granița care delimitase cele două mari blocuri antagonice: Pactul de la Varșovia și Tratatul Atlanticului de Nord.

Acordurile de la Paris au rămas în vigoare până după încheierea procesului de reunificare a statului german. Germania și-a obținut suveranitatea deplină odată cu semnarea Tratatului Doi Plus Patru, semnat în 1990 și ratificat în 1991, intrat în vigoare la 15 martie 1991, când ultima țară care a ratificat documentul, Uniunea Sovietică, a depus prin ambasadorul său Tereșkov instrumentul de ratificare la Ministerul Federal German de Externe, potrivit https://www.deutschland.de/ și https://germanhistorydocs.org/. Urmare a disoluției Uniunii Sovietice, statul Federația Rusă și-a asumat obligațiile privind Germania și relațiile cu acest stat. Ultimele trupe aliate au părăsit Berlinul în august - septembrie 1994, conform https://www.deutschland.de.

În prezent, la împlinirea a 70 de ani de la aderarea la NATO, Germania este unul dintre cei mai activi membri la deciziile și misiunile Alianței Nord-Atlantice, găzduind numeroase facilități importante pentru funcționarea organizației precum: Corpul germano-olandez de reacție rapidă de la Munster; Centrul de operațiuni aeriene combinate de la Uedem care asigură rolul principal pe timp de pace de comandă tactică și control pentru forțele de reacție rapidă folosite pentru misiunile de poliție aeriană NATO deasupra țărilor Benelux, deasupra Germaniei, Poloniei, Republicii Cehe, Slovaciei și Statelor Baltice; Stafful pentru forțele de reacție aerienă de la Kalkar; Comandamentul Aliat Aerian de la Ramstein; Școala NATO de la Oberammergau care predă 85 de cursuri diferite la peste 10.000 de studenți în fiecare an pentru toate tematicile care vizează activitatea NATO; Baza operațională a sistemului de control și avertizare timpurie aeriană și Soluția de transport aerian strategic de la Geilenkirchen și Leipzig, potrivit https://shape.nato.int. AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, editor: Horia Plugaru, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa foto: www.dw.com

***Explicaţie foto din deschidere: Momentul semnării Acordului de Aderarea a Germaniei la NATO.