Summit la Londra, pe tema apărării Europei (2 martie 2025)
Premierul britanic, Keir Starmer, a invitat aproximativ 15 lideri europeni la un summit la Londra, în 2 martie 2025, pentru 'a face să avanseze' acțiunile privind securitatea și susținerea Ucrainei în războiul cu Rusia, a confirmat Downing Street, la 28 februarie, potrivit AFP.
Ziua de 2 martie va începe la Londra cu o reuniune a premierului britanic cu țările baltice (Lituania, Letonia, Estonia), prin videoconferință, după care Starmer îl va primi la Downing Street pe președintele ucrainean, Volodimir Zelenski.
Înaintea summitului, premierul britanic va avea o întrevedere tete-a-tete și cu șefa guvernului italian, Giorgia Meloni, care se opune unei eventuale trimiteri de trupe europene de menținere a păcii în Ucraina.
Premierul britanic a invitat la summitul din 2 martie, din rândul statelor UE, șefii de stat sau de guvern din Danemarca, Finlanda, Franța, Germania, Italia, Polonia, Republica Cehă, România, Spania și Suedia, invitații din afara blocului comunitar fiind Ucraina, Norvegia și Turcia. Vor participa, de asemenea, secretarul general al NATO, Mark Rutte, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și președintele Consiliului European, Antonio Costa.
Premierul britanic dorește 'să facă să avanseze acțiunea europeană asupra Ucrainei, arătând sprijinul nostru colectiv de neclintit față de obținerea unei păci durabile și a unui acord durabil, care să garanteze suveranitatea și securitatea viitoare a Ucrainei', a indicat biroul său. Potrivit Downing Street, summitul din 2 martie se va axa pe 'consolidarea poziției Ucrainei, inclusiv sprijinul militar continuu și presiunea economică sporită asupra Rusiei'. Participanții vor aborda și 'pașii următori în stabilirea unor garanții solide de securitate' pentru Ucraina.
Președintele francez, Emmanuel Macron, și premierul britanic, Keir Starmer, aduc insistent în discuție tema trimiterii unor trupe de menținere a păcii în Ucraina, ca o garanție de securitate pentru această țară, deși Rusia a transmis că se opune prezenței trupelor străine pe teritoriul ucrainean, a mai relatat AFP.
***
Summitul de la Londra din 2 martie 2025 are loc pe fondul unor alte reuniuni și întâlniri în diverse formate, pe aceeași temă, ce au avut loc în ultima perioadă, în contextul în care președintele american, Donald Trump, a anunțat, la 12 februarie 2025, că a vorbit telefonic cu președintele Putin și a ajuns la un acord cu Moscova pentru a începe 'negocierile imediat', cu scopul de a pune capăt războiului. În plus, administrația Trump a mai precizat că este concentrată în prezent mai mult pe China decât pe Rusia și că europenii vor trebui să investească mai mult în propria apărare, conform site-ului https://www.reuters.com/.
La 17 februarie 2025, președintele francez, Emmanuel Macron, a găzduit o reuniune informală de urgență, la care au participat lideri din Germania, Regatul Unit, Italia, Polonia, Spania, Olanda și Danemarca, alături de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, președintele Consiliului European, Antonio Costa, și secretarul general al NATO, Mark Rutte. Scopul întâlnirii a fost dezbaterea ultimelor evoluții legate de Ucraina, în contextul inițiativelor de pace lansate în ultima perioadă de noua administrație americană condusă de președintele Donald Trump. Semn al unui sentiment de urgență real, ''a existat o convergență foarte puternică pentru a spune că Rusia constituie o amenințare existențială pentru europeni'', a spus șeful statului francez într-un interviu pentru presa regională, la 17 februarie.
Delegațiile americană și rusă conduse de șefii diplomațiilor, Marco Rubio și Serghei Lavrov, au avut, la 18 februarie, la Riad, o discuție care a durat mai mult de patru ore, prima întâlnire la care SUA și Rusia au abordat încheierea războiului din Ucraina, în timp ce Kievul și aliații europeni au privit preocupați, de pe margine, această întrevedere la care Moscova a formulat o nouă cerere majoră, aceea ca Ucraina să nu adere la NATO nici acum și nici în viitor. Statele Unite și Rusia au convenit, în context, stabilirea unui mecanism de consultări pentru a aborda elementele ''iritante în relațiile bilaterale'', cu scopul normalizării acestor relații, și să înceapă să lucreze la o modalitate de a pune capăt războiului în Ucraina, după ce președinții rus și american, Vladimir Putin și Donald Trump, au fost de acord în convorbirea lor telefonică din urmă cu o săptămână să inițieze negocieri de pace. Cât despre participarea Uniunii Europene la negocierile de pace, secretarul de stat american, Marco Rubio, a estimat că aceasta ''va trebui să fie la masă la un moment dat, întrucât și ei au sancțiuni'' împotriva Rusiei, au relatat agențiile Reuters, AFP și EFE.
O nouă reuniune informală la inițiativa președintelui francez, Emmanuel Macron, a avut loc la 19 februarie, prin videoconferință, pentru a găsi o poziție comună cu privire la Ucraina și la apărarea colectivă. Au participat prin videoconferință șefi de stat sau de guvern din Estonia, Letonia, Lituania, Cipru, Finlanda, Belgia, Bulgaria, Croația, Grecia, Irlanda, Islanda, Norvegia, Portugalia, Suedia, Slovenia, Republica Cehă și Canada. Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat la reuniune, fizic, în contextul în care a avut și convorbiri bilaterale cu președintele Franței, Emmanuel Macron.
La 24 februarie, președintele Franței, Emmanuel Macron, a avut o întâlnire cu omologul american, Donald Trump, în Biroul Oval al Casei Albe, în timpul unei videoconferințe G7, la care restul liderilor din Marea Britanie, Canada, Japonia, Germania, Italia au participat virtual. Macron a apreciat întâlnirea drept una 'foarte bună' și 'foarte prietenoasă', într-un moment de tensiune în legătură cu decizia Washingtonului de a negocia direct cu Moscova, 'peste capul europenilor și al Kievului', pentru a pune capăt războiului din Ucraina, conform EFE și AFP. Președintele francez a pledat cauza Uniunii Europene în fața anunțului de impunere a unor noi taxe vamale de către omologul său, Donald Trump, și la final și-a exprimat speranța că a reușit să-l convingă, a relatat AFP.
La rândul său, premierul britanic, Keir Starmer, s-a întâlnit, la 27 februarie, cu președintele american, Donald Trump, la Casa Albă, pentru primele discuții în persoană de când liderul republican a anunțat intențiile de schimbare a politicii SUA cu privire la Ucraina, Orientul Mijlociu și comerțul global, a relatat Reuters. Starmer a cerut Statelor Unite, să ofere o 'plasă de protecție' de securitate pentru orice forță europeană care ia parte într-un potențial rol de menținere a păcii în Ucraina, spunând că aceasta ar oferi Kievului o pace durabilă, mai degrabă decât o pauză temporară a violenței. El a semnalat că Marea Britanie va crește cheltuielile pentru apărare și este de așteptat să încerce să-l asigure pe președintele SUA că Europa va oferi Kievului sprijin și garanții de securitate dacă discuțiile de pace cu Rusia vor avea succes. Un înalt oficial al administrației Trump a declarat reporterilor că administrația americană este mulțumită de angajamentele lui Starmer de a crește cheltuielile pentru apărare. Starmer a mai spus, în context, că este deschis ca trupele britanice să ofere garanții de securitate Ucrainei, dar numai alături de alte națiuni europene și în 'condițiile potrivite'.
În 28 februarie, președintele Donald Trump l-a primit la Casa Albă pe președintele ucrainean, Volodimir Zelenski. În declarațiile din fața presei, care au precedat summitului propriu-zis, Trump a spus că se consideră un 'arbitru' și un 'mediator' între Ucraina și Rusia pentru a ajunge la pace, în timp ce Zelenski a spus că nu vrea să facă niciun 'compromis' cu 'criminalul' Vladimir Putin, declarații transformate într-un schimb tensionat de replici între Trump și Zelenski înaintea întrevederii lor din Biroul Oval, conform AFP și EFE.
Discuția dintre cei doi s-a inflamat și a intervenit, de asemenea, vicepreședintele american, JD Vance, acesta și Trump reproșându-i lui Zelenski că dă 'dovadă de lipsă de respect' față de SUA. 'Nu ați spus 'mulțumesc' pentru ajutorul primit', a mai remarcat Vance, ridicând tonul la Zelenski, care i-a răspuns: 'Am spus de multe ori 'mulțumesc' poporului american'.
'Vă jucați cu viețile a milioane de oameni. Vă jucați cu al Treilea Război Mondial', i-a indicat Trump lui Zelenski, arătând cu degetul către acesta, în timp ce președintele ucrainean încerca să răspundă, dar nu era lăsat. ''Oamenii mor, nu mai aveți soldați (...) Încheiați un acord (cu Rusia), altfel vă abandonăm, iar dacă noi ieșim, nu veți mai putea lupta. Nu cred că va fi foarte plăcut', a mai amenințat președintele american, la 28 februarie, care a spus că a avut recent mai multe discuții cu Putin.
'Nu aveți cărți (de negociere). Odată ce vom semna acea înțelegere (privind exploatarea mineralelor ucrainene n.red), veți fi într-o poziție mult mai bună. Dar nu sunteți deloc recunoscători, iar asta nu este frumos', a continuat Trump în 28 februarie.
După altercația verbală cu Trump din 28 februarie, președintele ucrainean a părăsit Casa Albă, fără a da vreo declarație presei. Conferința de presă comună Trump-Zelenski, ce urma să aibă loc, a fost anulată. AGERPRES/ (Documentare - Ionela Gavril, editor: Andreea-Gabriela Onogea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PERSONALITATEA ZILEI: Cantautorul și scriitorul Leonard Cohen
Supranumit ''trubadurul angoaselor'', Leonard Norman Cohen a fost un cantautor, poet și romancier evreu canadian, recunoscut pentru vocea sa baritonală și versurile profunde. De-a lungul carierei artistice de peste cinci decenii, a explorat teme precum iubirea, spiritualitatea și condiția umană. Printre cântecele sale emblematice se numără 'Dance Me
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 7 noiembrie
Ortodoxe Sfinții 33 de mucenici din Melitina; Sf. Cuv. Lazăr din Muntele Galisiei (Sâmbăta celor adormiți - Moșii de toamnă) Greco-catolice Sf. m. 33 din Melitina; Sf. cuv. Lazăr Taumaturgul. Pomenirea morților Romano-catolice Sf. Villibrord, ep.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 7 noiembrie
Este a 311-a zi a anului 2026. Au mai rămas 54 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 01 m și apune la 16 h 57 m. Luna răsare la 05 h 02 m și apune la 15 h 39 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Retrospectiva evenimentelor interne 2-6 noiembrie 2026
Vizita în România a subsecretarului pentru Politica de Apărare al Statelor Unite ale Americii, Elbridge Colby, semnarea unor documente prin care Ministerul Apărării din Republica Moldova devine partener al României în proiectul SAFE, moțiunea simplă depusă de AUR împotriva ministrului Finanțelor, amenințarea cu bombă într-o aeronavă ateriz
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
* Vineri, 6 noiembrie, este vernisată expoziția AGERPRES 'Nadia. Perfecțiunea are o poveste'. Evenimentul se desfășoară la Centrul Cultural Județean Vaslui, în deschiderea Galei Excelenței în Educație, în cadrul căreia sunt premiați elevii cu performanțe deosebite la concursurile școlare. 'Am dorit foarte mult ca
PERSONALITATEA ZILEI: Actrița și regizoarea Sally Field
Actrița și regizoarea Sally Field, deținătoare a premiilor Oscar, Emmy, Globul de Aur și Screen Actors Guild, s-a născut la 6 noiembrie 1946, în Pasadena, California. A debutat în serialul 'Gidget' (1965-1966), în care a dat viață personajului Frances Elizabeth 'Gidget' Lawrence. Doi ani mai târziu, a jucat în serialul TV 'Th
6 noiembrie - Ziua internațională pentru prevenirea exploatării mediului în timpul războaielor și al conflictelor armate (ONU)
Adunarea Generală a ONU a declarat, în 5 noiembrie 2001, data de 6 noiembrie a fiecărui an drept Ziua internațională pentru prevenirea exploatării mediului în timpul războaielor și conflictelor armate (A/RES/56/4). Adunarea Națiunilor Unite pentru mediu a adoptat, la 27 mai 2016, Rezoluția UNEP/EA.2/Res.15, care a recunoscut rolul ecosistemelor săn
DOCUMENTAR: Legendara handbalistă Luminița Huțupan-Dinu împlinește 55 de ani (6 noiembrie)
Considerată unul dintre cei mai valoroși portari din istoria handbalului feminin, Luminița Huțupan-Dinu s-a născut la 6 noiembrie 1971, la Piatra-Neamț, potrivit eurohandball.com. A început să joace handbal la vârsta de zece ani la clubul CSS Piatra-Neamț, evoluând inițial pe postul
A 30-a conferință de aderare a UE cu Muntenegru (6 noiembrie)
Cea de-a 30-a reuniune a Conferinței de aderare a UE cu Muntenegru are loc la Bruxelles, la 6 noiembrie 2026, cu scopul de a închide provizoriu negocierile privind capitolul 1 legate de libera circulație a mărfurilor, informează site-ul www.consilium.europa.eu. Precedenta reuniune a Conferinței de aderare cu Muntenegru, cea de-a 29-a, s-
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 6 noiembrie
Ortodoxe Sf. Ier. Pavel Mărturisitorul, patriarhul Constantinopolului; Sf. Cuv. Luca din Sicilia Greco-catolice Sf. aep. Pavel Mărturisitorul al Constantinopolului Romano-catolice Sf. Leonard, pustnic Sfântul Pavel Mărturisitorul, patriarh al Con
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 6 noiembrie
Este a 310-a zi a anului 2026. Au mai rămas 55 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 59 m și apune la 16 h 59 m. Luna răsare la 03 h 53 m și apune la 15 h 19 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
DOCUMENTAR: 100 de ani de la nașterea scriitorului și pictorului britanic John Berger (5 noiembrie)
Eseist, romancier, scenarist, dramaturg, pictor și critic, John Berger este unul dintre cei mai influenți scriitori la nivel internațional din ultimii cincizeci de ani. Singur sau în colaborare - de exemplu, cu Jean Mohr - a publicat peste 30 de titluri, printre care romanul 'G.', distins cu Man Booker Prize, și bestseller-ul 'Ways of Seeing', un eseu a
PATRIMONIUL MONDIAL UNESCO: Plajele debarcării aliate din Normandia în iunie 1944 (Franța)
Plajele debarcării forțelor aliate în Normandia în iunie 1944, operațiune care a hotărât soarta ostilităților pe frontul european în cel de-Al Doilea Război Mondial, sunt parte din Patrimoniul Mondial UNESCO din 26 iulie 2026, fiind recunoscute astfel la nivel internațional pentru importanța lor în istoria umanității, potrivit
5 noiembrie - Ziua mondială de conștientizare a riscului de tsunami (ONU)
Ziua mondială de conștientizare a riscului de tsunami (ONU) este marcată, anual, la data de 5 noiembrie, potrivit https://tsunamiday.undrr.org/. Tema din 2026, 'Be Tsunami Ready: Resilience Starts With You', continuă accentul pus în ediția din 2025 pe investițiile în pregătire (
5 noiembrie - Ziua internațională împotriva violenței și a bullying-ului la școală, inclusiv a cyberbullying-ului (UNESCO)
Ziua internațională împotriva violenței și a bullying-ului la școală, inclusiv a cyberbullying-ului, este marcată în 2026 în 5 noiembrie, care este prima zi de joi a lunii, potrivit site-ului UNICEF, https://www.unicef.org/. În acest an, tema zilei este 'Every learner safe and we












