logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Consiliul Afaceri Externe al UE: Adoptarea unui nou pachet de sancțiuni la adresa Rusiei (24 februarie)

Imagine din galeria Agerpres

Consiliul Afaceri Externe (CAE) al Uniunii Europene (UE) se reunește la 24 februarie 2025, la Bruxelles, pe ordinea de zi aflându-se subiecte precum războiul din Ucraina, situația din Orientul Mijlociu, inclusiv Siria, Liban și UNRWA (The United Nations Relief and Works Agency for Palestine Refugees), conflictul din Republica Democratică Congo, situația din Iran etc. Se așteaptă, de asemenea, adoptarea celui de-al 16-lea pachet de sancțiuni la adresa Rusiei, conform site-ului https://www.consilium.europa.eu/ și AFP.

Consiliul Afaceri Externe este prezidat de Înalta Reprezentantă a UE pentru afaceri externe și politica de securitate, Kaja Kallas.

La împlinirea a trei ani de la invadarea pe scară largă a Ucrainei de către Rusia, miniștrii afacerilor externe din UE vor discuta despre agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, după un schimb de opinii informal, prin videoconferință, cu ministrul ucrainean al afacerilor externe, Andrii Sîbiha. Cele mai recente evoluții pe acest subiect constau în aprobarea, la 19 februarie 2025, de către ambasadorii celor 27 de țări membre ale UE, a celui de-al 16-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, care include, între altele, o interdicție de a importa aluminiu rusesc în UE, conform AFP. Noul pachet de sancțiuni al UE mai vizează alte 73 de petroliere 'fantomă', utilizate de Rusia pentru a ocoli sancțiunile deja existente menite să limiteze exporturile de petrol rusesc. Potrivit unui raport al Școlii economice din Kiev, circa 430 de nave au fost identificate ca făcând parte din 'flota fantomă' la scară mondială. O interdicție de a importa unele minereuri sau metale precum cromul este de asemenea inclusă în pachetul de sancțiuni. Aceste noi sancțiuni urmează să fie adoptate, în mod formal, în cadrul reuniunii CAE din 24 februarie 2025.

La reuniunea din 24 februarie a CAE, miniștrii vor avea o discuție cu privire la cele mai recente evoluții din Orientul Mijlociu și din întreaga regiune, acordând o atenție deosebită Siriei, Libanului și UNRWA (The United Nations Relief and Works Agency for Palestine Refugees). UE salută acordul de încetare a focului semnat la 27 noiembrie 2024 între Israel și Liban, în urma eforturilor de mediere depuse în special de Franța și de Statele Unite, care îndeamnă părțile să pună în aplicare Rezoluția 1701 a Consiliului de Securitate al ONU din 11 august 2006. Rezoluția implică încetarea totală a ostilităților între Israel și Liban și prevede că numai armata libaneză și personalul ONU de menținere a păcii (Forța interimară a ONU în Liban - UNIFIL) pot fi desfășurate între frontiera israeliană și râul Litani din Liban, scrie https://www.consilium.europa.eu/.

Totodată UE și-a exprimat îngrijorarea în ceea ce privește consecințele legislației israeliene adoptate la 28 octombrie 2024 asupra capacității UNRWA de a-și exercita mandatul. Totodată, UE subliniază rolul esențial al UNRWA, care oferă sprijin vital populației civile atât în Gaza, cât și în regiunea mai largă. UNRWA, Agenția Națiunilor Unite de Ajutorare și Lucrări pentru Refugiații din Palestina în Orientul Apropiat (UNRWA) este o agenție a ONU ce oferă asistență și protecție pentru refugiați palestinieni, fiind finanțată aproape în întregime prin contribuții voluntare din partea statelor membre ONU.

Consiliul Afaceri Externe va avea, totodată, un schimb de opinii cu privire la escaladarea continuă a conflictului din estul Republicii Democratice Congo și la impactul acestuia asupra țării și a întregii regiuni. La 25 ianuarie 2025, UE a condamnat cu fermitate capturarea orașului Minova din 21 ianuarie, urmată de capturarea orașului Sake la 23 ianuarie de către M23. Uniunea s-a declarat îngrijorată cu privire la escaladarea continuă a conflictului din estul Republicii Democratice Congo (RDC), agravată de noua ofensivă a M23, sprijinită de forțele armate ruandeze, considerând că aceasta subminează eforturile conduse de Africa de a se ajunge la o soluționare pașnică a conflictului, notează https://www.consilium.europa.eu/.

Nu în ultimul rând, Consiliul va avea o discuție cu privire la Iran. În 2011, UE a introdus un regim de sancțiuni împotriva Iranului ca răspuns la încălcări grave ale drepturilor omului în această țară. De atunci, măsurile restrictive au fost reînnoite anual și au fost prelungite ultima dată până la 13 aprilie 2025. În 11 noiembrie 2024, UE a extins sfera de aplicare a regimului de sancțiuni la adresa Iranului legate de rachete și drone.

La capitolul ''afaceri curente'', Consiliul Afaceri Externe se va concentra asupra evenimentelor recente și evoluțiilor rapide în materie de securitate și apărare. Înalta Reprezentantă va găzdui un dineu cu comisarul general al Agenției Organizației Națiunilor Unite de Ajutorare și Lucrări pentru Refugiații Palestinieni din Orientul Apropiat (UNRWA), Philippe Lazzarini, precum și cu coordonatoarea specială interimară a Organizației Națiunilor Unite pentru procesul de pace din Orientul Mijlociu și coordonatoarea principală a ONU pentru ajutor umanitar și reconstrucție pentru Gaza, Sigrid Kaag, care va participa la reuniune prin videoconferință.

***
Anterioara reuniune formală a Consiliului Afaceri Externe s-a desfășurat la 27 ianuarie 2025. În cadrul discuției, miniștrii au dezbătut modalități de intensificare a sprijinului militar al UE pentru Ucraina și au convenit asupra reînnoirii măsurilor restrictive ale UE având în vedere acțiunile continue ale Federației Ruse de destabilizare a situației în Ucraina pentru încă șase luni, până la 31 iulie 2025. de asemenea, Consiliul Afaceri Externe a discutat despre relațiile UE cu Statele Unite, în urma inaugurării președinției lui Donald Trump. La sfârșitul reuniunii, Înalta Reprezentantă, Kaja Kallas, a subliniat că politicile noii administrații a SUA au implicații majore asupra Uniunii Europene și că Europa trebuie ''să strângă rândurile și să rămână unită'', conform https://www.consilium.europa.eu/.

***

Consiliul Afaceri Externe al Uniunii Europene (CAE) este alcătuit din miniștrii afacerilor externe din toate statele membre ale UE. În funcție de ordinea de zi, Consiliul îi reunește, de asemenea, pe: miniștrii apărării (politica de securitate și apărare comună), miniștrii competenți în materie de dezvoltare (cooperarea pentru dezvoltare), miniștrii comerțului (politica comercială comună).

Reuniunile Consiliului Afaceri Externe sunt prezidate de Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, în prezent Kaja Kallas, care a preluat mandatul la 1 decembrie 2024. Înaltul Reprezentant este sprijinit de Serviciul European de Acțiune Externă (SEAE).

Doar atunci când Consiliul Afaceri Externe discută teme de politică comercială comună, acesta este prezidat de reprezentantul statului membru al UE care deține președinția Consiliului UE, asigurată prin rotație pentru perioade de șase luni.

Consiliul Afaceri Externe se reunește, de obicei, cel puțin o dată pe lună, notează site-ul https://www.consilium.europa.eu/. AGERPRES/(Documentare - Ionela Gavril, editor: Ruxandra Bratu, editor online: Gabriela Badea) 

Afisari: 439

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Documentare 06-10-2026 07:50

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 6 octombrie

Ortodoxe Sf. Ap. Toma; Sf. Mc. Erotiida Greco-catolice Sf. ap. Toma Romano-catolice Sf. Bruno, pr. Sfântul Apostol Toma este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua de 6 octombrie. ''Sfântul Apostol

Documentare 06-10-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 6 octombrie

Este a 279-a zi a anului 2026. Au mai rămas 86 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 19 m și apune la 18 h 48 m. Luna răsare la 02 h 11 m și apune la 16 h 53 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 05-10-2026 21:09

Luca Niculescu, desemnat de președintele Nicușor Dan candidat la funcția de premier (fișă biografică)

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat, la 5 octombrie 2026, pe Luca Niculescu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, să formeze Guvernul, în urma noilor consultări care au avut loc la Palatul Cotroceni

Documentare 05-10-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Basul Pompeiu Hărășteanu

Basul Pompeiu Hărășteanu, artist de talie internațională, cu o carieră impresionantă în slujba artei interpretative românești, rămâne una dintre vocile emblematice ale Operei bucureștene din ultimele decenii și basul cel mai longeviv din istoria scenei lirice românești. A dat viață unor personaje dintr-un spectru stilistic ce se întinde de la Mo

Documentare 05-10-2026 09:00

5 octombrie - Ziua mondială a habitatului (ONU)

Ziua mondială a habitatului este sărbătorită, anual, în prima zi de luni a lunii octombrie, în 2026, la data de 5 octombrie, și este recunoscută de Organizația Națiunilor Unite drept un prilej de a reflecta asupra situației localităților urbane și asupra dreptului fundamental al tuturor oamenilor la o locuință adecvată. Ziua mondială a habitatului dă startul even

Documentare 05-10-2026 08:30

5 octombrie - Ziua mondială a arhitecturii

Ziua mondială a arhitecturii ('World Architecture Day') este sărbătorită în prima zi de luni din octombrie a fiecărui an, în 2026 fiind marcată la data de 5 octombrie. În 2026, tema zilei este 'Housing is a Human Right. Build It.', conform https://www.uia-architectes.org/.

Documentare 05-10-2026 08:00

5 octombrie - Ziua mondială a educației

Ziua mondială a educației este marcată în fiecare an la 5 octombrie, începând cu anul 1994. Educația transformă vieți și se află în centrul misiunii UNESCO de a construi pacea, de a eradica sărăcia și de a stimula dezvoltarea durabilă. A fost desemnată de UNESCO și marchează semnarea, în 1966, a ''Recomandării UNESCO/OIM (

Documentare 05-10-2026 07:00

A patra rundă de consultări președinte - partide în vederea desemnării premierului (cronologie 2026)

Președintele Nicușor Dan va avea luni, 5 octombrie, o nouă rundă de consultări privind desemnarea candidatului la funcția de prim-ministru cu președinții și reprezentanții partidelor și formațiunilor politice din Parlament. Potrivit Administrației Prezidențiale, consultările vor avea loc după următorul program: * ora 14:00 - Partidul Social Democrat (PS

Documentare 05-10-2026 03:15

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 5 octombrie

Ortodoxe Sf. Cuv. Daniil și Misail de la Mănăstirea Turnu; Sf. Mc. Haritina Greco-catolice Sf. m. Haritina Romano-catolice Sf. Faustina Kowalska, călug.; Ff. Albert Marvelli; Bartolo Longo Sfinții Cuvioși Daniil și Misail de la Mănăstirea Turnu au fost

Documentare 05-10-2026 03:00

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 5 octombrie

Este a 278-a zi a anului 2026. Au mai rămas 87 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 18 m și apune la 18 h 49 m. Luna răsare la 00 h 53 m și apune la 16 h 26 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru, editor online: Gabriela Badea) 

Documentare 04-10-2026 11:00

DOCUMENTAR: Actrița Susan Sarandon împlinește 80 de ani (4 octombrie)

Susan Sarandon, actriță de o versatilitate și o profunzime emoțională remarcabile, a câștigat, în 1996, un premiu Oscar pentru interpretarea sa - lipsită de artificii estetice, dar captivantă - a unei călugărițe care oferă consiliere condamnaților la moarte în filmul 'Dead Man Walking' (1995), semnat de regizorul Tim Robbins, menționează

Documentare 04-10-2026 09:30

Săptămâna mondială a spațiului cosmic (ONU) (4-10 octombrie)

La 4-10 octombrie este marcată Săptămâna mondială a spațiului cosmic, sub auspiciile Organizației Națiunilor Unite, potrivit www.un.org. Săptămâna mondială a spațiului cosmic, marcată în fiecare an în perioada 4 - 10 octombrie, a fost proclamată prin Rezoluția 54/68 din 6 decembrie 1999 a

Documentare 04-10-2026 09:00

4 octombrie - Ziua națională a gastronomiei și a vinului românesc

Ziua națională a gastronomiei și a vinului românesc este sărbătorită în fiecare an, în prima duminică a lunii octombrie, iar în 2026, la 4 octombrie. În 2017, în urma primului congres de gastronomie și vin, Chef Nico Lontraș (Rare Foods Services), Cezar Ioan (Cezar Connaisseur SRL) și Cosmin Dragomir (

Documentare 04-10-2026 08:30

4 octombrie - Ziua mondială a mersului pe jos

Ziua mondială a mersului pe jos este marcată în primul weekend al lunii octombrie. În 2026, evenimentul principal este programat pentru 4 octombrie, potrivit site-ului oficial www.worldwalkingday.org. Este o inițiativă a Asociației Internaționale a Sportului pentru Toți (TAFISA) și se adr

Documentare 04-10-2026 08:00

4 octombrie - Ziua internațională a animalelor

Ziua internațională a animalelor este marcată, anual, la 4 octombrie, cu scopul de a promova drepturile și bunăstarea tuturor animalelor, fie ele cu stăpân sau fără, sălbatice sau domestice, potrivit worldanimalday.org.uk. Evenimentele dedicate acestei zile sunt coordonate la nivel global î