Parlamentare2024/Prezenţa la vot la alegerile parlamentare din România de după anul 1989

Cea mai mare prezenţă la alegerile parlamentare post-decembriste s-a înregistrat în chiar primul scrutin de după Revoluţia din decembrie 1989. Astfel, în 1990, au participat la procesul electoral 86,19% dintre cetăţenii cu drept de vot. La polul opus, scrutinul legislativ din 2020 a avut cel mai mic procent de participare, 31,94%.
Din 1990 şi până în 2008, prezenţa la urne a românilor cu drept de vot a scăzut constant la alegerile parlamentare. Trendul a fost întrerupt în 2012, atunci când prezenţa a fost cu 2,56% mai mare decât la scrutinul precedent. În 2016, însă, prezenţa la urne a scăzut din nou, apropiindu-se de cea din 2008, pentru ca în 2020 să scadă cu peste 7 procente faţă de cea din 2016.
Scrutinul parlamentar din 2008 a marcat două premiere. S-a renunţat la votul pe liste, reprezentanţii politici ai cetăţenilor fiind aleşi printr-un sistem mixt, în care candidaturile şi votul au fost uninominale, iar acordarea mandatelor s-a făcut proporţional. Alegerile parlamentare din 2008 au fost şi primele de după 1989 care nu s-au desfăşurat concomitent cu alegerile prezidenţiale, ca urmare a modificărilor constituţionale din 2003, potrivit cărora mandatul prezidenţial a crescut de la patru la cinci ani.
Primele alegeri parlamentare de după Revoluţia din decembrie 1989 au avut loc în data de 20 mai 1990. Numărul persoanelor înscrise pe listele de vot a fost de 17.200.722, potrivit Monitorului Oficial nr. 81-82 din 8 iunie 1990. Dintre acestea, la urne s-au prezentat 14.826.616 de persoane, adică 86,19%. La Adunarea Deputaţilor, numărul voturilor valabil exprimate a fost de 13.707.159. La Senat, numărul total al voturilor valabil exprimate a fost de 13.956.180, potrivit http://www.roaep.ro/alegeri_1990/wp-content/uploads/81-82.pdf.
Următorul scrutin legislativ din România post-decembristă a fost programat la 27 septembrie 1992. Numărul persoanelor cu drept de vot a fost de 16.380.663, potrivit insse.ro. Dintre acestea, s-au prezentat la vot 12.496.430 de persoane, reprezentând 76,29%. Numărul voturilor valabil exprimate la Senat a fost de 10.964.818, iar la Camera Deputaţilor de 10.880.252 voturi, arată insse.ro.
La alegerile parlamentare din 3 noiembrie 1996, numărul total al alegătorilor, potrivit listelor electorale permanente, a fost de 17.218.654. Dintre acestea, s-au prezentat la urne 13.088.388, adică 76,01%. La Camera Deputaţilor, numărul de voturi valabil exprimate a fost de 12.238.746, iar la Senat de 12.287.671.
Un nou scrutin legislativ a avut loc în anul 2000, la 26 noiembrie. Numărul total al alegătorilor a fost de 17.699.727, iar la urne s-au prezentat 11.559.458, adică 65,31%. La Camera Deputaţilor, numărul voturilor valabil exprimate a fost de 10.839.424, iar la Senat - 10.891.910, arată insse.ro.
La alegerile parlamentare din 28 noiembrie 2004, numărul persoanelor înscrise pe listele de vot a fost de 18.449.344. S-au prezentat la urne 10.794.653 cetăţeni, ceea ce înseamnă că prezenţa la vot a fost de 58,51%. La Camera Deputaţilor, numărul total al voturilor valabil exprimate a fost de 10.188.106, iar la Senat a fost de 10.231.476.
Numărul cetăţenilor cu drept de vot la alegerile legislative din 30 noiembrie 2008 a fost de 18.464.274, conform http://becparlamentare2008.roaep.ro. În total, s-au prezentat la urne 7.238.871 de cetăţeni, ceea ce înseamnă că gradul de participare la procesul electoral a fost de 39,20%. La Senat, numărul voturilor valabil exprimate a fost de 6.888.055, iar la Cameră de 6.886.794.
Noi alegeri pentru Camera Deputaţilor şi Senat s-au desfăşurat la 9 decembrie 2012. Din cei 18.423.066 de cetăţeni cu drept de vot, s-au prezentat la urne 7.694.180, reprezentând 41,76%. La Camera Deputaţilor, numărul voturilor valabil exprimate a fost de 7.409.626, iar la Senat de 7.416.628.
În 2016, alegerile legislative din România au avut loc la 11 decembrie. Dintre cele 18.403.044 de persoane cu drept de vot, au participat la procesul electoral 7.323.368 de alegători, reprezentând 39,49%, potrivit parlamentare2016.bec.ro. S-au înregistrat 7.047.384 de voturi valabil exprimate pentru Camera Deputaţilor şi 7.052.966 de voturi valabil exprimate pentru Senat.
Cel mai recent scrutin legislativ a avut loc la 6 decembrie 2020. Dintre cele 18.964.642 de persoane cu drept de vot, numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la urne, înscrişi în listele electorale, a fost de 6.059.113 de persoane, reprezentând 31,94%, potrivit prezenta.roaep.ro şi parlamentare2020.bec.ro. S-au înregistrat 5.901.959 voturi valabil exprimate pentru Camera Deputaţilor şi 5.908.364 pentru Senat, arată parlamentare2020.bec.ro. AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru, editor: Mariana Zbora-Ciurel)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
CITATUL ZILEI
'Limbajul este o creație perpetuă.' Benedetto Croce ('Cugetări și reflecții despre cultură și civilizație', Colecția Cogito, Ed. Albatros, București 1984)
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 20 iunie
Ortodoxe Sf. Sfințit Mc. Metodie, episcopul Patarelor; Sf. Ier. Calist, patriarhul Constantinopolului; Sf. Nicolae Cabasila Greco-catolice Sf. ep. m. Metodie al Olimpului Romano-catolice Fer. Margareta Ball, văduvă, m. Sfântul Sfințit Muc
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 20 iunie
Este a 171-a zi a anului 2025. Au mai rămas 194 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 05 h 31 m și apune la 21 h 03 m. Luna răsare la 01 h 42 m și apune la 15 h 19 m. AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru, editor: Liviu Tatu)
PATRIMONIUL MONDIAL UNESCO: Orașul minier Roros și Circumferința (Norvegia)
Orașul minier Roros și Circumferința sunt legate de minele de cupru înființate în secolul al XVII-lea și exploatate timp de 333 de ani, până în 1977. Situl cuprinde orașul și peisajele sale culturale industrial-rurale, Femundshytta, o topitorie cu zona aferentă, și Vinterleden - ruta de iarnă pentru transport. Complet reconstruit după distrugerea sa d
Consultări președinte-partide în vederea desemnării premierului (procedură și cronologie)
Președintele Nicușor Dan a invitat, la 19 iunie 2025, la Palatul Cotroceni, președinții partidelor și formațiunilor politice reprezentate în parlament, pentru consultări oficiale privind desemnarea candidatului la funcția de prim-ministru, a informat Administrația Prezidențială. Consultările vor avea loc după următorul program: ora 11:00 - Partidul Social Democrat (PSD
19 iunie - Ziua internațională pentru eliminarea violenței sexuale în timpul conflictelor (ONU)
La 19 iunie 2025 este marcată Ziua internațională pentru eliminarea violenței sexuale în timpul conflictelor. Ziua internațională, celebrată sub auspiciile Organizației Națiunilor Unite, este marcată ca urmare a adoptării, la 19 iunie 2015, a textului Rezoluției 69/293 a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite. Prin marcarea acestei zile, se at
CITATUL ZILEI
'Originalitatea unui scriitor stă nu numai în stil, dar și în felul de a gândi, în convingeri și altele.' A.P. Cehov ('Cugetări și reflecții despre cultură și civilizație', Colecția Cogito, Ed. Albatros, București 1984)
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 19 iunie
Ortodoxe Sf. Ap. Iuda, rudenia Domnului; Sf. Cuv. Paisie cel Mare Greco-catolice Sf. ap. Iuda Tadeul Romano-catolice Trupul și Sângele Domnului Ss. Romuald, abate ; Iuliana Falconieri, fc. Sfântul Apostol Iuda este pomenit &i
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 19 iunie
Este a 170-a zi a anului 2025. Au mai rămas 195 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 05 h 31 m și apune la 21 h 03 m. Luna răsare la 01 h 22 m și apune la 14 h 02 m. AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru, editor: Suzana Cristache Drăgan)
PERSONALITATEA ZILEI: Gimnasta Sandra Izbașa
Gimnasta Sandra Raluca Izbașa s-a născut la 18 iunie 1990, la București, potrivit volumului ''Enciclopedia personalităților feminine din România''. (George Marcu, Rodica Ilinca, București, Editura Meronia, 2012). A început să practice gimnastica la Clubul Sportiv Steaua București.
FRAGMENT DE ISTORIE: 210 ani de la Bătălia de la Waterloo (18 iunie)
La 18 iunie 1815 a avut loc una dintre cele mai încrâncenate lupte din epoca modernă a războiului, respectiv bătălia de la Waterloo, care a opus armata franceză, condusă de Napoleon, unei armate de coaliție, condusă de ducele de Wellington și de mareșalul Blucher. Această bătălie a pus capăt unei lungi perioade de războaie, de 23 de ani, începute de Napoleo
18 iunie - Ziua internațională pentru combaterea discursului instigator la ură (ONU)
'Astăzi, așa cum ne amintește tema acestui an, discursul instigator la ură se răspândește mai repede și mai departe ca niciodată, amplificat de Inteligența Artificială. Algoritmii părtinitori și platformele digitale răspândesc conținut toxic și creează noi spații pentru hărțuire și abuz', susține secretarul general al ONU, António Guterres.
18 iunie - Ziua gastronomiei durabile (ONU)
Gastronomia este o expresie culturală a diversității naturale și culturale a lumii. La 18 iunie, marcăm Ziua gastronomiei durabile (Sustainable Gastronomy Day) și recunoaștem, astfel, că fiecare persoană joacă un rol în alegerea unor diete durabile pentru o alimentație sănătoasă și un viitor sigur din punct de vedere alimentar, arată site-ul oficial al Zilei Gastronomi
Congresul Mondial privind Inteligența Artificială, la Londra (18-19 iunie)
În intervalul 18-19 iunie 2025, se desfășoară, la The Great Hall din the Centrul de Evenimente și de Conferință din Kensington, din Londra, Congresul Mondial pentru Inteligență Artificială, conform https://aiconference.london/. Congresul Mondial de la Londra privind inteligența artificială este c
CITATUL ZILEI
'Activitatea unui artist este un lung șir de sforțări către o perfecțiune neîncetat căutată și niciodată ajunsă, o caznă de toată secunda, un chin în care personalitatea șovăie, șchiopătează și cade, se îndoiește de sine, umilită, întristată, dar se hotărăște și pornește încă o dată și de mai multe ori la atac.' Tudor Arghezi ('Cuget