4 octombrie - Ziua mondială a zâmbetului

Ziua mondială a zâmbetului (World Smile Day) este celebrată, anual, în prima zi de vineri a lunii octombrie, în 2024 însemnând data de 4 octombrie.
În 1963, artistul american Harvey Ball a creat imaginea "faţă zâmbitoare" (''smiley face''), reprezentând un buton galben cu două puncte şi o paranteză "închisă", pe care, în prezent, oamenii de peste tot din lume o folosesc cu scopul de a-şi exterioriza emoţiile pozitive. Harvey Ball a realizat această imagine pornind de la premisa că toţi oamenii ar trebui să acorde o zi dintr-un an pentru a zâmbi, pentru a face gesturi frumoase şi pentru a-i face pe alţii să zâmbească, potrivit www.worldsmileday.com/.
Preocupat de comercializarea excesivă a simbolului său şi de modul în care sensul original al acestuia risca să se piardă din cauza acestei utilizări comerciale excesive, Harvey Ball a lansat ideea de a dedica o zi zâmbetului. El a ales prima zi de vineri a lunii octombrie pentru a sărbători Ziua mondială a zâmbetului, mai scrie sursa menţionată.
În 2024, tema Zilei mondiale a zâmbetului este "Fă o faptă bună, ajută pe cineva să zâmbească!" ("Do an act of kindness. Help one person smile!"), arată www.worldsmileday.com/.
Ziua mondială a zâmbetului a fost marcată pentru prima dată în 1999, în oraşul natal al lui Harvey Ball, Worcester. În acelaşi an, Harvey Ball a fondat şi World Smile Corporation, care avea să fie sponsorul anual al evenimentului internaţional. Evenimentul a continuat să fie celebrat şi în anii următori, devenind cunoscut în întreaga lume. Fundaţia Harvey Ball World Smile, creată după decesul lui Harvey Ball, în 2001, a devenit sponsorul oficial al Zilei mondiale a zâmbetului.
Imaginea creată de Harvey Ball a devenit, în decursul anilor, simbolul cel mai uşor de recunoscut de pe planetă, pentru stările de fericire, bucurie şi voie bună.
În numeroase oraşe din Europa, Asia, America de Nord şi America de Sud, se organizează în fiecare an manifestări care includ spectacole cu clovni, picturi pe faţă, prezentări de poveşti, teatru de păpuşi, concursuri de baloane, manifestări care să stârnească zâmbete etc.
Organizatorii încurajează, de asemenea, oamenii să facă fotografii sau înregistrări video de la evenimentele locale organizate cu ocazia Zilei mondiale a zâmbetului şi să le încarce pe reţelele de socializare cu încadrarea simbolică World Smile Day.
Unul dintre primii oameni de ştiinţă care au studiat zâmbetul a fost naturalistul englez Charles Darwin, în lucrarea "The Expression of the Emotions in Man and Animals" (''Expresiile emoţiei la oameni şi animale''), publicată în 1872, potrivit http://darwin-online.org.uk/.
Zâmbetul pare să aibă o influenţă favorabilă pentru cei din jur, persoana care zâmbeşte fiind considerată mai plăcută, agreabilă şi mai uşor de abordat, potrivit articolului "When you're smiling, does the whole world smile for you?" ("Când zâmbeşti, oare întreaga lume zâmbeşte cu tine?"), publicat de autorul G. Gladstone în revista ''Australasian Psychiatry'', arată portalul www.journals.sagepub.com.
Alţi cercetători au ajuns la concluzia că zâmbetul poate stimula creierul să crească producţia de endorfine, substanţe neurochimice cu rol important pentru buna-dispoziţie. Din acest motiv, zâmbetul poate scădea nivelul de stres. Totodată, zâmbetul ajută la relaxarea organismului, contribuind astfel la menţinerea sănătăţii şi la fortificarea sistemului imunitar, arată www.doctordezambete.ro.
Un zâmbet real, nedisimulat, antrenează toţi muşchii superficiali ai feţei: muşchii frunţii (frontali), muşchii pleoapelor, ai colţurilor gurii (zygomatic mare), muşchii buzei superioare (orbicularul gurii), muşchii gâtului (platysma), ai buzei inferioare (mental), ai obrajilor (buccinator), muşchii maseteri, muşchii nărilor (ridicător ai buzei superioare), muşchiul nasului (procerus), arată mgmedical.ro. Potrivit aceleiaşi surse, prin zâmbet se pot transmite o mulţime de stări sau sentimente. Spre exemplu, zâmbetul cu buzele strâns lipite sugerează ascunderea unui secret, rânjetul exprimă sarcasm sau dispreţ, pe când zâmbetul în colţul gurii reprezintă vulnerabilitate şi feminitate.
Din punct de vedere antropologic, semnificaţia zâmbetului în diverse culturi poate fi extrem de diferită, dacă nu chiar antitetică. În anumite societăţi, zâmbetul excesiv este văzut ca un semn de superficialitate, pe când în altele, zâmbetul semnifică în primul rând jenă, confuzie sau chiar neîmplinire sentimentală, potrivit https://www.andrews.edu/. Există la nivel internaţional anumite culturi în care zâmbetele sunt adresate doar prietenilor apropiaţi şi membrilor familiei, iar atunci când sunt adresate străinilor sunt privite de aceştia cu nelinişte sau suspiciune. AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru, editor: Doina Lecea, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Summitul Inițiativei celor Trei Mări de la Varșovia, din 29 aprilie 2025 (prezentare și cronologie)
Cea de-a 10-a ediție a Summitului Inițiativei celor Trei Mări (I3M/3SI) se desfășoară la 29 aprilie 2025, la Varșovia, Polonia. Summitul din Polonia marchează 10 ani de la implementarea acestei inițiative, iar discuțiile se vor axa atât pe subiecte de interconectivitate regională în transport și energie, cât și pe problemele curente de securitate. Precedent
29 aprilie - Ziua internațională a dansului
La 29 aprilie este celebrată, anual, Ziua internațională a dansului, din inițiativa Comitetului de Dans al Institutului Internațional de Teatru (ITI) din cadrul UNESCO. A fost instituită în 1982 pentru a aniversa dansul și pe fondatorul baletului modern, Jean-Georges Noverre, născut la 29 aprilie 1727. Potrivit tradiției, în fiecare an, o personali
BISERICA CATOLICÃ: Perioada Scaunului vacant și alegerea noului papă
La demisia sau moartea Papei înainte de alegerea unui succesor, Scaunul Petrin al Romei devine vacant ('sede vacante'). Legile canonice care guvernează această perioadă de interreg - interimat - sunt precizate în Constituția Apostolică Universi Dominici gregis, modificată ulterior prin Motu Proprio Normas nonnullas. (sursa:
29 aprilie - Ziua veteranilor de război
Ziua veteranilor de război este marcată anual, la 29 aprilie, în semn de recunoaștere a meritelor acestora pentru apărarea independenței, suveranității, integrității teritoriale și a intereselor României. Această zi a fost instituită prin Hotărârea de Guvern nr. 1222/10.10.2007, publicată în M.O. nr. 699/17.10.2007. Data aleasă este cea
Prezidențiale2025/ Alegerile prezidențiale după anul 1989 (1990-2024)
După Revoluția din decembrie 1989, în țara noastră au avut loc opt alegeri prezidențiale, în anii 1990, 1992, 1996, 2000, 2004, 2009, 2014 și 2019. În urma acestora, au fost aleși patru președinți ai României: Ion Iliescu, cu trei mandate (1990-1992, 1992-1996, 2000-2004); Emil Constantinescu, cu un mandat (1996-2000); Traian Băsescu, cu două mandate
CITATUL ZILEI
''Numai trecerea timpului îl arată pe cel cu adevărat drept; pe ticălos îl poți recunoaște și într-o singură zi'' - Sofocle (Cugetări grecești, Colecția Cogito, Editura Albatros, 1981)
Prezidențiale2025/ Prezentarea candidaților
Biroul Electoral Central a stabilit, la 20 martie 2025, rămânerea definitivă a candidaturilor depuse pentru alegerile la funcția de președinte al României, la scrutinul din 4 mai 2025, iar la 22 martie a stabilit, prin tragere la sorți, ordinea de înscriere în buletinul de vot a candidaților. Potrivit comunicatului BEC, ordinea pe bulet
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 29 aprilie
Ortodoxe Sf. 9 Mucenici din Cizic; Sf. Cuv. Memnon Greco-catolice Sf. 9 M. din Cizic; Sf. cuv. Memnon, făcătorul de minuni; Sf. Ecaterina de Siena, patroana Europei Romano-catolice Sf. Ecaterina de Siena, fc. înv., patroană a Europei Sfin
Prezidențiale2025/ Președintele României - rol și atribuții
Președintele României reprezintă statul român și este garantul independenței naționale, al unității și al integrității teritoriale a țării. Președintele României veghează la respectarea Constituției și la buna funcționare a autorităților publice. În acest scop, Președintele exercită funcția de mediere între puterile statului, precum și înt
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 29 aprilie
Este a 119-a zi a anului 2025. Au mai rămas 246 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 09 m și apune la 20 h 18 m. Luna răsare la 06 h 42 m și apune la 23 h 03 m. AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru, editor: Ruxandra Bratu)
Cea de-a XIX-a ediție a Galei Premiilor Gopo (29 aprilie)
La 29 aprilie 2025, este programată, la Teatrul Național 'I.L. Caragiale' din București, cea de-a XIX-a ediție a Galei Premiilor Gopo, cel mai important eveniment dedicat cinematografiei din România. Pentru a doua oară consecutiv, evenimentul este prezentat de actorul de stand-up comedy Claudiu Teohari, potrivit premiilegopo.ro. Peste 900 de invi
PERSONALITATEA ZILEI: Tenismenul american Andre Agassi
Jucătorul de tenis Andre Agassi, câștigător a opt titluri de Mare Șlem în carieră și campion olimpic, în 1996, la Atlanta, s-a născut la 29 aprilie 1970, în Las Vegas, Nevada, SUA. Fiul unui fost boxer
28 aprilie - Ziua mondială a securității și sănătății în muncă (ONU)
În 2003, Organizația Internațională a Muncii (OIM) a început să celebreze Ziua mondială a securității și sănătății în muncă pentru a sublinia prevenirea accidentelor și a bolilor la locul de muncă, valorificând punctele forte tradiționale ale OIM, tripartismul și dialogul social. De asemenea, 28 aprilie este Ziua internațională de comem
Prezidențiale2025/ Cadrul legal al alegerilor prezidențiale din mai 2025
Alegerile prezidențiale din 4 mai 2025 (primul tur) au loc ca urmare a anulării primului tur de scrutin din 24 noiembrie 2024, de către Curtea Constituțională la 6 decembrie 2025. Întregul proces electoral cu privire la alegerea Președintelui României în 2024 a fost anulat de Curtea Constituțională a României la 6 decembrie 2024, prin H
Prezidențiale2025/ Calendarul alegerilor prezidențiale din 4 mai 2025
Calendarul alegerilor prezidențiale pentru alegerile din 4 mai 2025 a fost stabilit prin Hotărârea de Guvern nr. 17/2025 privind aprobarea Programului calendaristic pentru realizarea acțiunilor necesare pentru alegerea Președintelui României din anul 2025. Astfel, primul tur al alegerilor prezidențiale este programat pe 4 mai, iar al doilea pe 18 mai 2025. De ase