DOCUMENTAR: Actriţa şi producătoarea Hilary Swank împlineşte 50 de ani (30 iulie)

Hilary Swank este deţinătoarea a două premii Oscar pentru cea mai bună actriţă în rol principal: în 2000, pentru rolul din filmul ''Boys Don't Cry'' (1999) şi în 2005, pentru cel de pugilistă antrenată de Clint Eastwood, în ''Million Dollar Baby'' (2004).
S-a născut la 30 iulie 1974, la Lincoln, Nebraska, conform imdb.com. În primii săi ani de viaţă, familia s-a mutat la Spokane, Washington, iar când Hillary avea şase ani, la Bellingham, Washington. A avut o copilărie grea, locuind, un timp, într-un parc de rulote, lucru pe care avea să-l amintească mai târziu, în 2005, la primirea Oscarului.
Având o ţinută atletică, a practicat înotul şi gimnastica, dar a descoperit, încă de la o vârstă fragedă, că marea sa pasiune este actoria. "Visam să devin actriţă de când aveam 8 ani (...) Nu aveam niciun dubiu că o pot face, dar nu m-am aşteptat niciodată să am un mare succes", avea să declare Swank ulterior, pentru publicaţia Redbook Magazine, notează site-ul biography.com.
Hilary Swank a fost descoperită din copilărie, de către producătorul Suzy Sachs, potrivit imdb.com. La vârsta de 9 ani, a jucat în prima piesă, interpretând rolul lui Mowgli din "Cartea Junglei". De atunci, a apărut în mod regulat în piese de teatru.
A urmat şcoala la Bellingham, unde a locuit cu familia până la vârsta de 16 ani. A participat la numeroase competiţii de înot şi de gimnastică. În 1990, s-a mutat, împreună cu mama sa, la Los Angeles, unde a urmat liceul South Pasadena High School şi unde s-a dedicat unei cariere profesioniste în actorie.
A jucat în filmul ''Buffy the Vampire Slayer'' (1992), dar rolul care i-a adus celebritatea a fost cel din ''The Next Karate Kid'' (1994). De atunci, actriţa este o prezenţă constantă pe marile ecrane. În anii următori, a jucat în ''Sometimes They Come Back ... Again'' (1996) şi în ''Kounterfeit'' (1996), iar pe micul ecran a deţinut un rol secundar, timp de un sezon, în anul 1997, în serialul ''Beverly Hills, 90210''.
În anul 2000, Hilary Swank a câştigat Oscarul pentru cea mai bună actriţă în rolul Brandon Teena din filmul ''Boys Don't Cry'' (1999). Pe lângă acesta, rolul i-a adus şi Globul de Aur, precum şi alte distincţii acordate de diferite asociaţii ale criticilor de film: The New York Film Critics, The Los Angeles Film Critics, The Chicago Film Critics, The Broadcast Film Critics Association, notează site-ul imdb.com. Filmul are la bază povestea adevărată a unui tânăr transsexual, care a fost bătut, violat şi ucis atunci când s-a aflat că este, de fapt, femeie. În 2019, "Boys Don't Cry" s-a numărat printre cele 25 de lungmetraje care au fost selectate pentru a fi incluse în National Film Registry, prestigioasa arhivă de filme a Bibliotecii Congresului american.
Actriţa a deţinut, apoi, roluri secundare, alături de Cate Blanchett şi de Keanu Reeves, în filmul ''The Gift'' (2000) şi alături de Al Pacino şi de Robin Williams, în ''Insomnia'' (2002). A fost distribuită în producţia HBO, ''Iron Jawed Angels'' (2004), pentru care a primit nominalizări la premiile Globul de Aur şi la cel al Sindicatului Actorilor Americani (SAG).
În 2004, Hilary Swank deţine rolul principal în filmul ''Million Dollar Baby'' (O fată de milioane), în regia lui Clint Eastwood, alături de ea joacă şi Morgan Freeman. Filmul redă povestea unei tinere care încearcă să-şi îndeplinească visul de a ajunge boxer profesionist. Actriţa a fost distinsă, în 2005, cu premiul Oscar pentru cea mai bună interpretare feminină, cu Globul de Aur, dar şi cu distincţii acordate de Societatea Naţională a Criticilor de Film, de Sindicatul Actorilor Americani şi de Asociaţia Criticilor de Film (Broadcast Film Critics Association), cea mai mare organizaţie a criticilor de film din America de Nord. Toţi cei trei protagonişti, Clint Eastwood, Morgan Freeman şi Hilary Swank, au primit câte un Oscar, pentru cel mai bun regizor, cel mai bun actor în rol secundar şi, respectiv, cea mai bună actriţă în rol principal. Al patrulea Oscar a fost obţinut la categoria cel mai bun film.
A fost inclusă în topul 100 al celor mai influente personalităţi ale lumii, realizat în anul 2005 de revista "Time", arată time.com.
În 2006, Hilary Swank deţine un rol secundar în filmul ''The Black Dahlia'', în regia lui Brian De Palma, în care joacă alături de Scarlett Johansson şi de Josh Hartnett. Continuă să lucreze şi, în 2007, primeşte rolurile principale în filmele ''Freedom Writers'' (2007), ''The Reaping'' (2007) şi în adaptarea cinematografică a romanului semnat de Cecelia Ahern, ''P.S. I Love You'' (2007).
În 2009, o întrupează pe Amelia Earhart, pioner în aviaţie şi militantă pentru drepturile femeii, în filmul ''Amelia''.
În 2008, a înfiinţat propria casă de producţie, 2S Films, alături de producătorul Molly Smith. În 2010, joacă în ''Conviction'', interpretând rolul unei mame singure care studiază dreptul pentru a-l elibera pe fratele său din închisoare. Swank a jucat în două filme în anul 2011, thriller-ul ''The Resident'' şi comedia romantică ''New Year's Eve''. În 2014, a jucat, alături de Tommy Lee Jones, Meryl Streep şi John Lithgow, în filmul ''The Homesman''.
A fost Agentul Special Sarah Grayson în comedia "Logan Lucky", din 2017, în care a jucat alături de Daniel Craig. Un an mai târziu, a făcut parte din distribuţia peliculei "What They Had", regizată de Elizabeth Chomko. Tot în 2018, a putut fi urmărită în primul sezon al seriei "Trust", difuzat de FX.
În 2019, a jucat în thriller-ul "The Hunt", lansat în 2020. În septembrie 2020, a fost astronauta Emma în serialul "Away" difuzat de Netflix şi anulat după primul sezon. În 2022, a interpretat rolul jurnalistei Eileen în serialul "Alaska Daily", difuzat de ABC.
Hilary Swank s-a căsătorit cu antreprenorul Philip Schneider în 2018 după o relaţie de aproape doi ani. Ea a fost căsătorită şi cu actorul Chad Lowe în perioada 1997-2007.
În aprilie 2023, a anunţat că a devenit mamă pentru prima dată, după ce a născut gemeni. AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru, editor: Mariana Zbora-Ciurel, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 28 mai
Este a 148-a zi a anului 2025. Au mai rămas 217 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 05 h 37 m și apune la 20 h 50 m. Luna răsare la 06 h 07 m și apune la 23 h 03 m. AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru, editor: Liviu Tatu)
PERSONALITATEA ZILEI: Violonistul și compozitorul Niccolo Paganini
Niccolo Paganini, unul dintre cei mai apreciați virtuozi al viorii din toate timpurile, supranumit ''violonistul diavolului'' datorită abilităților sale ieșite din comun, este cunoscut în special pentru cele 24 de 'Capricii', solo-uri dificile pe care nimeni nu le putea reproduce. A fost unul dintre primii violoniști solo care a cântat pub
DOCUMENTAR: Jamie Oliver, cunoscutul bucătar englez, împlinește 50 de ani (27 mai)
Jamie Oliver, celebrul maestru bucătar din Marea Britanie, cunoscut pentru cărțile și emisiunile sale de gastronomie din seria ''Naked Chef'', continuă seria de lansări și în 2025. Cartea sa, 'Eat Yourself Healthy' va apărea în septembrie 2025 și poate fi deja comandată pe site-urile de profil. Popular dincolo de granițele M
Consiliul Afaceri Generale al UE din 27 mai 2025
Consiliul Afaceri Generale (CAG) al Uniunii Europene (UE) se reunește la 27 mai 2025, la Bruxelles, printre temele abordate numărându-se: mecanismul ajustării limitei de carbon, pregătirea Consiliului European din iunie, procedura articolului 7 privind Ungaria, dialogul anual al UE privind statul de drept, conform
Reuniunea juriului pentru desemnarea Premiului Prințesa de Asturia pentru Sport (27-28 mai)
Juriul responsabil pentru acordarea Premiului Prințesa de Asturia pentru Sport din 2025 se va întruni în zilele de 27 și 28 mai la Oviedo. Acesta este al cincilea dintre cele opt premii internaționale acordate de Fundația Prințesa de Asturia în acest an, competiție aflată la a 45-a ediție. În total, 30 de nominalizări, care cuprind 13 n
Web Summit 2025 la Vancouver (27-30 mai)
La 27-30 mai 2025, se desfășoară la Vancouver Convention Centre din orașul canadian, ediția 2025 a Web Summit, conferința globală dedicată ecosistemului tehnologiilor prezente, aducând laolaltă, cu acest prilej, reprezentanți de seamă ai comunității tehnice din cele două Americi, Asia și de pe coasta de vest a Canadei, conform
CITATUL ZILEI
'Fiecare cititor este, atunci când citește, propriul său cititor. Opera scriitorului nu este decât un fel de instrument optic pe care îl oferă cititorului pentru a-i permite să discearnă ceea ce, fără acea carte, nu ar fi văzut poate în el însuși.' - Marcel Proust, 'În căutarea timpului pierdut', 1913 (sursa:
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 27 mai
Ortodoxe Sf. Mc. Iuliu Veteranul; Sf. Sfințiți Mc. Eladie și Terapont, episcopul Sardiei; Sf. Mărt. Ioan Rusul Greco-catolice Sf. m. Eladie; Sf. m. Iuliu Veteranul Romano-catolice Sf. Augustin din Canterbury, ep. Sfântul Mucenic Iuliu Vet
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 27 mai
Este a 147-a zi a anului 2025. Au mai rămas 218 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 05 h 38 m și apune la 20 h 49 m. Luna răsare la 05 h 15 m și apune la 21 h 52 m. Lună Nouă la 06 h 02 m. AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru, editor: Liviu Tatu)
Ediția cu numărul 51 a Premiilor American Music (27 mai)
La data de 27 mai 2025 are loc ediția cu numărul 51 a Premiilor American Music (American Music Awards - AMA). Ceremonia de decernare este găzduită de complexul Fontainebleau din Las Vegas. În premieră, evenimentul este transmis în direct de CBS și de platforma de streaming a Paramount+, notează theamas.com. Pentru a doua oară, după
FRAGMENT DE ISTORIE: 85 de ani de la Operațiunea de la Dunkerque din Al Doilea Război Mondial (26 mai - 4 iunie 1940)
Operațiunea de la Dunkerque, un moment deosebit de important în cel de-Al Doilea Război Mondial privind efortul aliat în derularea conflictului, a început la 26 mai 1940 și a implicat evacuarea a 338.000 de soldați ai Forței Expediționare Britanice și ai altor forțe ale Aliaților, care se aflau în acest oraș din nordul Franței, în apropierea gra
Nicușor Dan depune jurământul de președinte în plenul comun al Parlamentului (fișă biografică)
Președintele ales Nicușor Dan depune jurământul în plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului, într-o ședință solemnă, la 26 mai 2025. *** Nicușor Dan s-a născut la 20 decembrie 1969, la Făgăraș. În liceu, a făcut parte din Lotul Național de Matematică, câștigând Medalia
PERSONALITATEA ZILEI: Solista și compozitoarea Lauryn Hill
Cântăreața și compozitoarea Lauryn Hill a debutat pe scena muzicii ca parte a trioului hip-hop Fugees, înainte de a-și lansa cariera solo cu albumul premiat cu Grammy, 'The Miseducation of Lauryn Hill' (1998). Lauryn Noelle Hill s-a născut în East Orange, New Jersey, pe 26 mai 1975. Familia s-a mutat mai întâi la New York,
A XXXIII-a ediție a Galei Premiilor UNITER (26 mai)
În ziua de 26 mai 2025, are loc Gala de decernare a Premiilor UNITER, ajunsă la ediția cu numărul 33. Evenimentul este găzduit de Sala 'Amza Pellea' a Teatrului Național 'Marin Sorescu' din Craiova, pentru a marca, astfel, cei 175 de ani de existență împliniți de teatrul craiovean, arată uniter.ro
Depunerea jurământului de către noul Președinte al României (procedură)
Președintele ales Nicușor Dan depune jurământul în plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului, într-o ședință solemnă, la 26 mai, ora 12:00. La ședința solemnă a camerelor reunite ale parlamentului consacrată ceremonialului depunerii jurământului de către președintele ales au fost invitați să participe membrii guvernului și ai CC