La 28 iunie 1919 a fost semnat, în faimoasa Sală a Oglinzilor din Palatul de la Versailles, Tratatul cu Germania, document care consfinţea oficial reglementarea relaţiilor, după încheierea primei conflagraţii mondiale, între statul german învins şi puterile aliate, potrivit lucrării ''Istoria Universală Contemporană Vol. 1 1917-1945'' (N.Z. Lupu, Gh.N. Cazan, C. Buşe, Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Istorie-Filosofie, Bucureşti, 1979) şi portalului https://www.historyextra.com.

Tratatul a avut rolul de a concretiza pacea, de a preveni apariţia războiului şi de a aşeza fundamentele prevenirii apariţiei unei Germanii puternice din punct de vedere militar. Tratatul de la Versailles a pus capăt oficial Primului Război Mondial, conform https://beta.nationalarchives.gov.uk.

Documentul fost semnat în cadrul conferinţei de pace de la Paris, deschisă la 18 ianuarie 1919, în Sala Oglinzilor, în aceeaşi sală unde înainte cu 48 de ani fusese proclamat imperiul german, ca urmare a înfrângerii Franţei în războiul franco-prusac (1870-1871), conform lucrării ''Istoria Universală Contemporană Vol. 1 1917-1945''. La lucrările conferinţei au luat parte 27 de state, 10.000 de delegaţi, consultanţi, experţi şi colaboratori ai delegaţiilor.

Tratatul de pace de la Versailles conţinea 440 de articole, structurate în 15 părţi. Prima parte cuprindea cele 26 de articole ale Statutului Ligii Naţiunilor, incluse şi în celelalte tratate semnate cu toate părţile beligerante ale primei conflagraţii mondiale.

Acest tratat cu Germania fixa graniţele statului german cu toţi vecinii săi. Astfel, teritoriul se micşora cu 1/8 comparativ cu anul 1914, iar populaţia, cu 1/10. Germania a dat înapoi Franţei teritoriile Alsacia şi Lorena şi a cedat Belgiei districtele Eupen, Malmedy şi Moresnet. A recunoscut crearea zonei demilitarizate a Rinului, întreg malul stâng până la graniţă şi 50 de km pe malul drept. În acest teritoriul delimitat, Germania nu avea voie să deţină armată sau să construiască sisteme de fortificaţii. Malul stâng al Rinului rămânea ocupat de armatele aliate astfel: zona Koln până în anul 1925, zona oraşului Koblenz până în anul 1930, iar zona Mainz până în anul 1935, indică lucrarea citată anterior. Regiunea Saar a intrat sub administraţia Ligii Naţiunilor pentru o perioadă de 15 ani, minele de cărbune erau cedate Franţei, drept compensaţie pentru distrugerea departamentelor miniere franceze, iar după o perioadă de 15 ani urma să se hotărască printr-un plebiscit cui va aparţine regiunea Saar, fie Franţei, fie Germaniei.

De asemenea, Germania a cedat Danemarcei nordul regiunii Schleswig, după plebiscitul din anul 1920 prevăzut de Tratatul de la Versailles. În partea de răsărit, Germania recunoştea independenţa Poloniei şi îi înapoia teritoriile ocupate prin împărţirile statului polonez, precum şi o parte din Silezia Superioară. Oraşul Danzig cu tot teritoriul din jur era transformat în oraş liber sub egida Ligii Naţiunilor şi inclus în sistemul vamal polonez. Germania a renunţat la teritoriul Klaipeda (Memel), care în anul 1923 a fost alipit Lituaniei. În plus, Germania a recunoscut independenţa Cehoslovaciei şi îi ceda un district din Silezia Superioară. Guvernul german recunoştea independenţa Austriei şi, deopotrivă, se angaja la respectarea acesteia.

Germania a fost obligată să renunţe la toate drepturile asupra tuturor coloniilor sale de peste mări, precum şi la toate investiţiile din fostele ei colonii, dar şi la cele din străinătate.

Efectivul armatei germane a fost limitat la 100.000 de oameni, iar corpul ofiţerilor, la 4.000. Statul major general a fost desfiinţat. Germania nu avea voie să poată desfăşura serviciu militar obligatoriu (completarea armatei se realiza prin angajare voluntară) şi avea interdicţie la pregătire militară în instituţiile de învăţământ. Germania nu avea voie să aibă artilerie grea, tancuri, submarine, avioane militare. Flota militară nu putea depăşi 15.000 de oameni.

Conform Articolului 231 al Tratatului, Germania era vinovată de declanşarea războiului, acest articol fiind baza juridică a plăţii reparaţiilor de război de statul german şi aliaţii săi. Suma totală a reparaţiilor şi cota cuvenită fiecărei ţări învingătoare nu au fost fixate prin tratat. Germania se obliga să achite până la data de 1 mai 1921 suma de 20 de miliarde de mărci ca o primă cotă de reparaţii. Conferinţa de la Spa (5-16 iulie 1920) a fixat cotele de reparaţii pentru fiecare stat căruia Germania trebui să-i plătească reparaţii de război, iar la conferinţa de la Londra (24 aprilie - 5 mai 1921) a fost fixată suma reparaţiilor în cuantum de 132 miliarde de mărci aur, care era plătibilă în 30 de ani, conform lucrării ''Istoria Universală Contemporană Vol. 1 1917-1945''.

Tratatul de la Versailles cu Germania a intrat în vigoare la 10 ianuarie 1920, iar tratatele cu aliaţii Germaniei au fost semnate în intervalul 1919-1920. AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, editor: Doina Lecea, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa foto: www.mvu.ro