Comunicat de presă - ANITP, Centrul Regional Ploiești
Reprezentanții Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane (ANITP) - Centrul Regional Ploiești, în colaborare cu Inspectoratul Județean de Poliție Prahova și cu sprijinul grupului 'Bujorel de Prahova' și al autorităților publice locale, au organizat în perioada 08-09.06.2025, cu ocazia Sărbătorii Rusaliilor, dar și a vacanței școlare care se apropie, activități preventive la două lăcașuri de cult de pe raza județului Prahova, respectiv la Mănăstirile Apostolache și Crasna.
La activități au luat parte aproximativ 500 de participanți cu vârste între 5 și 85 ani, precum și 30 de membri ai celor două lăcașuri de cult, polițiști și angajați ai autorităților publice locale.
Activitățile au urmărit creșterea gradului de conștientizare și sensibilizare asupra riscurilor traficului de persoane, a traumelor produse asupra victimelor, precum și dezvoltarea capacității de autoprotecție a potențialelor victime, în contextul vacanței de vară a copiilor și a creșterii timpului petrecut de aceștia în mediul online.
TEMATICI ABORDATE
În data de 08.06.2025, la Mănăstirea Apostolache, reprezentanții ANITP - CR
Ploiești au prezentat informații esențiale despre formele traficului de persoane, metodele de racolare a victimelor, drepturile care pot fi încălcate și cum pot fi evitate pericolele ascunse din social media, aducându-se în discuție și formele moderne de exploatare, precum pornografia infantilă și metoda 'loverboy'.
S-a evidențiat importanța supravegherii copiilor de către adulți în mediul online, în contextul în care cei mici petrec mai mult timp pe rețelelele de socializare în timpul vacanței.
Persoanelor prezente la activitate le-au fost distribuite materiale promoționale și informative.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.