Arhimandritul Dometie a fost un iscusit duhovnic al Mănăstirii Râmeţ şi un preot misionar de mare preţ al monahismului românesc, spune părintele Ioanichie Bălan. ("Patericul Românesc")

"Spun fiii săi duhovniceşti că părintele Dometie era sufletul Mănăstirii Râmeţ. Zilnic săvârşea Sfânta Liturghie, la care lua parte toată obştea. Zilnic era înconjurat de călugări şi mireni, de sănătoşi şi de bolnavi, de tot felul de oameni care doreau să-l vadă şi să-i vorbească. Iar el cu mare dragoste se jertfea pentru fiecare, mângâind, odihnind şi hrănind pe toţi. Apoi împărţea tuturor cu bunăvoinţă ultima bucată de pâine, ultimul loc de dormit, ultima cămaşă din chilie. Iar părintele, cu cugetul împăcat, aţipea câteva ceasuri în biserică sau afară pe coridoare".

S-a născut în comuna Bălăneşti - Buzău. Dorind să slujească toată viaţa Biserica lui Hristos, a urmat Seminarul Teologic din Buzău. Între anii 1945-1949 a urmat teologia şi s-a făcut călugăr la Mănăstirea Prislop - Haţeg. Apoi, primind preoţia, a fost stareţ şi preot misionar timp de zece ani în câteva sate şi mănăstiri din Ardeal, ca: Prislop şi Afteea - Alba, Piatra Fântânele - Năsăud, Dragomireşti - Maramureş şi Ciolanu - Buzău.

În anul 1959 s-a stabilit ca duhovnic la Mănăstirea Râmeţ, fiind şi preot misionar în satele mocanilor din Munţii Apuseni. După 26 de ani de totală dăruire şi slujire a monahismului şi Bisericii, arhimandritul Dometie s-a mutat la odihna cea de veci, în vara anului 1975.

În rândul faptelor şi cuvintelor de învăţătură, arhimandritul Ioanichie Bălan menţionează următoarele:

"Acest neobosit călugăr şi preot al Bisericii lui Hristos a trăit o aleasă viaţă duhovnicească, a vestit Evanghelia celor care n-o înţelegeau şi s-a jertfit cu trup şi suflet pentru mântuirea altora. Timp de 20 de ani a mărturisit şi a apărat cu mult zel credinţa ortodoxă în Transilvania lovită de secte, ca un adevărat apostol al zilelor noastre".

"Părintele Dometie mărturisea Ortodoxia nu numai cu cuvântul, ci şi cu fapta. Că era un adevărat ucenic al lui Hristos. La cuvintele sale părinteşti adăuga multă milostenie, rugăciuni cu lacrimi de zi şi de noapte, bunătate, răbdare, adâncă smerenie şi totală dragoste. Prin acestea toate covârşea inimile credincioşilor, câştiga pe cei slabi în credinţă, ruşina pe hulitori şi semăna peste tot bucurie, unitate şi nădejde de mântuire".

"Spun iarăşi ucenicii săi că părintele Dometie era un duhovnic foarte căutat şi un iscusit povăţuitor de suflete. Avea peste tot fii duhovniceşti care îl ascultau şi trăiau după sfaturile lui. Mai ales în posturi şi sărbători veneau la mănăstire, se spovedeau, primeau Sfintele Taine, cereau binecuvântare şi se întorceau mângâiaţi la casele lor".

"- Dacă aş putea să-mi revăd tot scrisul meu, l-aş rezuma la o singură frază: Crede, nădăjduieşte, smereşte-te şi iubeşte pe Iisus Hristos! în puterea acestor cuvinte stă toată taina mântuirii şi fericirii noastre".

"După o nevoinţă şi o dăruire totală ca aceasta, părintele Dometie a fost chemat la odihna cea de veci. Deci, săvârşind dumnezeiasca Liturghie şi dând tuturor învăţătura cea mai de pe urmă, pe când aducea alimente în spate peste munte însoţit de obşte, s-a aşezat jos cu ochii către cer şi şi-a dat sufletul în mâinile lui Hristos. Era Duminică, 6 iulie, 1975.

Aşa a trăit şi aşa s-a jertfit părintele Dometie, duhovnicul moţilor din Munţii Apuseni!". (sursă: "Patericul Românesc", Arhimandrit Ioanichie Bălan; ediţia a VI-a, revăzută şi îngrijită de Arhimandrit Petru Bălan; Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011) AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Doina Lecea, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa foto: www.str.crestin-ortodox.ro