Vestea reuşitei de la Islaz a ajuns şi la Bucureşti, în seara zilei de 9/21 iunie. Imediat, autorităţile au început arestările printre cei bănuiţi că ar fi organizatorii declanşării Revoluţiei, precum C.A. Rosetti, maiorul I. Voinescu II, în timp ce Nicolae Golescu, I. Brătianu, ş.a. s-au salvat, ascunzându-se sau deghizându-se. Proiectată să izbucnească la 10/22 iunie, Revoluţia de la Bucureşti a suferit o întârziere de o zi, arată volumul "Revoluţia română din 1848" (Editura Politică, 1969).

În afara arestărilor ce s-au făcut pentru împiedicarea izbucnirii mişcării, domnul Ţării Româneşti a căutat să se asigure de sprijinul armatei din garnizoana Bucureşti, pentru împiedicarea oricărei acţiuni revoluţionare. În acest scop, în dimineaţa zilei de 11 iunie, Gheorghe Bibescu a mers la cele două cazărmi din capitală pentru a cere reînnoirea jurământului credinţei trupelor. Unităţile militare şi-au arătat însă ataşamentul faţă de revoluţionari. Domnul s-a adresat apoi corpului comercianţilor, pe care plănuia să-l înarmeze spre a forma o gardă orăşenească; încercarea nu a reuşit, deoarece negustorii aşteptau şi ei cu nerăbdare semnalul de declanşare a revoluţiei, devenită inevitabilă în pofida măsurilor poliţieneşti ce se luaseră.

Cu toate că arestările efectuate în capitală făcuseră ca Revoluţia să nu izbucnească în dimineaţa zilei de 10/21 iunie conform prevederilor programului, ea nu fusese abandonată, ci doar amânată. În aceeaşi zi, la adunarea secretă ţinută în casa profesorului Axente Sever din mahalaua Dobroteasa, toţi cei care scăpaseră de arestare au hotărât ca a doua zi, 11/23 iunie, la orele 4 după-amiază, să fie dat semnalul de începere a Revoluţiei.

La 11/23 iunie 1848, la ora 16, când clopotul Mitropoliei a început să sune, urmat imediat de clopotele celorlalte biserici, dând semnalul pornirii Revoluţiei, toată populaţia Bucureştiului era pregătită.

Cadetul I. Magheru, nepotul lui Gheorghe Magheru, însoţit de câţiva camarazi, au mers în grabă în strada Lipscani, unde, urcat pe o masă, a citit proclamaţia. Mulţimea ce se aduna de pretutindeni a primit prevederile programului revoluţionar cu aclamaţii de bucurie. Negustorii din Lipscani ieşiseră cu steaguri tricolore. Tabacii şi măcelarii au venit în număr mare. Spre seară şi-au făcut apariţia şi ţăranii din satele din împrejurimile Bucureştiului "poporul se îndreptează în grămadă către palat, unde strigă mereu lui vodă să iscălească constituţia", cum era denumit programul revoluţionar aprobat de masele populare la Islaz.

Un escadron de cavalerie comandat de căpitanul Mavrocordat şi compania 2 din regimentul 3 infanterie, comandată de căpitanul Bălănescu, aflate de pază la palat, nu au schiţat nici un gest pentru a opri mulţimea. Delegaţia poporului, în frunte cu Nicolae Golescu şi I.C. Brătianu, şi-a continuat drumul pentru a-i cere domnului să semneze "constituţia".

Sub presiunea mulţimii, domnul Gheorghe Bibescu a acceptat la 11/23 iunie 1848, să semneze proclamaţia-program şi să recunoască un nou cabinet ministerial, format din cei aflaţi în fruntea Revoluţiei. În guvernul revoluţionar provizoriu s-au aflat: Nicolae Bălcescu (secretar de stat pentru Afacerile Externe), Nicolae Golescu (secretar de stat al Afacerilor Interne), Gheorghe Magheru (Finanţe), Ion Heliade-Rădulescu (Culte), Ştefan Golescu (Justiţie), Constantin Kretzulescu (preşedinte al Consiliului administrativ), C.A. Rosetti (prefectul Poliţiei Capitalei), colonelul Ioan Odobescu (şef al Oştirii), potrivit lucrării "Istoria României în date" (Editura Enciclopedică, 2003).

Semnarea proclamaţiei-program de către domn şi alcătuirea noului guvern au însemnat însă un succes deosebit pentru Revoluţie. Imediat, un grup de revoluţionari a mers la cazarma cavaleriei, unde, fără nicio împotrivire din partea soldaţilor de gardă, i-a eliberat pe arestaţii aflaţi acolo, printre care şi pe C.A. Rosetti. De aici s-a pornit în grabă la poliţie pentru a-i elibera şi pe arestaţii de acolo, printre care şi căpitanul N. Teologu. Eliberarea arestaţilor politici a avut loc şi în alte localităţi din ţară, cum ar fi la Telega.

Victoria Revoluţiei de la Bucureşti s-a răspândit treptat pe întreg cuprinsul Ţării Româneşti. Ecoul său s-a făcut simţit şi în Transilvania şi Moldova. Gazetele transilvănene publicau numeroase corespondenţe privind desfăşurarea revoluţiei de peste munţi.

Sursa foto: historia.ro 

În noaptea de 13/25 iunie spre 14/26 iunie, domnul Ţării Româneşti a abdicat şi a fugit peste munţi, la Braşov. Renunţarea la tron a lui Gheorghe Bibescu a fost determinată pe de o parte de opoziţia sa faţă de reformele înscrise în proclamaţia-program, iar pe de alta de teama că ar fi putut trezi bănuielile Rusiei ţariste sau Imperiului otoman că se află în fruntea Revoluţiei. Chiar a doua zi după ce Bibescu a acceptat programul revoluţiei muntene, consulul rus la Iaşi, Wilhelm von Kotzebue (1847-1854), a remis acestuia o notă de protest prin care îi aducea la cunoştinţă că toate reformele propuse a fi introduse de către noua ordine contraveneau dispoziţiilor Regulamentului organic, fapt pentru care îşi considera atribuţiile încetate şi îşi anunţa plecarea din ţară. S-a retras la Focşani, de unde, împreună cu generalul rus Aleksandr Duhamel, au supravegheat evoluţia stării de lucruri din Ţara Românească.

La 14/26 iunie a fost constituit cel de-al doilea Guvern provizoriu care a preluat conducerea statului, în Ţara Românească fiind instaurat pe deplin un regim revoluţionar. AGERPRES/ (Documentare - Irina Andreea Cristea; editor: Ruxandra Bratu, editor online: Andreea Preda)

Sursa foto din deschidere: memorialulbalcescu.ro