Comunicat de presă - Inspectoratul pentru Situații de Urgență Mureș
Pompierii militari mureșeni au fost solicitați să intervină pentru gestionarea efectelor fenomenelor meteorologice manifestate în mai multe zone ale județului.
În localitatea Gruișor, comuna Acățari, se acționează pentru evacuarea apei de pe drumul comunal, intervenția fiind asigurată de pompierii militari din cadrul Detașamentului Târgu Mureș, cu o autospecială de intervenție, motopompe transportabile și personal din cadrul SVSU.
În localitatea Cornești, comuna Crăciunești, pompierii militari din cadrul Detașamentului Târgu Mureș intervin cu o autospecială de intervenție și motopompe transportabile pentru înlăturarea efectelor inundațiilor.
Totodată, pe E60, în localitatea Nadeș, pompierii militari din cadrul Detașamentului Sighișoara acționează pentru degajarea unui copac căzut pe carosabil, intervenind cu o autospecială de intervenție.
În municipiul Sighișoara, pe strada 1 Decembrie 1918, se intervine pentru evacuarea apei acumulate în urma precipitațiilor abundente. La fața locului acționează pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Sighișoara cu două autospeciale de intervenție și o motopompă.
Misiunile sunt în dinamică, iar echipajele operative monitorizează permanent situația din teren și intervin pentru limitarea și înlăturarea efectelor produse de vremea nefavorabilă.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.