Comunicat de presă - Alianța pentru Unirea Românilor
Alianța pentru Unirea Românilor constată că democrația bazată pe alegeri, partide politice și voința poporului este suspendată începând cu decembrie 2024.
Statul român se află într-un moment de mare cumpănă, iar propunerea intempestivă venită de la Palatul Cotroceni, într-o dimineață de duminică, fără ca Adrian Veștea să fie propus de vreun partid politic, nu face decât să sporească actuala criză pe care o parcurgem.
Separația puterilor în stat înseamnă că Legislativul nu poate fi subordonat Președinției. Când acesta se blochează, soluția constituțională o reprezintă alegerile anticipate. Soluția noastră este întoarcerea la popor și respectarea regulilor democratice. În acest sens vom dialoga cu toate părțile implicate.
AUR nu va accepta ca nimeni din statul român să își creeze regimuri personale, similare cu cele autoritare sau chiar totalitare. Constatăm cu tristețe că am avut dreptate în ceea ce am susținut. Europa este călcată în picioare tocmai de cei care pretind că o susțin cel mai vehement.
Pozițiile exprimate anterior de formațiunea noastră rămân neschimbate, ca și loialitatea față de cetățenii care au încredere în noi în număr mare. România nu are nevoie de trădători, ci de consens, dialog și speranță.
Departamentul de comunicare al Alianței pentru Unirea Românilor
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.