Istoricul şi omul politic Gheorghe I. Brătianu s-a născut la Ruginoasa, judeţul Iaşi, la 21 ianuarie/3 februarie 1898. Era nepotul lui Ion C. Brătianu şi fiul lui Ion I.C. Brătianu, personalităţi reprezentative ale vieţii politice româneşti.

A urmat liceul în particular, luându-şi bacalaureatul la Liceul Naţional din Iaşi, potrivit dicţionarului "Membrii Academiei Române (1866-2003)" (Ed. Enciclopedică/Ed. Academiei Române, Bucureşti, 2003). A urmat apoi cursurile Facultăţii de Drept a Universităţii din Iaşi, între 1917-1919, continuându-şi apoi pregătirea la Sorbona, precum şi la Ecole Pratique des Hautes Etudes din Paris (1920-1921).

Gheorghe Brătianu, alături de familie, la Sinaia.

A obţinut titlul de doctor în filosofie la Universitatea de la Cernăuţi, în 1923, şi titlul de doctor în litere la Paris, în 1929. ''În 1929 a promovat doctoratul la Sorbona, sub îndrumarea lui F. Lot, cu teza principală ''Recherches sur le commerce génois dans la mer Noire au XIIIe siecle''. Apărută în acelaşi an la Paris, lucrarea avea să fie recenzată elogios de specialişti în zeci de reviste ştiinţifice europene'', notează istoricul Stelian Brezeanu în prezentarea volumului ''O enigmă şi un miracol istoric: poporul român'' de Gheorghe I. Brătianu (Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1988).

Ca teză complementară, Gheorghe I. Brătianu a prezentat lucrarea ''Actes des notaires genois de Pera et Caffa de la fin du treizieme siecle (1281-1290)'', publicată la Paris încă din 1927. ''Cele două lucrări l-au impus rapid lumii savante europene, care întrevedea tânărului profesor de istorie universală de la Universitatea din Iaşi - ocupase postul de profesor în 1924, la 26 de ani - o carieră strălucită în medievistica timpului'', adaugă istoricul Stelian Brezeanu.

Gheorghe I. Brătianu a fost profesor la Facultatea de Litere a Universităţii din Iaşi (1924-1940), apoi la Catedra de Istorie universală a Facultăţii de Filosofie şi Litere a Universităţii din Bucureşti (1940-1947). A fost decan al Facultăţii de Filosofie şi Litere a Universităţii din Bucureşti (1941-1943), de asemenea, profesor la Şcoala Superioară de Război din Bucureşti (1942-1943), precum şi director al Institutului de Istorie Universală ''Nicolae Iorga'' din Bucureşti (1941-1947).

În 1916, la intrarea României în război de partea Antantei, s-a înrolat voluntar în Regimentul 2 artilerie, se menţionează în dicţionarul "Membrii Academiei Române (1866-2003)". În 1917, a urmat cursurile Şcolii de Ofiţeri de Rezervă. A participat la luptele din vara anului 1917 de pe Valea Trotuşului, precum şi la luptele din Bucovina, în 1918, fiind rănit de două ori. Experienţa de pe front a transpus-o în volumul ''File rupte din cartea războiului''. După izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, s-a înrolat din nou, în 1941, participând la campania din Bucovina (iunie-octombrie 1941), apoi la cea din Crimeea (august 1942) (''Notes sur un voyage en Crimee'').

Gheorghe I. Brătianu a desfăşurat o intensă activitate politică, ca membru al Partidului Naţional Liberal, în care s-a înscris în 1926. La 9 iunie 1930, gruparea liberală condusă de Gheorghe I. Brătianu, favorabilă revenirii pe tronul ţării a regelui Carol al II-lea, este exclusă din Partidul Naţional Liberal, constituindu-se, la 15 iunie acelaşi an, un nou partid liberal al cărui preşedinte a fost Gheorghe I. Brătianu. Acest partid şi-a încetat activitatea la 10 ianuarie 1938, când a fuzionat cu vechiul partid liberal, potrivit volumului ''Istoria României în date'' (coordonare: Dinu C. Giurescu; Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003).

Cercetările sale de istorie naţională s-au axat pe probleme fundamentale: formarea şi continuitatea poporului român, formarea statelor medievale româneşti, organizarea socială şi politică a vieţii româneşti în Evul Mediu (''O enigmă şi un miracol istoric: poporul român'' - 1940, ''Formarea unităţii româneşti. Factori istorici'' - 1940, ''Originea şi formarea unităţii româneşti'' - 1942, ''Le probleme de la continuité daco-roumaine'' - 1943, ''Tradiţia istorică despre întemeierea statelor româneşti'' - 1945).

În anii 1942-1943 Gheorghe I. Brătianu a ţinut la Universitatea din Bucureşti cursul consacrat locului Mării Negre în istoria universală, ce avea să constituie punctul de plecare în elaborarea ultimei monografii a savantului - ''La mer Noire. Des origines a la conquęte ottomane" , se aminteşte în prefaţa volumului ''O enigmă şi un miracol istoric: poporul român''. A fost un deschizător de drum în domenii ale istoriei universale, precum istoria economică şi socială a Bizanţului sau istoria comerţului italian în Marea Neagră, domenii în care i-au apărut lucrările: ''Vicina. Contribution a l'histoire de la domination byzantine et du commerce genois en Dobrougea'' (1923), ''Etudes byzantines d'histoire economique et sociale'' (1938), ''Les Vénitiens dans la mer Noire au 14e siecle'' (1934), ''Recherches sur Vicina et Cetatea -Albă'' (două volume - 1935, 1940), ''La Mer Noire. Des origines a la conquęte ottomane" (apărută postum, în 1969).

Alte lucrări ale sale sunt: ''Acţiunea politică şi militară a României în 1919, în lumina corespondenţei diplomatice a lui Ion I.C. Brătianu'' (1939), ''Problema trecutului românesc'' (1943), ''Nicolae Iorga, apărător al drepturilor naţionale'' (1943), ''Temeiuri istorice ale ideii naţionale'' (1943), ''La Bessarabie. Droits nationaux et historiques'' (1943) ş.a. În perioada 1945-1947 a publicat o serie de studii, reunite ulterior în volumul ''Sfatul domnesc şi adunarea stărilor în Principatele Române''. Această carte este ''una dintre lucrările cele mai reprezentative pentru vasta creaţie istoriografică a lui Gheorghe I. Brătianu în opera căruia cercetarea pătrunzătoare a trecutului s-a împletit permanent cu efortul de înţelegere a prezentului şi cu scrutarea îngrijorată a viitorului'', scrie acad. Şerban Papacostea în prefaţa volumului ''Sfatul domnesc şi adunarea stărilor în Principatele Române'' de Gh. I. Brătianu (Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1995). ''Lucrarea aparţine ciclului final al creaţiei istoricului, acel anume al scrierilor realizate în timpul celei de-a doua mari conflagraţii mondiale şi în anii imediat următori încheierii acesteia, cât i-a mai fost îngăduit să-şi continue opera'', subliniază acad. Şerban Papacostea.

Gheorghe I. Brătianu a publicat în 1941, împreună cu Sabin Manuilă, Mircea Vulcănescu, Ion Conea şi Anton Golopenţia, ''Geopolitica şi Geoistoria. Revista română pentru Sud-Estul Europei''. A fost membru al Comitetului Naţional al Istoricilor Români, al Institutului ''Kondakov'' din Praga, al Societăţii Regale de Ştiinţe şi Litere din Boemia, al Comitetului Internaţional de Studii Istorice. De asemenea, i-a fost conferit titlul de Doctor honoris causa al Universităţii din Bonn. A fost membru corespondent (din 2 iunie 1928), apoi membru titular (din 28 mai 1942) al Academiei Române. A fost repus în drepturi ca membru titular al Academiei Române la 3 iulie 1990.

După instaurarea regimului comunist, a fost arestat şi întemniţat în 1950, fără a fi judecat, în închisoarea politică de la Sighet, unde avea să moară, în noaptea de 24/25 aprilie 1953. AGERPRES/(Documentare- Ruxandra Bratu; editor: Roxana Losneanu, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa foto: www.historia.ro