Comunicat de presă - Direcția Generală de Poliție a Municipiului București
PERCHEZIȚII ALE POLIȚIȘTILOR CAPITALEI ÎNTR-UN DOSAR PRIVIND PUNEREA ÎN CIRCULAȚIE DE PRODUSE CONTRAFÃCUTE
*La data de 24 aprilie 2026 polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Sector 2 au pus în aplicare 14 mandate de percheziție domiciliară, în municipiul București, precum și 14 mandate de aducere, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de punere în circulație de produse contrafăcute, faptă prevăzută de Legea nr. 84/1998.*
Din materialul probator administrat în cauză a rezultat faptul că, în cursul lunii aprilie 2026, mai mulți cetățeni străini ar fi expus spre vânzare, într-un complex comercial din Sectorul 2, produse de îmbrăcăminte și parfumerie purtând însemnele unor mărci protejate pe teritoriul României, existând suspiciunea că acestea ar fi contrafăcute.
În urma efectuării perchezițiilor domiciliare, polițiștii au identificat și ridicat aproximativ 50.000 de articole de îmbrăcăminte și produse de parfumerie, valoarea acestora fiind estimată la aproximativ 12.550.000 de lei.
De asemenea, a fost ridicată suma de 62.000 de lei, identificată la un stand din cadrul complexului comercial.
Persoanele vizate au fost conduse la audieri, în vederea stabilirii situației de fapt și dispunerii măsurilor legale care se impun.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Sector 2, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație de produse contrafăcute.
Facem precizarea că efectuarea percheziției domiciliare este o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop administrarea probatoriului necesar soluționării cauzei. Aceasta nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.