Ortodoxe
Sf. Ierarhi Ilie Iorest, Simion Ștefan și Sava Brancovici, mitropoliții Transilvaniei; Sf. Ier. Iosif Mărturisitorul din Maramureș; Sf. Mc. Pasicrat și Valentin; Sf. Cuv. Elisabeta

Greco-catolice
Sf. m. Sava Stratilat; Sf. cuv. Elisabeta

Romano-catolice
Ss. Fidel din Sigmaringen, pr. m.; Maria a lui Cleofa și Salomea; Egbert, călug.


Sfinții Ierarhi Ilie Iorest, Simion Ștefan și Sava Brancovici, mitropoliți ai Transilvaniei, și Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul din Maramureș sunt pomeniți de Biserica Ortodoxă Română în ziua de 24 aprilie.

Sfântul Ilie Iorest s-a născut în jurul anului 1600, în Transilvania. A intrat în obștea Mănăstirii Putna, călugărindu-se sub numele de Iorest.

A fost ales întâistătător al bisericii din Transilvania, cu sediul la Alba Iulia, după moartea mitropolitului Ghenadie al Ardealului. A primit hirotonia ca arhiereu la Târgoviște de la mitropolitul Țării Românești (1641).

Ca mitropolit, a retipărit la Alba lulia (1641) 'Evanghelia cu învățătură' a diaconului Coresi (din 1580-1581).

Mitropolitul Ilie Iorest a fost înlăturat din scaun și întemnițat în februarie 1643, din dispoziția principelui Gheorghe Rakoczi I, pentru că n-a acceptat acțiunea de calvinizare a românilor. După ce a fost eliberat, s-a retras la Mănăstirea Putna, unde a și murit la 12 martie 1678.

În urma Sfântului Ierarh Ilie Iorest, în scaunul mitropolitan de la Alba Iulia, a fost ales Simion Ștefan. Acesta a tipărit Noul Testament de la Alba Iulia cu o prefață a sa și a pus problema unității limbii române.

Sfântul Ierarh Sava Brancovici, care a urmat Sfântului Simion Ștefan, s-a născut în jurul anului 1620, în Ineu. În 1656 a fost ales în scaunul vacant de mitropolit al Transilvaniei, primind hirotonia în Țara Românească.

Deși îndelungată, păstoria lui ca mitropolit a fost tulburată de propaganda calvină pe care încercau să o desfășoare printre românii ortodocși principii maghiari calvini. Cu toate acestea, mitropolitul a luptat permanent pentru întărirea credinței ortodoxe. Printre altele, în 1675 a convocat un sobor de preoți și protopopi, luând măsuri cu privire la întărirea vieții religios-morale a preoților și credincioșilor români din Transilvania (datoria preoților de a predica și sluji în românește, măsuri privind disciplina, învățarea de către credincioși a Crezului și a poruncilor bisericești).

În urma unui proces la Alba Iulia, mitropolitul Sava Brancovici a fost depus din treapta arhierească în 1680 și aruncat în închisoare. A trecut la cele veșnice în 1683.


* Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul din Maramureș s-a născut într-un sat din părțile Năsăudului. După slujirea sa ca preot, a fost ales episcop în 1690, în vremuri de grele încercări pentru românii din ținuturile Maramureșului.

A fost hirotonit arhiereu în Moldova, de către mitropolitul Dosoftei. A avut la început reședința la Mănăstirea Sfântul Mihail din Peri, apoi când aceasta a încetat să mai existe, s-a mutat lângă cetatea Hust, iar spre sfârșitul păstoririi a stat pe rând la mănăstirile Giulești și Budești din Maramureș.

Chemat la Viena, în 1701, i s-a făcut propunerea de părăsire a credinței ortodoxe, pe care a respins-o hotărât. A fost urmărit, calomniat și acuzat de tot felul de lucruri, în încercarea de dezbinare religioasă și de neam a românilor transilvăneni.

Ca urmare, episcopul Iosif a fost chemat la Sibiu pentru a fi tras la răspundere în fața autorităților. S-a prezentat și s-a apărat cu demnitate și curaj, drept pentru care a fost trimis în temniță, de unde a fost scos la insistențele clerului și credincioșilor Maramureșului.

În martie 1705, episcopul Iosif a fost aruncat din nou în temniță, fără judecată, de data aceasta în cetatea Hust. Din nou credincioșii au cerut stăruitor eliberarea arhipăstorului lor. A fost pus în libertate la sfârșitul anului 1705, dar nu i s-a îngăduit să mai rămână în fruntea turmei sale.

A revenit totuși în scaunul de episcop al Maramureșului în anul 1711, dar la scurtă vreme, în urma suferințelor îndurate, a trecut la cele veșnice cu conștiința curată că a mărturisit și a slujit cu credință Legea strămoșească.


* Sfinții Mucenici Pasicrat și Valentin erau ostași creștini, din Rodostol, cetate a Misiei (regiune antică situată în nord-vestul Asiei Mici).

Aceștia, 'văzând pe oameni cuprinși de înșelăciunea idolească și închinându-se diavolilor, după porunca stăpânitorilor - căci mulți din creștini temându-se de torturi, fugeau și se ascundeau', pe față și cu îndrăzneală au mărturisit că sunt creștini și pe Unul adevăratul Dumnezeu preamărindu-L, au blestemat pe idolii cei fără de suflet.

După mărturisire, cei doi Sfinți Mucenici, Pasicrat și Valentin, au fost condamnați la moarte.

'Și pe când slujitorii călăului duceau pe sfinți la moarte afară din cetate, maica lui Pasicrat mergea după dânșii și-l sfătuia, ca o maică pe fiul său, să se apropie de moarte fără frică; căci se temea ca dânsul să nu se înfricoșeze, fiindcă era tânăr; și așa le-au tăiat capetele sfinților. Și era Sfântul Pasicrat de douăzeci și doi de ani, iar Valentin de treizeci' (Viețile Sfinților). (surse: Dicționarul Teologilor Români, 1996; https://doxologia; vol. Viețile Sfinților ) AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Suzana Cristache Drăgan)