Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Călărași
UPDATE - COMUNICAT DE PRESÃ
Ca urmare a decesului uneia dintre persoanele vătămate, încadrarea juridică a faptei a fost schimbată din infracțiunea de vătămare corporală din culpă în infracțiunea de ucidere din culpă.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Oltenița, pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul și dispunerea măsurilor legale care se impun.
Reamintim, la data de 19 aprilie a.c., în jurul orei 08:30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Oltenița au fost sesizați, prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la producerea unui eveniment rutier în comuna Mănăstirea, în zona târgului organizat săptămânal.
În urma verificărilor efectuate la fața locului, s-a stabilit că un bărbat, în vârstă de 77 de ani, din municipiul București, în timp ce conducea un autoturism în incinta târgului, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu mai multe vehicule parcate și accidentând mai multe persoane în acel loc.
În urma impactului, patru persoane au fost rănite, fiind transportate la unități medicale pentru acordarea de îngrijiri de specialitate.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt continuate sub supravegherea unității de parchet competente, pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.