Filmul "Dincolo de pod", regizat de Mircea Veroiu după un scenariu realizat de regizor şi inspirat de nuvela "Mara" de Ioan Slavici, a avut premiera în 1976.

"Spre mijlocul secolului al XIX-lea, într-un târg din Transilvania, precupeaţa Mara, rămasă văduvă, îşi creşte cei doi copii cu grijă şi chibzuinţă, plănuindu-le deja viitorul. Dezamăgită că fiica ei, Persida (Sida - n.r.), pe care şi-ar fi dorit-o călugăriţă, se îndrăgosteşte şi se mărită cu sasul Hans Huber, Mara va descoperi că lumea ei, pe care credea că o controlează, se schimbă în feluri nebănuite.", scrie site-ul http://www.tvr.ro/, în prezentarea filmului.

Drama este o adaptare cinematografică a nuvelei "Mara" de Ioan Slavici, filmul descriind destinul Marei, "o precupeaţă din Radna, rămasă văduvă după ce soţul ei, cizmar de meserie, murise şi o lăsase cu doi copii - Persida (Sida) şi Trică", precizează site-ul amintit.

Chibzuită până la zgârcenie, în fiecare seară Mara îşi face singură socotelile şi pune în trei ciorapi bani pentru viitorul celor doi copii şi pentru viaţa de zi cu zi şi speră ca, după ce îşi crescuse cu multă dragoste copiii şi muncise din greu pentru ei - în felul ei, egoist - putea să le hotărască destinul, o soartă pe care, în mintea ei, o considera cea mai firească şi mai demnă pentru copiii ei şi pentru reputaţia sa. Pe Sida - pe care o trimisese spre educare la o mănăstire, la maica Aegidia din Lipova - îşi dorea să o vadă călugăriţă; iar pe Trică, fiul său, şi-l dorea calfă la casa lui Bociocă. Dar Trică fuge din şcoală, după o bătaie cu colegii săi. Încercând să-şi ajute fratele, Sida se îndrăgosteşte de Hans, apoi se căsătoreşte cu el.

Criticul de film Eva Sîrbu nota, într-o cronică publicată în revista "Cinema" nr. 2 din februarie 1976, că "Mircea Veroiu nu ecranizează o operă literară, ci o recreează în legea filmului şi pentru legea filmului", potrivit site-ului http://aarc.ro/.

" 'Dincolo de pod' este dincolo de toate aşteptările. Fără nicio îndoială că despre filmul acesta s-ar putea spune: e un regal de frumuseţe plastică, o minunată galerie de tablouri vivante, o superbă victorie a imaginii, (...) în concepţia acestui artist numit Mircea Veroiu nu încape viaţa în linii groase, nu încap trăsăturile apăsate, nu se află la ea acasă vulgaritatea, banalitatea, gândul sau ideea 'la îndemână'. (...) Mara nu putea fi o 'muiere mare, spătoasă, greoaie', descriere ce la Slavici dădea caracterul de forţă al personajului; Veroiu a (...) înlocuit forţa fizică, exterioară, cu forţa psihică, a pus nu pe umerii, ci pe chipul actriţei Leopoldina Bălănuţă (chipul acesta trecut prin toate stările cu atâta nuanţă, cu atâta subtilă cunoaştere a trăirii) miza de forţă a personajului şi iată că această nouă Mară despuiată de virtuţile ei literare rămâne în esenţă tot Mara lui Slavici. Dar o Mară uşor idealizată, cu forţa nici măcar atinsă de umbra unei îndoieli. Astfel, acea foame nesăţioasă de bani din carte este scoasă de sub semnul unui personaj şi pusă sub semnul unei lumi.", scria criticul de film.

În opinia sa, "Mara însăşi iese de sub semnul lăcomiei şi rămâne doar sub acela al unei tragice inutilităţi", iar din această "fugă de lucrurile şi locurile comune", regizorul şi scenaristul Mircea Veroiu a creat un alt chip al personajului Naţl din carte, în film el fiind numit Hans. Eva Sîrbu spune că acest personaj este "altul nu numai ca înfăţişare, ci şi ca structură şi reacţie la propria-i structură". Ea explică prin faptul că personajul Naţl din nuvela lui Slavici "este un născut învins", care "ratează banal, în băutură", dar în film, "Naţl rămâne, da, un născut învins, ratarea este însă mai dureroasă, pentru că este a spiritului, a unui spirit deschis noului, dar fără forţa de a-l înfăptui".

"De altfel, acest personaj aşează o altă pecete asupra întregului film: pecetea unui romantism inexistent la Slavici, dar potenţial posibil din moment ce epoca este cea romantică. Totul se zideşte în jurul acestei atmosfere romantice, totul se raportează la ea: dragostea Sidei cu Hans, relaţiile ei cu restul lumii, reacţiile celorlalţi în faţa ei. Un romantism sobru ce despoaie proza lui Slavici de vălurile ei colorate şi o aşază într-o lumină clară, tăioasă, sub care dramatismul se transformă în tragic. Un tragic şi el limpede, rece, sobru. În această atmosferă încolţeşte un grăunte de violenţă justificată ce pătrunde chiar în carnea filmului, chiar în stilul regizorului.", aminteşte criticul de film.

Eva Sîrbu scrie că " 'Dincolo de pod' se mişcă altfel, mai scurt, mai concis, dar şi mai puternic ca forţă de şoc, dar şi mai accesibil", argumentând că acest lucru este realizat prin "modul de a povesti, prin ritm, prin această fabuloasă imagine picturală mereu plină de detalii vii ce ţin parcă balanţa vieţii în acest film al morţilor: firele ierbii cu rozul unei flori pierdut printre ele, lumina unei lămpi în cadrul ferestrei, pereche cu lumina unei lumânări, funiile de cepe strălucitoare, pereche cu lumânările albe şi galbene din prăvălia Marei".

"Această tratare - romantică, nu romanţioasă; tragică, nu dramatică - este plusul pe care-l aduce Veroiu operei lui Slavici. Căci filmul său, finalmente, nu spune cu nimic mai puţin decât romanul lui Slavici. Dar o spune într-un limbaj anume şi cu o anume detaşare, detaşarea celui venit cu un secol mai târziu.", aprecia criticul de film.

În opinia sa, planul al doilea al filmului este "mereu plin, mereu mişcat cu rol de 'ramă a tabloului', căci el închide în sine nu doar imaginea, ci şi sensul ei, (...) care dă filmului o senzaţie stranie, de încremenire şi mişcare în acelaşi timp, de apă trecută pe sub o pojghiţă de gheaţă.".

Eva Sîrbu consideră că acea apă este "viaţa de 'dincolo de pod', dincolo de podul real sau imaginar dintre oameni, dintre oameni cu destine normale şi cei aşa-zis marcaţi".

"Veroiu n-a pierdut esenţialul, ci doar l-a desprins de neesenţial şi l-a dus mai departe. Mai departe ca sens. Astfel, între Hans şi Bandi, fratele natural, există nu numai o asemănare fizică, ci şi una spirituală, căci amândoi se află sub semnul aceleiaşi soarte. Veroiu închide, verigă după verigă, lanţul acestor destine atât de puternic asemănătoare, încât asemănarea ajunge până în chipul oamenilor şi veriga finală se întâlneşte cu prima într-un gest de cerc.", menţionează criticul de film.

Imaginea în care maica Aegidia acoperă cu vopsea albă luciul oglinzii, ce răsfrânge chipul ei şi al Sidei, este considerat de Eva Sîrbu "într-o ordine logică, de logică a firii, a naturii", catalogându-l drept un "gest de supremă renunţare, dar şi de voinţă: orice renunţare trece printr-o uriaşă voinţă", un gest care "întipăreşte pe chipul Sidei o expresie al cărei sens ni se dezvăluie în final, în momentul în care Sida se lasă să cadă pe scaunul Reghinei", ca o "ieşire din joc" sau ca "un refuz de contact cu o lume atât de puternic supusă unor legi obscure, atât de lipsită de logică, de generozitate şi înţelegere.", potrivit cronicii de film publicată în revista "Cinema" nr. 2 din februarie 1976 (http://aarc.ro/).

Din distribuţia filmului fac parte actorii: Leopoldina Bălănuţă, Maria Ploae, Mircea Albulescu, Andrei Finţi, Irina Petrescu, Ion Caramitru, Florina Cercel, Ovidiu Iuliu Moldovan, Petrică Gheorghiu, Florin Zamfirescu, Toma Caragiu, Carmen Dinu, Maria Dumitraşcu, Vasile Florescu, Dorin Ganea, Adrian Georgescu, potrivit site-ului imdb.com.

Filmul "Dincolo de pod" a primit, în 1976, premiile ACIN pentru regie, imagine, decoruri, coloana sonoră, precum şi Diploma de onoare pentru interpretare feminină în rol secundar (Irina Petrescu), precizează site-ul https://www.cinemaraton.ro/. AGERPRES/(Documentare - Marina Bădulescu, editor: Ionela Gavril, editor online: Andreea Preda)

Sursa fotografiilor: cinemagia.ro