Comunicat de presă - Congresul European de Boli Infecțioase Pediatrice ESPID 2025
Congresul European de Boli Infecțioase Pediatrice, București, 26 - 30 mai 2025 - ESPID 2025
În perioada următoare, Bucureștiul va găzdui Congresul European de Boli Infecțioase Pediatrice ESPID 2025 (European Society for Paediatric Infectious Diseases), cel mai important eveniment științific dedicat bolilor infecțioase pediatrice din lume.
Cu un număr record de 2800 de participanți (2400 prezenți fizic și 400 online), ESPID 2025 reunește elitele mondiale în domeniu. Au fost trimise 1996 rezumate de pe toate continentele, alaturi de 196 late breakers. La eveniment sunt confirmați 84 speakeri internaționali de prestigiu.
Congresul va avea loc în perioada 26-30 Mai 2025 și se va desfășura la Palatul Parlamentului.
Tematicile abordate vor include:
- Rezistența la antibiotice;
- Reapariția unor virusuri precum Dengue și Lassa;
- Noi tehnologii în vaccinologie;
- Simpozioane comune ESPID cu organizațiile partenere: Pediatric Infectious Diseases Society (PIDS), European Centre for Disease Prevention and Control (ECDC), European Society of Clinical Microbiology and Infectious Diseases (ESCMID), European Society for Immunodeficiencies (ESID), Latin American Society of Pediatric Infectious Diseases (SLIPE);
- Recrudescența unor boli uitate precum tusea convulsivă (pertussis);
- Managementul antibioticelor în practica ambulatorie;
- Diferențe globale în tratamentul infecțiilor pediatrice;
- Infecțiile fungice, infecțiile neo- și perinatale, infecțiile cu citomegalovirus, precum și provocările tratamentului copilului imunocompromis.
Evenimentul include 14 sesiuni matinale 'Meet the Expert', dezbateri în cadrul Young ESPID, și sesiunea Walter Marget ('by invitation only') unde 60 de tineri cercetători discută teme de actualitate alături de experți consacrați.
Vor avea loc 12 sesiuni de prezentări orale și 12 sesiuni de postere, alături de 6 Sesiuni Plenare și 8 Simpozioane Paralele.
Printre personalitățile de renume care vor conferenția la București se numără: Sir Andrew Pollard (UK), Keith Klugman (SUA), Ines de Steffens (Germania), Ron Dagan (Israel), Lady Asha Bowen (Australia), Jacob Cramer (Germania), Monica Ardura (SUA), Pablo Sanchez (SUA), Dana Wolf (Israel), Giulia de Angelis (Italia), Susanna Esposito (Italia), Marco Safadi (Brazilia), Octavio Ramilo (SUA), Richard Malley (SUA) și mulți alții.
Este pentru prima dată în ultimii 24 de ani când Europa de Est găzduiește un astfel de congres, ajuns la a 43-a ediție, continuând tradiția ESPID de a reuni generații de cercetători și clinicieni cu scopul dezvoltării actului medical la cele mai înalte standarde.
Prof. Dr. Oana Falup-Pecurariu, Universitatea Transilvania Brașov, Medic Primar pediatru Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Brașov, Secretar ESPID, Chair al acestui Congres: 'Suntem onorați sa aducem ESPID 2025 la București, într-un moment în care sănătatea copiilor din întreaga lume se confruntă cu provocări majore. Această întâlnire istorică reflectă nu doar angajamentul comunității știintifice de a răspunde celor mai presante probleme în bolile infecțioase pediatrice, ci și încrederea pe care ESPID o are în medicina românească. Romania devine astfel un punct de referință pe harta globală a cercetării și inovației medicale în bolile infecțioase pediatrice'.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].